Fiecare loc de pe Pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie un gram de iubire ca s-o înţelegi... (Nicolae Iorga)

duminică, 5 iulie 2009

PEŞTERA IALOMICIOAREI (2)

Spuneam în prima parte :
[ http://cristiana-drumuri-spirituale.blogspot.com/2009/05/pestera-ialomicioarei-1.html ]
că modul de gândire, şi acţiunea care decurge în mod constant din acest fel de gândire erau în trecut rodul unor cunoaşteri superioare privind creaţia lumii în care omul astfel cunoscător trăia.

Cunoaşterea a fost păstrată în locuri alese de către oameni cunoscători, pricepuţi să aleagă şi locurile de păstrare a cunoaşterilor, şi drumurile către ele. Astfel încât, folosind drumurile care duceau către locurile din care generaţiile noi aveau să-şi reamintească cândva învăţătura străveche, se urmărea liniştirea călătorului, concentrarea lui către găsirea acelui fond de interiorizare care să pregătească terenul acceptării şi înţelegerii învăţăturilor expuse cu generozitate.
Locurile unde este amplasată cunoaşterea sunt formate din structuri care echilibrează potenţialul activ al omului. Toate drumurile şi toate aşezările umane se alegeau în trecut în acest fel. Frecventarea lor azi conduce la echilibrarea energiilor trupeşti, emoţionale, mentale şi cauzale: de cuprindere cu gândul a imaginii din minte, de îmbrăţişare cu emoţie, de înţelegere a expunerilor, chiar dacă ele s-au redus de-a lungul timpurilor, din cauza alterărilor, distrugerilor structurilor. Rămân acum ca puncte rare în circuite de călătorie (numim azi „turism”), iar în viitor cei care vor locui în munţi îşi vor alege din nou locurile de trăire în aceste puncte; dar şi în altele, după cum le vor simţi în acord total cu corpurile lor, cu sarcinile lor de menţinere a echilibrului natural al locurilor, pentru care se vor întrupa.
1. LA GURA PEŞTERII
În principiu, peştera este o cavitate în munte, săpată de apele interioare în timp îndelungat, ajutată în mărirera ei dizolvarea materialului interior sau de prăbuşirea straturilor cu o stabilitate mai redusă. În astfel de locuri, adăpost pentru vieţuitoare care trăiesc în apropiere, gradul de remodelare interioară depinde în mare măsură şi de câmpurile corpurilor acestor vieţuitoare. Cu cât cavitatea devine în timp mai mare, cu atât poate să ofere adăpost multor vieţuitoare mai mari. Câmpul corpurilor lor determină în timp măcinarea superficială a pereţilor, căci vibraţiile acestor câmpuri, corpurile care le determină şi susţin, sunetele trupeşti emise de animale contribuie la crearea şi adâncirea multor fisuri. Astfel de fisuri sunt căi, neregulate ca formă şi distribuţie în peretele iniţial, de pătrundere de noi populaţii microbiene, purtate chiar de animale, care conduc, la rândul lor, la dezvoltarea altor culturi în baza primelor intrate, infiltrarea de vapori şi praf, apoi din nou năvala apelor care nu au părăsit locurile vechi de trecere.
De regulă, animalele mari simt mai repede locurile benefice pentru propria lor vitalitate. De aceea sunt peşteri care nu au fost decât ocazional vizitate şi folosite de ele, dar au fost folosite constant de animalele mărunte. Mamiferele, prin sistemele lor corporale complexe (asemănătoare ca structuri generale celor umane, fără să se apropie însă de complexitatea lor) aleg în special asemenea locuri – dacă au de unde alege. Animele mici, spirite mai puţin evoluate (vieţuitoarele din regnul animal până la mamifere) pot trăi oriunde, fiind ajutate de vitalitatea planetei oriunde s-ar adăposti, oriunde ar trăi. Dacă locurile sunt echilibrante pentru mamifere, care vor folosi peşterile mai cu seamă în perioadele de vreme rece, de vibraţie scăzută, cu atât mai mult vor fi folosite şi de altele, atunci când nu sunt alungate de cele mari şi agresive. Chiar dacă ele se simt bine oriunde, tot pot face diferenţa între tot felul de adăposturi, în funcţie de evoluţia lor spirituală. Toate vor contribui astfel şi la lărgirea cavităţilor, dar şi la amprentarea energetică a locurilor, mai ales dacă se află mai departe de scurgerea apelor interioare şi tot mai departe de gura cavităţii, care este supusă intemperiilor tot timpul anului.
Aşadar, în locurile accesibile vieţuitoarelor din munţi, dar în acelaşi timp ferite de mişcări puternice ale apelor şi vremurilor, se păstrează mult timp amprenta trupească (iz de animal), şi încă şi mai mult timp cea energetică a populaţiilor aflate în trecere prin peşteră.
Acest lucru nu a fost neapărat de mare importanţă pentru alegerea unor asemenea locuri în vederea păstrării cunoaşterilor, de către moşii şi învăţătorii lor. Ei aveau cunoaşterea lor proprie, omenească, de creator conştient cu capacităţi clare de percepţie înaintată, conştient activată, dezvoltată, creativă în planul altor conştientizări, la rândul lor. Căci, chiar dacă azi credem că ori intuiţia ar fi remanentă de la evoluţia animală sau ar fi rodul unor cunoaşteri anterioare pierdute, este necesar să se înţeleagă diferenţa între ceea ce numim instinct şi ceea ce numim intuiţie. Ele au rădăcini comune, este drept, dar ceea ce ajung să însemne pe Pământ sunt lucruri diferite.
