SCURTĂ SINTEZĂ A ACTIVITĂŢILOR ANUALE DIN VECHIME ALE MOŞILOR POPOARELOR ŞI ALE TRIMIŞILOR LOR

Din discuţiile avute pe baza lucrărilor prezentate până în acest moment, rezultă necesitatea unei asemenea prezentări. O scurtă recapitulare a activităţilor anuale, şi chiar pentru perioade mai lungi de timp, privind îndrumările pe care Moşii popoarelor le ofereau oamenilor îndrumaţi de către ei, prin sarcinile lor de destin: direct sau prin intermediul trimişilor lor – Călătorii, Învăţătorii şi Măiaştrii.
Este deosebit de important să înţelegem în amănunt asemenea activităţi, căci ele vor forma direcţiile de coordonare spirituală a populaţiilor umane planetare în viitor.
Moşii popoarelor sunt cunoscuţi – fără a şti însă despre existenţa lor ca formă de îndrumători spirituali şi ai altor popoare – din scrierile iudeilor, care îi numeau Patriarhi. Geţii îi numeau Moşi, pe alte meleaguri erau numiţi Bătrâni (în Orientul Mijlociu), Vraci (în Africa), Nemuritori (celţi).
Este vorba despre aceiaşi îndrumători spirituali – bătrâni căci efectuează o viaţă lungă cât vieţile noastre la un loc între ultima glaciaţiune şi un viitor de încă 200-300 de ani: adică o viaţă normală de atlant, dinainte de ultima glaciaţiune. Nu sunt nemuritori decât pentru noi, cei care în toată această perioadă am „murit” şi ne-am „renăscut” (reîntrupat) pentru sarcinile noastre spirituale de mai multe ori: căci din corpurile noastre, şi la un nivel de joasă vibraţie planetară, ar fi fost mult mai obositor să trăim această periaodă neîntrerupt. Moşii au această putere, ca spirite foarte înaintate, deosebit de experimentate, purtând corpuri de înaltă vibraţie pe care noi, la diferenţă atât de mare între ele şi vibraţia locală, nu am fi putut rezista în asemenea condiţii. Ei le suportă, şi în plus realizează cu ele sarcini de o deosebită importanţă planetară, de o deosebită complexitate la nivel galactic.
Contrar celor scrise în Vechiul Testament, Patriarhii, Moşii, nu au decedat, ci doar s-au retras din societăţile unor popoare, mai devreme sau mai târziu, lăsând oamenii să se manifeste după cum au avut, au şi vor avea în continuare puterile şi experienţa de folosire a acestora.
Născuţi de regulă înainte de ultima glaciaţiune sau imediat după aceasta din urmă pe, şi în preajma pământurilor cele mai complexe din emisfera în care aveau să trăiască, Moşii au trăit, trăiesc şi vor trăi de fapt în corpurile lor speciale comparativ cu ale noastre, evoluanţii ajutaţi de dânşii. Astfel de caracteristici speciale se referă la:
– caractere specific atlante, pentru regiunile din emisfera nordică: Europa, America de Nord, Tibet (fără sudul Asiei);
– caractere specific lemuriene: pentru continentele Asia (de la Tibet spre sud inclusiv India), Australia şi Insulele din Oceanul Pacific;
– caractere specifice sudului Africii – cu caractere atlante de vitalitate însă mult mai pronunţată: pentru întreaga populaţie a acestui continent;
– caractere specifice nordului Americii de Sud (caractere metise toltece, între caracterele lemuriene şi cele atlante): pentru întreaga populaţie a acestui continent.
Activităţile lor de coordonare şi îndrumare directă a populaţiilor din aşezările de pe cuprinsul tuturor continentelor s-au derulat în perioade diferite: de la un continent la altul, de la un popor la altul, în funcţie de sarcinile de destin ale spiritelor întrupate local.
Pentru popoarele din care s-au desprins grupuri migratoare, retragerea s-a realizat mult mai devreme, în jurul anului 4000 î.Ch.: comparativ cu popoarele care au primit migratori şi care au necesitat îndrumare şi ajutor mai îndelungat. Primele migraţii au început cam la începutul mileniului 3 î.Ch. Pentru popoarele care au primit în sânul lor grupuri de migratori, Moşii au ajutat permanent la organizarea şi derularea unor astfel de evenimente, de care primitorii au fost conştienţi, dar nu şi migratorii.
În teritoriile geţilor, majoritatea Moşilor s-au retras din aşezările umane, şi de la îndrumarea directă, cunoscută, a poporului, în jurul anului 500 d.Ch. În alte situaţii, în alte popoare, retragerea a avut loc mult mai devreme, înainte de venirea lui Iisus – dar nu înainte de ultima glaciaţiune: sau potop (pentru populaţiile din zonele subtropicale, tropicale şi ecuatoriale), aşa cum se menţionează în Biblie. O asemenea retragere a avut loc din marginea aşezărilor umane către locuri retrase din atenţia oamenilor: cel puţin pentru un mileniu din acel moment înainte – adică până la momentul necesităţii oamenilor de a-şi cunoaşte întreaga planetă, răspândindu-se treptat pe toate continentele, adaptându-se tuturor condiţiilor de viaţă de pretutindeni. Cu toate acestea, ei au rămas în continuare în locuri ferite, iar cunoaşterea noastră le va înţelege retragerea ca fiind posibilitatea de a ajuta întreaga planetă în continuare – nu numai un anumit popor, dintr-un anumit loc de pe planetă.
Vom înţelege şi cum au stat lucrurile cu noi toţi:
– şi din unghiul de vedere al greutăţilor provocate de diminuarea vibraţiei planetare;
– şi din unghiul de vedere al greutăţilor provocate de încărcarea câmpurilor mental-emoţional-cauzal cu vibraţii omeneşti foarte scăzute, corespunzătoare fricilor şi agresivităţilor cauzate de condiţiile neobişnuite de trăire pământeană;
– şi din unghiul de vedere al sărăcirii solurilor şi subsolurilor planetei, ca urmare a folosirii excesive a pământurilor, dar şi a scoaterii la suprafaţă a minereurilor şi a cristalelor de radianţă foarte puternică şi stabilă în timp (le numim metale şi pietre preţioase), a folosirii compacte a gazelor rare, a amplificării nenaturale a vibraţiilor şi a radiaţiilor cosmice şi planetare.
Toate acestea: şi folosirile normale, echilibrate, dar şi cele exagerate, pătimaşe, au fost cunoscute de la bun început de către coordonatorii călătoriilor inter-zonale, dar şi de către spiritele călătoare din blocurile spirituale piramidale – cele cu capacitatea cea mai mică de orientare către sine, dar şi către semeni şi însăşi planeta pe care trăiesc. Pentru ele primează încrâncenarea de supravieţuire fără a ţine cont de altceva din jur: atâta pot ele acum, şi trăind astfel, conştientizează şi ce nu au putut face, şi ce au putut face, dar şi învaţă ce să facă în viitor pentru a nu mai trăi în mod egoist, agresiv, pervers. Cu toţii avem astfel de sarcini de conştientizare – dar pentru ei asemenea sarcini sunt cel mai greu de dus. Toate însă au fost, şi sunt linii generatoare de trăire liberă a oamenilor, de lăsare liberă a manifestărilor spirituale. Dar în acelaşi timp, spiritele din blocurile piramidale spirituale s-au bazat pe un astfel de ajutor din partea entităţilor coordonatoare, a celor astrale care ne ajută direct şi permanent, din partea Moşilor şi a multor feluri de ajutători planetari, în plus faţă de ajutătorii din propriile blocuri piramidale cu care au venit pe Pământ: cei mai avansaţi evoluanţi ai blocurilor – vârfurile piramidelor spirituale ale grupurilor lor, alături de ajutătorii planetari de tipul galacticilor şi secundarilor.
Lucrările principale ale Moşilor, după sarcinile destinelor lor, au avut în vedere:
– îndrumări privind trăirile curente în familie şi aşezare, în funcţie de locul, de timpul planetar (în variaţiile curente planetare normale) şi de necesitate a relaţiilor poporului cu celelalte popoare din jurul său;
– îndrumări privind activităţile de creaţie materială fizică pentru diferite feluri de trăire (deplasare, hrănire, protecţie corporală, adăpostire); lucrări de obţinere a materiilor prime şi materialelor necesare activităţilor lor, lucrări pentru creşterea animalelor, lucrări pentru pregătirea şi obţinerea vegetalelor necesare hrănirii lor şi animalelor. Toate acestea aveau rostul bine determinat al faptului că întreaga viaţă a oamenilor dinainte de ultima glaciaţiune (ultimul „potop” sau epocă pluvională) a avut particularităţi diferite faţă de cele aflate acum în desfăşurare – fiind în mod majoritar desfăşurate pe cale mental-astrală. Deşi spiritele umane nu se confruntau pentru prima oară cu lucrări realizate pe cale fizică, trupească – manuală în ce priveşte majoritatea activităţilor curente, ele au avut nevoie – şi au mereu nevoie în aceste locuri din univers – de îndrumare pentru revenirea la orientări proprii: în mijlocul unor aglomeraţii planetare neobişnuite pentru ele, în mijlocul vibraţiilor joase şi aflate în variaţii extrem de puternice de la o perioadă scurtă de timp la alta.
