Fiecare loc de pe Pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie un gram de iubire ca s-o înţelegi... (Nicolae Iorga)

miercuri, 4 noiembrie 2009

PUŢINĂ ÎNŢELEGERE A ISTORIEI, ALTFEL DECÂT ÎN MANUALE (1)

Se vor citi comentariile prietenilor noştri de la postarea
http://cristiana-drumuri-spirituale.blogspot.com/2009/11/sa-invatam-de-la-istoria-lumii.html

Să lămurim de la bun început un lucru: ceea ce scriu nu este un patriotism exacerbat, dar nu pot dovedi acest lucru decât atunci când voi scrie în acelaşi fel despre celti, tibetani, tolteci, maori, populaţiile indigene din America de Nord (aşa-numiţii „indieni” nord-americani). Din patriotism necesar, omenesc zic eu, am inceput să scriu despre populaţiile getice locale şi acest lucru cred că este de înţeles.

Pot spune că acum ştiţi că încerc să fiu echilibrată în studiile mele. Nu cred nici că Atlantida a fost Dacia, nici că dacii au creat civilizaţiile lumii – disputându-şi de altfel întâietatea cu celţii, tibetanii, africanii sau evreii. Nu cred nici în teoriile conspiraţiilor, cel puţin nu în conspiraţiile de felul celor expuse prin lume. Da, dacă înţeleg că societăţile au functionat - cum au putut, cum s-au priceput. Conspiratie inseamna sa faci ceva foarte constient ca poti face SI BUN, SI RAU SI ALEGI RAUL... Dar cei care au condus societăţile umane în ultimii 7000 de ani nu au trăit pe baza unui asemenea principiu...
Pentru a înţelege acest lucru este necesar să ne gândim ca există organizari care fac astfel de alegeri, dar şi alte organizari care nu au de unde alege, caci nu le vin in minte partile bune, ci le vine în minte doar cum sa supravietuiasca intr-o lume pe care o intuiesc altfel decât una în care se pot descurca ei: si de aceea o cred rea, perversa si haina... Chiar dacă lucrurile nu stau chiar aşa... Organizările de acest fel le fac oamenii care nu au pricepere multa, nu au îngăduinţă pentru muncă, nici pentru a lor şi nici pentru a celorlalţi: doar profita de ea.
Si intr-o astfel de lume - raspunzi tot asa...
Ei nu stiu decat asta. Ei nu aleg: cel mult se poate spune că ei aleg intre răul in curs si frica de un rău viitor si mai mare.
Problema că fiecare popor face ce i se oferă ocazia să facă este foarte adevărată, însă dacă rotim un pic lucrurile, vom conştientiza şi profunzimea acestui adevăr. M-am gândit şi eu la acest lucru, din anii tinereţii, când am aflat că în al II-lea război mondial, dacă nu erau germanii – ar fi fost polonezii, căci din disputele de aceeaşi formă agresivă şi de o parte, şi de cealaltă a graniţei lor ura şi cruzimea se manifesta la fel. Într-un moment prielnic, germanii au câştigat un pas... şi aşa s-a scris istoria. Cum o ştim deja...
Să revenim: există locuri care dezvoltă energetic impulsuri de manifestare a spiritelor de un anumit fel şi locuri care dezvoltă alte feluri de impulsuri. Chiar voi dezvolta această idee imediat, la Vibraţii (3), şi voi mai dezvolta cu alte idei mai departe faptul că vibraţia planetară înaltă nu oferă spiritului putere şi cunoaştere automată pentru o manifestare de înaltă spiritualitate, mai înaltă decât punctul (treapta, subtreapta) de evoluţie progresivă în care a ajuns. La vibraţie înaltă, spiritul se manifestă cu cea mai înaltă formă de cunoaştere a sa: bună, frumoasă, rafinată în sensul minunat al cuvântului, creator, altruist. Vibraţia joasă scoate la iveală din memoriile spiritului cele mai joase forme de manifestare, cunoscute din evoluţiile anterioare, în care lupta principală era de rupere brutală de animalitate, unde brutalitatea are nota sa de hotărâre prea puţin înţeleasă. Chiar rafinamentul formelor înalte de manifestare se transformă în rafinarea cruzimii. Cerinţele conducătorilor, impunerile lor sunt rafinate, dar impuse altora pentru a le fi satisfăcute: cu agresivitate, răutate, cruzime, perversitate.
Nu toate spiritele reacţionează însă aşa, să ne aducem aminte din celelalte studii de faptul că pe Pământ se află în evoluţie blocuri spirituale piramidale. Multe nu au experienţă spirituală înaltă sau măcar înaintată, iar dintre cele care nu o au – multe sunt destul de echilibrate, dar uşor de atras pe calea dezechilibrelor, când se simt ameninţate. Majoritatea nu acceptă să-şi modifice manifestările către bunătate, milă, comportament ponderat – căci nu se pune la ei problema altruismului, sacrificiului, iubirii. Dar sunt pe această cale, chiar şi la vibraţii joase. La vibraţii înalte... nu vă imaginaţi de cât altruism pot da dovadă...
Dar ne vom convinge în următoarele perioade.
Cu alte cuvinte, nu peste tot sunt popoare formate din spiritele cele mai puţin experimentate ale populaţiilor spiritale pământene. Sunt popoare formate din spirite mai puţin experimentate în domeniile de spiritualitate înaintată, ordonate împreună în acelaşi popor pentru că ele nu se pot descurca decât împreună, nu se pot descurca fără un câmp mental propriu, format din energii de aceeaşi vibraţie.
Pe de altă parte, există popoare care sunt formate din spirite cu destulă, şi cu multă experienţă de manifestare cuminte, bună, care au dezvoltată la vibraţii joase atitudinea rezervată în faţa lumii mai agresive. Instinctiv se dau înaipoi. Dar odată atacaţi, deşi nu atacă, se vor organiza atât cât pot ei de bine pentru a lupta împotriva agresiunilor de orice fel. Pot deveni disperaţi şi pot omoră, dar nu neapărat cu răutate şi cruzime. În astfel de popoare vor fi şi spirite agresive, rele, dure, dând dovadă de cruzime şi cinism. Sunt acolo pentru a învăţa că se poate rezolva şi altfel problemele decât în felul lor. Să culeagă exemplu şi să ofere exemplu grupurilor lor spirituale. Astfel de oameni sunt legaţi prin fire nevăzute de toate grupurile spirituale de acelaşi fel de pe întreg Pământul şi, mai profund privind lucrurile – tuturor celor de aceeaşi evoluţie care se află în evoluţii în corp astral, în câmpul universal al planetei. Astralii sunt deja mult echilibraţi, dar simţămintele pe care le culeg semenii lor întrupaţi li se transmite puternic, emoţional, chiar înainte ca pământenii să poată conştientiza ceva substanţial.
Să ne oprim deocamdată aici. Să reflectăm puţin la cele expuse.
Pe urmă vom merge mai departe.

