Fiecare loc de pe Pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie un gram de iubire ca s-o înţelegi... (Nicolae Iorga)

Tablitele de plumb de la Sinaia

marți, 10 februarie 2009

TIMPUL MOŞILOR

Au fost comentarii de-a lungul ultimelor decenii privitoare la necesitatea căutării unor explicaţii posibile ale vieţilor lungi ale moşilor popoarelor. S-au oferit explicaţii pe măsura descoperirilor astronomice, fizico-cuantice, dimensiunilor paralele celei în care trăieşte această omenire. S-a discutat despre călătoria în timp, călătoria holografică – ca posibile elemente de construcţie ale universului, dar nu s-a putut realiza o imagine precisă a unei forme credibile, care să explice ceea ce apărea, când şi când, în cunoaşterea societăţilor: secrete sau cu activitate desecretizată atunci când cercetări avansate lasă în urmă pe cele care nu mai au sens să fie păstrate în secret. Se oferă elemente de cunoaştere lumii dinafara unor astfel de societăţi, dând o aură de credibilitate efortului comun – al lor şi al ştiinţei oficiale – de a descoperi sau măcar cerceta despre neînţelegerile conştienţei contemporane.
De fapt, sunt foarte rare momentele în care chiar asemenea evoluanţi – cei străvechi, moşii – se retrag discret din toate societăţile umane. O mie sau două mii de ani – maximum pentru unele din continentele mai populate – sunt o secundă, comparativ cu timpul existenţei societăţilor umane pe Pământ: cca. 60 milioane de ani. Un strop în care omenirea nu a cuprins chiar toate segmentele spirituale care se află azi pe Pământ sau, sub o formă sau alta, în preajma Pământului; căci am discutat despre entităţile astrale, dimensionale, precum şi despre coordonatorii evoluţiilor care se desfăşoară în prezent pe Pământ, în sistemul stelar în care evoluează întreg Pământul. Însă timpul celor mai vechi moşi este de cca. 12 – 13.000 de ani; nu sunt mulţi pe planetă şi nu toţi cei care ajută acum în mijlocul lor sunt de această vârstă. Este bine să ştim că o vârstă medie a unui ajutător priceput, cu multă evoluţie, ajutător al atlanţilor şi lemurienilor deopotrivă, era de cca. 10.000 de ani actuali; mulţi dintre conducătorii societăţilor, care erau şi lucrători, şi observatori în timp ai efectelor lucrurilor pe care le realizau, nu trăiau mai puţin de 20 – 30.000 de ani. Şi ne referim aici la perioadele din ultimele 10 milioane ani, căci în trecuturi şi mai depărtate, întreaga omenire avea o vârstă asemănătoare, timp în care conducătorii lor lucrători aveau a vârstă cuprinsă între de 5 şi 10 ori mai lungă.
Iata, aşadar, contextul în care trebuie să privim vârsta străvechilor; chiar dacă mulţi dintre ei intră în contact cu entităţile dimensionale, ei nu circulă de la o dimensiune la alta, căci fizica interdimensională este construită în aşa fel încât să nu permită acest lucru: oamenii ar primi informaţia prin radiaţia corpurilor şi câmpurilor corespunzătoare corpurilor moşilor şi ar avea o dezorientare născută din neputinţa de a înţelege în profunzime astfel de lucruri, care nu ţin de obişnuinţele lumii lor. Entităţile dimensionale (care s-au întrupat direct în dimensiunile paralele ale planetei fizic-solide pe care o numim Pământ) pot călători pe termen scurt în această dimensiune de evoluţie, căci corpurile lor au alte structuri şi nu rezonează imediat cu corpurile oamenilor. Oamenii s-au confruntat cu vibraţii mari, cu ele au trăit îndelungat, înainte de ultima glaciaţiune, astfel încât locurile în care trăiesc moşii nu constituie puncte de dezorientare pentru oameni. Întotdeauna au existat ajutători necunoscuţi pe Pământ – necunoscuţi majorităţii oamenilor, în sensul de a nu lucra direct cu ei, până când asemenea ajutoare dispar complet din conştiinţa activă a populaţiilor.
Dar spiritele se bazează, în subconştientul lor şi treptat, chiar şi conştient, pe asemenea ajutor, indiferent de unde vine – doar de la entităţi puternice să vină. Cu timpul, dar în vremurile din urmă, tot ceea ce s-a aflat în sfera nevăzutelor s-a sintetizat într-un singur nume – Dumnezeu, sau Allah, de exemplu – căci orice asemenea entitate trăia într-un grup fără deosebire de concepte asupra vieţii, care grup făcea parte dintr-un şir lung de tot asemenea grupuri cu aceleaşi identice concepte asupra vieţii, asupra noţiunii de ajutor şi de coordonare înţeleaptă a destinelor tuturor vieţuitoarelor lumii, care grupuri erau şi sunt permanent coordonate de grupuri uriaşe de entităţi puternice şi înţelepte, care nu urmăresc decât un singur ţel: înălţarea permanentă, întărirea (sau împuternicirea) tuturor spiritelor care evoluează în lumile create de ele.