Toate acestea trebuie să le luăm şi noi în considerare – şi nicidecum faptul că omul este de curând ieşit din animalitate şi nu ar avea experienţă de acest fel. De asemenea trebuie să avem în vedere faptul că multe artefacte pe care azi le găsim, de foarte slabă calitate, sunt resturi ale unor populaţii spirituale care au evoluat în mod paralel cu oamenii pe Pământ, întrupaţi de formă trupească umanoidă, cu spirite creatoare conştiente – însă fiind la începutul evoluţiei lor de tip creaţionist şi având nevoie:
– pe de o parte de o planetă liniştită, cu puţină populaţie spirituală de tip creaţionist – aşa cum erau populaţiile mentale ale etapelor trecute, precum şi un biosistem extrem de variat, creator prin trăirile sale de câmpuri variate, dar slabe în felul lor, care spărgeau câmpul mental-emoţional plin cu influenţe creaţioniste extrem de puternice, venite de la populaţiile umane mentale;
– pe de altă parte aveau nevoie de influenţe precise din partea unor creatori puternic radianţi, cum erau oamenii mentali atunci. În acest fel, astfel de întrupaţi începători creau la nivelul lor slab încă, dar erau extrem de intuitivi şi obişnuiţi să primească îndrumări din partea ajutătorilor astrali ai poporului lor. Se foloseau de mentalul lor, dar nu sub forme de gânduri extrem de flexibil articulate, aşa cum sunt gândurile noastre, ci sub formă de imagini – forma cea mai complexă a mentalilor umani, şi trecând apoi treptat sub formă de gând articulat.
Astfel de „fraţi” de evoluţie vin şi pleacă mereu de pe o planetă cu creatori avansaţi, sprijiniţi fiind astfel pentru învăţături după anumite tipare specifice evoluţiilor lor. Vom reveni cu amănunte în alte studii.
Vom discuta detaliat despre îndrumătorii spirituali ai popoarelor. Să ne axăm deocamdată pe specificul activităţilor în regiunile locuite de geţi, în teritoriile actuale ale României; în linii mari însă, peste tot cei asemănători Moşilor geţilor au dus acelaşi fel de activităţi, chiar dacă organizările au fost realizate în funcţie de specificul vibraţional al continentului pe care au trăit şi de sarcinile generale ale poporului îndrumat.
Concret, derulările sarcinilor planetare ale Moşilor au cuprins:
– contacte directe cu oamenii, prin circulaţia Moşilor în teritorii, în toate aşezările pe care le cuprindeau ei, prin câmpurile corpurilor lor, atâta cât vibraţiile câmpurilor lor se armonizau cu vibraţia medie a locurilor în care îşi desfăşurau activităţile curente. Aşa trebuie să înţelegem felul în care conducătorul îşi stabilea teritoriul – şi nu prin „cuceriri” sau împărţindu-şi teritoriile ca stăpânii de mai târziu. De aceea trebuie să înţelegem că nu geţii – dacii – au populaţi sau culturalizat lumea, nici iudeii, nici asiaticii – nicidecum primatele (maimuţele) africane.
Raţiunea subtilă a acestor contacte era aceea de a amprenta mediul, câmpurile locale, cu vibraţiile lor înalte – activitate care a avut loc întotdeauna, de altfel, mai mult sau mai puţin extins, de la facerea transcedentală a omenirii în mod neîntrerupt. Acelaşi lucru îl fac entităţilor coordonatoare ale fiecărei specii planetare, pentru spiritele întrupate în cadrul speciei astfel ajutate.
Are loc o amprentare vibraţională după direcţia de creştere sau de diminuare a vibraţiei medii planetare. Amprentarea are loc cu valorile cele mai înalte ale secvenţelor (segmentelor) de vibraţie ale câmpurilor corespondente corpurilor noastre, după cum vibraţia planetară este în creştere sau în diminuare.
Pe fundamentul acestei fixări vibraţionale – care avea loc la perioade mai mari de timp decât un an (de regulă cam între 7 şi 12 ani) – se desfăşurau coordonările şi îndrumările Moşilor, în conformitate cu particularităţile vibraţionale ale perioadei. Ele aveau loc prin intermediul unor ajutători formaţi spiritual, învăţaţi în moduri speciale pentru activităţile de acest fel şi trimişi de Moşi în teritoriile amprentate anterior de ei înşişi;
– îndrumări mijlocite de oameni trimişi ai Moşilor: erau oameni potriviţi vibraţiilor unor asemenea teritorii (şi ca pregătire, şi ca sarcini de derulat conform destinului lor), anumiţi întrupaţi care aveau, prin destin, sarcina de a fi purtători de îndrumări încredinţate de Moşi pentru a fi duse, explicate, adaptate cu aplicaţii specific-locale, oamenilor din aşezări.
Exista pretutindeni un lanţ întreg de asemenea trimişi – de la Moş la aşezare, după cum urmează:
1. Călătorii Moşilor: prima linie de trimişi (iniţiaţi i-am numi azi) – ajutători întotdeauna secundari (cu evoluţii specializate în activităţi de ajutători universalizaţi), avansaţi în experienţa trăirilor singuratice în lumea largă. Ei nu erau numai purtătorii de cuvânt ai Moşului lor, ci ei înşişi cercetau permanent schimbarea vremurilor, după caracterele cerurilor, aerelor, pământurilor, apelor şi vieţuitoarelor lor, verificând vibraţiile, luminiscenţa (aura – spunem la modul general noi azi) şi sunetul fundamental de aceeaşi natură cu luminiscenţa emisă de compactizările materiilor şi circulaţiei energiilor prin concentrările materiale: corpuri le numim azi: dacă sunt ale vieţuitoarelor ca spirite întrupate, sau ale planetelor şi stelelor: ca întrupări ale unor popoare întregi de spirite. Tot în acest fel se cercetează luminiscenţa cosmosului şi sunetul lui fundamental, oferite de fluxurile energo-materiale circulante în mediile stelare, din interiorul galaxiilor sau dintre galaxii.
În această categorie intră de asemenea şi Călătorii care făceau legătura între diferite popoare: spre exemplu – între populaţii atlantice şi mediteraneene, celtice şi tibetane către Moşii getici şi invers: de la ei către alte direcţii. Toţi conlucrau pe diverse căi – nu numai pe această cale, făcând pe calea tangenţelor directe schimb de experienţă, de cunoaştere şi de recunoaştere de vibraţii personale, deosebit de important pentru întreaga lor activitate de întreţinere planetară, aşa cum vom vedea de-a lungul multor studii istorice. Asemenea evoluanţi – Călătorii între popoare – sunt evoluanţi aflaţi în faza de a deveni ei înşişi, în ciclurile lor de vieţi următoare: Moşi, coordonatori spirituali. Ei acumulează experienţă de manifestare de acest fel şi în perioada de vibraţie planetară joasă, aşa cum au fost permanent în sarcinile lor în perioada de vibraţie planetară înaltă (înainte de ultima glaciaţiune).
2. Învăţătorii aşezărilor: dacă Moşii şi Călătorii erau la modul general învăţători şi îndrumători de neam, fiecare aşezare îşi avea Învăţătorul său propriu. Acesta avea prin destin sarcina de a prelua de la Călătorii Moşilor îndrumările valabile pentru toate aşezările aflate în armonia lor, le dezbătea cu Călătorul, care era Purtătorul de Cuvânt al Moşului local. Era o dezbatere de adaptare a îndrumărilor în funcţie de caracteristicile aşezării şi de sarcinile generale ale întrupaţilor din aşezare. Ulterior plecării Călătorului, care îşi continua drumul către altă aşezare, Învăţătorul rămânea în aşezare şi lucra la aprofundarea îndrumărilor primite, pentru lucrările locale şi de comportament în aşezare: lucrările pământurilor, creaţia materială specifică aşezării (case, unelte agricole, pădurene, maritime, etc.), creşterea animalelor, întreţinerea naturii în preajma aşezării şi a animalelor în condiţii grele de trai (perioadă secetoasă, perioadă ploioasă, instabilitate tectonică, etc.), întreţinerea drumurilor şi a caselor de călători (nu numai pentru Călătorii Moşilor, ci şi pentru călătorii care aveau sarcini de cunoaştere a lumii, printre multe altele); veneau la rând relaţiile inter-umane, în aşezare, în familie, între aşezări, între popoare, conştientizarea percepţiilor în schimbarea vremurilor, conlucrarea între oameni, orientări comparativ cu alte popoare, etc.
