Fiecare loc de pe Pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie un gram de iubire ca s-o înţelegi... (Nicolae Iorga)

duminică, 27 decembrie 2009

SCURTĂ SINTEZĂ A ACTIVITĂŢILOR ANUALE DIN VECHIME ALE MOŞILOR POPOARELOR ŞI ALE TRIMIŞILOR LOR

Din discuţiile avute pe baza lucrărilor prezentate până în acest moment, rezultă necesitatea unei asemenea prezentări. O scurtă recapitulare a activităţilor anuale, şi chiar pentru perioade mai lungi de timp, privind îndrumările pe care Moşii popoarelor le ofereau oamenilor îndrumaţi de către ei, prin sarcinile lor de destin: direct sau prin intermediul trimişilor lor – Călătorii, Învăţătorii şi Măiaştrii.
Este deosebit de important să înţelegem în amănunt asemenea activităţi, căci ele vor forma direcţiile de coordonare spirituală a populaţiilor umane planetare în viitor.
Moşii popoarelor sunt cunoscuţi – fără a şti însă despre existenţa lor ca formă de îndrumători spirituali şi ai altor popoare – din scrierile iudeilor, care îi numeau Patriarhi. Geţii îi numeau Moşi, pe alte meleaguri erau numiţi Bătrâni (în Orientul Mijlociu), Vraci (în Africa), Nemuritori (celţi).
Este vorba despre aceiaşi îndrumători spirituali – bătrâni căci efectuează o viaţă lungă cât vieţile noastre la un loc între ultima glaciaţiune şi un viitor de încă 200-300 de ani: adică o viaţă normală de atlant, dinainte de ultima glaciaţiune. Nu sunt nemuritori decât pentru noi, cei care în toată această perioadă am „murit” şi ne-am „renăscut” (reîntrupat) pentru sarcinile noastre spirituale de mai multe ori: căci din corpurile noastre, şi la un nivel de joasă vibraţie planetară, ar fi fost mult mai obositor să trăim această periaodă neîntrerupt. Moşii au această putere, ca spirite foarte înaintate, deosebit de experimentate, purtând corpuri de înaltă vibraţie pe care noi, la diferenţă atât de mare între ele şi vibraţia locală, nu am fi putut rezista în asemenea condiţii. Ei le suportă, şi în plus realizează cu ele sarcini de o deosebită importanţă planetară, de o deosebită complexitate la nivel galactic.
Contrar celor scrise în Vechiul Testament, Patriarhii, Moşii, nu au decedat, ci doar s-au retras din societăţile unor popoare, mai devreme sau mai târziu, lăsând oamenii să se manifeste după cum au avut, au şi vor avea în continuare puterile şi experienţa de folosire a acestora.
Născuţi de regulă înainte de ultima glaciaţiune sau imediat după aceasta din urmă pe, şi în preajma pământurilor cele mai complexe din emisfera în care aveau să trăiască, Moşii au trăit, trăiesc şi vor trăi de fapt în corpurile lor speciale comparativ cu ale noastre, evoluanţii ajutaţi de dânşii. Astfel de caracteristici speciale se referă la:
– caractere specific atlante, pentru regiunile din emisfera nordică: Europa, America de Nord, Tibet (fără sudul Asiei);
– caractere specific lemuriene: pentru continentele Asia (de la Tibet spre sud inclusiv India), Australia şi Insulele din Oceanul Pacific;
– caractere specifice sudului Africii – cu caractere atlante de vitalitate însă mult mai pronunţată: pentru întreaga populaţie a acestui continent;
– caractere specifice nordului Americii de Sud (caractere metise toltece, între caracterele lemuriene şi cele atlante): pentru întreaga populaţie a acestui continent.
Activităţile lor de coordonare şi îndrumare directă a populaţiilor din aşezările de pe cuprinsul tuturor continentelor s-au derulat în perioade diferite: de la un continent la altul, de la un popor la altul, în funcţie de sarcinile de destin ale spiritelor întrupate local.
Pentru popoarele din care s-au desprins grupuri migratoare, retragerea s-a realizat mult mai devreme, în jurul anului 4000 î.Ch.: comparativ cu popoarele care au primit migratori şi care au necesitat îndrumare şi ajutor mai îndelungat. Primele migraţii au început cam la începutul mileniului 3 î.Ch. Pentru popoarele care au primit în sânul lor grupuri de migratori, Moşii au ajutat permanent la organizarea şi derularea unor astfel de evenimente, de care primitorii au fost conştienţi, dar nu şi migratorii.
În teritoriile geţilor, majoritatea Moşilor s-au retras din aşezările umane, şi de la îndrumarea directă, cunoscută, a poporului, în jurul anului 500 d.Ch. În alte situaţii, în alte popoare, retragerea a avut loc mult mai devreme, înainte de venirea lui Iisus – dar nu înainte de ultima glaciaţiune: sau potop (pentru populaţiile din zonele subtropicale, tropicale şi ecuatoriale), aşa cum se menţionează în Biblie. O asemenea retragere a avut loc din marginea aşezărilor umane către locuri retrase din atenţia oamenilor: cel puţin pentru un mileniu din acel moment înainte – adică până la momentul necesităţii oamenilor de a-şi cunoaşte întreaga planetă, răspândindu-se treptat pe toate continentele, adaptându-se tuturor condiţiilor de viaţă de pretutindeni. Cu toate acestea, ei au rămas în continuare în locuri ferite, iar cunoaşterea noastră le va înţelege retragerea ca fiind posibilitatea de a ajuta întreaga planetă în continuare – nu numai un anumit popor, dintr-un anumit loc de pe planetă.
Vom înţelege şi cum au stat lucrurile cu noi toţi:
– şi din unghiul de vedere al greutăţilor provocate de diminuarea vibraţiei planetare;
– şi din unghiul de vedere al greutăţilor provocate de încărcarea câmpurilor mental-emoţional-cauzal cu vibraţii omeneşti foarte scăzute, corespunzătoare fricilor şi agresivităţilor cauzate de condiţiile neobişnuite de trăire pământeană;
– şi din unghiul de vedere al sărăcirii solurilor şi subsolurilor planetei, ca urmare a folosirii excesive a pământurilor, dar şi a scoaterii la suprafaţă a minereurilor şi a cristalelor de radianţă foarte puternică şi stabilă în timp (le numim metale şi pietre preţioase), a folosirii compacte a gazelor rare, a amplificării nenaturale a vibraţiilor şi a radiaţiilor cosmice şi planetare.
Toate acestea: şi folosirile normale, echilibrate, dar şi cele exagerate, pătimaşe, au fost cunoscute de la bun început de către coordonatorii călătoriilor inter-zonale, dar şi de către spiritele călătoare din blocurile spirituale piramidale – cele cu capacitatea cea mai mică de orientare către sine, dar şi către semeni şi însăşi planeta pe care trăiesc. Pentru ele primează încrâncenarea de supravieţuire fără a ţine cont de altceva din jur: atâta pot ele acum, şi trăind astfel, conştientizează şi ce nu au putut face, şi ce au putut face, dar şi învaţă ce să facă în viitor pentru a nu mai trăi în mod egoist, agresiv, pervers. Cu toţii avem astfel de sarcini de conştientizare – dar pentru ei asemenea sarcini sunt cel mai greu de dus. Toate însă au fost, şi sunt linii generatoare de trăire liberă a oamenilor, de lăsare liberă a manifestărilor spirituale. Dar în acelaşi timp, spiritele din blocurile piramidale spirituale s-au bazat pe un astfel de ajutor din partea entităţilor coordonatoare, a celor astrale care ne ajută direct şi permanent, din partea Moşilor şi a multor feluri de ajutători planetari, în plus faţă de ajutătorii din propriile blocuri piramidale cu care au venit pe Pământ: cei mai avansaţi evoluanţi ai blocurilor – vârfurile piramidelor spirituale ale grupurilor lor, alături de ajutătorii planetari de tipul galacticilor şi secundarilor.
Lucrările principale ale Moşilor, după sarcinile destinelor lor, au avut în vedere:
– îndrumări privind trăirile curente în familie şi aşezare, în funcţie de locul, de timpul planetar (în variaţiile curente planetare normale) şi de necesitate a relaţiilor poporului cu celelalte popoare din jurul său;
– îndrumări privind activităţile de creaţie materială fizică pentru diferite feluri de trăire (deplasare, hrănire, protecţie corporală, adăpostire); lucrări de obţinere a materiilor prime şi materialelor necesare activităţilor lor, lucrări pentru creşterea animalelor, lucrări pentru pregătirea şi obţinerea vegetalelor necesare hrănirii lor şi animalelor. Toate acestea aveau rostul bine determinat al faptului că întreaga viaţă a oamenilor dinainte de ultima glaciaţiune (ultimul „potop” sau epocă pluvională) a avut particularităţi diferite faţă de cele aflate acum în desfăşurare – fiind în mod majoritar desfăşurate pe cale mental-astrală. Deşi spiritele umane nu se confruntau pentru prima oară cu lucrări realizate pe cale fizică, trupească – manuală în ce priveşte majoritatea activităţilor curente, ele au avut nevoie – şi au mereu nevoie în aceste locuri din univers – de îndrumare pentru revenirea la orientări proprii: în mijlocul unor aglomeraţii planetare neobişnuite pentru ele, în mijlocul vibraţiilor joase şi aflate în variaţii extrem de puternice de la o perioadă scurtă de timp la alta.
Toate acestea trebuie să le luăm şi noi în considerare – şi nicidecum faptul că omul este de curând ieşit din animalitate şi nu ar avea experienţă de acest fel. De asemenea trebuie să avem în vedere faptul că multe artefacte pe care azi le găsim, de foarte slabă calitate, sunt resturi ale unor populaţii spirituale care au evoluat în mod paralel cu oamenii pe Pământ, întrupaţi de formă trupească umanoidă, cu spirite creatoare conştiente – însă fiind la începutul evoluţiei lor de tip creaţionist şi având nevoie:
– pe de o parte de o planetă liniştită, cu puţină populaţie spirituală de tip creaţionist – aşa cum erau populaţiile mentale ale etapelor trecute, precum şi un biosistem extrem de variat, creator prin trăirile sale de câmpuri variate, dar slabe în felul lor, care spărgeau câmpul mental-emoţional plin cu influenţe creaţioniste extrem de puternice, venite de la populaţiile umane mentale;
– pe de altă parte aveau nevoie de influenţe precise din partea unor creatori puternic radianţi, cum erau oamenii mentali atunci. În acest fel, astfel de întrupaţi începători creau la nivelul lor slab încă, dar erau extrem de intuitivi şi obişnuiţi să primească îndrumări din partea ajutătorilor astrali ai poporului lor. Se foloseau de mentalul lor, dar nu sub forme de gânduri extrem de flexibil articulate, aşa cum sunt gândurile noastre, ci sub formă de imagini – forma cea mai complexă a mentalilor umani, şi trecând apoi treptat sub formă de gând articulat.
Astfel de „fraţi” de evoluţie vin şi pleacă mereu de pe o planetă cu creatori avansaţi, sprijiniţi fiind astfel pentru învăţături după anumite tipare specifice evoluţiilor lor. Vom reveni cu amănunte în alte studii.
Vom discuta detaliat despre îndrumătorii spirituali ai popoarelor. Să ne axăm deocamdată pe specificul activităţilor în regiunile locuite de geţi, în teritoriile actuale ale României; în linii mari însă, peste tot cei asemănători Moşilor geţilor au dus acelaşi fel de activităţi, chiar dacă organizările au fost realizate în funcţie de specificul vibraţional al continentului pe care au trăit şi de sarcinile generale ale poporului îndrumat.
Concret, derulările sarcinilor planetare ale Moşilor au cuprins:
– contacte directe cu oamenii, prin circulaţia Moşilor în teritorii, în toate aşezările pe care le cuprindeau ei, prin câmpurile corpurilor lor, atâta cât vibraţiile câmpurilor lor se armonizau cu vibraţia medie a locurilor în care îşi desfăşurau activităţile curente. Aşa trebuie să înţelegem felul în care conducătorul îşi stabilea teritoriul – şi nu prin „cuceriri” sau împărţindu-şi teritoriile ca stăpânii de mai târziu. De aceea trebuie să înţelegem că nu geţii – dacii – au populaţi sau culturalizat lumea, nici iudeii, nici asiaticii – nicidecum primatele (maimuţele) africane.
Raţiunea subtilă a acestor contacte era aceea de a amprenta mediul, câmpurile locale, cu vibraţiile lor înalte – activitate care a avut loc întotdeauna, de altfel, mai mult sau mai puţin extins, de la facerea transcedentală a omenirii în mod neîntrerupt. Acelaşi lucru îl fac entităţilor coordonatoare ale fiecărei specii planetare, pentru spiritele întrupate în cadrul speciei astfel ajutate.
Are loc o amprentare vibraţională după direcţia de creştere sau de diminuare a vibraţiei medii planetare. Amprentarea are loc cu valorile cele mai înalte ale secvenţelor (segmentelor) de vibraţie ale câmpurilor corespondente corpurilor noastre, după cum vibraţia planetară este în creştere sau în diminuare.
Pe fundamentul acestei fixări vibraţionale – care avea loc la perioade mai mari de timp decât un an (de regulă cam între 7 şi 12 ani) – se desfăşurau coordonările şi îndrumările Moşilor, în conformitate cu particularităţile vibraţionale ale perioadei. Ele aveau loc prin intermediul unor ajutători formaţi spiritual, învăţaţi în moduri speciale pentru activităţile de acest fel şi trimişi de Moşi în teritoriile amprentate anterior de ei înşişi;
– îndrumări mijlocite de oameni trimişi ai Moşilor: erau oameni potriviţi vibraţiilor unor asemenea teritorii (şi ca pregătire, şi ca sarcini de derulat conform destinului lor), anumiţi întrupaţi care aveau, prin destin, sarcina de a fi purtători de îndrumări încredinţate de Moşi pentru a fi duse, explicate, adaptate cu aplicaţii specific-locale, oamenilor din aşezări.
Exista pretutindeni un lanţ întreg de asemenea trimişi – de la Moş la aşezare, după cum urmează:
1. Călătorii Moşilor: prima linie de trimişi (iniţiaţi i-am numi azi) – ajutători întotdeauna secundari (cu evoluţii specializate în activităţi de ajutători universalizaţi), avansaţi în experienţa trăirilor singuratice în lumea largă. Ei nu erau numai purtătorii de cuvânt ai Moşului lor, ci ei înşişi cercetau permanent schimbarea vremurilor, după caracterele cerurilor, aerelor, pământurilor, apelor şi vieţuitoarelor lor, verificând vibraţiile, luminiscenţa (aura – spunem la modul general noi azi) şi sunetul fundamental de aceeaşi natură cu luminiscenţa emisă de compactizările materiilor şi circulaţiei energiilor prin concentrările materiale: corpuri le numim azi: dacă sunt ale vieţuitoarelor ca spirite întrupate, sau ale planetelor şi stelelor: ca întrupări ale unor popoare întregi de spirite. Tot în acest fel se cercetează luminiscenţa cosmosului şi sunetul lui fundamental, oferite de fluxurile energo-materiale circulante în mediile stelare, din interiorul galaxiilor sau dintre galaxii.
