RĂSPUNSURI LA DIVERSE ÎNTREBĂRI:

Răspund începând cu prezentul articol unei serii de întrebări puse de către prietenul nostru Dan Ioaniţescu, pe siteul ning Reţeaua Literară:

1/Care erau si cum aratau credintele dacilor inainte de Zamolxe?
Intreb aceasta deoarece se stie ca nu cu Zamolxe incepe istoria dacilor si ca grecii imprumutasera deja de la traci cultul lui Dyonisos si legenda lui Oedip. Triburile dace, fiind inrudite cu celelalte triburi trace, se poate presupune dupa ravna cu care Burebista a dorit sa-i scoata pe daci din pornirile lor firesti catre betie, ordonand taierea vitei de vie, ca il cunosteau foarte bine pe Dyonisos.

Părerea mea este că, la drept vorbind, şi spun asta cu încredinţare, istoria oamenilor pe care îi numim daci continuă din populaţiile străvechi, atlante, care au trăit în toată Europa. Discutăm acum despre Europa, însă astfel de populaţii au fost răspândite uniform pe întreg Pământul. Bineînţeles că astfel de răspunsuri nu pot fi foarte detaliate, însă am încredinţarea că, foarte curând, voi putea oferit tabloul complex al derulării istoriei străvechi, cu liniile sale de continuitate până în contemporan. Căci numai logica continuităţii poate să încredinţeze azi o mare parte a lumii că intuiţiile sale de frumos, bun, calitativ nu sunt vorbe în vânt.
Aşadar, să începem…
Trebuie să facem permanent distincţie între populaţiile autohtone, continentale, şi cele venite în valuri, de-a lungul ultimelor trei milenii înainte de schimbarea frecvenţelor planetare: înainte de Iisus Christos (Î.Ch.). Istoria, aşa cum o cunoaştem noi azi este prezentată în cea mai mare parte de populaţiile care au venit aici, sau - să extindem: în bazinul Mediteranei, şi s-au împletit cu populaţii locale, care au putut să socializeze cu ei: oricum puţine la număr. A spune că numai valurile de migratori au existat pe pământuri goale dinainte, doar pentru că nu au existat vestigii ordonate aici, este o greşeală de gândire, de expunere istorică.
Există vestigii neînţelese, puţine - ce-i drept, căci majoritatea au fost distruse prin răscolirea pământurilor, prin folosirea sau distrugerea din dispreţ sau indiferenţă a "vechiturilor" de către populaţiile ulterioare, care s-au aşezat în vetrele vechi: bine alese la vremea lor, datorită energeticii superioare a pămînturilor, apelor, elementelor matriceale eterice ale locurilor, care menţin în timp o stabilitate înaintată a simţirii de "bine" local. Multe au fost intenţionat distruse de către religioşii sau numai interesaţii religioşi în vremurile din urmă, iar războaiele au completat tabloul general al distrugerilor anterioare lor. Încredinţările - mai mult sau mai puţin perverse - ale scrierilor de azi, conform cărora omenirea s-a născut în grote sau în baobabii africani, conform cărora zeii s-au născut din neînţelegerile ancestrale ale oamenilor-animale-complet-neştiutoare mi se pare o poveste de adormit conştiinţa oamenilor din timpurile mai noi. Mileniile în care cunoscătorii şi cei care nu au vrut să aduleze stăpânirile au canalizat încredinţările pe drumuri mlăştinoase, de-asupra cărora au pus pietre disparate, pe care s-a aşternut un covor ţesut de mână, dar cu urzeala podită inteligent acolo unde probele nu existau de fel, au creat şi consolidat prin obligaţie alte păreri, alte încredinţări, cu teorii legate de interese diverse.
Dacă ne referim acum la daci, la geţi, este necesar să reţinem măcar ca idee - până la schimbarea vremurilor - faptul că ceea ce numim credinţele vechi, la vremea lor, nu se legau de zei, iar acest lucru a fost bine ascuns, tot aşa cum şi celţii (populaţiile celtice, la origine: elfice) şi-au ascuns încredinţările şi cunoaşterile. Şi dacii, la fel ca şi celţii, şi-au creat segmente separate de oameni (conducătorii politici) care au făcut o legătură cu noile populaţii, ascunzându-şi cunoaşterile, din încredinţare că migratorii aveau să le folosească, dar altfel, în mod agresiv, pentru propriile lor dorinţe aprige, interese perverse, meschine, egoiste. De aceea au fost ascunse, la originile contemporaneităţii noastre, multe cunoaşteri, rămânând în "lume" partea lumească, adică o parte a trăirilor asezonată din plin cu "bucate" de la "masa" noilor veniţi. Zei, demoni, legende voalate privind ordonarea zeilor la masa oamenilor, toate au fost făcute după chipul şi asemănărea noilor veniţi. Buni cunoscători ai istoriei şi ai liniilor de curgere ulterioară ale evoluţiilor omenirii de pretutindeni - la fel ca şi celţii, ca şi tibetanii - ei au păstrat doar specificul general local, acolo unde s-a simţit nevoia de aşa ceva. Populaţiile vestice şi estice deopotrivă şi-au luat numirile după cum erau numiţi de alţii, mlădiindu-şi prezenţa alături de ei, dar şi-au păstrat legendele, cântecele, obiceiurile. Au pus cunoaşterea lor în ţesături, în picturile vaselor de lut, în arhitectura lor şi în sculpturile porţilor, gardurilor, obiectelor de cult. Şi încă multe lucruri care, nefiind înţelese, au fost pur şi simplu omise din mărturiile străinilor, dar ele stau şi azi mărturie pentru eternitate.
Cine are acum ochi de văzut - vede. Cine are urechi de auzit şi gând de înţeles - le are…