Apoi Învăţătorii lucrau cu treapta următoare a specialiştilor din aşezare: Măiaştrii aşezărilor;
3. Măiaştrii aşezărilor (contemporan numiţi: maeştri, maiştri) erau specializaţi, tot prin sarcinile personale de destin, pe diverse meserii. La fel ca şi Călătorii şi Învăţătorii, ei erau secundari avansaţi şi adânc specilizaţi în meseriile lor, prin aprofundări speciale în creaţie materială de toate felurile pământene (dar şi cu experienţă pentru creaţie în specificul fiecărei planete din toate zonele universului, experienţă pe care o au toţi secundarii): şi nu numai pentru cele aflate acum în desfăşurare, ci toate meseriile din toate timpurile, de pe toate continentele planetei.
Sarcina lor principală era aceea de a prelua de la Învăţătorul aşezării – care avea în cuprinderea sa toate liniile generale şi cele particulare ale tuturor activităţilor umane din aşezare la un loc – îndrumările necesare meseriei pe care o avea fiecare în parte în aşezare, prin destin: şi nu prin hotărâre după îndemânarea cuiva din aşezare.
Dacă Învăţătorul era unul pentru întreaga aşezare, aşezarea avea Măiaştri pentru fiecare activitate care se dovedea necesară a fi desfăşurată în aşezare. Fiecare om învăţa – din copilărie până la maturitate, indiferent dacă era femeie sau bărbat, toate activităţile care erau necesare în aşezare, de la Măiaştrii aşezării. În plus, în linii generale, învăţa alte meserii, necesare în alte feluri de aşezări ale poporului său ori ale altor popoare: de exemplu – cei de la munte învăţau activităţi specifice ale celor de pe ţărmurile marilor ape curgătoare şi de la ţărmul oceanului planetar (mări, oceane) şi învers.
Când era nevoie, fiecare familie îşi făcea tot ceea ce îi era necesar pentru derularea vieţii, împreună cu Măiastrul meseriei respective: spre exemplu – elemente de fierărie – în fierăria aşezării, în curtea Măiastrului, la care contribuia fiecare membru al familiei, cu energiile sale în încrengătura vibraţiilor locului şi perioadei respective din an: mai mult sau mai puţin masculine – echilibrând pe cele de acest fel aflate în exces cu cele de tip feminin sau invers; făcând loc sau nu copiilor purtători de uriaşe energii prin corpurile lor, prin plexurile lor de tip malaxor. Vom discuta din nou, la momentul oportun, asemenea complexităţi ale evoluţiilor omeneşti, vechi – dar cu trimitere expresă azi către schimbările societăţii umane într-un viitor apropiat: în sensul revenirii omenirii la modul de trăire al aşezărilor din vechimi.
Măiaştrii şi Învăţătorii mergeau şi ei periodic la Moşi, după trecerea Moşilor prin aşezări – la acele mari perioade de timp despre care discutam mai sus. Învăţau în aşezările Moşilor, în vibraţia lor extrem de înaltă, de puternică, liniile generale ale lucrărilor şi comportamentelor oamenilor pentru perioada următoare, până la următoarea venire a Moşilor prin aşezările lor.
Să avem în vedere faptul că anul getic era împărţit în două mari anotimpuri: vara şi iarna, conform energiilor predominante: feminine în timpul verii, masculine în timpul iernii sau, din alt punct de vedere: fizice pe timpul verii, spirituale pe timpul iernii. Călătorii porneau la drumul îndrumărilor de două ori pe an, în:
– Ziua Mijlocului de vară: unde Ziua Mijlocului de vară oferă întotdeauna un impuls vibraţional lucrativ cu specific vibraţional al anului următor: se pregătesc astfel întrupaţii de orice fel (toate speciile planetare, întrupaţi cu corp fizic sau astral) pentru schimbările aduse de anul viitor. În timpurile noastre, când vibraţia medie planetară se află în creştere permanentă, impulsul Zilei este crescut faţă de anul în curs. Însă până la schimbarea adusă de întruparea lui Iisus, coordonatorul central al evoluţiilor din galaxia noastră, şi schimbarea sensului de desfăşurare a vibraţiei în galaxie, sensul era pe diminuare a vibraţiei şi impulsurile Zilelor Miezului de vară şi de iarnă era pe o direcţie descendentă.