În această categorie intră de asemenea şi Călătorii care făceau legătura între diferite popoare: spre exemplu – între populaţii atlantice şi mediteraneene, celtice şi tibetane către Moşii getici şi invers: de la ei către alte direcţii. Toţi conlucrau pe diverse căi – nu numai pe această cale, făcând pe calea tangenţelor directe schimb de experienţă, de cunoaştere şi de recunoaştere de vibraţii personale, deosebit de important pentru întreaga lor activitate de întreţinere planetară, aşa cum vom vedea de-a lungul multor studii istorice. Asemenea evoluanţi – Călătorii între popoare – sunt evoluanţi aflaţi în faza de a deveni ei înşişi, în ciclurile lor de vieţi următoare: Moşi, coordonatori spirituali. Ei acumulează experienţă de manifestare de acest fel şi în perioada de vibraţie planetară joasă, aşa cum au fost permanent în sarcinile lor în perioada de vibraţie planetară înaltă (înainte de ultima glaciaţiune).
2. Învăţătorii aşezărilor: dacă Moşii şi Călătorii erau la modul general învăţători şi îndrumători de neam, fiecare aşezare îşi avea Învăţătorul său propriu. Acesta avea prin destin sarcina de a prelua de la Călătorii Moşilor îndrumările valabile pentru toate aşezările aflate în armonia lor, le dezbătea cu Călătorul, care era Purtătorul de Cuvânt al Moşului local. Era o dezbatere de adaptare a îndrumărilor în funcţie de caracteristicile aşezării şi de sarcinile generale ale întrupaţilor din aşezare. Ulterior plecării Călătorului, care îşi continua drumul către altă aşezare, Învăţătorul rămânea în aşezare şi lucra la aprofundarea îndrumărilor primite, pentru lucrările locale şi de comportament în aşezare: lucrările pământurilor, creaţia materială specifică aşezării (case, unelte agricole, pădurene, maritime, etc.), creşterea animalelor, întreţinerea naturii în preajma aşezării şi a animalelor în condiţii grele de trai (perioadă secetoasă, perioadă ploioasă, instabilitate tectonică, etc.), întreţinerea drumurilor şi a caselor de călători (nu numai pentru Călătorii Moşilor, ci şi pentru călătorii care aveau sarcini de cunoaştere a lumii, printre multe altele); veneau la rând relaţiile inter-umane, în aşezare, în familie, între aşezări, între popoare, conştientizarea percepţiilor în schimbarea vremurilor, conlucrarea între oameni, orientări comparativ cu alte popoare, etc.
Apoi Învăţătorii lucrau cu treapta următoare a specialiştilor din aşezare: Măiaştrii aşezărilor;
3. Măiaştrii aşezărilor (contemporan numiţi: maeştri, maiştri) erau specializaţi, tot prin sarcinile personale de destin, pe diverse meserii. La fel ca şi Călătorii şi Învăţătorii, ei erau secundari avansaţi şi adânc specilizaţi în meseriile lor, prin aprofundări speciale în creaţie materială de toate felurile pământene (dar şi cu experienţă pentru creaţie în specificul fiecărei planete din toate zonele universului, experienţă pe care o au toţi secundarii): şi nu numai pentru cele aflate acum în desfăşurare, ci toate meseriile din toate timpurile, de pe toate continentele planetei.
Sarcina lor principală era aceea de a prelua de la Învăţătorul aşezării – care avea în cuprinderea sa toate liniile generale şi cele particulare ale tuturor activităţilor umane din aşezare la un loc – îndrumările necesare meseriei pe care o avea fiecare în parte în aşezare, prin destin: şi nu prin hotărâre după îndemânarea cuiva din aşezare.
Dacă Învăţătorul era unul pentru întreaga aşezare, aşezarea avea Măiaştri pentru fiecare activitate care se dovedea necesară a fi desfăşurată în aşezare. Fiecare om învăţa – din copilărie până la maturitate, indiferent dacă era femeie sau bărbat, toate activităţile care erau necesare în aşezare, de la Măiaştrii aşezării. În plus, în linii generale, învăţa alte meserii, necesare în alte feluri de aşezări ale poporului său ori ale altor popoare: de exemplu – cei de la munte învăţau activităţi specifice ale celor de pe ţărmurile marilor ape curgătoare şi de la ţărmul oceanului planetar (mări, oceane) şi învers.
Când era nevoie, fiecare familie îşi făcea tot ceea ce îi era necesar pentru derularea vieţii, împreună cu Măiastrul meseriei respective: spre exemplu – elemente de fierărie – în fierăria aşezării, în curtea Măiastrului, la care contribuia fiecare membru al familiei, cu energiile sale în încrengătura vibraţiilor locului şi perioadei respective din an: mai mult sau mai puţin masculine – echilibrând pe cele de acest fel aflate în exces cu cele de tip feminin sau invers; făcând loc sau nu copiilor purtători de uriaşe energii prin corpurile lor, prin plexurile lor de tip malaxor. Vom discuta din nou, la momentul oportun, asemenea complexităţi ale evoluţiilor omeneşti, vechi – dar cu trimitere expresă azi către schimbările societăţii umane într-un viitor apropiat: în sensul revenirii omenirii la modul de trăire al aşezărilor din vechimi.
Măiaştrii şi Învăţătorii mergeau şi ei periodic la Moşi, după trecerea Moşilor prin aşezări – la acele mari perioade de timp despre care discutam mai sus. Învăţau în aşezările Moşilor, în vibraţia lor extrem de înaltă, de puternică, liniile generale ale lucrărilor şi comportamentelor oamenilor pentru perioada următoare, până la următoarea venire a Moşilor prin aşezările lor.
Să avem în vedere faptul că anul getic era împărţit în două mari anotimpuri: vara şi iarna, conform energiilor predominante: feminine în timpul verii, masculine în timpul iernii sau, din alt punct de vedere: fizice pe timpul verii, spirituale pe timpul iernii. Călătorii porneau la drumul îndrumărilor de două ori pe an, în:
– Ziua Mijlocului de vară: unde Ziua Mijlocului de vară oferă întotdeauna un impuls vibraţional lucrativ cu specific vibraţional al anului următor: se pregătesc astfel întrupaţii de orice fel (toate speciile planetare, întrupaţi cu corp fizic sau astral) pentru schimbările aduse de anul viitor. În timpurile noastre, când vibraţia medie planetară se află în creştere permanentă, impulsul Zilei este crescut faţă de anul în curs. Însă până la schimbarea adusă de întruparea lui Iisus, coordonatorul central al evoluţiilor din galaxia noastră, şi schimbarea sensului de desfăşurare a vibraţiei în galaxie, sensul era pe diminuare a vibraţiei şi impulsurile Zilelor Miezului de vară şi de iarnă era pe o direcţie descendentă.
Azi sensul este mereu ascendent şi aşa va fi în tot restul perioadei de evoluţie a spiritelor umane pe Pământ, vibraţia medie planetară urmând să crească în continuare, mereu, până la un maxim pe care alte popoare spirituale îl vor trăi aici, pe Pământ.
Să înţelegem că impulsurile Zilei Mijlocului de vară – simţite într-o perioadă cuprinsă după numerotarea noastră de azi cam între 16 şi 25 ale lunii iunie – ofereau putere Călătorilor care porneau la drumurile lor către aşezări, folosind mersul astral-mental: întărirea energetică a corpurilor dublu-eteric şi astral ridica corpul fizic ca un balon puţin de-asupra pământurilor şi apelor (ceea ce azi mulţi numesc mersul solomonar). Astfel încât drumurile se parcurgeau repede şi lăsau timp pentru anumite perioade de oprire în case special amenjate pe drumurile dintre aşezări, pentru hrană, odihnă şi mai ales pentru percepţiile şi cercetările proprii ale Călătorilor, cu privire la adaptări ale celor cunoscute de ei pentru aşezările din parcurs.
Îndrumările din vară aveau un caracter predominant lucrativ, întrucât oamenii veneau din evoluţii liniştite, atotcunoscătoare, conlucrative şi aveau ei înşişi puteri intuitive şi de adaptare uşoară, rapidă, la cele necesare desfăşurărilor între ei;
– Ziua Mijlocului de iarnă avea aceleaşi caracteristici generale ca şi Ziua Mijlocului de vară, cu deosebirea că pornirea la drumuri avea loc în intervalul 15-26 decembrie, când avea loc în mod natural impulsul vibraţional pentru anul următor, acum crescut – în trecut diminuat. Vibraţiile aveau, şi au şi azi un caracter majoritar spiritual faţă de cele de tip lucrativ din timpul verii. Cu toate acestea, îndrumările cuprindeau şi lucrările de casă, din exteriorul casei, precum şi în interiorul aşezării şi în jurul aşezării, pentru perioada până la Ziua anului următor de acelaşi fel. Însă ziua Mijlocului de iarnă avea drept caracter urmărit de analizare a percepţiilor în permanentă schimbare, a simţirilor umane, a înţelegerilor peste an şi a celor care aveau să vină.
Astfel încât întreg parcursul anului era acoperit cu modificările cele mai recente privind absolut toate manifestările umane.
Pentru ajutor mărit în derularea sarcinilor de destin ale întrupaţilor de pretutindeni, Moşii s-au retras din aşezările teritoriale mai devreme sau mai târziu, în funcţie de necesităţile popoarelor în această perioadă:
– necesităţi de mişcare a unor grupuri din diverse popoare care trăiau de multe generaţii pe aceleaşi teritorii: în acest fel s-a dat undă verde începutului unor mari migraţii ale acelor grupuri spirituale întrupate care nu puteau sta, prin energiile evoluţiilor lor, foarte mult timp în acelaşi loc, neputând suporta câmpul suprasaturat de amprente ale generaţiilor scurse una după alta în aceleaşi teritorii; se putuse suporta până în acel moment datorită acelor contacte permanente ale oamenilor cu Moşii şi cu trimişii lor: care dezamprentau parţial – selectiv – câmpurile, uşurând încărcarea acestora.
Dar Moşii ştiau bine până când este necesar să fie ajutaţi anumiţi oameni să se obişnuiască treptat cu trăirea într-o astfel de nemişcare teritorială, pe care alte grupuri spirituale deja o practicau lejer. O astfel de fază de evoluţie se referă la spiritele care au nevoie de mişcare multă, având acumulate energii uriaşe şi experienţă de derulare a vieţii în permanentă mişcare. Treptat energiile lor vor creşte, dar în acelaşi timp vor învăţa să le folosească şi în alte scopuri decât mişcarea pe distanţe lungi, cu experienţa derulării vieţii din mers.
Această fază o au şi alte vieţuitoare de pe Pământ, ca spirite întrupate – marile migraţii ale vieţuitoarelor marine, ale păsărilor, ale turmelor de mamifere având la bază speciale învăţături de migrare, de deplasare pe distanţe lungi: mai întâi în grupuri masive, pentru impulsionare reciprocă, apoi în grupuri din ce în ce mai mici – până la deplasare pe cont propiu, individuală, pe distanţe din ce în ce mai lungi, apoi şi în condiţii din ce în ce mai complexe: culminând cu călătoriile spirituale de la o planetă la alta, de la o galaxie la alta, iar în final cu călătoriile spirituale interzonale;
– pe acest fundament al migraţiilor s-au format pe Pământ alte popoare, cu relaţii inter-umane pentru care majoritatea spiritelor umane se află azi pe Pământ: pentru a-şi cunoaşte puterile de adaptare la condiţii extreme de trai, pentru a-şi simţi limitele maxime şi minime ale atitudinilor, ale comportamentelor, modurile de pătrundere în realizarea calitativă a creaţiei materiale fizice şi modul de orientare proprie în adaptarea ei la necesităţile proprii. Toate acestea fiind derulate conştient, dar diferit în funcţie de variaţiile vibraţiei medii planetare: spiritele îşi cunosc astfel limitele legate de posibilităţile oferite de materiile planetare, de posibilităţile corporale omeneşti, dar şi limitele pe care nu şi le cunosc la nivele de vibraţie joasă: de acceptare, de toleranţă, de altruism în situaţii grele.
Manifestându-le fără limite la nivele foarte înalte de vibraţie ale universului, spiritele uită că nu le-au conştientizat şi cucerit pe deplin la nivele foarte joase, în condiţiile începuturilor evoluţiilor lor. Tocmai de aceea au loc astfel de evoluţii acum, pe Pământ.
Iată de ce aveau nevoie spiritele să evolueze fără prezenţa Moşilor şi trimişilor lor, la un moment dat al timpurilor. Moşii au rămas lângă cei ajutaţi în funcţie de necesarul acumulărilor de experienţă pentru fiecare popor în parte; după care fiecare popor a dovedit ceea ce putea să manifeste în condiţiile create de noile desfăşurări planetare.
Moşii nu au ieşit din destinul lor pământean, ci doar s-au retras din viaţa cunoscută a societăţii umane, continuându-şi însă acelaşi tip de sarcini privind omenirea în ansamblul ei – nu numai pe linii de aşezării locale: în primul rând menţinerea vibraţiei medii planetare la un nivel suficient de înalt – deşi tot diminuat, dar un nivel nu atât de jos cât ar fi fost fără acţiunile lor, putând conduce fără aportul Moşilor la distrugerea totală a biosistemului planetar, trăgând după sine şi ieşirea automată a spiritelor din întrupări.
O asemenea planetă cum este Pământul, rămasă în acest fel fără biosistem întrupat, ar fi pierdut puterea de a se menţine în legăturile sale normale matriceale, destabilizând sistemul stelar în cascadă. Doar că asemenea lucruri nu se petrec, tocmai prin intermediul spiritelor de înaltă acţiune, care planifică toate cele necesare pentru asigurarea de condiţii necesare complexelor evoluţii pe planetă, aplicând permanent exact cele de care au nevoie toţi întrupaţii simultan: nu numai cei de aici, de pe planetă, ci toţi cei întrupaţi în multe părţi din galaxie. Şi nu numai…
Finalizarea destinelor marilor blocuri spirituale piramidale care evoluează în prezent pe Pământ, precum şi plecarea lor în curând de pe planetă, va conduce la revenirea societăţii umane, în ansamblul ei, la ceea ce a fost în trecut: la ceea ce se petrece întotdeauna atunci când nu primeşte planeta astfel de blocuri spirituale piramidale. Va avea loc o restructurare mai întâi pe aşezări urbane şi rurale, unde populaţiile celor rurale, evoluând preponderent mental-astral, vor fi din nou coordonate spiritual de către Moşi. Iar cele urbane, moderând şi rafinând activităţile lor preponderent fizice, vor primi gradual îndrumări din partea Moşilor, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare.
Se vor urmări fazele principalelor asemenea activităţi specifice viitorului omenirii în lucrările articolului „CÂTEVA CUVINTE ÎN PLUS DESPRE RUSALII ŞI SÂNZIENE”, înainte dE aprofundarea cunoaşterii Moşilor şi trăirii în moşism, în studii speciale, destinate lor, în calitate de viitori coordonatori spirituali ai societăţilor omeneşti.