În baza unor asemenea încredinţări, moşii popoarelor au lucrat şi au trăit peste tot în lumea pe care au lăsat-o să se manifeste liberă, dar având grijă infinită ca efectele acestei libertăţi să nu afecteze definitiv (ireversibil distructiv) viaţa pe planetă. În felul lor însă, moşii au o influenţă foarte mare chiar asupra timpului pe care noi îl trăim, iar acest lucru poate fi explicat foarte pe scurt, chiar aici.
Timpul este o mărime relativă, care ţine de valorile rotaţiilor planetei în jurul axei sale şi ale planetei în jurul stelei care o guvernează. Datorită câmpurilor fluidice, dar şi celor care ţin de densitatea materiilor planetare, precum şi a obiectelor planetare (asteriozi în principal, sateliţii naturali ai planetelor, praful cosmic şi elementele de tip: vapori de lichide, microorganisme şi organisme dezvoltate, fie ele de tip solid sau astral) toate influenţează mişcările planetei. La rândul lor, prin mecanisme încă nerecunoscute oficial, dar cunoscute în linii mari, planetele se influenţează reciproc la nivelul energiilor circulante prin reţelele matriceale stelare, galactice şi zonale din univers.
Toate asemenea structuri – şi încă multe altele care necesită dezvoltări separate – formează un anumit timp local. Un asemenea timp – pe care noi îl monitorizăm cu aparate de specialitate – ţine, de asemenea, de frecvenţa de vibraţie generală din sistemul stelar şi galactic local. Dacă frecvenţa se modifică, timpul monitorizat de noi nu se modifică, căci toate elementele care compun percepţia locală se modifică proporţional. Creierul uman (şi orice sistem nervos şi cerebral al oricăror vieţuitoare cunoscute de noi) poate detecta modificări ale variaţiilor de frecvenţe din mediul de trai, doar comparativ cu modificările planetar-stelare, care sunt mult mai ample; pe termen limitat (scurt), nu este deranjat de modificările existente, mai ales dacă sistemul vibraţional este menţinut la un nivel relativ constant.
Tocmai aceasta a fost întotdeauna sarcina de bază a ajutătorilor, din cele mai vechi timpuri ale omenirii, până în zilele noastre şi, în continuare, până la terminarea evoluţiilor umane pe Pământ. Mai departe vor avea acelaşi tip de sarcină, ei sau alţii de acelaşi fel de evoluţie, dar în concordanţă cu vibraţiile altor popoare spirituale, care vor evolua pe planetă, după noi, oamenii.
Fără echilibrarea vibraţională pe care ei o păstrează permanent, omul ar trăi într-o vibraţie (creată de neputinţele sale) mult mai joasă; iar diferenţele între vibraţia planetară şi vibraţia societar-umană l-ar dezorienta (l-ar fi dezorientat de mult, de fapt) şi l-ar comnduce la neputinţa de a crea, de a dezvolta şi a perpetua prin forţele proprii, o societate normală: numind „normal” ceea ce face omenirea azi, ca entitate globală conştient-creatoare.
Sunt mulţi oameni în lume care au însă o evoluţie suficientă ca să lucreze – conştient sau nu – în direcţia lucrării (de mult mai mare anvergură, însă) a străvechilor. Sunt oameni care au rezonat cu ei în orice timpuri şi au creat ei înşişi o stabilitate vibraţională în societatea în care au trăit. Segmente tot mai mari de populaţie devin conştiente azi de ceea ce numim legea iubirii universale: lecţia radiantă a moşilor prinde, şi dă roade, peste tot în lume. Asemenea oameni echilibraţi, care oferă ei înşişi echilibru – indiferent de viaţa pe care o duc, grea sau uşoară – simt cel mai bine scurgerea echilibrată a timpului. Se spune că timpul de fapt s-a scurtat, din cauza modificării frecvenţelor planetare, dar pentru oamenii care caută echillibrul timpul se scurge chiar mai lent decât simţeau în perioada tumultului copilăriei şi adolescenţei lor. Ei nu se grăbesc, nu încearcă să fugă în viitor lucrând doar pentru acest viitor, nu se refugiază melancolici în trecut, ci trăiesc un prezent permanent, echilibrat, chiar dacă vorbesc şi ei, omeneşte, cu oamenii din jurul lor, despre trecut sau fac proiecte de viitor. Radiaţia moşilor are un impact mult mai puternic asupra celor care trăiesc cuminţi într-o lume pe care o doresc din tot sufletul lor: să fie – sau să devină şi ea mai cuminte...
Timpul moşilor nu s-a scurs lent sau rapid. Ei simt în mod echilibrat fiecare clipă pe care o trăiesc, simplu şi curat, cuminţi în lumea pe care încearcă să o facă mai bună, mai frumoasă. Faptul că azi trăim încă pe Pământ, că avem realizările care ne luminează sufletul, chiar dacă şi lucruri îngrozitoare (rezultate din libertatea de expresie oferită de coordonatorii de evoluţii) de care parcă nici nu vrem să auzim, dară-mi-te să le mai şi vedem – se datorează muncii îndelungate, pline de abnegaţie, sacrificiu şi altruism, desfăşurată de aceşti ajutători tăcuţi de lângă noi.
Al lor, şi al celor care sunt cu noi...

Niciun comentariu: