Fiecare loc de pe Pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie un gram de iubire ca s-o înţelegi... (Nicolae Iorga)

Tablitele de plumb de la Sinaia

miercuri, 21 ianuarie 2009

ISTORIA VĂZUTĂ PRIN OCHII MOŞILOR

Trecutul este minunat din perspectiva omului contemporan. Nu degeaba a fost numit el „rai” şi nu degeaba suspinau de multe mii de ani popoarele care încă mai simţeau urmele acestui trecut în viaţa lor. Astăzi mulţi oameni intuiesc că totul poate fi adevărat, deşi nu merg până acolo încât să şi ştie ce însemna acest lucru. Astfel, omul contemporan îşi imaginează că acel rai era exact opusul a ceea ce i se pare nespus de greu şi de neplăcut azi: fără muncă forţată impusă de societăţile contemporane, fără stăpâni şi cu un minimum de reguli impuse. Atmosferei pline de necaz de pe urma sărăciei, mizeriei, bolilor şi bătrâneţii i se opunea o viaţă simplă, curată, fără boli, fără îmbătrânire – fără uzura dureroasă de azi. Oamenii trăiau o inconştienţă natural-„animalică”, unde animalicul din om se referea la lipsa cunoaşterilor de orice fel, la hrană simplă neprelucrată şi dormit sub cerul liber. Natura umană era aceea legată de încredinţarea că omul avea un singur stăpân – Dumnezeu, sau oricum un zeu suprem – bun, milostiv şi permisiv, care le impunea un minimum de reguli: însă încălcarea lor atrăgea indiscutabil moartea.
Încălcarea regulilor, care fapt până la urma s-ar fi petrecut, ar fi condus – după mintea cercetătorului-urmaş al celor astfel trăitori – la alungarea lor din acest rai: căderea în păcat, pentru urmaşul neştiutor, nu era decât unica logică după care omul să fi atras toate nenorocirile de mai târziu. Un singur pas, o singură şi simplă curiozitate satisfăcută şi el ar fi deschis cutia nevrednicei Pandore. Fără nici o putinţă de întoarcere.
Îmi permit să spun că aceasta a fost varianta oficială a unor conducători setoşi de putere în vremurile în care numai ei aveau dreptul de scriere în poporul lor. Scriau şi lăsau totul în lumea cunoscută de ei, obligând popoarele aflate sub conducerea lor să accepte ritualuri, repetate pe parcursul vieţii omului în mod constant, neschimbat: pentru consolidarea teoriei impuse de ei, sub motivaţia conservării vieţii pe planetă şi societăţii umane locale, prin bunăvoinţa zeului suprem, mituit astfel prin rugăciunile şi sacrificiile umane. Era o formă generală – şi foarte superficială – de cunoaştere a lumii, transformată în teorie impusă maselor: o teorie bazată pe ritmurile locale normale, naturale, ale desfăşurării vieţii întregului biosistem local, bazată pe existenţe a căror intuire omul o avea, o purta în subconştient, şi tocmai de aceea era înclinat să o accepte, să trăiască mereu cu ea în mintea şi în inima sa.