joi, 5 noiembrie 2009

PUŢINĂ ÎNŢELEGERE A ISTORIEI, ALTFEL DECÂT ÎN MANUALE (2): PREOTII SI DUHUL SFANT

Este o discutie foarte interesanta… Şi care poate fi foarte amplă…
O chestiune interpretată în fel şi chip de-a lungul timpului, iar cea mai complexă înţelegere nu se află în zilele noastre, ci undeva la rădăcina timpului măsurat de la potop încoace.
Care vine in intelegere ca fiind Sfantul Spirit al lui Dumnezeu, de la care vine Suflarea de viaţă. Care nu poate fi contestată şi împiedicată să se desfăşoare, prin împiedicarea naşterii copiilor sau prin suicid.
Deşi acest lucru este cu dus-întors, căci aveau, încă din ultimele faze ale imperiilor dinainte de Iisus, interesul să se nască copii sau să trăiască oamenii - de bine, de rău - pentru păstrarea forţei de muncă…
În linii mari, cam asta ar fi în prezent. În ascuns însă se cunosc prea bine toate cele decretate drept erezii: numai ei aveau dreptul ascuns sa le cerceteze, sa aplice rezultatele cercetărilor şi să decreteze încredinţările.
Dar să o luăm încetişor.
Sunt multe lucruri bune, care însă, prin intenţiile celor care le-au pus în forme sociale, s-au impurificat, apoi treptat şi-au pierdut mult din credibilitate. Adică intuiţiile corecte, bune, dintr-un moment dat s-au convertit în conştientul lor în necesităţi perverse, iar apoi s-au creat în timp explicaţii după logica omeniei, cel puţin a echilibrului universal. Adica aşa cum au venit în viaţa oamenilor, de la bun început.
Aşa funcţionăm, orice spirit, până când ne creăm înţelegerile şi obişnuinţele de a opera de la bun început, şi permanent apoi, din sentimente înălţătoare, şi nu din necesităţi comode, sau agresive, ascunse după cuvinte frumoase.
Toţi am trecut prin asta. Toate spiritele trec prin aşa ceva, în evoluţiile lor. Într-un fel este adevărată fraza “Păcatul este înaintea mea pururea”: pentru că spiritul ştie că a făcut ceva ce nu mai trebuie să facă. Dar nu trebuie să plătim pentru aşa ceva şi să muncim cocolind pe cei care nu agrează munca scoţând ochii celor pe care îi obligă la slugăreală. Să nu ne lăsăm pedepsiţi pentru anormalităţi, aberaţii ale comportamentului altora. Să fim foarte atenţi la tot ceea ce ne cer alţii – dar în egală măsură şi la ceea ce nu vrem să oferim altora… Căci dezechilibrul poate veni oricând ne aşteptăm mai puţin din partea noastră proprie.
Să revin.
În societăţile care au pus bazele religiilor, preotii stiau foarte bine ca existau foarte multe lucruri pe lumea aceasta care fuseseră la un moment dat bunul întregii omeniri, dar care fuseseră uitate între timp. Ştiau foarte bine că timpurile se schimbă şi oamenii îşi pierd cunoaşterile şi abilităţile mentale, dacă nu rămân cât de cât în cunoaştere. Au dezvoltat activităţi mentale, au căutat şi au găsit mostre de lucruri create sau modelate de oamenii timpurilor anterioare, au studiat tot fondul cultural al diferitelor popoare, infiltrându-se direct în mijlocul lor sau cercetând mental (prin clarvedere directă, prin retrocogniţie) câmpurile şi structurile universale.
Mentalizarea, pe scurt, călătoria astrală, erau metodele de operare curente, de altfel singura activitate a multor segmente preoţeşti. Diminuarea segmentului cunoscătorilor s-a realizat prin interzicerea învăţăturilor înaintate: interzicerea scrisului, cititului - prin institurea castelor, claselor sociale; interzicerea călătoriilor personale (legarea de pământ); instituirea muncilor obligatorii pentru reamenajarea vechilor construcţii, pentru construcţii noi, pentru întreţinerea tuturor celor care aveau participare directă sau indirectă la astfel de ţinere a poporului departe de cunoaştere.
Preoţimea veche ştia bine că austeritatea ţine mintea liberă, de aceea îşi creau doar condiţii de trai de înaltă calitate şi obligau la întreţinerea unei curăţenii şi ordini a spaţiilor, pentru ordonarea şi curgerea energiilor ajutătoare, pentru activitatea lor mentală avansată. Dar învăţau conducătorii laici să întreţină bogăţii din ce în ce mai rafinate, pentru a întreţine starea de dominare mentală chiar şi asupra lor.
Ştiau foarte clar ca:
- se poate opera cu energiile ca şi cu armele - încă mult mai bine, mai sigur, încă în plus neştiut, ascuns, ceea ce pentru ei era un avantaj enorm... Da, cu "suflul de viata datatorul" se poate acţiona si pentru constructie, vitalizare, dar si pentru distrugere, omorâre. Tot aşa cum azi folosim lasere pentru taiere si pentru sudura. Si faceau si una, si alta. Cand s-a luptat cu preotii egipteni, pentru eliberarea iudeilor din robie - Moise asta facea: tot de la ei invăţătură, caci avusese parte de educatie de... faraon...
Nu toti oamenii ar fi putut intelege astfel de puteri, de aceea a păstrat învăţătura pentru cei care aveau puteri mentale ridicate, uşor detectabile pentru un om învăţat. Si tot el a invatat preotii iudei cum sa faca acelasi lucru. Acei ani pe care i-au petrecut in desert, nu a fost o simpla invarteala, ci pentru a învăţa că toată puterea se poate folosi, canalizată pe 2 cai: invataturi si aprofundarea invataturilor, acolo unde nu puteau sa fie urmariti, mai ales daca erau in miscare de la un loc la altul; pierderea contactului cu ei, in situatia in care preotii egipteni ii urmareau dincolo de desert, pândind sa iasa de acolo si sa îi urmărească in continuare. Desertul are o energetica speciala, o constructie nisipoasă care sparge fronturile, si sunt bine lasate sa existe in acest moment planetar, in care oamenii nu-si pot tine gândurile in frâu. Furtunile de nisip, ca si cele de apa sparg fronturile mentale si nu mai poti urmari ceva. de aceea ne simţim împrospătaţi în prezenţa unor ape în mişcare.
Deci tot timpul în care iudeii s-au învârtit prin desert, Moise a format si oameni noi, din cei nou nascuti, care nu puteau fi in continuare lesne cunoscuţi de catre preotii egipteni; au format un front nou uman de lucru mental, care au schimbat complet grupul aflat in desert. Numai asa au scapat de preotii egipteni.
- revenind la preoţii egipteni, să amintim că ei operau cu fluxuri energetice asupra nou nascutilor familiilor conducatoare din statele din jurul lor, slabind corpul astral al copiilor. Nu-i omorau, ci prin atacuri slabe dar repetate asupra legaturilor corpului astral cu restul sistemului corporal al omului in somn, pana la anii maturitatii aceia nu ar mai fi putut lucra mental, chiar sa fi vrut. O astfel de procedură se folosea nu numai împotriva duşmanilor, ci şi împotriva propriilor conaţionali, cei care se împotriveau voinţei lor, căutând să conducă pe cont propriu. Hatsepsut a depasit impunerile preotesti, dar am de studiat serios asupra felului în care s-au derulat evenimentele acolo. Nefertiti, la fel: despre ea am studiat si am inteles mult mai multe lucruri; ea a reusit sa-i puna la punct si vom mai discuta despre ea mult, candva.
- de comentat si faptul ca preotii stiau bine ca exista cu adevarat zei - dar nu cei pentru care impuneau populatiilor supunere, dandu-se drept mijlocitorii lor. Acei zei erau o masluire, o perversiune religioasa, iar preotii stiau bine ca exista si "zei" - entitati care erau cu "ochii" pe ei, dar de la distanta, si nu se amestecau in facaturile preotilor. Stiau bine de Moşi - ii numeau Bătrâni - si chiar a fost o lupta la un moment dat pentru a-i... supune voinţei lor!! Nu stiau, sarmanii, cu cine aveau de a face... Iar Bătrânii au operat prin intermediul oamenilor, nu direct, dovedind multa forta de echilibru si iubire.

