15. CONŞTIENŢA ŞI CONŞTIINŢA OMENIRII ÎN MILENIUL VIII î.H: TEMATICA CONŞTIENŢEI

I. IDEI PRINCIPALE

1. Conştientizarea totală de către oamenii acelor timpuri a liniilor temporale: trecut-prezent-viitor, urmărind în prezentul lor dezvoltarea forţelor spirituale fizice prin manifestarea fizică curentă.

2. Conştientizarea liniilor de transcendenţă în formarea speciilor planetare (inclusiv a speciei umane) şi reînnoirea corporalităţii umane după ultima glaciaţiune, din Moşii fiecărei rase umane.

3. Conştientizarea păstrării capacităţilor multisenzoriale, pentru o perioadă relativ scurtă de timp, care erau însă în diminuare permanentă, pentru a lăsa loc dezvoltării forţelor spirituale fizice în principal, cu minimalizarea celor mental-astrale.

4. Crearea tradiţiilor: prin traducerea în manifestări fizice, cu ajutorul creaţiei materiale, a capacităţilor de percepţie multisenzorială. 

II. DETALII, DISCUŢII

De ce studiem în mod prioritar acest mileniu VIII î.H.?...

Desigur, puteam începe cu perioada în care Moşii au traversat singuri perioada de după ultima glaciaţiune, timp petrecut de dânşii în locaţii stabilite cu mult înainte de acest eveniment (metafora biblică spune “Arca lui Noe”), adică stabilite imediat după penultima glaciaţiune când omenirea începea – sensibilizată puternic de experienţa petrecută în timpul paznicilor - să se pregătească de petrecerea extrem de complexă a ultimei glaciaţiuni. Şi cunoştea, în acelaşi timp cu propriile pregătiri, şi pregătirile pe care le efectuau Moşii pentru reluarea cursului normal al omenirii după această ultimă glaciaţiune. 

De ce – o altă întrebare – facem referinţă la această ultimă glaciaţiune? deci nu o experienţă nouă, nemaitrăită până atunci, căci mai fuseseră şi alte glaciaţiuni petrecute de spiritele umane pe Pământ. 

Întrebarea – şi răspunsul – este valabilă doar pentru noi acum, căci omenirea în totalitatea ei ştia bine atunci de ce, şi cum se derulau evenimentele, conform unei planificări riguroase, realizată de coordonatorii centrali ai tuturor evoluţiilor terestre (şi nu numai: ci total galactice, cunoscute de toţi). Perioada ultimei glaciaţiuni a avut o importanţă uriaşă, întrucât a constituit parcurgerea unei etape de o extrem de vastă experienţă lucrativă, cum nu mai existase pe Pământ. Căci dacă activităţile erau mult mai complexe oricum decât orice fel de activitate pe care o cunoaştem acum, din vieţile fizice, complexitatea celor petrecute înainte, în timpul şi imediat după fenomenologia ultimei glaciaţiuni este foarte departe de cunoaşterea şi înţelegerea noastră contemporană. Este şi cauza din care toate acestea, descrise astfel, nu sunt crezute de mulţi oameni – ci doar de către cei care au azi o conştienţă activă în acest sens, datorată intuiţiilor lor puternice, clar-intuiţiilor şi deschiderii percepţiilor multisenzoriale conştiente. De asemenea, la sfârşitul ultimei glaciaţiuni, toată omenirea trăitoare în acel moment pe Pământ, mai puţin cei ce aveau să rămână Moşi ai popoarelor şi Călători ai Moşilor, şi-au dematerializat toate creaţiile materiale (case şi nave de deplasare personală) şi corporalitatea proprie fizică+eterică, rămânând ca entităţi astrale în preajma Pământului, urmărind atent toate cele ce se petreceau în continuare pe planetă. De altfel, aşa proceda fiecare om în mod normal pentru acele vremuri, şi în întreaga epocă mentală a omenirii, când părăsea destinul fizic: la fel ca şi acum, mai puţin acţiunile de dematerializare şi împământarea materiilor acestor două corpuri, dintre care corpurile eterice se destramă în primele zile după deces, iar corpurile fizice rămân în grija familiei, îngropate în cimitire. Dar destinul continuă, sub formă de entitate astrală, până la realizarea tuturor sarcinilor înscrise în destinul personal. 