Restul desfăşurărilor vieţii acestui fel de societăţi le cunoaştem destul de bine acum, după cum am învăţat istorie, fie ea chiar şi în linii mari. Egiptenii au fost marii artizani ai acestor teorii zeieşti, inspirate din cunoaşterile pe care le furaseră din cunoaşterile generaţiilor anterioare. Astfel de cunoaşteri fuseseră lăsate în mod special pentru ajutor oferit omenirii, în perioadele care se anunţau dure şi lungi din perspectiva omului de după potop. Ele fuseseră lăsate în fel şi chip: inscripţionate în piatră, explicate detaliat prin sculpturi lăsate moştenire în locuri ferite de intemperii. Pe toată suprafaţă planetei. De aceea popoarele au în linii mari aceleaşi cunoaşteri străvechi, dar multe au fost uitate în mod natural sau forţat, din cauza strămutării populaţiilor din teritorii, din cauza obligativităţii de a-şi renega încredinţările străvechi, la oficilizarea altor credinţe, religii, culturi generale ale cuceritorilor lor. Rolul unor astfel de impuneri a constat tocmai în pierderea cunoaşterilor locale şi chiar estompării intuiţiilor oamenilor, pentru ca astfel să fie mai uşor conduşi, pentru ca înşişi conducătorii să poată face front comun în greutatea de a ţine piept revoltelor normale.
Pe de altă parte, existau populaţii care, în primul rând, aveau structuri de coordonare menţinute în forme de înţelegere a neputinţelor umane, chiar adâncite cu timpul şi, în al doilea rând, menţinând nu numai condiţii de trai la un nivel foarte înalt, cu participarea poporului la dezvoltarea generală a societăţii, dar încurajând şi sprijinind (în limita menţinerii lor în secret) toate populaţiile lumii. Aceasta a fost rânduiala convenită înainte de ultima glaciaţiune între populaţiile umane de pretutindeni:
- o parte din populaţii să se retragă din întrupare pentru a nu îngreuna sarcina planetei de gestionare a resurselor energetice şi materiale, înfluenţate de vibraţia joasă pe care o traversa întreaga galaxie;
- o altă parte să rămână în continuare, în enclave pregătite dinainte pentru perpetuarea populaţiilor umane dincolo de momentul restabilirii stării de normalitate pe planetă. Tot aceştia aveau să creeze, cu cunoaşterea lor înaintată, o bază materială şi o bază de învăţătură pentru creaţia materială care avea să constituie infrastructura societăţilor viitoare, chiar dacă şi creaţia materială, şi relaţiile interumane aveau să se schimbe mult;
- dintre cei care urmau să traverseze glaciaţiunea, aveau să facă parte o seamă de oameni – spirite întrupate care aveau o evoluţie foarte înaintată, având astfel putere să suporte rigorile materiale şi energetice ale schimbării vremurilor, putere de menţinere într-un echilibru avansat pentru coordonarea populaţiilor care aveau să se formeze în timp. În funcţie de sarcinile de grup spiritual ale populaţiilor, aveau să se formeze popoare noi, cu înclinaţii diferite de lucru şi trăire individuală + de grup.

Ajutătorii născuţi înainte de potop ştiau bine distribuţiile spaţiale (în ce locuri se vor întrupa) şi temporale (în ce timpuri se vor succeda ) în funcţie de condiţiile teritoriale de pe Pământ şi a relaţiilor interumane în tangenţele dintre grupuri: în timp ele interacţionând diferit, după înclinaţiile lor de trăire în grup. Ştiau că anumite grupuri aveau puterea de a suporta vibraţiile mai joase ale teritoriilor situate dincolo de tropice, către poli; ele aveau puterea să accepte variaţii mari şi rapide de vibraţii teritoriale, specifice acestor regiuni, precum şi structuri de biosistem nu prea variate, dar puternic determinante în contextul spiritual local: erau grupuri de spirite în fiecare regn – vegetal şi animal – aflate pe treptele lor de evoluţie în poziţii de mare putere radiantă şi greu de schimbat în câmpurile mental-emoţional comune cu ale populaţiilor umane.
Regiunile aflate între tropicele planetare, la nord şi la sud de ecuator, erau regiuni bune de locuit pentru cei care aveau putere de adaptare ca şi cei de mai sus. Însă lor consolidarea puterilor şi cunoaşterea disponibilităţilor personale nu le era suficient de bine întipărită în memoriile spirituale: aveau experienţă de manifestare – dar insuficientă trăire pentru a fi consolidată puternic. Asemenea experienţă se formează numai în condiţii de trai variate în termenii desfăşurărilor local-temporale, în condiţii de populaţie grupată strâns în aşezări şi de muncă în comun. Trăirea în comun consolidează rapid formele de adaptare individuală, a fiecărui spirit în parte. Trăirea în condiţii relativ dure din punct de vedere social dezvoltă treptat dorinţa de folosire a iniţiativei personale. Dezorientarea în faţa unor conducători nepricepuţi, dar care impun cu toate forţele lor desfăşurări de societăţi după dorinţele lor personale, conduce la respingerea lor de către grupurile (popoarele) astfel conduse, înlăturarea conducătorilor şi instaurarea treptată a formelor de rafinare a societăţilor. Totul duce treptat la dispariţia necesităţilor de suportare a unor astfel de conduceri: nesiguranţă, lipsă de orientare şi de organizare proprie. Formele de rafinare a complexităţii conducerilor teritoriale devin şi ele din ce în ce mai ne-necesare chiar în sufletul populaţiilor – nu numai ca forme de revoltă. Şi astfel toate formele de trăire individuală, care se instalează de la sine, fără impunere şi fără haos, instaurează cele mai libere şi creative forme de societate omenească, având la bază chiar exemplele pe care oamenii le-au avut în vechime, de la moşi.
Ciclul se închide. Căci populaţiile spirituale umane au trăit în acest fel înainte de potop (de ultima glaciaţiune) şi chiar multă vreme după potop, în formele de populaţii pe care le studiem în prezent, cu trimitere directă la strămoşii noştri: dacii, din populaţiile locale tracice. Despre daci vorbim aici; dar, aşa cum s-a detaliat şi în alte articole, este vorba despre o serie întreagă de populaţii de pe toate continentele lumii: în nord – celţii, dacii şi tibetanii; canarienii (populaţiile din insulele Canare), populaţiile toltece de pe teritoriile Americii Centrale şi de Sud; în Africa – unele popualţii est-africane şi mari grupuri ale populaţiilor din Africa de Sud; populaţiile maori din Australia, insularii din Polinezia, Malaezia, Micronezia – într-un cuvant: insularii din Pacific.
Treptat, aceste populaţii puternice s-au supus şi ele schimbării vremurilor. Ajutătorii străvechi, care au trăit în număr mare în aceste teritorii, s-au retras din încarnare sau din mijlocul populaţiilor în care au trăit până în prima parte a mileniului I d. Ch. Au lăsat populaţiile să-şi consolideze şi ele puterile, în condiţiile interacţiunii lor cu populaţiile inter-tropicale. Fiecare tip de populaţii continentale erau consolidate în acel moment pe manifestările lor, puternici din punctele de vedere urmărite de evoluţiile lor personale. Le erau imperios necesare asemenea interacţiuni – pe care le ştim acum după istoria cunoscută – indiferent cum este acum descrisă oficial; derulările sunt reale în linii mari şi asta ne interesează deocamdată.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Hm, acesti mosi seamana foarte mult cu acei "indivizi mici si cu ochii mari". Eu tind sa cred in varianta mosului venit din alte zone vibrationale (alte spatii dimensionale sau alte planete) decat in varianta mosului aparut din populatia locala. Si daca avem in vedere faptul ca sunt atat de multe necunoscute in ceea ce priveste "asortarea" omului cu mediul planetei (diferentele de culoare, ochi, grupa sangvina, constitutie etc), eu as crede varianta "mosului tip gradinar" care a avut grija de "gradina" sa (noul ciclu evolutiv al spiritelor care acum se numesc pamantene). Imi aduc aminte cu placere de JO de iarna de la Lillehammer din Norvegia in 1992, cand o prezentatoare a spus o poveste despre niste omuleti intelepti veniti din cer si care au invatat foarte multe lucruri bune pe oamenii locului dar care mai apoi au plecat de unde venisera, promitand ca se vor intoarce... peste vremi. Am descoperit si in Biblie acesti "omuleti":
Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice pe cineva, care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare, şi încins la piept cu un brâu de aur. - Apocalipsa 1
M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte, şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui
- Daniel 7
Care este asemanarea dintre acesti "omuleti" cu mosi popoarelor? Cinbe stie, poate vom afla intr-o buna zi.
In ce priveste usoarea ta aversiunea fata de egipteni, eu nu cred ca atlantii ar fi ales la intamplare locatia pentru constructia piramidelor. Pe de alta parte, marii ganditori si initiati ai antichitatii vorbeau cu mult respect si consideratie despre scolile de initiere egiptene.
Oricum ar fi, postarile tale au un farmec apartem reusind sa atinga anumite corzi sensibile ale sufletelor celor ce le citesc.
Dan C.

Cristiana spunea...

Foarte interesant...
Ma bucur mult de cele scrise de tine.

Despre mosi se scrie in legendele si miturile popoarelor de pe intreg cuprinsul lumii.. Pana sa ajungem la discutiile legate de ei, as putea sa recomend scrierile d-lui Gheorghe Şeitan - cel care a nascut in literatura noastra notiunea de "moşism" si care face analize extrem de clare si drepte ale unor legende pe care le cunoastem bine, dar nu le privim de obicei decat foarte superficial, caci asa ne cere scoala noastra (analiza literara a textului si cam atat). Poti citi cate ceva cautand pe net, iti dau si eu o adresa unde dl. Vladimir Brilinschi (un cautator neobosit al valorilor stravechi) face o recenzie de foarte buna calitate a cartii aparuta la Ed. Cronicarul din tulcea.
Amandoi sunt oameni de o rara calitate, si mai ales de o mare modestie..

http://studii-dacologice.com/bibliografie/gheorghe-seitan-%E2%80%9Ezalmoxis-gheorghe-seitan-%E2%80%9Ezalmoxis-in-cantecul-batranesc%E2%80%9C-in-cantecul-batranesc%E2%80%9C/

Americanii spuneau românilor, prin anii '80, despre faptul ca Zalmoxis - mosul Zal din Carpati, caci stiau ca existasera, si existau inca multi mosi, prin toata lumea - stiau ca exista si acum, dar nimeni nu putea sa ajunga la ei.. (a spus-o si dl. E. Strainu la una din emisiunile Codul lui Oreste, cred ca acum 2 saptamani). Ei credeau ca Zal era un calator interdimensional, caci altfel ei nu-si puteau imagina cum oameni ca toti oamenii puteau sa traiasca mii de ani, fara sa moara. Stiau ca Zal plecase definitiv, dar ca altii ramasesera in lume. Ca plecase de buna voie, si ca nu murise undeva sa fie ingropat ca toti oamenii.. Ca si Moise, si altii.
De fapt se poate trai fara neaparat sa se foloseasca ei de calatorii interdimensionale, si explicatiile pot fi detaliate spre intelegerea noastra. Eu nu cred ca exista mistere, ci numai limitari momentane ale puterii omului de a cuprinde diferite feluri de explicatii, dupa cultura lui; si mai ales sunt convinsa ca Dumnezeu nu ne opreste de la cunoastere, ci numai noi, oamenii, ne obligam unii pe altii la necunoastere. In diverse forme.
Mosul-gradinar este oarecum o forma adevarata, doar ca este o forma de a vedea mosii la ei acasa, cum s-ar spune. Ei aveau si au puteri foarte mari, dar nu numai in planul corpului solid, plan in care sunt destul de normal-umani, ci in planul experientei in creatia materiala, acea creatie a omului care lucra pentru casa lui, pentru familia lui. Informatiile pe care le stim noi sunt vechi, nu le intelegem de multe ori, traducerile sunt tributare si culturii, si puterii de cuprindere al fenomenului, asa cum scriam si la Schimbarile vremurilor... Mosii de fapt pot sa-i invete multe pe oameni, depinde numai de epoca in care au tangente cu oamenii, asa cum am scris si in textul postat. Nu poti sa-l inveti pe om sa faca computer, daca nu i-a venit vremea sa faca si sa foloseasca computerul...
Este uluitor pentru un om obisnuit ce poate sti si face un astfel de mos. Dar ei vor apare din nou in clar in viata noastra candva (nu mult pana atunci) si vom avea in acel momentsuficienta experienta pentru a intelege si a cuprinde tot ceea ce ei pot sa ne ajute sa cuprindem in acel moment al existentei noastre.
In ce priveste "usoara aversiune fata de egipteni" vreau sa fac o precizare acum: nu am aversiune fata de nimeni, chiar daca discut despre ei ca si cum tot raul s-ar trage de la ei. Nu tot, dar exista o radacina.. Exista intotdeauna o radacina, si radacina nu este vinovata de ceea ce se poate dezvolta din ea. Daca eu scriu despre oameni ca fiind buni, cineva poate prelua aceste cuvinte si le poate duce mai departe: buni de aruncat la gunoi.. Ceea ce eu niciodata nu am vrut sa spun.. Dar poti sa spui adevarul, cunscand cat de cat niste lucruri, de care trebuie sa fim constienti, fara sa avem aversiune fata de ceva ce a fost si nu mai poate fi schimbat. Asa au fost ei, atata au putut face, si istoria s-a scris dupa ei. Au suferit ingrozitor din cauza hotararilor pe care le-au luat. Si-au invatat lectia si nu trebuie sa ne referim decat la evenimentele, gandirile si faptele lor, despre care aflam.
Se spune insa ca babilonienii au fost "fiara" care a nenorocit lumea... Ei bine, ma simt datoare sa arat (si o voi face) ca PREOTII egipteni (nu tot poporul) aveau obiceiul de a vira adevarul cunoscut foarte bine de ei catre altii, dadeau vina pe altii - asa spunem noi azi. Asa cum faceau si cu creatiile generatiilor anterioare, le schimbau "plăcuţele" si puneau numele generatiei lor de conducatori. Intr-un fel, ei au virusat istoria si au deturnat atentia generatiilor lor si viitoare lor de la ei, catre altii. Nu au procedat corect, dar acum si-au depasit de mult neputintele si trebuie sa fim sportivi la adresa lor !!!
Nu stim bine insa numele lor, si asta este bine, caci ei invatasera sa se dea drept "nenumiti", stiind bine ca numele unui om poate fi sprijin pentru tot felul de manevre mentale (pe care evul mediu le-a numit "vrajitorii"). Multe nume nu sunt reale, iar aceste lucruri se stiu bine azi. Dar ce sa se mai schimbe acum istoria, ca si asa nu ne incalzeste si nu raceste cu nimic sa stim sau sa nu stim !!
Babilonienii au avut intr-adevar puterea de a folosi fortele mentale - dar intr-un mod ocolit-pozitiv; preotii egipteni au furat aceasta cunoastere si au dezvoltat-o salbatic, ajungand la lucrari cumplite.
Atlantii au lasat piramide pe tot cuprinsul lumii, egiptenii au luat exemplul si au construit si ei piramide mai departe, stiind ca pot fi utile la tot felul de lucruri pe care le cunoastem azi, dar nu le folosim pentru ca avem alte ustensile la dispozitie. Ei au lasat multe alte elemente de sprijin pentru progresul rapid al omenirii pe calea folosirii muncii manuale, grea si neiubita de multi oameni si de conducatori mai ales. Sunt multe de discutat despre aceste lucruri, pe care conducerile popoarelor le-au strans din lume nu neaparat pentru a le folosi, caci se refereau aproape exclusiv la pastrarea sanatatii omului in procesul muncii fizice, feluri de creatie materiala si crearea unor atitudini la adresa muncii - pe care astfel de conducatori o urau cel mai mult. Si nici nu era cazul sa spuna asa ceva oamenilor simpli, muncitorii lor, caci s-ar fi imputernicit prea tare si i-ar fi maturat imediat de la conducerile oricat de bine intarite ar fi fost ele. Dar au folosit totusi componentele de indicatie mentala pentru a-si dedica viata si puterile puterii politice.
Sa ne oprim aici deocamdata. Voi explica foarte pe larg multe bazoreliefuri si sculpturi, de aceea am facut aceasta prezentare larga, nu numai pentru prezentarea poporului dac, ci pentru a largi foarte mult expunerile, in marile creatii raspandite pe intreg Pamantul.
Multumesc pentru apreciere la adresa felului in care scriu, fac si eu tot ce pot. Am si multe scrieri foarte pragmatice, dar despre epoca contemporana (o numesc pe aceea de dupa potop) am o aplecare particulara catre simtirea omului asa cum era si este el, cu vorba lui, cu obiceiurile lui... Mi-e foarte drag omul, in general, si poate ca aceasta este coarda care vibrează in sufletul cititorilor mei !!
Va tin si eu de vorba pana ce reusesc sa scot site-ul!!