Dar în curând - căci mult a fost, puţin a mai rămas - toată lumea va vedea, va auzi, va înţelege…
Elevarea spirituală şi puterea+abilitatea de exprimare au condus la formarea unui nor în care au fost ascunse multe adevăruri, neînţelese de migratorii care îşi uitaseră de mult rădăcinile. Toate au rămas pentru întărirea drumului către eliberare spirituală, în vremurile care, din perspectiva străbunilor, aveau cu siguranţă să vină din nou. Din nefericire, imaginaţia întăreşte de multe ori perversiunea politică şi astfel încredinţări ale adevărurilor aflate totuşi la suprafaţă se pierd mereu. Agresivitatea obişnuită a unor oameni descurajează pe cei care păşesc pe drumul recunoaşterilor, ceea ce conduce la întârzieri - dar drumul nu poate fi total ascuns. Oamenii rămân oameni, spirite elevate, vremurile merg pe creştere de vibraţie, aducând mereu trecutul în faţa celor care nu mai pot fi minţiţi. Oamenii simpli se încurajează reciproc şi păşesc mai departe cu încredere… Nu le trebuie diplome, recunoaştere internă sau internaţională, premii.. Nu le trebuie decât înaintarea, cunoaşterea.
Revenind… Povestile preluate de la migratori şi transferate în registrul propriei lor răspândiri populare, au valorificat de fapt chiar cunoaşterea proprie a grupurilor migratoare, iar aceasta a fost o cale de ascundere a profunzimii fondului popular străvechi local. S-a făcut localnicul frate cu dracul, ca să trecă vremurile grele. Cu timpul, în paranteză fie spus, s-au pierdut multe dintre ele, altele s-au păstrat de către asociaţii ascunse şi ele de ochii unei lumi care se depărta tot mai mult de valorile reale omeneşti, de calitatea şi concentrarea asupra calităţii în toate aspectele vieţii.
Dar toate au creat un fond spiritual la care populaţiile au renunţat uşor ulterior, înlocuindu-le cu o altă "poveste", pe un fond religios mai apropiat de vechile încredinţări, din care rămăseseră multe lucruri amestecate în viaţa curentă. Astfel s-a implementat religia creştină, pe fondul înţelegerilor şi acceptărilor despre lucruri cât se poate de plauzibile. Ceea ce s-a preluat fără nici o reţinere a fost învăţătura testamentului lui Iisus, a noii învăţături, pe care lumea o intuia de la bun început că este bună pentru orice pământean. Învăţătura omului bun, fericit, muncitor, tolerant, altruist, gata oricând de sacrificiu pentru familia, pentru neamul său. Vlahii, valahii (numiri noi şi vechi, după cum a fost timpul…) au intuit că aceasta este linia de legătură concretă între trecut şi viitor. În lume lucrurile au stat tot aşa.
Religia s-a numit în fel şi chip, temelia însă a fost aceeaşi. Intuiţiile puternice, adevărate, însă au lucrat mereu, au creat particularităţi de la un teritoriu la altul, indiferent de graniţele statale. Un exemplu ar fi intuiţia sunetului fundamental al pământului central-vestic, cu popoarele care îl locuiesc: muzica religioasă vestică are note de ecou, de aşteptare a celor care deocamdată sunt percepute ca un ecou din depărtare, a celor necunoscute care trebuie să vină în viaţa omului. Muzica estică (spunem de factură bizantină, dar noi suntem ultimii teritoriali ai bizantinilor şi acest lucru trebuie înţeles de către cei care se ridică împotriva păstrării bizantinismului în viaţa noastră; mai discutăm, normal, despre acest lucru…) aşadar, muzica estică pune punct, aduce mulţumirea lucrului cunoscut ca fiind înfăptuit, mulţumirea celor care au făcut ceea ce aveau de făcut.
Singurele elemente care au putut produce schizmă în sânul credincioşilor au fost legate de fastul, pe de o parte, agresivitatea, pe de altă parte - în general aspectul îndoielnic al preoţimii europene, depărtată în Evul Mediu total de învăţăturile cu adevărat creştine, apropiindu-se masiv de satanism şi nicidecum de litera evanghelica. Astfel apare şi se dezvoltă protestantismul, sever şi auster în originile învăţăturilor şi practicilor sale.
Pe de altă parte, ca să mai răspund şi la textul propus, mi se pare destul de lipsit de semnificaţie aspectul poveştii conform căruia Burebista ar fi interzis băutura în rândul poporului. Dar nu lipsit de semnificaţie pentru cei care au luat informaţia şi au dus-o mai departe, căreia i s-a dat o aură de semnificaţie deosebită, din cauza propriilor lor neputinţe de a eradica problema. Burebista nu avea cum să se confrunte cu o astfel de problemă la nivel naţional, dar… se putea confrunta, în condiţiile în care a putut realiza - nu neapărat un imperiu, ci o alianţă a multor populaţii de acelaşi fel cu populaţia din interiorul şi din imediata vecinătate a Cuibului Geţilor (munţii adunaţi ai geţilor). Privind numai prin ochii altor popoare, putem ajunge la concluzii nemeritate. Beţia nu a izbucnit decât în popoarele agresive, care au folosit forţa sclavilor pentru dezvoltarea propriei lor economii războinice: şi din partea stăpânilor dezorientaţi spiritual, în lipsa activităţilor creative normale pentru orice om, şi din partea sclavilor, în lipsa libertăţii şi a unui trai prin care să beneficieze de rezultatul muncii lor.
Voi continua cu răspunsul la alte întrebări.