Interesant este faptul ca iudeii si-au dorit prin Moise suprematia, Moise a cerut aceasta invatatura si putere pentru poporul său, dar nu i s-a acordat, cum era si normal. Atunci Moise a inteles ca toti oamenii sunt iubiti de Dumnezeu si ca Yehova este de fapt reprezentarea universala, chiar daca iudeii il credeau doar Dumnezeul lor. Si chiar reprezentanţii lui - ştiuţi în mare taină - se dovedeau a fi ajutărori universali...
Dar se pare ca numai Moise a inteles.
Cand a venit Iisus, fiecare segment de populatie a crezut ce a putut din sarcina lui pe Pamant. El a venit pentru toate vietuitarele de pe Pamant, pentru toata galaxia si mai departe, sisteme galactice locale...
Iar acest lucru este doar parţial recunoscut azi.
Chiar si la noi, daca spun ca Zalmoxis nu era ... proprietatea noastra, zeul nostru absolut, mândria exclusivă a poporului dac... ci a fost coordonator pentru o mare parte din EuroAsia si apoi alături de altii, pentru intreg Pamantul... unii se supără... Ce-i aia, Zalmoxis a fost AL NOSTRU !!!... Cu stampila si parafa...
Glumesc... dar este foarte trist...

Să reţinem aşadar. pentru preoţi, de la începuturile religioase ale omenirii, Duhul Sfant a fost o combinaţie între puterea spiritului şi materialul - energia - cu care acesta poate opera în vederea susţinerii încredinţărilor proprii.
Când puterile mentale şi-au năruit "stăpânii", dovedindu-se o capcană de piederea a întâietăţii în faţa perşilor, antrenaţi puternic şi pe planul voinţei, şi pe planul folosirii armelor şi puterii brutale trupeşti, egiptenii au pierdut definitiv bătălia pentru putere.Chiar dacă Cleopatra a reoşit să înţeleagă că trebuiesc folosite toate puterile omului, totul a fost mult prea târziu. Şi cu siguranţă că a fost bine aşa.
Ceea ce a rămas a fost încredinţarea că mintea omului poate face , scorni, rafina multe. Chiar atât de multe, incredibil de multe. Sau credibil. Depinde din ce unghi de vedere privim lucrurile... Treptat în special iezuiţii şi-au dat seama ca Sfântul Spirit este o noţiune universală, adică acel spirit care nu oboseşte niciodată, care nu îmbătrâneşte niciodată, care poate lucra în orice condiţii, pentru sau împotriva tuturor.
Si s-au pus pe treabă.
Sau... au continuat-o...
Doamne iarta-ma, îi cam judec, poate..

miercuri, 4 noiembrie 2009

PUŢINĂ ÎNŢELEGERE A ISTORIEI, ALTFEL DECÂT ÎN MANUALE (1)

Se vor citi comentariile prietenilor noştri de la postarea
http://cristiana-drumuri-spirituale.blogspot.com/2009/11/sa-invatam-de-la-istoria-lumii.html

Să lămurim de la bun început un lucru: ceea ce scriu nu este un patriotism exacerbat, dar nu pot dovedi acest lucru decât atunci când voi scrie în acelaşi fel despre celti, tibetani, tolteci, maori, populaţiile indigene din America de Nord (aşa-numiţii „indieni” nord-americani). Din patriotism necesar, omenesc zic eu, am inceput să scriu despre populaţiile getice locale şi acest lucru cred că este de înţeles.

Pot spune că acum ştiţi că încerc să fiu echilibrată în studiile mele. Nu cred nici că Atlantida a fost Dacia, nici că dacii au creat civilizaţiile lumii – disputându-şi de altfel întâietatea cu celţii, tibetanii, africanii sau evreii. Nu cred nici în teoriile conspiraţiilor, cel puţin nu în conspiraţiile de felul celor expuse prin lume. Da, dacă înţeleg că societăţile au functionat - cum au putut, cum s-au priceput. Conspiratie inseamna sa faci ceva foarte constient ca poti face SI BUN, SI RAU SI ALEGI RAUL... Dar cei care au condus societăţile umane în ultimii 7000 de ani nu au trăit pe baza unui asemenea principiu...
Pentru a înţelege acest lucru este necesar să ne gândim ca există organizari care fac astfel de alegeri, dar şi alte organizari care nu au de unde alege, caci nu le vin in minte partile bune, ci le vine în minte doar cum sa supravietuiasca intr-o lume pe care o intuiesc altfel decât una în care se pot descurca ei: si de aceea o cred rea, perversa si haina... Chiar dacă lucrurile nu stau chiar aşa... Organizările de acest fel le fac oamenii care nu au pricepere multa, nu au îngăduinţă pentru muncă, nici pentru a lor şi nici pentru a celorlalţi: doar profita de ea.
Si intr-o astfel de lume - raspunzi tot asa...
Ei nu stiu decat asta. Ei nu aleg: cel mult se poate spune că ei aleg intre răul in curs si frica de un rău viitor si mai mare.
Problema că fiecare popor face ce i se oferă ocazia să facă este foarte adevărată, însă dacă rotim un pic lucrurile, vom conştientiza şi profunzimea acestui adevăr. M-am gândit şi eu la acest lucru, din anii tinereţii, când am aflat că în al II-lea război mondial, dacă nu erau germanii – ar fi fost polonezii, căci din disputele de aceeaşi formă agresivă şi de o parte, şi de cealaltă a graniţei lor ura şi cruzimea se manifesta la fel. Într-un moment prielnic, germanii au câştigat un pas... şi aşa s-a scris istoria. Cum o ştim deja...
Să revenim: există locuri care dezvoltă energetic impulsuri de manifestare a spiritelor de un anumit fel şi locuri care dezvoltă alte feluri de impulsuri. Chiar voi dezvolta această idee imediat, la Vibraţii (3), şi voi mai dezvolta cu alte idei mai departe faptul că vibraţia planetară înaltă nu oferă spiritului putere şi cunoaştere automată pentru o manifestare de înaltă spiritualitate, mai înaltă decât punctul (treapta, subtreapta) de evoluţie progresivă în care a ajuns. La vibraţie înaltă, spiritul se manifestă cu cea mai înaltă formă de cunoaştere a sa: bună, frumoasă, rafinată în sensul minunat al cuvântului, creator, altruist. Vibraţia joasă scoate la iveală din memoriile spiritului cele mai joase forme de manifestare, cunoscute din evoluţiile anterioare, în care lupta principală era de rupere brutală de animalitate, unde brutalitatea are nota sa de hotărâre prea puţin înţeleasă. Chiar rafinamentul formelor înalte de manifestare se transformă în rafinarea cruzimii. Cerinţele conducătorilor, impunerile lor sunt rafinate, dar impuse altora pentru a le fi satisfăcute: cu agresivitate, răutate, cruzime, perversitate.
Nu toate spiritele reacţionează însă aşa, să ne aducem aminte din celelalte studii de faptul că pe Pământ se află în evoluţie blocuri spirituale piramidale. Multe nu au experienţă spirituală înaltă sau măcar înaintată, iar dintre cele care nu o au – multe sunt destul de echilibrate, dar uşor de atras pe calea dezechilibrelor, când se simt ameninţate. Majoritatea nu acceptă să-şi modifice manifestările către bunătate, milă, comportament ponderat – căci nu se pune la ei problema altruismului, sacrificiului, iubirii. Dar sunt pe această cale, chiar şi la vibraţii joase. La vibraţii înalte... nu vă imaginaţi de cât altruism pot da dovadă...
Dar ne vom convinge în următoarele perioade.
Cu alte cuvinte, nu peste tot sunt popoare formate din spiritele cele mai puţin experimentate ale populaţiilor spiritale pământene. Sunt popoare formate din spirite mai puţin experimentate în domeniile de spiritualitate înaintată, ordonate împreună în acelaşi popor pentru că ele nu se pot descurca decât împreună, nu se pot descurca fără un câmp mental propriu, format din energii de aceeaşi vibraţie.
Pe de altă parte, există popoare care sunt formate din spirite cu destulă, şi cu multă experienţă de manifestare cuminte, bună, care au dezvoltată la vibraţii joase atitudinea rezervată în faţa lumii mai agresive. Instinctiv se dau înaipoi. Dar odată atacaţi, deşi nu atacă, se vor organiza atât cât pot ei de bine pentru a lupta împotriva agresiunilor de orice fel. Pot deveni disperaţi şi pot omoră, dar nu neapărat cu răutate şi cruzime. În astfel de popoare vor fi şi spirite agresive, rele, dure, dând dovadă de cruzime şi cinism. Sunt acolo pentru a învăţa că se poate rezolva şi altfel problemele decât în felul lor. Să culeagă exemplu şi să ofere exemplu grupurilor lor spirituale. Astfel de oameni sunt legaţi prin fire nevăzute de toate grupurile spirituale de acelaşi fel de pe întreg Pământul şi, mai profund privind lucrurile – tuturor celor de aceeaşi evoluţie care se află în evoluţii în corp astral, în câmpul universal al planetei. Astralii sunt deja mult echilibraţi, dar simţămintele pe care le culeg semenii lor întrupaţi li se transmite puternic, emoţional, chiar înainte ca pământenii să poată conştientiza ceva substanţial.
Să ne oprim deocamdată aici. Să reflectăm puţin la cele expuse.
Pe urmă vom merge mai departe.

marți, 3 noiembrie 2009

SĂ ÎNVĂŢĂM DIN ISTORIILE LUMII...

Motto: austrieci din toată lumea, vă respect şi vă iubesc!

Pentru a nu se supara nimeni dintre cei care au scris despre un anume aspect al istoriei, pentru ca asa au invatat la scolile timpurilor noastre... scriu un mic articolas acum, urmand ca in anii ce vin sa discutam mult asupra acestui aspect.
Aspect ascuns al intelegerii istoriei. Nu numai a noastră...
Ma refer la lucruri vehiculate de atat de mult timp, incat fac parte din vocabularul nostru curent: despre anumite lucruri (de mare subtilitate, dar acesta nu este un lucru inteles prea bine in zilele noastre), cu insistenta celui ce citeste peste tot acelasi lucru si mai departe contribuie la vehicularea si intarirea acelorasi neadevaruri, bineinteles inconstient. Si care trebuie sa inteleaga ca nu intotdeauna manualele spun adevarul. Nu intentionat, ci doar superficial. Sau doar ideile principale, din punctul de vedere al acelor evenimente care au format un anumit fel de al fi al societăţii în care trăim. Cand este vorba despre rea sau perversa intentie... este cu totul altceva. Va veni si vremea sa discut despre acest lucru, din punctul meu de vedere...

