Fiecare loc de pe Pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie un gram de iubire ca s-o înţelegi... (Nicolae Iorga)

Tablitele de plumb de la Sinaia

vineri, 16 ianuarie 2009

MOŞII ŞI ÎNVĂŢĂTURILE LOR (2)

Moşii aveau puterea de a cunoaşte tot ceea ce era în pământuri, în ape şi în ceruri. Învăţătorii primeau cunoaşterea locului şi timpului pe care îl trăiau ei, iar moşii aveau grijă să le explice de unde venea învăţătura şi unde avea aceasta să îi conducă. Nu numai pe ei, ci pe orice om, căci ceea ce ştia unul – ştia oricare altul, fără ca vreun om să nu ajungă să cunoască ceva din cele care erau cunoscute de toată aşezarea.
Moşii vorbeau cu oamenii când simţeau că aceştia aveau nevoie de încurajare, în vremurile grele şi foarte grele pe care le traversau frecvent. Fuseseră vremuri grele atunci când descoperiseră oamenii obişnuiţi că lumina pe care o vedeau cu ochii lor păleşte, întunecându-se mereu. Atunci venise câte un moş cu călători şi cu învăţători în fiecare sat care descoperea acest lucru, pe rând. Le explicau că nu aveau pentru ce să se teamă, fiind ceva normal şi obişnuit – la fel ca şi focul din vatră care se molcomea, părea că piere făcându-se jar, dar dacă gospodarul punea mai multe lemne pe foc, focul lumina din nou, dând omului tot ceea ce era mai bun în viaţa sa. Candva avea să vină şi Lumina Vie, numită şi Lumina Nouă, şi Lumina Albă. Oamenii simţeau că aşa avea să fie şi primiseră veştile cu liniştire şi cu bucurie. Până atunci, spuseseră moşul şi însoţitorii lui, trebuiau să înveţe multe lucruri, să fie pregătiţi să primească Lumina Nouă cu pricepere, cu încredere, cu înţelepciune în tot ceea ce trăiau. La vremea respectivă, învăţătura pe care o primeau acum prin Cuvânt, aveau s-o primească direct ca Viaţă Nouă, de la om la om. Primirea cea mare avea să vină de la Marele Învăţător, care va aduce Lumina Nouă, Lumina Albă, care va da şi învăţătura necesară omului pentru a trăi în pace cu Noua Lumină, cea Albă: s-o înţeleagă şi s-o folosească în tihna sufletului lor.
Oamenii ştiau că trebuie să aştepte, aşa cum orice om aşteaptă ziua după ce noaptea piere. Simţeau răsuflarea pământurilor şi a cerurilor deopotrivă – la fiecare şase răsărituri crescânde în bunătatea cerurilor, răsuflări care ofereau viaţa lor pământurilor, apelor şi vieţuitoarelor: din ce în ce mai bună, mai proaspătă de la un răsărit al soarelui – la altul. La al şaptelea răsărit, ceva din lumina soarelui avea un pic de străin în ea, dar aveau să recunoască acel strop de străinătate în mijlocul săptămânii viitoare. La fel era în Ziua Mijlocului de Vară, când ceva din alcătuirea, din suflarea sa, avea să se regăsească tocmai anul următor, ca Lumină de Vară; iar în Ziua Mijlocului de Iarnă, ceva din alcătuirea şi din suflarea sa avea să se regăsească în Lumina de Iarnă a anului viitor. În acest fel, omul era mereu pregătit să întâmpine o nouă vară şi apoi o nouă iarnă. Mereu, unele după altele şi după altele.
Moşii explicau multe lucruri, pe care fiecare om le învăţa cu multă bucurie, de-a lungul întregii vieţi. Din timpul copilăriei, fiecare eveniment din viaţa aşezării – fie că ţinea de pământuri, de ape sau de ceruri – era explicat şi discutat de fiecare dată când apărea, sau se repeta în viaţa omului şi a aşezării sale.
De copil, fiecare om învăţa pe rând de la părinţii săi, aşa cum am arătat deja. Părinţii săi învăţau de la învăţătorii aşezării, ori de câte ori doreau să înveţe sau să aprofundeze o învăţătură. La rândul lor, fiecare părinte discuta pe larg problema cu partenerul său de viaţă şi nu uitau să discute aceeaşi problemă cu urmaşul lor, atunci când ajungeau la vârsta înţelegerii.
Învăţătorii erau oameni cu puteri înaintate, care veneau şi se statorniceau în aşezări după îndrumările moşilor, trimişi de ei. De mici copii ei simţeau, la fel ca şi călătorii, că trebuie să pornească la drum, către un Cuib cu Moşi – adică o aşezare a moşilor din mijlocul sau de sub munte. Ajungeau pe căi simţite numai de ei în Cuibul Moşilor, trăiau până la anii deplinei lor maturităţi, împreună cu toţi cei care erau învăţaţi de moşi – tot ceea ce aveau nevoie pentru a deveni: şi buni învăţători pentru toate felurile de oameni dintr-o aşezare, şi buni coordonatori pentru a forma ceea ce ei numeau „măiaştrii” din aşezare.