Azi sensul este mereu ascendent şi aşa va fi în tot restul perioadei de evoluţie a spiritelor umane pe Pământ, vibraţia medie planetară urmând să crească în continuare, mereu, până la un maxim pe care alte popoare spirituale îl vor trăi aici, pe Pământ.
Să înţelegem că impulsurile Zilei Mijlocului de vară – simţite într-o perioadă cuprinsă după numerotarea noastră de azi cam între 16 şi 25 ale lunii iunie – ofereau putere Călătorilor care porneau la drumurile lor către aşezări, folosind mersul astral-mental: întărirea energetică a corpurilor dublu-eteric şi astral ridica corpul fizic ca un balon puţin de-asupra pământurilor şi apelor (ceea ce azi mulţi numesc mersul solomonar). Astfel încât drumurile se parcurgeau repede şi lăsau timp pentru anumite perioade de oprire în case special amenjate pe drumurile dintre aşezări, pentru hrană, odihnă şi mai ales pentru percepţiile şi cercetările proprii ale Călătorilor, cu privire la adaptări ale celor cunoscute de ei pentru aşezările din parcurs.
Îndrumările din vară aveau un caracter predominant lucrativ, întrucât oamenii veneau din evoluţii liniştite, atotcunoscătoare, conlucrative şi aveau ei înşişi puteri intuitive şi de adaptare uşoară, rapidă, la cele necesare desfăşurărilor între ei;
– Ziua Mijlocului de iarnă avea aceleaşi caracteristici generale ca şi Ziua Mijlocului de vară, cu deosebirea că pornirea la drumuri avea loc în intervalul 15-26 decembrie, când avea loc în mod natural impulsul vibraţional pentru anul următor, acum crescut – în trecut diminuat. Vibraţiile aveau, şi au şi azi un caracter majoritar spiritual faţă de cele de tip lucrativ din timpul verii. Cu toate acestea, îndrumările cuprindeau şi lucrările de casă, din exteriorul casei, precum şi în interiorul aşezării şi în jurul aşezării, pentru perioada până la Ziua anului următor de acelaşi fel. Însă ziua Mijlocului de iarnă avea drept caracter urmărit de analizare a percepţiilor în permanentă schimbare, a simţirilor umane, a înţelegerilor peste an şi a celor care aveau să vină.
Astfel încât întreg parcursul anului era acoperit cu modificările cele mai recente privind absolut toate manifestările umane.
Pentru ajutor mărit în derularea sarcinilor de destin ale întrupaţilor de pretutindeni, Moşii s-au retras din aşezările teritoriale mai devreme sau mai târziu, în funcţie de necesităţile popoarelor în această perioadă:
– necesităţi de mişcare a unor grupuri din diverse popoare care trăiau de multe generaţii pe aceleaşi teritorii: în acest fel s-a dat undă verde începutului unor mari migraţii ale acelor grupuri spirituale întrupate care nu puteau sta, prin energiile evoluţiilor lor, foarte mult timp în acelaşi loc, neputând suporta câmpul suprasaturat de amprente ale generaţiilor scurse una după alta în aceleaşi teritorii; se putuse suporta până în acel moment datorită acelor contacte permanente ale oamenilor cu Moşii şi cu trimişii lor: care dezamprentau parţial – selectiv – câmpurile, uşurând încărcarea acestora.
Dar Moşii ştiau bine până când este necesar să fie ajutaţi anumiţi oameni să se obişnuiască treptat cu trăirea într-o astfel de nemişcare teritorială, pe care alte grupuri spirituale deja o practicau lejer. O astfel de fază de evoluţie se referă la spiritele care au nevoie de mişcare multă, având acumulate energii uriaşe şi experienţă de derulare a vieţii în permanentă mişcare. Treptat energiile lor vor creşte, dar în acelaşi timp vor învăţa să le folosească şi în alte scopuri decât mişcarea pe distanţe lungi, cu experienţa derulării vieţii din mers.