Subiectul de azi: se spune că, de fapt, ardelenii sunt mai civilizaţi desât restul poporului nostru, căci se simte influenţa austro-ungară asupra celor de acolo...
Eu cred insă altceva.
Pornesc de la ideea că ACOLO SE SIMTE FAPTUL CĂ A RĂMAS MAI MULT INFLUENŢA DACICĂ, GETICĂ, A MOŞTENIRII LĂSATE DE EI VIITORIMII, CARE S-A ESTOMPAT INAFARA CARPAŢILOR. A unei moşteniri lăsate de sub îndrumarea moşilor, care trăiau în Cuibul Munţilor. Puterea poporului român ţine de puterea vibraţiei teritoriului cuprins între munţi - munţii şi versanţii exteriori ai munţilor. Se estompează treptat dincolo de acest areal, în aceste vremuri în care viaţa corectă se desfăşoară cu greu, înafara acestor graniţe. Teritoriile care formează un anumit fel de putere spiritelor întrupate pe cuprinsul lor se restrâng în general odată cu diminuarea vibraţiei planetare, de aceea teritoriile pe care oamenii de aici aveau un avantaj spiritual se desfăşurau mult mai departe în trecut. Dar, aşa cum spuneam, vremurile în schimbare au remodelat acest areal, rastrângând puterea de susţinere la un teritoriu mult diminuat. Însă cei care îşi trag obârşia din teritoriul actual au forţă de pătrundere cam între Tisa şi Nipru, între Carpaţii pădurosi şi sudul Bulgariei.

Austria si-a facut si ea loc in lume cu coatele si cu picioarele, ca intre oamenii "tari". Asa erau vremurile... Nu este azi de acuzat nimeni, iar cei care îmi citesc de mai mult timp părerile pe aceste bloguri ştiu bine că atenţionez asupra faptului că lumea şi-a cunoscut limitele inferioare în toate aceste vremuri greu de îndurat- Şi accentuez că este vorba despre orice spirit, fie el stăpân sau supus. Am fost - şi incă mai suntem cu toţii supuşi timpului pe care îl trăim, iar dacă înţelegem şi acceptăm acest lucru, deschiderea noastră către alte lumi se va lărgi corespunzător cu darul nostru de acceptare...
Interesant este ca oamenii popoarelor care au creat imperii prin forţă, dezonorându-se in faţa lumii, acum sunt oameni relativ cuminti, in timp ce noi parem a fi ...dezonoranţii unei Europe care s-a dezvoltat fără sa bage de seama ca educatia au primit-o de la noi, pe langa aurul pe care il admiram in catedralele si palatele lor... In spatele placilor de aur plâng copiii muriţi din faşă si piepturi de oameni chinuiti si trasi pe roata au rămas cu demnitatea celui ce si-a aparat "nevoile si neamul"... Da, da, strainii nu au fost obligati la propriu sa se lupte cand cu nădejde, când cu deznadejde pentru a-si apăra neamul si peticuţul de pământ; şi pentru că au avut un trai mult mai liniştit (chiar dacă şi-au avut şi ei partea de nevoire) au păstrat mult din puterea străveche a fiinţei omeneşti.. Este drept: cand esti liber sa te manifesti, printre rele se scot si cele bune..
Sunt intrebata deseori de ce a lasat Dumenezeu sa fie robit un popor ca acesta, in mijlocul caruia ne-am nascut azi. Si RASPUNSUL ESTE FOARTE SIMPLU: sa invete de la noi, care nu am putut decat sa ne ajutăm intre noi, la necazuri, sa luptăm pentru libertatea spiritului nostru, sa arătăm ca in orice fel de conditii, o mână de oameni au schimbat rotile istoriei. Lumea asta cunoaste - de bine, de rau - povestea luptatorilor de la Termopile... Noi am fost "Termopilele" Europei... Luptatorii de la Termopile erau vechii maratonisti ai istoriei stravechi ai omenirii, cei care STIAU SI PUTEAU SA FUGA, dar au folosit fuga intr-un scop atat de nobil !! pe care si azi vrem sa-l tinem minte..
Atacatorii nostri au invatat fara doar si poate lectia vietii lor, ca spirite intrupate, si randuri-randuri de alti agresivi au venit la intrupare mereu, de-a lungul timpului. Tuturor celor care au venit in fata noastra, din toate zările, le-am dat lectii. Aceasta este ESENTA FAPTELOR POPORULUI de aici, din Cuibul Muntilor.
Nu austriecii ne-au invatat corectitudinea, ci noi le-am adus aminte ce inseamnă să fii om. Nu s-a scris nicaieri, nu se leaga o asemenea frază când vorbim de Horea... de badea Cârţan... De Eminescu... Noi am dat putere nu numai Europei de Vest, ci si aceleia de Est. Ne-am lsat credintaţ măcelarită, trupul tras pe roată, pentru a intra in bârlogul celor care nu stiu ce inseamna adevarata vitejie, adevarata omenie... Care au fugit de responsabilitati, si au obligat si pe altii s-o faca, facandu-si aliati din "netrebnici": adica cei care nu se aflau "in treaba adevarata", care făceau ce nu le trebuia... adica: sa creeze, frumos si inteligent, calitativ - si ca creatie, si ca utilitate... Sa creeze muncind cu mâinile lor... dar ei au dispretuit mereu munca, au sfidat-o... sfidand portile unui Rai in care nu au crezut nicidata. Si "Portile" erau acelea ale mâinilor lor, pe care si le-au inchis, fortand oamenii buni, adevaratii oameni buni, sa faca lucruri frumoase de care sa nu aiba nicicand parte...
Noi i-am invatat pe ei... NICIDECUM EI PE NOI...
Dar asta nu scrie in cartile de istorie...
Poate ca acum ne relaxam, la o sticla de bere si o “partida” de TV… si nu ne gandim la asta niciodata… Nu ne punem intrebarea … zic eu fireasca… câte datorii si-au platit ei in fata lumii??
Nu-i bai, nu avem nevoie de plata sau rasplata, dar măcar sa nu ne lasam invinuiţi si mal-trataţi in continuare…
Chiar îti vine sa spui ca poate ni se cuvine o vacanta… Desi chiar se pare ca nu suntem in vacanta… Ca oferim “serviciile” noastre Europei, lumii intregi, in continuare… Cunosc oameni de profunda simtire si cultura care spala, fara jena sau umilinta, batranii Europei la fund si printre picaturi le strecoara cate ceva istorie ca sa nu mai creada in stupiditati holiudiene ieftin-comerciale (special am scris asa) privind vampiri si alte alea…

Celor care confunda gândirea elastica cu impatimirea le spun cu respect, direct, ca nu sunt manioasa. Sunt reflectii asupra multor cuvinte spuse din cartile care ne-au tot invatat ceva, si noi ducem mai departe intarind gandiri superficiale ale altora. Am ajuns de mult la concluzia ca suntem oameni deosebit de inteligenti, chiar daca multi romani privesc la Stirile ProTV de la ora 5…
Poate avem nevoie si de acelea, pt. că cei ce privesc nu sunt in stare sa faca cele prezentate acolo si, prin dezacordul exprimat, prin indignari, creăm un fond mental pozitiv oentru toată lumea în care trăim… ATENTIE LA ACEST ASPECT… Sa nu dispretuim lucrurile pe care le intelegem vag… Să încercăm numai să le înţelegem, atunci când avem astfel de posibilităţi...

marți, 1 septembrie 2009

PEŞTERA IALOMICIOAREI (4)



Întrucât îmi este greu deocamdată să introduc poziţie cu poziţie fotografiile în text, vă invit să vizionaţi albumul de fotografii PEŞTERA IALOMICIOAREI – 2009
Dati click pe album si il veti putea viziona dupa cum doriti