În scopurile urmărite, Moşii s-au retras în locurile special create anterior, aşa cum am mai spus, locuri pe care metaforic Biblia le-a numit „arce” (arca lui Noe, de exemplu – întrucât complexitatea acestor locuri era prea greu de descris, de multe ori foarte greu de înţeles această complexitate, despre care vom discuta şi noi cândva); în asemenea locuri au trăit copiii Moşilor: care au constituit prima generaţie a omenirii noi, cu o corporalitate nouă, adecvată vieţii majoritar fizică. Era – şi este – o corporalitate cu straturi ale corpurilor astral, mental şi cauzal care aveau să se adapteze rapid, dar treptat, la scăderile de vibraţie planetară extrem de accentuate după ultima glaciaţiune, diminuându-şi volumul straturilor interioare. Acesta a şi fost rostul schimbării corporalităţii (despre care discutam în studiile anterioare) după ultima glaciaţiune, căci dacă omenirea ar fi mers mai departe cu creaţia mentală, cu materializarea/dematerializarea ca procese care folosesc energii şi materii în volume uriaşe, dislocate cu forţe mentale uriaşe, prin folosirea tuturor acestor forţe s-ar fi distrus repede întreaga planetă, poate chiar în mai puţin de 100 de ani. Totul s-a evitat prin trecerea omenirii de pretutindeni la manifestare preponderent fizică, cu creaţie fizică din resurse gata create (planetare: pământuri, metale, cristale, lichide; ale biosistemului: lemn, fibra, os, etc.) – adicăt tot ceea ce ştim azi foarte bine. 

Următoarea perioadă a fost aceea a răspândirii oamenilor care ieşeau treptat din locaţiile Moşilor, pregătiţi de dânşii cu întreaga cunoaştere a noilor forme de trăire. Erau pregătiţi deja să-şi valorifice experienţa proprie anterioară, dinainte de venirea lor pe Pământ, din evoluţiile creatoare cu corpul fizic anterioare Pământului, precum şi din experienţa pregătitoare de viaţă fizică din timpul Paznicilor din străvechimi. Răspândirile lor în teritorii au fost de asemenea coordonate de Moşi la un nivel general, iar oamenii au muncit mai departe la organizările aşezărilor lor, de la nuclee de câteva case – la aşezări (sate le numim azi) cu diverse şi complexe organizări de activităţi: şi pentru fiecare familie, şi comune aşezării întregi. 

A fost o perioadă în care, treptat – dar cu foarte mare atenţie, cu deosebită concentrare mentală şi astrală, s-au dezvoltat toate activităţile care fuseseră restrânse la început, trecând treptat toate în planul fizic: creaţie fizică, dar şi hrănire, deplasare, comunicare, relaţionare. 

Oamenii porneau într-un nou fel de viaţă, după adaptarea tuturor spiritelor umane de la spaţiile restrânse (din locaţiile Moşilor) pe spaţii ample, deschise, în plin mediu planetar variat şi mereu schimbător. La sfâşitul mileniului IX î.H. s-a încheiat această adaptare a omenirii, ceea ce însemna trăirea cu siguranţă, cu uşurinţă, fluid, lin, flexibil, în manifestări cu corpul fizic, folosind corpul mental şi corpul astral însă cu maximum de atenţie: pentru ca tentaţia de a derula activităţi mentale şi astrale să nu mai fie majoritare, în defavoarea celor fizice. Fiecare om era complet conştient de necesitatea cursivităţii folosirii corpului fizic, paralel cu folosirea curentă, dar redusă la strictul necesar zilnic, a studiului mental-astral, mutând permanent accentele pe percepţiile şi activităţile fizice curente: totul pentru consolidarea treptată a acestor folosiri ale corpului fizic. Dar cel mai important lucru al vremurilor pe care le studiem era legat de două tipuri de activităţi:

1. Drumurile spirituale pe care fiecare om le efectua în locurile natale: adică în spaţiile cu vibraţie asemănătoare locului de naştere proprie, iar pe de altă parte drumurile mai lungi sau mai scurte pe care fiecare om le făcea în vibraţiile altor continente, diferite de ale continentului în care se născuse şi trăia în continuare viaţa sa curentă. 

2. Punerea în forme fizice a celor percepute încă clar atunci prin simţurile corpului mental şi corpului astral, sub formă care azi ajunge la noi ca tradiţii şi, pentru cei ce au o mai mare profunzime a înţelegerilor şi necesităţilor în aplicaţii: ceea ce azi numim „arte” – artele fundamentale, artele tradiţionale. 

Aduceam în discuţie, la începutul articolului, tematica conştienţei şi conştiinţei umane – cele două concepte sunt despărţite abia de câţiva ani în gândirea noastră, foarte puţin de-a lungul timpului s-a făcut această diferenţă – şi nicidecum nu a existat în proporţie de mase. 

Omenirea era conştientă – aşadar discutăm despre conştienţă – de faptul că trăia epoca cea mai complexă dintre cele trecute şi mare parte din viitorul său apropiat, până la revenirea activităţilor majoritar mentale şi astrale, cuprinzând şi creaţia materială mentală. Este necesar să privim fiecare epocă a omenirii în funcţie de creaţia materială umană, generalizată pe toate continentele. Omenirea avea în acele timpuri:

– percepţiile mentale încă intacte: corporalitatea fluidică fiind în închidere – dar încă nu avea straturi interioare în stare latentă; se folosea integral cunoaşterea astrală, prin călătorie astrală: prin desprinderea parţială a corpului astral de restul sistemului corporal, circulaţia conştientă şi efectuarea de studii proprii în galaxie, în deplină conştienţă, prin totală voinţă proprie, în orice moment dorit de om (nu numai în somn, aşa cum se petrec lucrurile majoritar azi, în perioada de somn). 

Şi ceea ce era specific momentului – oamenii fiind deplin conştienţi de valoarea lor, la un loc, se întăreau în vederea realizării celor două obiective descrise mai sus, conştientizând în egală măsură trecutul mental al omenirii, prezentul lor pregătitor pentru viitorul apropiat şi mai îndepărtat, şi însuşi acel viitor tenebros, întunecat, pentru care fiecare om se consolida înainte de intrarea în el, în mod conştiincios, pentru a trece această epocă fizică cât mai echilibrat posibil;

– percepţiile corpului fizic, cu care omul se obişnuia treptat în acele vremuri, având siguranţa că în acel moment putea să le folosească plenar, incluzându-le integral în manifestările proprii de pe nivelele corpurilor fluidice, care nu erau încă stinse, aşa cum spuneam mai sus: mai ales cele mentale şi cauzale. Omul avea nevoie să se concentreze total asupra celor fizice, ocolind pe cât posibil pe cele mentale şi astrale în mod curent, ştiind că în viitor simţurile corpurilor fluidice se vor închide – chiar dacă nu de tot. Dar omul nu va mai fi conştient de ponderea lor mică, deşi reală, concretă şi va trăi aşa cum simţea, fără să-şi pună întrebările de rigoare. Însă doar în vieţile grele, agresive, la limita de subzistenţă, ele aveau să rămână insesizabile pentru omul obişnuit deja numai cu simţurile corpului fizic, iar această perioadă avea să fie relativ scurtă – grea, dar scurtă. Cândva avea să fie conştient de tot ceea ce l-a ajutat în vremurile grele să compenseze măcar emoţional ceea ce nu mai avea mental, căci spiritul care este obişnuit cu frumuseţea naturală a universurilor în care trăieşte are nevoie, mult timp din evoluţiile sale de început, de susţinere pe orice cale (mai ales emoţională la început) a continuităţii efectelor naturii planetei şi ale cosmosului asupra simţurilor sale. Şi acest lucru este necesar mai ales în situaţia în care perioada închiderii căilor corporale de acces către profunzimile planetei şi cosmosului, foarte scurtă de altfel. Este scurtă – comparativ cu întreg ciclul de vieţi pământene, după care revenirea se poate face rapid dacă este ajutată, susţinută corect: adică păstrând echilibrul între toate felurile de manifestări, ceea ce înseamnă de fapt echilibrul folosirii în viaţa curentă a tuturor seturilor de raze ale spiritului care pot să fie folosite fără să fie periclitată viaţa planetei şi a biosistemului ei. 

