MOŞII ŞI ÎNVĂŢĂTURILE LOR (1)

Cine erau Moşii?...
Dincolo de viaţa văzută prin ochii oamenilor, fie ei de rând, fie învăţători şi călători, să vedem, prin ochii celor care suntem azi, acum, cine erau fiecare în parte.
Omenirea nu se trage din biosistemul planetar, ca urmaş din corpurile transformate, conjunctural (adică în funcţie de condiţiile mediului de trai al vieţuitoarelor), din aproape în aproape, până să ajungă omul – oamenii care suntem noi, azi. Omenirea este coborâtoare, la fel cum este orice altă vieţuitoare de pretutindeni, din două mari linii, ramuri evolutive: ca spirit întrupat, având o evoluţie îndelungată pentru fiecare fel de vieţuitoare pe care o cunoaştem azi – şi încă multe alte feluri din întregul univers – iar pe de altă parte, ca urmare a unor forme de creaţie a corpurilor din materia fiecărei planete în parte, unde spiritele au nevoie să se întrupeze, pentru a-şi forma o experienţă de manifestare mereu mai bogată, de la un ciclu de întrupări la altul. Pe măsura creşterii experienţei individuale pe trei mari căi:
- creaţie materială;
- comunicare individuală;
- relaţionare între spirite şi grupuri de spirite,
creşte treptat gradul de conştientizare individuală asupra propriei fiinţe, precum şi conştientizarea diferitelor grupuri de întrupaţi cu care intră în contact sub diferite forme.
Privind evoluţiile din perspectiva creatorilor conştienţi care suntem noi, oamenii de pe Pământ, putem spune că, chiar dacă este greu de simţit – şi astfel de cercetat – fiecare vieţuitoare dintre cele cunoscute de noi are gradul ei de conştienţă în mediul în care îşi desfăşoară trăirile şi, treptat, îşi formează o conştiinţă a perfecţionării activităţilor sale. La început, asemenea activitate se reduce la hrănire, la autoprotecţie şi la perpetuarea propriei specii, învăţând de la semenii ce par a şti mai multe, par a face lucrurile mai bine, par a se adăposti şi a se adapta mai bine, prin ceea ce ştiu ei să facă cu aceleaşi forme de corpuri pe care le au toate la un loc. Treptat apare în conştiinţa fiecărui spirit faptul că cei din jurul său se pot împărţi în două grupuri de vieţuitoare cu acelaşi fel de a arăta: ajutători şi ajutaţi. Conştienţa se formează chiar din felurile de desfăşurare a întrupărilor, în mijlocul unor feluri de indivizi pe care mai tarziu îi vor numi părinţii lor, şi pe ei înşişi se vor numi urmaşi. Se vor forma şi vor păstra conştienţa faptului că părinţii sunt cei mai apropiaţi ajutători ai urmaşilor lor, şi că acest lucru se petrece oriunde în lumea pe care o cunosc din ce în ce mai bine.
Treptat se formează, şi apoi se consolidează, ideea că astfel de ajutători sunt oriunde în jurul lor. Chiar în cuplurile pe care le vor forma vor ajunge să se ajute reciproc, pe măsură ce vor înţelege riscurile în lupta pentru supravieţuire. Cu cât semenii lor vor fi mai mulţi, cu atât şansa de a forma un grup cu indivizi de acelaşi fel va fi mai mare. Vor avea şanse egale de supravieţuire în faţa altor grupuri cu care vor împărţi locul de trai şi vor supravieţui în perioadele cele mai grele ale vieţii lor. Vor avea, treptat, şanse mari la crearea unor adaptări ale mediului pentru perioadele în care devin mai grele, mai dure, dezorientându-i, dar şi mobilizându-i astfel să se zbată împreună pentru găsirea de soluţii pentru adaptarea sau schimbarea mediului în care trăiesc: pentru adăpostire, pentru fugă din calea primejdiilor, pentru găsirea de alte, mereu alte soluţii pentru supravieţuire. Ajutătorii însă se găsesc pretutindeni: oriunde s-ar desfăşura asemenea greutăţi, există şi ajutători la care pot oricând apela, formând împreună grupuri de neabătut din calea trăirilor lor.