Ieşirea din drumurile de azi – adică scările care se află azi în ajutorul vizitatorului – nu poate reformula energetica drumurilor iniţiale. Însă drumurile prin lăcaş, şi astfel fluxurile energetice interioare, s-au orientat prin croirea încăperilor, sălilor, astfel încât trecerea dintr-o sală în alta, din orice direcţie, şi mergând pe oricare parte a sălilor – pe margini sau pe centru – să susţină energetica echilibrată despre care vorbeam. O energetică interioară care să odihnească, să ofere acel punct de percepţie crescută de la o sală la alta. Din nefericire, condiţiile precare ale drumului de azi obligă călătorul să meargă atent la fiecare pas pe care îl face, în loc să privească atent în jurul său, să simtă şi el acest lucru, fără mare greutate.
În trecut însă, drumurile mergeau pe marginile sălilor, lăsând în interior loc pentru sculptură. Mare parte din cele sculptate aveau un dublu rol: de decorare a interiorului – dar cu rol decorativ-tematic, cu învăţătură, pentru chiar generaţiile noi de moşi, de învăţători, de călători, de maeştrii ai meseriilor aşezărilor umane. Cele care au rămas încă în săli au fost parţial reconstituite de generaţiile următoare de oameni buni, care au ştiut toate cele care au fost odată în aceste locuri, lăsate moştenire din generaţie în geneţie. Unele sunt chiar rămase din vechime, altele, care au fost distruse între timp, au fost reconstituite sau accentuate, reliefate, ulterior.
Sculpturile originale le vom descrie noi, precum şi unele dintre cele care au fost însemnate local, iar acest lucru se vede bine.
Multe dintre cele care au fost lucrate astfel au o logică clară în expunere, din sală în sală. În schimb, unele reconstituiri au fost făcute în apropierea locurilor care nu se mai pot descifra azi.
Începem cu sala centrală, acolo unde vom urmări legenda sacrificiului ajutătorului, luminătorului poporului. Popor care este împărţit în două grupuri, după cum îi merg înţelegerile: un grup situat de partea binelui şi altul de partea răului. Se numeşte Sala Marelui Preot. Este prezentată în fotografiile expuse mai jos.
Anterior am discutat despre drumurile în jos, către încăperea numită La Lacuri sau, popular, La Cascade, iar cunoscătorilor: La vrăjitoare. Între culoarul de adaptare, de la începutul lăcaşului, şi scările care duc în jos, La Lacuri, şi de acolo, către Sala Marelui Preot, se află un şir de încăperi care au fost cândva folosite de locuitorii lăcaşului ca trepte largi şi drumuri de dezvoltare a puterilor proprii. Din aceste locuri au rămas doar culoarele şi nişele de retragere proprie, cu vibraţii echilibrate, simţite azi la valori medii. Iniţial energetica – cum spunem azi – era simţită ca vibraţie a aerului, ca forme de lumină şi de sunet pe care le percepeau fiecare locuitor în parte. Era creată pentru grupuri distincte, de vibraţie asemănătoare – dar distinctă la diverse nivele ale sensibilităţii umane din trecut. Cerinţele etapei de mai târziu, mai apropiate de vremurile noastre, nu cuprindeau precizia celor anterioare: nu pentru că nu ar mai fi putut lumea să înţeleagă asemenea cerinţe, şi să le folosească mai departe, ci pentru că epoca de evoluţie a oamenilor a virat treptat către amestecarea populaţiilor spirituale; şi în astfel de situaţie, adaptarea oamenilor se face prin încercarea, necesară tuturor, de a se situa la înălţimea cerută de ceilalţi semeni. Orientarea ajunge astfel la o înălţime medie mai joasă decât aceea din care s-a făcut pornirea. Vibraţia generală mai joasă determină pe unii să facă eforturi să-şi păstreze comportamentele anterioare, luptând/muncind din greu, depunând eforturi mari, iar pe alţii să se situeze la un nivel mai scăzut, din cauza lipsei de experienţă în trăiri la asemenea nivele joase de vibraţie. Dar cu toţii au nevoie unul de altul, spre primirea de ajutor şi, de partea cealaltă, prin intuirea necesităţii de a se pleca în faţă celor care îl necesită. A avut loc amestecarea populaţiilor de provenienţe stelare, clar în general constituite pentru ca, până la un moment dat, oamenii să se ajute reciproc, înţelegându-se chiar şi fără să-şi ştie apartenenţa la grupul spiritual propriu sau la cele asemănătoare, din blocuri spirituale de acelaşi fel. De aceea spiritele vin pe Pământ în blocuri piramidale, cu nivele apropiate de evoluţie, unde experienţa le este crescută în funcţie de numărul anterior de călătorii în această subzonă a universului. Şi toţi cei care au mai venit măcar o dată în această subzonă a universului ajută pe cei care nu au mai fost niciodată pe aici, ca spirite în deplinătatea sarcinilor de evoluţie. Ceea ce este greu pentru toţi lolaltă, şi pentru fiecare om în parte.
Asemenea locuri nu erau însă locuri de retragere pentru odihnă. Puterea acestor locuri era mare, în sensul accentuării impulsurilor energetice locale cele mai fine, care astfel ar fi putut să treacă neobservate, chiar şi de către astfel de oameni, deosebit de perceptivi. Locurile erau sculptate în mod special pentru oameni, pe direcţii de radiaţie puternică, astfel încât orice animal care ar fi dorit în timp să se adăpostească prin colţuri să nu se simtă confortabil şi să-şi găsească alt loc de adăpost. Căci s-a ţinut cont de faptul că, în timp, oamenii care vor şti toate aceste lucruri, din împrejurimi sau chiar din locuri mai îndepărtate, le vor folosi sporadic, făr să locuiască chiar permanent aici. În acest fel s-au evitat accidente normale, lăcaşul nefiind vizitat de animalele sălbatice din împrejurimi şi oamenii care aveau să se adăpostească aici să nu fie în primejdie. Frica de interior, din acest punct de vedere, nu-şi are nici azi rostul; oricum în contemporan, în anii din urmă, schitul a fost închis complet, cu construcţii solide, cuprinzând şi intrarea în Peştera Ialomicioarei.
Ceea ce atrage atenţia pe aceste drumuri – capetele sculptate de locuitori ai lăcaşului pe grinzile tavanelor – nu se observă venind de afară către interior, de aceea le vom discuta la întoarcere, pe firul drumului către ieşire.
Aşa cum spuneam, Sala Marelui Preot (numită de unii localnici şi Ursoaica, datorită stâncii masive din interiorul ei) este prima mare sală din lăcaş. Se prezintă în fotografii pe bucăţi, căci locul nu permite o fotografiere panoramică (o cameră de luat vederi, în viitor, îmi va rezolva problema prezentării!!)
Legenda este expusă pe înălţimi – mitul sacrificiului suprem al ajutătorului din orice timpuri şi locuri: Prometeu, Iisus, etc. În cazul nostru, este ajutătorul trac, cu destin de intrare în lume plecând din lumea cunoscătorilor şi purtând cu sine un bob din cunoaşterea care se mai poate cuprinde de înţelegerea lumii, poporului. Susţinându-şi astfel lucrarea de oferire poporului a luminii cunoaşterii.
Blocul central prezintă, chiar în fruntea sa, chipul Marelui Preot, cel care dă sentinţa de chin sau chiar moarte celui care a încălcat regulile „sacre” ale preoţimii: oferirea cunoaşterii către popor. Un popor care, după părerea preoţimii, nu ar fi ştiut să folosească o astfel de cunoaştere, în sensul pe care îl folosea ea: care ar fi deconspirat – de fapt – cele pe care le înfiera în mod oficial, explicându-le rudimentar şi fals: vrăjitoria – activitatea mentală prin care ţinea în frâu poporul încă neştiutor. Şi la care proceda aşa, în secret, din vremuri de mult uitate, preoţimea fiind, de fapt, unicul utilizator a acestor căi de cunoaştere, ţinute departe de conştienţa poporului.
Şi astfel călăuzind poporul către damnarea curajoşilor care ar fi îndrăznit să discute în public, să ajute în public, să se revolte în public, ajutând şi altora să se revolte, schimbând astfel orânduielile stabilite şi ţinute cu grijă de conducătorii religioşi.
Spate în spate, şi chiar orientaţi astfel puţin unul către celălalt, se detaşează figura lui Satan, în negru, rânjind cu dinţi ascuţiţi de fiară şi privind animalic către condamnatul nevinovat. În faţă-jos faţă de poziţia Marelui Preot se vede mama condamnatului venind să ceară îndurare pentru fiul său. Deoparte şi de alta a blocului central, se vede o parte de popor care susţine condamnatul, privind cu compasiune şi recunoştinţă catre el, iar în partea cealaltă – restul poporului, detaşat de tragedia care se consumă, inconştient în indiferenţa lui faţă de probleme prea subtile pentru ca el să le dea importanţă, văzându-şi de propia sa viaţă...
Se condamnă înţelepciunea şi oferta de înţelepciune către poporul care cuprinde chiar şi pe aceia care îl conduc, prin forţă şi minciună.
Drumul către înţelepciune – care este pe laturi, arătând astfel drumul pe dinafara societăţii, pe care ajutătorul ajunge astfel, este presărat cu cobrele înţelepciunii. În lăcaş a rămas foarte clară sculptura – prezentată în fotografie, iar în spate mai sunt câteva, prăvălite printre pietrele de pe marginea dinspre parete, departe de scări. Ajutătorul trebuie să ştie permanent să se ferească de drumul susţinut prin mijlocul societăţii, mergând şerpuit când prin marginea ei, când prin mijlocul ei, dar fără să-şi arate prea mult faţa. Doar cei mai puternici pot să-şi ridice capul, pentru a oferi chiar şi experienţa sacrificiului suprem, pentru toţi cei care îi urmează: ajutători sau ajutaţi deopotrivă. Este drumul uman care răzbate cu curaj, dar nu şi cu inconştienţă. Tocmai acest drum este bine marcat de cobrele înţelepciunii.
Drumul urcă: la origine – în pantă lină şi spiralată pe alocuri în funcţie de necesarul de rotiri al locuitorului pentru a prinde toate „apele” sau „aerele” venite de pretutindeni – nu de „ape” sau „aere” în sensul comun pe care îl dăm azi scurgerilor de ape sau curenţilor de aer circulând peste tot – ci, aşa cum am spus şi trebuie să se înţeleagă bine – toate felurile de energii, de canale energetice care străbat întreaga suprafaţă a pământurilor şi apelor planetare – întreg corpul planetar, de fapt.
Acesta este şi motivul pentru care vârfurile blocurilor din interior au fost sculptate cu scene deschise, oferite generaţiilor următoare, motivul pentru care scenele nu sunt monumentale, aşa cum ar fi de aşteptat. În primul rând locurile la nivelul călătorului-locuitor din vremurile de demult sunt protejate pentru a nu pierde direcţia circulaţiei libere a fluxurilor dătătoare de echilibru şi, implicit sănătate, în al doilea rând locurile fiind specifice traiului uman, interiorul este clădit urmărind şi această schemă de trai normal.
Sus, în sala mare despre care discutăm acum, interiorul a avut rol de cameră de sfat: nu erau acolo oameni antrenaţi în politici globale sau mai curând continentale – deşi harta de la intrare ar putea indica acest lucru. Harta aceea trebuie înţeleasă ca un indicator al drumurilor de contact spiritual al moşilor, învăţătorilor şi călătorilor din Euro-Asia. Sfatul, consiliul, se întrunea şi se referea la curgerea obişnuinţelor vremurilor privind dezvoltarea activităţilor mentale şi manuale ale oamenilor. Se urmărea modul în care, într-un perfect echilbru stabil, era necesar să nu se întărească latura războinică (chiar dacă de apăarre) a locuitorilor, în detrimentul laturii lor creative. O astfel de experienţă (latura războinică) era obişnuinţă – şi avea să dureze, iar moşii ştiau bine acest lucru – ca dezvoltare unilaterală a populaţiilor migratoare, pe care nimeni nu le constrângea la echilibrarea laturilor lor constructiv-distructivă a dezvoltărilor. Căci oamenii au reacţii puternice împotriva lucrurilor cu care nu sunt obişnuiţi. Astfel de populaţii războinice, pornind de la latura lor de călător agresiv, trebuiau lăsate să-şi urmeze drumul, pentru ca fiecare om în parte să se convingă singur asupra cărei laturi ale puterilor şi priceperilor lor se vor apleca, la un moment dat sau altul al înţelegerilor şi trăirilor lor curente.
Populaţiile dacice stabile, aflate aici de-a lungul timpului din dezvoltările populaţionale de după glaciaţiune, constituiau încă – şi o vor constitui în mare parte în continuare – populaţii spirituale într-un mozaic de evoluţii de la mediu- până la înaintat-evoluate. Adică spirite individuale şi grupuri doar familiale de acelaşi fel evolutiv: doar ca să se susţină reciproc în familie, în manifestările curente personale. Alegerea întrupărilor de tip mozaicat are rolul de a forma valuri de forţă; tot aşa se petrec lucrurile cu grupuri mari de acelaşi tip evolutiv sau tipuri foarte asemănătoare. Asemenea tipuri de populaţii locale, restrânse, formează astfel de valuri de forţă, dar de putere mai mică, specifică populaţiilor de pe teritorii restrânse, dar cu sarcini foarte puternice.
Este bine să nu se uite acest aspect, al derulării unor evoluţii spirituale în spatele popoarelor de oameni care învaţă astfel universalizarea. Întruparea unui spirit în locuri şi popoare diferite are darul de a forma conştiinţa luptei şi muncii pentru dezvoltarea fiecărei populaţii în parte, specificului şi formelor mai mărunte de existenţă, moştenite şi îmbogăţite treptat de la o generaţie la alta: prin aportul de creaţie şi comportament din experienţa totală a fiecărui spirit. De aceea nu este de loc valabilă expresia de „popor ales”, ci este corect să folosim exprimări care să conducă la valorificarea moştenirii primite în modul de realizare a sarcinilor contemporane. Să valorificăm ceea ce primim la naşterea în fiecare popor, punându-i la dispoziţie, în fiecare zi a vieţii noastre, tot ceea ce avem mai bun şi mai calitativ, cu atenţie şi concentrare, în faţa lumii. În acest fel se echilibrează şi acel fel de moştenire care, la un moment dat, poate să accentueze o latură, un aspect, în detrimentul altora: dezechilibre care sunt inerente în cursul istoriei spirituale greu trăite în ultimele milenii, oriunde în lumea omului.
Aşadar, populaţiile dacice – tracice, de fapt – au cuprins, şi vor cuprinde în continuare întrupări ale unor spirite de evoluţie diferită, în general de la o familie la alta, în plan local, spaţial. În timp, perpetuarea unei astfel de poziţii conduce la o înţelegere cu adevărat de tip mozaicat pe toate laturile sale, căci nu sunt fire de înaintare stabilite o dată pentru întotdeauna, ci fiecare generaţie a avut alţi reprezentanţi, ale altor grupuri spirituale, într-o rotaţie permanentă. Este necesar pentru toate grupurile spirituale care vor rămâne pe Pământ să înţeleagă necesitatea de a evolua singur sau în grup restrâns, căci aşa se vor derula în continuare lucrurile pe Pământ, în viitor.

Aceasta este sarcina de bază a poporului român, formată din sarcina fiecărui individ şi fiecărei familii în parte: de a trăi în acest sfârşit de epocă exact aşa cum se va trăi în viitoarea etapă a umnaităţii: independent, liber, cu sarcini proprii individuale în teritorii, cel mult familiale.