Această fază o au şi alte vieţuitoare de pe Pământ, ca spirite întrupate – marile migraţii ale vieţuitoarelor marine, ale păsărilor, ale turmelor de mamifere având la bază speciale învăţături de migrare, de deplasare pe distanţe lungi: mai întâi în grupuri masive, pentru impulsionare reciprocă, apoi în grupuri din ce în ce mai mici – până la deplasare pe cont propiu, individuală, pe distanţe din ce în ce mai lungi, apoi şi în condiţii din ce în ce mai complexe: culminând cu călătoriile spirituale de la o planetă la alta, de la o galaxie la alta, iar în final cu călătoriile spirituale interzonale;
– pe acest fundament al migraţiilor s-au format pe Pământ alte popoare, cu relaţii inter-umane pentru care majoritatea spiritelor umane se află azi pe Pământ: pentru a-şi cunoaşte puterile de adaptare la condiţii extreme de trai, pentru a-şi simţi limitele maxime şi minime ale atitudinilor, ale comportamentelor, modurile de pătrundere în realizarea calitativă a creaţiei materiale fizice şi modul de orientare proprie în adaptarea ei la necesităţile proprii. Toate acestea fiind derulate conştient, dar diferit în funcţie de variaţiile vibraţiei medii planetare: spiritele îşi cunosc astfel limitele legate de posibilităţile oferite de materiile planetare, de posibilităţile corporale omeneşti, dar şi limitele pe care nu şi le cunosc la nivele de vibraţie joasă: de acceptare, de toleranţă, de altruism în situaţii grele.
Manifestându-le fără limite la nivele foarte înalte de vibraţie ale universului, spiritele uită că nu le-au conştientizat şi cucerit pe deplin la nivele foarte joase, în condiţiile începuturilor evoluţiilor lor. Tocmai de aceea au loc astfel de evoluţii acum, pe Pământ.
Iată de ce aveau nevoie spiritele să evolueze fără prezenţa Moşilor şi trimişilor lor, la un moment dat al timpurilor. Moşii au rămas lângă cei ajutaţi în funcţie de necesarul acumulărilor de experienţă pentru fiecare popor în parte; după care fiecare popor a dovedit ceea ce putea să manifeste în condiţiile create de noile desfăşurări planetare.
Moşii nu au ieşit din destinul lor pământean, ci doar s-au retras din viaţa cunoscută a societăţii umane, continuându-şi însă acelaşi tip de sarcini privind omenirea în ansamblul ei – nu numai pe linii de aşezării locale: în primul rând menţinerea vibraţiei medii planetare la un nivel suficient de înalt – deşi tot diminuat, dar un nivel nu atât de jos cât ar fi fost fără acţiunile lor, putând conduce fără aportul Moşilor la distrugerea totală a biosistemului planetar, trăgând după sine şi ieşirea automată a spiritelor din întrupări.
O asemenea planetă cum este Pământul, rămasă în acest fel fără biosistem întrupat, ar fi pierdut puterea de a se menţine în legăturile sale normale matriceale, destabilizând sistemul stelar în cascadă. Doar că asemenea lucruri nu se petrec, tocmai prin intermediul spiritelor de înaltă acţiune, care planifică toate cele necesare pentru asigurarea de condiţii necesare complexelor evoluţii pe planetă, aplicând permanent exact cele de care au nevoie toţi întrupaţii simultan: nu numai cei de aici, de pe planetă, ci toţi cei întrupaţi în multe părţi din galaxie. Şi nu numai…
Finalizarea destinelor marilor blocuri spirituale piramidale care evoluează în prezent pe Pământ, precum şi plecarea lor în curând de pe planetă, va conduce la revenirea societăţii umane, în ansamblul ei, la ceea ce a fost în trecut: la ceea ce se petrece întotdeauna atunci când nu primeşte planeta astfel de blocuri spirituale piramidale. Va avea loc o restructurare mai întâi pe aşezări urbane şi rurale, unde populaţiile celor rurale, evoluând preponderent mental-astral, vor fi din nou coordonate spiritual de către Moşi. Iar cele urbane, moderând şi rafinând activităţile lor preponderent fizice, vor primi gradual îndrumări din partea Moşilor, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare.
Se vor urmări fazele principalelor asemenea activităţi specifice viitorului omenirii în lucrările articolului „CÂTEVA CUVINTE ÎN PLUS DESPRE RUSALII ŞI SÂNZIENE”, înainte dE aprofundarea cunoaşterii Moşilor şi trăirii în moşism, în studii speciale, destinate lor, în calitate de viitori coordonatori spirituali ai societăţilor omeneşti.