Şi pentru că am ajuns într-un asemenea punct al discuţiilor noastre, să facem o scurtă paranteză cu necesitatea acestui tip de ajutor. Un ajutor care este necesar pe două fronturi pentru spiritele creatoare care urmăresc, profund în subconştientul lor (înafara celor care păstrează o conştientizare totală în toată această perioadă: aceştia fiind Moşii popoarelor): protecţia planetei şi protecţia tuturor spiritelor întrupate pe ea şi în jurul ei. Să detaliem puţin aceste două direcţii:

1. Ajutor pentru desfăşurarea propriilor vieţi, precum şi a vieţilor celor din jur, la un nivel optim pentru propria subzistenţă (dar optim la nivelele cele mai joase ale vibraţiei planetei, nu numai cele mai înalte), când se consolidează toate manifestările proprii pentru sine şi societate: muncă fizică care să nu presupună concurenţa - ci conlucrarea; orientări în lumea de întrupare folosind majoritar simţurile fizice pentru activităţi fizice principale şi colaterale, dar tot atât de importante ca şi munca principală: care este creaţie materială fizică în detaliile cele mai profunde, folosind nu numai materiale fizice, ci şi puterile fizice în activităţi de tot felul (zbor, înot, viteze de deplasare proprie diferită, cu greutate diferită, în condiţii corporale diferite (condiţii de muncă grea, de handicap, etc.). Desigur am putea continua cu liste întregi, dar deja suntem obişnuiţi azi să le analizăm pe toate (sclavie, boli, bătrâneţe, etc.).

2. Necesităţi mult mai profunde merg în profunzimea întrupărilor. Suntem, şi vom fi în eternitate ajutători şi învăţători de o anvergură din ce în ce mai profundă pentru noi înşine şi pentru generaţiile noi de spirite care intră în evoluţii. Noi, ca ajutători universali, vom ajunge să avem puteri de adaptare mai rapidă – în orice mediu planetar, de oriunde, din orice galaxie. Intrăm la întrupare, ne facem sarcina, plecăm: fără să ne plângem, fără să-i plângem pe cei plecaţi, ştiind că ne facem datoria şi plecăm în alte părţi, pentru a ajuta mai departe. Învăţăm să ne concentrăm, să luptăm cu noi înşine pentru a ne menţine concentraţi şi a depăşi greutăţile, ne confruntăm cu necesităţi de gândire rapidă şi complexă găsind soluţii pentru a uşura trăirile noastre şi ale semenilor în astfel de situaţii. De aceea ne consolidăm în condiţii optime, apoi învăţăm să ne descurcăm cât mai onorabil în condiţii grele sau diferite de orice altele cunoscute, aşa cum sunt de diferite condiţiile de la o planetă la alta în această zonă a universului. 

Înţelegând necesităţile diferite de trai de la un loc la altul înţelegem de ce ne confruntăm la un moment dat cu bătrâneţea sau handicapul: condiţii de gravitaţie puternică de pe alte planete, în care abia ne putem mişca, condiţii de trai pe alte planete care mor sub dilatări sau explozii stelare, în care întrupaţii au nevoie să se apere, să se ajute reciproc pentru a depăşi asemenea greutăţi, cu oboseala tuturor razelor posibil de folosit în manifestări de toate felurile, nu numai a celor fizice. Sunt doar câteva exemple, în continuare putem să înţelegem astfel orice altă greutate cu care ne confruntăm acum ape Pământ. 