Echilibrul în fondul spiritual de manifestare pe aceste locuri a fost purtat însă de spirite mai evoluate decât indivizii şi familiile = grupurile restrânse de ajutor reciproc. Adică, dacă într-o regiune, o aşezare cu câteva zeci de familii de grupuri mici spirituale, cu evoluţie diferită de la o familie la alta, a format fondul general de trăire locală, printre ei (în anumite familii, sau chiar în trăire singuratică) s-au aflat ajutători de evoluţie mai înaltă decât restul familiilor din aşezare. De regulă, nu au fost foarte mulţi în perioadele mai vechi, pentru a nu forma un front reactiv foarte puternic, căci evoluanţii mai înaintaţi nu suportă impunerile şi ei devin la un moment dat motoarele schimbărilor în societate, ajutaţi de cei care sunt mai activi în grupuri, pe post de lideri locali în acţiuni diverse, în jurul cărora se adună ceilalţi membrii ai comunităţilor.
(Se va studia ANEXA Nr. 1: „CÂTEVA CUVINTE DESPRE GRUPURILE MIGRATOARE”, de la sfârşitul acestui studiu)
Toate populaţiile locale vechi europene şi tibetane au fost formate din astfel de evoluanţi. Au fost populaţii paşnice, muncitoare, s-au lăsat uşor îndrumate de către moşii popoarelor, răspândiţi peste tot în număr mare, căci era nevoie aici de formarea unui fond spiritual echilibrat pentru a duce sarcinile lor până la capăt.
Generaţii de-a rândul eu fost învăţate de către moşi, de fapt nu numai în teritoriile pe care le studiem acum, ci peste tot, pe toate continentele Pământului. Atunci când rotaţia tuturor grupurilor a fost completă (adică toate grupurile spirituale au trecut prin aşezările retrase, coordonate de către moşi şi îndrumate de către ajutătorii numiţi învăţătorii moşilor, călătorii şi maeştrii meseriaşi îndrumaţi de către cei dintâi), când toate spiritele au trecut prin învăţătura lor înaintată, societăţile retrase au fost desfiinţate. Nu distruse sau lăsate în paragină, aşa cum ne-am putea închipui, ci prin întruparea în continuare a tuturor spiritelor umane, însă fără conducătorii vechi, consacraţi, cu expereinţă multă de conducere echilibrată a popoarelor. A fost lăsat la ordonarea lucrurilor după priceperile lor şi după intuiţiile manifestate în domeniile învăţăturilor care li se oferiseră în vieţile anterioare. Căci lumea trebuia să probeze învăţătura pe care o avea, trebuie să-şi dovedească că putea învăţa repede sau nu.
Spiritele cu puţină experienţă cred că este suficient cât au învăţat pentru a face ceva şi mai bun decât moşii popoarelor... Conştienţi, la nivele înalte de vibraţie planetară – ei nu dispreţuiesc, de felul lor: sunt buni, pricepuţi şi ajutători cuminţi, conştiincioşi şi concentraţi. Fără ajutor prin vibraţie ridicată, prin corpurile bine energizate prin materiile şi energiile de înaltă vibraţie, ele nu-şi conştientizează însă propriile neputinţe şi se situează de-asupra tuturor celor care şi le intuiesc, cu experienţa pe care o au din alte călătorii spirituale asemănătoare. Este o evoluţie a conştienţei de sine, de modul în care fiecare om poate să fie conştient, şi să rămână conştient de puterile şi neputinţele sale. Cu cât experienţa de trăire în condiţiile pe care le cunoaştem azi este mai îndelungată, cu atât evoluantul conştientizează mai multe aspecte ale nepriceperii sale, ale unor aspecte – şi din ce în ce mai multor aspecte – ale perfecţionărilor posibile pe toate laturile sale de trăire.
De aceea, moşii – coordonatori spirituali ai lumii – au rămas întrupaţi în continuare în exteriorul societăţilor umane, dar nu departe de ele şi fără să urmărească cele petrecute în lume, pentru a se amesteca în sarcinile ei evolutive. În unele locuri, ei s-au apropiat, şi chiar au intrat în societăţile lumii, dar numai sub titlu necunoscut (adică fără să se cunoască adevărata lor origine, de moş, de străvechi), fără să-şi aroge nici un fel de drepturi. Au fost puţine cazuri, şi numai acolo unde se dovedea absolut necesară prezenţa lor în mijlocul lumii, în care nu-şi expuneau toate puterile, ci numai manifestări legate de alte persoane, de legătură cu societatea: ca sclavi sau chiar conducători, ei au desfăşurat sarcini pe termen foarte scurt şi apoi s-au retras, fără să cunoască nimeni, cu adevărat, nici sarcina lor, şi nici de unde veneau sau încotro se îndreptau.
Două cazuri cunoscute azi de noi au fost: Zalmoxis aici, în Europa, şi Nefertiti, în Egipt (numită atunci Ţara lui Kem).
Dacă nu participă direct la derularea activităţilor sau dacă nu conduc politic lumea, se poate crea impresia că ar fi rupţi de lume, că ar trăi în sânul unor micro-comunităţi umane protejându-se de lume, sau sfidând-o, lepădându-se de ea...
De fapt, noi nu vrem să ştim de ei, iar ei ne lasă să-i descoperim treptat, timp în care continuă să echilibreze energiile planetei, ajutându-ne în acelaşi timp şi pe noi, oamenii, şi toate vieţuitoarele Pământului. Mai curând aceste alte vieţuitoare ale planetei îi cunosc – decât noi, oamenii, dar ei lasă timpurile să se scurgă şi să vină acele vremuri în care va exista o conlucrare din ce în ce mai largă a tuturor oamenilor pe Pământ.
Treptat, populaţiile spirituale s-au amestecat, şi-au făcut întrupările, istoriile, şi-au înţeles învăţăturile. Ne aflăm, într-adevăr, la sfârşitul acestor vremuri grele: vremuri care nu ar trebui să fie nicidecum percepute drept pedeapsă, ci vremuri de cunoaştere de un anume fel şi de întărire spirituală. O întărire care conduce – cu o graţie nerecunoscută, la înţelepciune de tip uman. Nu este acea înţelepciune totală care ni s-a oferit drept exemplu, dar fiecare grup şi fiecare individ şi-a făcut porţia sa de înţelegere, după timpurile pe care le-a trăit.
Moşii au ştiut bine derularea timpurilor, şi aşteaptă în continuare ca şi ultimele grupuri să-şi facă cunoaşterea puterilor şi neputinţelor lor deopotrivă.
(Se va studia ANEXA Nr. 2: „CÂTEVA CUVINTE DESPRE AJUTĂTORII DE TIP SECUNDAR ŞI DESTINELE LOR ÎN PERIOADA ACTUALĂ”, de la sfârşitul acestui studiu)
Sala de Consiliu – este mai corect s-o numim azi aşa, decât Sala Marelui Preot – urcă aşadar în pantă lină, chiar dacă azi această urcare se află sub, şi în spatele stâncilor care coboară adânc în interiorul Pământului: formează o parte puţin înţeleasă, puţin credibil a fi fost construită de mâna omului. Dar chipurile cioplite fin pe o efigie aflată chiar în faţa mesei, locului de consiliu, dar pe peretele opus, până la care se află o prăpastie adâncă, arată că acel loc a fost clădit astfel cu multă migală, de mâna omului.
Mai este un asemenea loc, lăsat în mod special ca acest lucru să fie cunoscut – înainte chiar de a se ajunge la Sala de Consiliu. Este o lespede aflată chiar de-asupra drumului de scări care urcă oarecum în spirală, pe care sunt sculptate diverse tipuri de atitudini umane: de la disperare la înţelepciune, trecand prin ceartă sau dezolare.
Astfel de lucruri au fost în mod cu totul special lăsate pentru a se cunoaşte bine trecutul şi puterile umane care au realizat o asemenea operă, de o asemenea anvergură. Aceste două locuri – pe care le-am studiat împreună – nu ar fi putut să fie distruse de ape, ci doar estompate de scurgerile calcaroase, dar nu atât de mult încât să le şi distrugă complet, până la epoca în care oamenii aveau să le înţeleagă şi să le accepte. Cei care coordonează evoluţiile în universuri ştiu foarte bine acest lucru, oriunde şi în orice vremuri.
De la Sala de Consiliu drumul urcă mai departe în altă sală, unde alte semne sunt lăsate pentru poporul acestor locuri: este harta locului unde acest popor îşi poate desfăşura în mod optim viaţa, ca un răspuns la durerea cea mai mare legată de nesiguranţa vremurilor: este profeţie pentru unii, îndemn la înţelepciune pentru alţii. Realitatea care este clară până azi, în prezentarea graniţelor sale.
Deşi în vremuri îndepărtate nu exista o împărţire a teritoriilor între vechii locuitori, ei trăiau într-o bună vecinătate, într-o profundă frăţie, cu totul spirituală. Nu se cucereau, ci comunicau. Nu se luptau, ci conlucrau. Însă conducătorii spirituali, îndrumătorii spirituali, moşii popoarelor, toţi locuitorii pământurilor, ştiau foarte bine că oamenii din vremurile cele târzii ale epocii îşi vor disputa pământurile şi chiar imensităţile apelor de pretutindeni. Au lăsat această profeţie pentru locuitori, să lupte pentru teritoriul care le va menţine mereu suflul vital, indiferent cât de grea le va fi vremea.
Aşadar, în partea dreaptă, pe sensul de înaintare, se află Sala Hărţilor – deşi mai curând ar fi un loc al Înţelegerii, al Înţelepciunii popoarelor care îşi reunesc viaţa în aceste locuri. Este o invitaţie la înţelepciunea de a nu răpi nici un locşor din Cuibul Munţilor şi împrejurimilor sale imadiate, care întăreşte forţa românilor de a ţine piept cu putere, până la capăt, tuturor greutăţilor sarcinilor lor pe care şi le-a asumat în faţa lumii. Nici un alt popor spiritual nu are putere să ducă asemenea sarcini în locul său, dintre cele care au venit şi s-au lăsat şi ele ajutate, cândva – chiar şi acum!!! – de spiritualitatea celor de aici, găsiţi aici. Care au avut bunăvoinţa să-i primească, să-i suporte şi astfel să-i ajute...
Dar este, de asemenea, şi o invitaţie pentru oamenii vechi ai locurilor să lupte cu orice forţe pentru a-şi menţine acest Cuib de Forţă oferit numai lor: trupurile lor sunt aici puternice şi chiar dacă vremurile grele le-au deteriorat, ele pot fi, cu bunăvoinţa unui trai decent, reparate şi întreţinute mai departe. Pentru ca toate să le fie românilor spre învăţătură, spre echilibru în putere şi spre decenţă. Spiritualitatea înseamnă de fapt echilibru, iar echillibrul trebuie căutat. Rezultatele acestor căutări nu se vor lăsa mult timp aşteptate.
***
Locurile de vizitat ale Peşterii Ialomicioarei nu se termină aici, cu această sală. Traseul continuă, urcă, fără însă multă informaţie în plus, aşa cum se prezintă locurile descrise mai sus. Sunt drumuri care conduceau candva către celălalt versant al muntelui: din ceea ce se numeşte Fundul Peşterii izvorăsc apele care ies pe celălalt versant al muntelui, formând Izvoarele Ialomicioarei. Apele care trec prin faţa Peşterii formează de fapt apa Horoabei, care curge spre vale.
Drumul de întoarcere, către ieşire, era un drum de odihnă pentru călătorul din vechime, chiar dacă el este greu de parcurs pentru cel de azi, din cauza condiţiilor precare.
Ceea ce este însă de adăugat în finalul acestei expuneri succinte a locurilor vizibile azi, care pot fi observate cu uşurinţă de turiştii cu sufletul deja deschis către cunoaşterea puterilor acestui popor, este faptul că avem o sarcină spirituală, la fel ca şi oricare alt popor, şi toate laolaltă în faţa fiecărei fiinţe de pe Pământ. Pe lângă cele deja expuse mai sus, această sarcină se leagă de înţelegerea simplităţii cu care românul înţelege să-şi trăiască viaţa şi să arate cum oferă ajutor tuturor celor care i-l cer. Vom înţelege că am dat, şi dăm în continuare ajutor spiritual maghiarilor, ruşilor, dar şi ţiganilor, turcilor şi grecilor deopotrivă.
Puţini au înţeles acest lucru de-a lungul timpurilor, dar le-a venit clipa în care au reuşit să înţeleagă suficient de multe lucruri pentru a ajunge şi ei, fiecare om în parte, bun ajutător. Nu contează că nu i se oferă românilor nici un popor spre slavă prin îngenunchiere: nu are nevoie de aşa ceva, este prea puternic. Aşa a dorit el de la începuturi, să stea sub semnul cerurilor şi nu al oamenilor. Revolta altora pentru neînfrângerea acestui neam a rămas întotdeauna un simplu fapt fără urmare, iar românii au ştiut şi vor şti în continuare să-şi apere cuibul de viaţă. Şi nimeni nu va reuşi să schimbe acest lucru. Este avertizat acest lucru în Peştera Ialomicioarei, dar nu ca o ameninţare, ci doar aşa – ca o avertizare.
Dar şi românului i se taie elanul – dacă i se urcă la cap că el ar fi alesul lumii: căci tot ceea ce face cu modestie, cuminţenie şi bunătate este ştiut şi apreciat în lume – iar ceea ce face cu lipsă de cuminţenie se răspândeşte imediat în lume şi i se ruşinează calea.
Nimeni nu va putea trăi cu adevărat pe aceste pământuri, căci pământurile nu vorbesc pe limba altor oameni. Cu forţa sau cu interesul, dur sau blând, nimeni nu va reuşi să rămână stăpân pe această părticică a lumii. Şi astfel românii vor vedea cum această putere a lor se va înălţa doar în ţara lor. Şi modestia care ne lipseşte unora dintre noi, azi, ne va întoarce cândva – dar nu departe în timp – să ne fie jenă că ne-am dorit cândva să ne ridicăm fie chiar spiritual şi doar cu gândul, de-asupra altor popoare. Vom cere altora să tacă, să le amuţească laudele în gură, în timp ce noi ne vom strădui mereu, intens, conştiincioşi şi harnici, să ne urmăm viaţa aşa cum ştim noi: o viaţă de ajutători cu adevărat drepţi, harnici, cuminţi, credincioşi. În adevăratul şi completul sens al cuvântului.