Desfăşurări de astfel de evoluţii se petrec peste tot în universuri, peste tot în lumile în care spiritele se întrupează astfel. Treptat, dar repede, spiritele învaţă să creeze conştient, şi conştientizează astfel în acest fel de moment că au creat – dar inconştient – şi până atunci, cu mult timp înainte, urmând acea linie de mimetism conform căreia învaţă de fapt tot timpul de la ajutători. Creaţia conştientă lucrează asupra îndemânării pe două căi:
– o percepţie prin simţuri a realităţii înconjurătoare, care stă la baza cunoaşterii mediului de trai şi adaptării în mijlocul unui volum din ce în ce mai mult conştientizat de vieţuitoare mari şi mici. Toate împreună formează viaţa planetară pe care orice creator conştient însă învaţă treptat să o şi ajute, chiar în mijlocul acelor perioade de greutate a vremurilor proprii de trai. Învaţă să aibă grijă şi de sine, şi de ajutătorii săi, şi de celelalte fiinţe din preajma sa. Un spirit aflat în asemenea situaţii de trai este pus în situaţii grele, în care învaţă conştient nu să aleagă între a se salva pe sine sau pe alţii, ci să salveze cât mai multe vieţuitoare în condiţii cât mai puţin distrugătoare pentru toate la un loc. Să caute căile în care să ia cu sine, să poarte cu sine cele care trăiesc în preajma sa şi să caute condiţii comode de supravieţuire pentru toate vieţuitoarele la un loc.
– se va forma treptat o conştiinţă extinsă asupra bunurilor şi vieţuitoarelor care trăiesc alături de creatorul conştient, a fiecărui asemenea întrupat conştient de viaţa sa şi de a celor din jurul său. O asemenea conştiinţă va crea treptat, mai departe, o conştienţă a îngrijirii întregului grup, conştientizând mărimea – şi mărirea lui – la fel ca şi complexitatea acţiunilor pe care le au de realizat împreună.
Întotdeauna se vor găsi, oricât de mare ar fi complexitatea şi frumuseţea lucrărilor lor – tot mereu noi şi noi altele asemănătoare, după cum se schimbă locurile în care trăiesc. Învăţă în acelaşi timp să călătorească de la un loc la altul, prin spaţiile dintre pământurile stabile pe care învaţă să trăiască. Învaţă astfel să călătorească pe pământuri cu corpuri asemănătoare felurilor de materii ale pământurilor, şi prin locurile libere dintre pământurile cunoscute astfel cu alt fel de corpuri, mai uşoare şi astfel străbătând spaţiile cu mai multă uşurinţă. Încep să înţeleagă că în aerul dintre pământuri nu pot sta locului, dar pe pământuri pot s-o facă, în timp ce ajutătorii pot să stea astfel şi în aer, şi pe pământ. Ceea ce însemnă că o pot face şi ei, cu efort, prin obişnuire. Învaţă aşadar treptat să facă şi ei acelaşi lucru, înţelegând că au nevoie treptat:
– de exerciţiu de trai cu corpurile lor cele grele şi tari, cu care învaţă să trăiască în continuare, aşa cum au conştientizat deja;
– de exerciţiu de zbor conştient, chiar dacă acesta din urmă pare mai greu şi mai nesigur. Cu toate acestea, exemplul ajutătorilor este mereu la îndemână şi ei îi ajută să se preocupe şi de cele ale corpului lor greu dar şi, din vreme în vreme, şi de cele ale corpului cel uşor.
În acest fel, fiecare spirit învaţă: traiul planetar şi călătoria astrală. Învaţă că, cu fiecare fel de corp – solid sau astral – pot percepe o multitudine de lucruri care vin unele în completarea altora. Toate la un loc, atunci când încep să stăpânească asemenea cunoaşteri, se completează şi mai profund cu călătorii mai lungi, de la o planetă la alta (nu numai în jurul planetelor), timp în care încep să cunoască alte noi lucruri din mediul înconjurător. Sunt călătoriile prin corpul spiritual (sau buddhic): rare, este drept, desfăşurate numai atunci când schimbă o planetă de reşedinţă de evoluţie – cu alta.