Măiaştrii erau oameni născuţi pentru a face mai presus de orice o singură faţă de lucru omenesc. Aveau înclinaţie pentru ceva anume de mici copii, iar învăţătorii aflau acest lucru al lor, căci ştiau să „citească” destinul omului: şi după sarcina de lucru a familiei, şi după sarcina de destin personal al urmaşului din familie. Între învăţători şi măiaştrii erau deosebiri, şi tocmai astfel de deosebiri se împleteau şi ajutau aşezarea. Fiecare aşezare forma, trimitea şi primea învăţători – oameni care erau, în felul lor activ, oameni străini de aşezare, dar tocmai de aceea necesari astfel. Vedeau mai clar înclinaţiile altor oameni, nefiind obişnuiţi de copii cu lumea din aşezare. Dar măiaştrii erau oamenii aşezării, care tocmai de aceea ştiau bine de tot ceea ce ştia şi putea face fiecare om din aşezarea lor. Conlucrarea dintre învăţători şi măiaştrii aşezării ducea la perfecţionarea permanentă şi a lor, şi a oamenilor pe care îi îndrumau astfel.
Măiaştrii lucrau exclusiv acelaşi lucru. Învăţătorii făceau şi învăţau de toate, dădeau învăţătură tuturor despre tot ceea ce aveau oamenii în locul şi în timpul lor de viaţă: de căutat, de învăţat, de oferit; de trăit cu toate forţele lor, de ajutat cu toată bunăvoinţa inimii lor.
Şi măiaştrii erau învăţaţi de moşi, atunci când moşii simţeau că ei trebuie să aprofundeze, pentru destinul lor personal, multe lucruri mărunte – dar foarte importante. Moşii ştiau multe lucruri pe care oamenii le foloseau foarte rar într-o aşezare. De aceea ţinerea lor de minte se scurta, şi de multe ori amănuntele se puteau uşor pierde. Moşii însă ţineau bine minte, căci ei lucrau cu toate aşezările şi tocmai pentru că lucrau tot timpul, se puteau menţine în cunoaşterea lumii lor la în nivel înalt – şi universal – de cunoaştere şi aplicare. Făceau cercetări, mai ales privind felul în care pământurile, apele, cerurile şi toate vietăţile se schimbau de la o epocă la alta, influenţându-se reciproc. Mergeau singuri prin toate locurile pământurilor şi apelor, conlucrau cu moşii de pe întreg Pământul, precum şi cu alţi moşi din cerurile mai îndepărtate sau mai apropiate. Sfatul lor se ţinea pe pământul locului, cu învăţătorii şi cu călătorii, dar şi cu moşii din alte pământuri care şi ei, la rândul lor, dădeau învăţătură prin vorbirea minţii lor, direct învăţătorilor şi măiaştrilor din aşezările tuturor pământurilor.
Căci moşii trăiau şi ajutau o bucată mare din pământurile lumii – dar ei iubeau şi ajutau toate popoarele lumii, ori de câte ori aveau nevoie de ei. Multe popoare aveau multe lucruri în comun şi primeau ajutor după cum un moş sau altul avea timp în momentul în care apărea nevoia. Dacă erau mulţi moşi, problemele erau rezolvate în orice moment. Nu se pomenea ca un om conştient că poate să fie astfel ajutat – să nu fie pe loc îndrumat, după puterile şi ştiinţa sa.
Chiar şi oamenii din lumea largă care nu ştiau de ei, de lumile libere din părţile ascunse ale pământurilor şi apelor, erau ajutaţi: chiar fără să ştie. Dacă numai îngerii lor şi ajutătorii lor de lumină i-ar fi ajutat – oamenii ar fi ajuns să nu mai aibă încredere în ajutorul venit de la semenii lor, ajungând să-i dispreţuiască, la fel ca şi pe conducătorii lor, pe care nu-i vedeau şi nu-i simţeau niciodată. De aceea primeau învăţătură în somnul lor, de la moşi – în egală măsură ca şi de la îngerii lor, şi de la ajutătorii de lumină din imediata lor apropiere, însoţitorii lor dintotdeauna. Când oamenii treceau şi ei în viaţa lor de lumină, după terminarea vieţii lor în pământuri, lucrau şi aprofundau tot ceea ce începuseră să lucreze, cu forţele lor proprii, în timpul petrecut în pământurile lumii. Tocmai o astfel de conlucrare conducea la întărirea credinţei că aveau să fie oricând, oricum, ajutaţi atunci când aveau să reintre în viaţa din pământuri, şi aveau să trecă prin greutăţi.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Interesantă abordare. Aş dori să traduc, dacă se poate, cam ce am înţeles până aici.
Marele Învăţător, egal Dumnezeu însuşi,
Moşii, egal Dumnezeul fiecărui om, indiferent cum îi spunsem,
Învăţătorii, călători,egal arhanghelii şi apostolii ce purtau învăţăturile lui Dumnezeu,
Măiaştrii, egal preoţii satului, aşezării care veghează la răspândirea,şi nu numai, a acelor învăţături,