(Se poate urmări studiul “COPILĂRIA ŞI BĂTRÂNEŢEA OMULUI – AJUTOR PENTRU O VIAŢĂ ETERNĂ”)  

Şi despre care înţelegeam bine atunci – dar foarte puţin acum. Dar conştienţa ne va reveni şi vom lucra asupra noastră să ne întărim percepţiile, să nu ne mai temem de “relele” Pământului. 

Iată deci că:

– asemenea perioade cu vibraţie foarte joasă ne sunt absolut necesare: dar ele ne sunt date pentru perioade scurte de timp deocamdată, întrucât ne par extrem de agresive şi devin astfel obositoare pentru spirit în ansamblul lui – nu numai pentru trăirile fizice;

– revenirea ne este ajutată, să fie rapidă, cu înţelegeri ale existenţei unor “unelte” care ne-au menţinut măcar subconştientul – dacă s-a putut conştientiza tot timpul – în înălţarea sufletului, în mijlocul acestor condiţii grele de trai: acesta este obiectivul major al tradiţiilor oriunde pe Pământ, în orice vremuri. Ele ţin de: muzică (pe baza existenţei simfoniilor naturale ale sunetelor fundamentale ale cosmosului, planetei, biosistemului planetei); artele plastice, vestimentare şi decorative: colorate în armoniile universale ale aurelor = luminiscenţelor fundamentale ale oricăror feluri de corporalitate şi creaţii materiale ale omului; arhitectonice, care păstrează elementele cele mai importante ale structurilor planetare (arcuri ale canalelor eterice matriceale ale planetei cu frumoasele lor celule bleu-liliachii de stabilizare vibraţională, alte elemente matriceale corporale şi planetare); dansuri şi alte feluri de mişcări corporale asociate cu sunetele lor fundamentale (realizat de muzica instrumentală şi vocală însoţitoare). Şi vom studia în amănunt aceste tradiţii, cu multe dintre particularităţile lor, aşa cum au ajuns la noi azi. 

Aşadar, fundamentul tradiţiilor este format din percepţiile multisenzoriale umane. Şi să nu uităm niciodată că ele, aceste percepţii atât de complexe, sunt PERMANENT existente în viaţa noastră, ele creează fondul natural al trăirilor noastre, chiar dacă nu le conştientizăm cu toţii – ci doar relativ puţini dintre noi am ajuns în acest moment planetar să ni le conştientizăm şi să ni le acceptăm ca nefiind boli sau “alterări” ale conştienţei (nu conştiinţei) curente. Puţini dintre noi au încredere în intuiţiile frecvente sau chiar în clar-intuiţii (despre care de regulă nici nu ştim că ar exista). Când vom ajunge să avem încredere în astfel de trăiri, să acceptăm că ele fac parte integrantă din viaţa noastră, vom înţelege şi accepta de asemenea şi baza transcendentă a tradiţiilor, a tuturor artelor, care ne-au păstrat tot timpul acesta din urmă în frumuseţea profundă deosebită a tuturor celor ce ne înconjoară!!!... Şi astfel vom reuşi să depăşim rapid greutăţile inerente ale revenirilor, apreciind toate cele ce au fost cândva create – chiar de noi, în alte întrupări sau de fraţii noştri de pretutindeni...

Vom detalia elementele acestea legate de tradiţiile tuturor popoarelor, în măsura în care ne va permite timpul, în studiile viitoare. 

Important este să înţelegem că oamenii erau perfect conştienţi de toate acestea, erau perfect conştienţi de necesităţile lor împletite: şi în viaţa curentă care se îndrepta inexorabil către viitorul sărăcit astfel, dar şi în perioada în care revenirile, după numai 4-5.000 de ani pământeni, trebuiau să fie rapide şi curate, spălând astfel efectele greutăţilor perioadei agresive, obositoare, pe care tocmai o finalizăm acum.