4 comentarii:

Dan Ioanitescu spunea...

Uie vezi! Desi stiu ca nu mai vad bine parca uneori nu-mi vine sa renunt la ochelarii cei vechi.
Gata! Mergem mai departe!

Cristiana spunea...

Da, Dan - multumesc ca mi-ai atras atentia asupra unui lucru, despre care trebuie sa scriu mereu, mereu. Si Sorin a scris aici ceva.
NU TREBUIE SA PRIVIM LUCRURILE UNILATERAL. Adica, nu ma refer acum la unilateralitatea de a privi lucrurile dupa incredintarile cu care ne-am obisnuit. Dimpotriva, acum vorbesc despre descoperirile cele noi. Ca orice descoperire pe care o facem, incercam sa aplicam peste tot acolo unde se potriveste, uneori incercam chiar si acolo unde nu s-ar potrivi la prima vedere, doar-doar gasim un locsor. Si nu e de loc rau. Dar pe urma trebuie sa aducem echilibrul si sa privim problema GLOBAL. Adica, punand la un loc ceea ce stim dintr/un punct de vedere cu ceea ce stim din alte puncte de vedere. NUMAI IN ACEST FEL AJUNGEM SA AVEM INCREDERE IN TOT CEEA CE PUTEM DESCOPERI CU TOATE FORTELE SPIRITUALE PE CARE LE AVEM, IN TOATE FELURILE, LA NIVELUL TUTUROR COMPONENTELOR REALITATATII IN CARE TRAIM.
De aceea am trecut prin epoca folosirii corpului nostru fizic, am mai spus pe undeva, pana cand ajungem sa nu mai vedem lucrurile altfel decat asa, cu corpul fizic. In acest moment si loc, aici, pe Pamant, este foarte bine ca lucrurile stau asa. Ceea ce invatam este insa că atunci cand vibratia se schimbă, creste, si incepem sa percepem cu partea de imbinare a senzorilor din diferite segmente, sa nu ne negam realitatea, ci sa revenim treptat la cuprinderile pe care le-am lasat o clipa, pentru a ne consolida ceva care ne va ajuta extrem de mult in timpurile si evolutiile pe care le avem in faţă.

Asadar, SĂ PĂSTRĂM OCHELARII CEI VECHI, doar sa imbinam - mai intai intuitiv, apoi direct - cele pe care le cuprinde realitatea. Nici electronii nu i-am vazut, dar credem ca exista. Intuim ca ei exista, la fel toate noile particule atomice si subatomice: realitati pe care le credem intuitiv. Mai ales cand avem fulgere de schimbari ale perceptiilor realitatii.
Mergem cu toate mai departe. Si chiar daca incepem sa stim lucruri si mai grave, asa cum voi raspunde uite acum la intrebarea ta de la Bucuria Cunoasterii, nu trebuie sa urâm, să dispreţuim, să acuzăm... Să păstrăm înţelegeri noi şi vechi, chiar să îmbunătăţim şi să îmbunăm propria noastră părere, cunoscând realităţile spirituale ale tuturor oamenilor , tuturor vietuitoarelor planetare.
Eu asta incerc sa arat, că toate relele, agresiunile, cruzimile, dispretul ... toate foste, actuale si inca-un-pic-viitoare trebuiesc cu adevărat iertate, preţuite chiar la valoarea lor de echilibru.
Daca uit sa spun asta, vă rog să-mi aduceţi voi aminte !!

SOmeONE spunea...

Draga Cristiana, efortul tau este demn de toata lauda. Ma bucur sa constat ca, impotriva tendintei, mai sunt si oameni care "improasca" cu intentii nobile. Marturisesc ca, spre rusinea mea, reusesc sa urmaresc prea putin firul teoriilor ezoterice. Nu neaparat din pragmatism, ci mai degraba din cauza formatiunii mele culturale si poate chiar a anumitor prejudecati conceptuale. Chiar si asa, imi ramane suficienta acuitate pentru a percepe corect sensul postarilor tale. Chiar daca nu impartasesc in totalitate paradigmele tale, ma bucur ca am ocazia sa imi largesc vederile citindu-te. Putini ar fi reactionat ca tine vis-à-vis de comentariile facute in precedenta de mine si de prietenul nostru. Felicitari sincere. :)

Dan Ioanitescu spunea...

Hai ca suntem baieti buni! :)