Corect?. Dacă greşesc, vă rog să-mi spuneţi doamnă Cristiana,ca să pot aborda în altă lumina aceste texte.
Aş mai putea traduce şi astfel, prin următoarea observaţie.
Îmi amintesc acum vorbele tatălui meu care spunea uneori ceva de genul: "... moşul meu zicea că dacă negurile coboară "în gura Râşcăi" (loc unde se varsă valea Râşca în Someşul rece), va fi vreme bună abia peste 2 zile...".
"Moşul meu" era de fapt bunicul său şi străbunicul meu. Acum percep modalitatea de atunci de a transmite învăţurile despre vreme, climă, precum şi altele necesare urmaşilor pentru a fi folosite în orientarea lucrărilor din gospodărie şi de la câmp. Când eram copil nu dădeam însemnătate vorbelor tatălui meu, însă azi "poveştile" lui descopăr că se adeveresc în multe experienţe din viaţa personală.

Ce variantă de apropie de adevăr?
Sper să mă elucidez din articolele viitoare pe care le aştept cu interes.
Avram.

Cristiana spunea...

Multumesc pentru gandirea pe care care ati expus-o.
Va promit ca structura de prezentare va cuprinde explicatii imediat ce termin expunerea in linii mari a complexitatii organizatoric-spirituale a dacilor (si nu numai, caci aceasta era - in linii mari - felul de organizare pentru celti, tibetani, populatia actualei Americi de Sud, unitara la radacinile ei prin populatiile toltece). Va fi o explicatie scurta privind formele de perpetuare a incredintarilor omenesti de-a lungul timpului.

Nu discutam aici despre ierarhiile ceresti si rangurile pamantene ale unor conducatori care si-au luat titluri - nu si le-au capatat ca urmare a respectului capatat, ci al unuia impus, al unuia cersit, arogat... Asa cum au stat lucrurile cu egiptenii, iudeii, romanii si altii asemenea lor.
Marimile adevarate ale acestei lumi au cunoscut modestia, austeritatea, creatia cu propriile maini, apoi iubirea, altruismul, sacrificiul. Adevaratul conducator, fie el politic sau religios se sacrifica in fiecare clipa a vietii sale pentru binele celor pe care ii indruma. Nemijlocit.

Ceea ce este de mentionat acum, pentru clarificarea lucrurilor, este faptul ca structurile sunt directe, reale, exprimate in felul pe care il cunoastem azi, chiar daca am oferit textele intr-un limbaj care se apropie de gandirea si intelegerea locala. Structurile pe care le prezint sunt omenesti, chiar daca pentru multi oameni ele par a fi socante, ireale. Se datoreaza faptului ca nu au fost prezentate in mod oficial, dar ele sunt cunoscute dintotdeauna, sunt bine cunoscute si azi, si prezentate la TV sub diferite forme. Vom discuta pe rand fiecare din cele care vor fi prezentate in continuare. Urmariti cu atentie - daca doriti - emisiunea Codul lui Oreste, foarte multe lucruri au fost spuse direct, printre altele (in acel fel al romanului "fiindca veni'vorba!!!"). Si nu numai.
Luati lucrurile exact asa cum sunt expuse, ele nu au nevoie de traducere. Ceea ce voi face dupa expunere va fi o paralela intre ceea ce se stie acum si ceea ce nu se stie decat pe plan local (eu am vorbit cu oameni din Bucegi, unde am facut studii mai detaliate, fiindu-mi mai aproape de casa) si pe plan politic (americanii stiau si au adus la cunostinta romanilor inca din anii '70).