ANEXA NR. 1
CÂTEVA CUVINTE DESPRE GRUPURILE MIGRATOARE
Aşa cum am mai discutat şi în alte studii, una dintre sarcinile populaţiilor locale din teritoriile europene şi tibetane, între mileniile 3 şi 1 î.Ch. a fost aceea de a face loc populaţiilor migratoare, venite din răsăritul şi centrul continentului asiatic, formând culoare largi de trecere pentru ele, până la Oceanul Atlantic. Este drept că acest lucru a condus la încredinţarea multor asemenea grupuri migratoare că teritoriile pe care le străbăteau erau goale, că locurile pe care le găseau nu aveau o spiritualitate proprie, care să formeze aşezări stabile. Nici migratorii nu le doreau, căci voiau să aibă cale liberă, dar ştiau foarte bine ce se întâmplă în teritoriile pe unde călătoreau şi se bazaseră pe urmele formaţiunilor sociale existente, în care să poată să se odihnească. Să aibe unde s-o facă, să găsească pământuri cultivate sau măcar desţelenite. Însă în astfel de teritorii, rarele ocazii nu erau de loc suficiente pentru ca, în odihna lor, să apuce să vadă din depărtare cum oamenii existau la marginea teritoriilor pe care le străbăteau, retraşi de mult din calea năvalei lor. Treptat, migratorii aveau să conştientizeze faptul că nu fusese vorba de o fugă dezordonată din calea lor, disperată, ci despre o retragere organizată din timp, pentru vremuri despre care localnicii ştiuseră bine. Migratorii aveau şi ei bătrânii lor, chiar dacă erau la fel cu ei, dar bătrânii lor ştiau bine că se puteau cunoaşte mişcările lumii din timp, şi că erau oameni în această lume care puteau face astfel de lucruri mult mai bine decât ei înşişi.
Când astfel de migratori s-au aşezat în culoarele lor şi au început să se acomodeze şi să se împânzească în teritorii, au înţeles că populaţiile active din aceste locuri aveau organizări superioare, o cultură superioară – adică, pe vorba lor: experienţă mai înaintată, datorită multor cauze, dintre care au înţeles foarte repede mai ales una: că localnicii puteau trăi în teritorii extrem de friguroase, pe care ei nu le puteau suporta. De aceea nici nu înţelegeau puterile nordului, şi nici nu înţelegeeau cum puteau oamenii obişnuiţi să trăiască înfruntând astfel de puteri grozave: frig, îngheţ, animale puternice. Aşa ceva nu era pentru ei şi au rămas în locurile pe care le cunoscuseră, învăţând de la oamenii nordului doar să nu se amestece acolo unde nu înţelegeau, căci oamenii nordului întotdeauna câştigau orice dispută.
Valurile cele dintâi erau şi cele mai înţelepte. Şi-au format teritoriile căutând prietenia localnicilor. Au învăţat de la ei tot ceea ce ei au dorit să le ofere, dar oamenii nordului nu doreau să le ofere decât ceea ce le-ar fi ajutat noilor veniţi să-şi adapteze din cunoaşterile lor – la ceea ce găseau în teritoriile noi pentru ei. Dacă nu ar fi procedat în acest fel, ar fi devenit dependenţi de învăţătorii lor şi li s-ar fi dezvoltat mai curând latura războinică – în detrimentul total al celei creatoare. În acest fel, străduindu-se cu ceea ce era necesar de găsit şi de lucrat, şi-au echilibrat mult pornirile agresive şi au creat linii de cultură cu totul deosebită în popoarele pe care astfel migratorii le-au dezvoltat, treptat.
Valurile ulterioare au fost cele mai agresive – din orice punct de vedere: şi de cuceritori, şi de creatori. Moşii ştiau bine cu cine au de-a face şi se bizuiau pe faptul că populaţiile formate deja, din cele dintâi valuri de migratori, aveau să se lupte cu fraţii lor, învăţând astfel unii de la alţii, chiar prin puterea oboselii lor, în timp. Treptat s-au creat familii de spirite întrupate din acelaşi bloc spiritual şi în popoarele europene formate de către primii migratori, mai paşnici, mai aşezaţi, şi în cele noi, care nu se puteau abţine de la caracterul lor predominant războinic. Membrii aceloraşi mari blocuri spirituale venite pe Pământ se întrupau astfel în toate populaţiile venite din răsărit; puţina lor experienţă spirituală la nivele joase de vibraţie nu-i ajutau să-şi simtă fraţii, sub imperiul agresivităţii cu care priveau viaţa. Dar chiar dacă nu se acceptau reciproc de la început, pe parcurs trebuiau s-o facă, împinşi de necesităţi. S-au atras astfel unii pe alţii, chiar dacă doar întuitiv, şi agresiv, generaţie după generaţie: căci asemenea popoare sunt pe de o parte foarte consecvente în activităţile lor, pe toate laturile lor de manifestare.
Pe de altă parte, cei echilibraţi, din primul val, aveau toate şansele să reuşească în politica lor de atragere în mod echilibrat (adică trăind între felul de a fi creator şi cel de distrugător deopotrivă), spre înţelegere şi convieţuire împreună: chiar mai mult decât localnicii, autohtonii. Acest lucru este foarte important, căci cu cât experienţa spiritelor este mai mică la începutul evoluţiilor lor, cu atât ele sunt mai ascultătoare de grupuri mai apropiate de felul lor de evoluţie, pe care îi înţeleg ca fiind egali în drepturi unii cu alţii. De aceea se formează mari grupări, mari blocuri piramidale de călătorie a spiritelor primare în evoluţii, în funcţie de puterea de acceptare a fiecărui grup de spirite în parte: ele acceptă învăţătură, ca schimb de experienţă, de regulă de la cele mai apropiate grupuri de evoluţia lor proprie.
Treptat însă ele vor înţelege că există şi mari îndrumători, dar numai ca formă de conducători aflaţi de-asupra celor lumeşti: ordonatori şi coordonatori ai tuturor celor care sunt ale cerurilor şi ale pământurilor. Vor înţelege şi vor accepta treptat că ei sunt peste tot, în lumea înconjurătoare; tocmai pentru că nu suportă superioritatea altorîntrupaţi de acelaşi fel cu ei, considerându-se ei înşişi superiori tuturor, până la un punct: până la coordonatorii cereşti.
De aceea ajutătorii cei mai puternici se întrupează chiar în rândurile lor şi în rândul populaţiilor celor mai apropiate de ei înşişi. Le vor oferi astfel, chiar din rândul celor mai echilibrate dintre grupurile de acelasi fel cu ei (adică cele mai puţin evoluate) orientări şi învăţături concrete. Este etapa în care epoca zeilor se dezvoltă şi apune, şi apare epoca luminătorului din mijlocul poporului, care se va dezvolta înafara conducerii – nu ca şi conducător. Nu ca un conducător luminat. Locul conducătorului străvechi, luminat, înţelept va fi luat de reprezentantul cel mai apropiat de grupul spiritual neexperimentat. Nu este un lucru rău, căci orice experienţă se formează numai încercând şi greşind, conştientizând nepriceperea, greşeala sau orice alte nedreptăţi făcute de ei, care au condus în şir neîntrerupt la o conducere haotică, dezordonată. Şi mai clar – la un lot reprezentativ de greşeli de conducere. Pentru ca, ulterior, să fie înţeles pe de o parte drumul către estomparea unor asemenea greşeli: în bloc, privind întregul lot de greşeli – şi apoi pe fiecare greşeală în parte, deci individual/pe fiecare fel de greşeală în parte, până la estomparea definitivă.
Pe de altă parte, învăţând lucrurile în acest fel, din greşelile proprii, vor avea treptat o înţelegere din ce în ce mai complexă a tuturor celor care vor mai greşi, asemănător, în eterna viaţă şi evoluţie a generaţiilor evolutive viitoare.
Iata aşadar cele care creau sfatul, consiliul celor care locuiau în astfel de lăcaşuri, cum este Peştera Ialomicioarei. Fiecare aspect trebuia înţeles şi dezvoltat de către îndrumătorii locului – fie ei moşi, învăţători şi călătorii care duceau cu ei învăţături privind diferite aspecte ale vieţii ce trebuia înţeleasă corect.

ANEXA Nr. 2
CÂTEVA CUVINTE DESPRE AJUTĂTORII DE TIP SECUNDAR ŞI DESTINELE LOR ÎN PERIOADA ACTUALĂ
Trăim azi perioada în care se întrupează cei mai mulţi ajutători pe care, în aceste studii, îi numim secundari. Prezenţa lor masivă este necesară acum, căci au rămas la urmă, în această perioadă de trecere, cele mai receptive grupuri spirituale primare care au venit la întrupări pe Pământ, în blocuri piramidale de grupuri legate spiritual între ele.
De aceea, secundarii care au multă experienţă de viaţă în acest punct al universului se întrupează masiv în mijlocul unei lumi care poate învăţa de la ei multe lucruri, şi mai ales învăţături echilibrate, în planul tuturor activităţilor umane. Sunt învăţătorii, călătorii şi măiaştrii (maeştrii) de altă dată ai lumilor, generaţiilor anterioare, călătorind prin lume din generaţie în generaţie, mult mai des întrupaţi decât ceilalţi evoluanţi. În mod eronat se crede că toate spiritele se întrupează des, din sută în sută de ani, este o confuzie pornită din frăţia de spirit: într-o generaţie se întrupează câte unul dintre fraţii de spirit, maximum 2, foarte rar 3 – unde spiritul este format de 2 – 10 monade care se întrupează (în cazul spiritelor umane) în mod individual, separat, monadă cu monadă. Citirile de destin, pe care azi le fac cei specializaţi în aşa ceva, se fac de obicei în grup; este mult mai uşor în cazul în care un clarvăzător face cel puţin 2 – 4 citiri de destin pe zi sau chiar mai ponderat, o citire la 2 zile. În mod eronat nu se face citire de destin (sau vieţi anterioare) pe fiecare monadă în parte, căci se consideră că spiritul este cea mai mică formaţiune de întrupare, deşi nu este aşa. Este ca şi cum am spune, aşa cum se spunea cândva, că atomul este cea mai mică particulă materială a lumii – ceea ce se dovedeşte azi a fi total neadevărat.
Fiecare monadă se întrupează cam la 3 generaţii, ceea ce înseamnă în medie cam 400 de ani. Cu excepţia secundarilor, singurii care au puterea să se întrupeze aproape la 200 de ani. Cei pe care i-am numit Călători, care au sarcini foarte complexe de întrupare în fiecare viaţă de întrupat, se pot întrupa cam la 200-300 ani, chiar dacă pot face întrupări şi una după alta, la intervale scurte: dar numai dacă o viaţă nu ajunge la 6 – 8 ani, adică fără să se ajungă la preluarea corpurilor lor spirituale de către copil de la mama sa, fără să intre aşadar în sarcini omeneşti propriu zise.
Este necesar să se petreacă lucrurile în acest fel, căci secundarii sunt mari purtători de cunoaştere, de informaţie cum ne place să spunem azi. Iar la nivelul de vârstă a copiilor – cei mai receptivi ai comunităţilor umane – secundarii ajută mult copiii de vârsta pe care o au ei înşişi până la plecarea din această lume: un ajutor pe care ei îl oferă celor care au mult mai puţină experienţă de trai pământean – dar învaţă repede, ca şi copii. Rata copiilor cu evoluţie spirituală de tip secundar, plecaţi dintre noi până la 6-8 ani este foarte mare la fiecare generaţie în parte, oferind un ajutor bogat pentru orientarea celor care rămân mai departe să-şi urmeze cursul vieţilor.
Secundarii rămân în destin complet (şi foarte complex din punct de vedere al sarcinilor pe care le oferă drept ajutor întregii comunităţi umane) cam o dată la 350 – 400 ani, după puterile de întrupare pe care şi le cunosc foarte bine.
Dar despre rolul secundarilor în comunităţile umane vom vorbi pe parcursul multor alte studii, astfel încât să ne oprim deocamdată aici.