Mosii erau asadar conducatori spirituali de varsta foarte inaintata - nu politici, nu razboinici - care stiau bine derularile timpurilor, simteau schimbarile asa cum vedem noi norii pe cer, cum simtim presiunea atmosferica, vibratiile aerului in diferite ipostaze, etc. si pregateau invatatorii si maestrii asezarilor de cele mai multe ori prin intermediul calatorilor. Dar atunci cand era cazul legaturile se pastrau direct intre mosi si invatatori, intre mosi si maestrii asezarilor. Maestrii (măiaştrii) erau chiar cei mai priceputi mesteri in meseriile bazate pe creatie materiala. Un element deja binecunoscut in unele cercuri de specialitate este faptul ca Zalmoxis cunostea peste 300 de elemente chimice. Omul de rand (chiar am avut discutii referitoare la acest aspect) isi poate pune intrebarea la ce folosea sa stie atat de multe elemente, in conditiile in care nici azi, cu tehnologiile noastre destul de complexe, nu folosim in viata curenta toate elementele in creatia cotidiana. Dar daca ne gandim ca viata noastra nu este incadrata de oficialitati la capitolul ”Important in orice moment”, vom intelege ca noi nu beneficiem de toate cercetarile si realizarile pe care le numim stiintifice – in timp ce structurile bogate beneficiaza in mod curent de toate + cele mai noi care apar permanent.
Popoarele din vechime in care se pastra libertatea de gandire si creatie in toate structurile lor – printre care si dacii, asa cum spuneam – beneficiau permanent de toate cunoasterile mosilor, de cele care aveau momentul lor de aplicatie, dupa cum se schimbau vremurile. Mosii cunosteau tot ceea ce se poate face cu toate resursele planetare si cosmice, dar ofereau populatiilor ajutate de ei ceea ce le era necesar in momentul derularii vietii comunitare. Puteau sa invete oamenii sa faca avioane, dar nu le-ar fi folosit sa faca avioane in contextul societatii lor !! De asemenea, puteau sa-i invete inginerie genetica, medicina antivirala, dar nu si in conditiile in care CURATENIA SI PACEA SUFLETEASCA domneau in sanul populatiilor locale si nici o epidemie nu tulbura linistea comunitatilor. Doar frica si panica, perversitatile mentale (una credem – alta facem) distrug lent sistemul imunitar omenesc.
Si lista ar putea continua.

Voi reveni de-a lungul timpului cu diverse analize, dupa aceasta prezentare generala. Ea ne va ajuta sa intelegem mult mai multe desfasurari in drumurile noastre spirituale, de-a lungul si de-a latul tuturor continentelor. Si, credeti-ma, avem foarte multe de discutat in continuare!!!

P.S. Ar fi foarte bine daca ati avea incredere in cele care va vin din partea mostenirilor familiale... S-a pastrat denumirea de moş mai ales in Moldova si Ardeal, dar discutand cu oamenii de pretutindeni mi-am dat seama ca in multe locuri (chiar daca nu in toate) ea se refera la mosii intelepti !! despre care se vorbeste cu evlavie, nu numai cu un simplu respect.. Batranii de azi spun ca "Aceia" erau mosi - nicidecum ei, chiar daca sunt la varsta parului complet alb... Multa, multa modestie... si din nefericire multi tineri vorbesc in deradere de mosi, de batrani... In fine, fiecare om se izbeste de zidul pe care si-l creaza..
Da, invataturile erau si sunt inca si azi foarte concrete, foarte directe, doar noi nu avem ochi de vazut, urechi de auzit.
Dar iata ca ne inteleptim parca vazand cu ochii!!!
Sa imi scrieti daca mai sunt necesare lamuriri, pana ce termin eu prezentarile generale.