Instinctul animalului (cu atât mai puternic cu cât corpurile sunt mai simple, dar bine dezvoltate pentru supravieţuirea lor) se bazează pe simţuri foarte puternic dezvoltate în raport cu simţurile omului. Căci toată forţa spiritului lor se concentrează pe puţine ramuri de folosire a percepţiilor, şi pe încă şi mai puţine de activitate: de cele mai multe ori o activitate cu o conştienţă limitată, învăţată şi folosită perioade lungi de timp. Doar formele de manifestare, cuprinse într-un registru restrâns, se schimbă: după stele, planete şi corpurile pe care spiritele le schimbă în evoluţii, pentru a consolida acest set redus de acţiuni. Aşadar, doar seturile de condiţii universic-locale se schimbă, de la o planetă la alta, direcţia de manifestare rămânând aceeaşi.
Spre deosebire de instinctul altor vieţuitoare planetare, intuiţia omului este formarea unei imagini generale de pătrundere cu mintea, superficială sau profundă, în domeniul perceput o astfel de imagine este bazată pe o cunoaştere/recunoaştere cu simţurile unor corpuri pe care nu le foloseşte în mod expres, în viaţa curentă. Mai mult sau mai puţin conştient, mai mult sau mai puţin atent la desfăşurările din jur, omul le ia în seamă sau nu, după experienţa spirituală pe care o are, după complexitatea vremurilor pe care le trăieşte şi bogăţia de lucruri pe care se angajează să le realizeze într-o perioadă de timp. Ea se manifestă oricum, dar omul îşi spune simplu: „Mi-a dat prin cap” fără să cerceteze cum anume i-a „dat”. Apoi numeşte o divinitate, tot intuitiv, căci lumea văzutelor se împleteşte permanent cu aceea a nevăzutelor: gestionată de entităţi despre care acum omul nu ştie prea multe, dar le-a numit „zei” – când lumea nu avea prea multă cunoaştere, apoi devenind prea voluminoasă cunoaşterea zeilor tuturor popoarelor cu care veneau treptat în contact, i-a denumit cu o singură numire: Dumnezeu (Domnul Mare Zeu). Azi, omul a înţeles că este parte din Dumnezeu, că se manifestă în Dumnezeu şi că Dumnezeu se manifestă în el, făcând absolut toate entităţile, văzute şi nevăzute, Creatori şi Coordonatori, ajutători şi oameni de rând, prin înţelegerea totală a Creaţiei universale, un singur uriaş organism în care inteligenţa supremă este ascultată pios, dar tocmai de aceea aceasta oferind drum şi liber arbitru pentru a parcurge înţelegerea către Ea însăşi. Cei mici fiind parte a celor mari, dar cei mari având pătrunderea uriaşă de a dori ca fiecare mic să ajungă să cunoască absolut totul, tot ceea ce au creat Cei Mari, să conlucreze astfel treptat la nivele din ce în ce mai mari, mai complexe, fără însă a mai perpetua complexul psihic al celui mărunt în faţa celui mare. Cu înţelegerea treptată că nici o entitate nu poate să se ridice măreaţă asupra altora, ci să conlucreze împreună – vechi, străvechi şi tineri – pentru dezvoltarea infinită a celor de pretutindeni.
Pentru evoluţie.
2. AMPRENTĂRI LA INTRAREA ÎN PEŞTERĂ
Toate cele detaliate mai sus au importanţă pentru cele pe care le avem de discutat, căci practicile folosite pentru înţelegerea celor din Peştera Ialomicioarei au la bază cunoaşterea străveche. Chiar dacă rădăcinile au fost uitate, practicile au rămas, rar folosite, este drept, dar apariţia lor în peisajul local sau înţelegerea lor de către oamenii care îşi privesc cu încredere intuiţiile face necesară explicarea pe îndelete.
De asemenea, modul în care peştera a fost remodelată de mâna oamenilor cunoscători face necesară cunoaşterea multor detalii. Vom face aici prezentări general valabile pentru toate locurile cu aceeaşi folosire străveche, după care vom face referiri la aceste detalii când vom discuta despre alte obiective în care se prezintă învăţătură străveche.
Peştera Ialomicioarei a avut iniţial 4 mari cavităţi. La Gura Peşterii au fost modelate două direcţii de vânt, care să ajute:
– pe de o parte: drenarea, eliminarea aerului stătut din Peşteră,
– pe de altă parte: formarea unei circulaţii speciale a aerului, care să împiedice deteriorarea amprentărilor vechi care pregătesc omul cercetător, la intrarea propriu zisă în interior, să descopere cele aflate aici; dar şi pătrunderea unor anumite energii care pot estompa amprentările. Într-un fel pe care îl putem asemăna perdelelor de aer cald de la uşile clădirilor de folosinţă publică (magazinelor), pe timp de iarnă.
Amprentările se păstrează astfel şi azi – amprentări puternice, care pot echilibra şi pot invita omul să se liniştească, să se pregătească pentru cunoaştere.
De aceea există un prag lung şi îngust la intrare, după cavitatea de deschidere în exterior (sau, privit dinspre peisajul exterior: spre interior). Datorită activităţii umane – laică şi religioasă deopotrivă – astfel de amprentări ar fi trebuit să dispară de mult timp, dar ingeniozitatea constructorilor a prezentat tipuri diverse de realizări, care s-au păstrat şi se vor păstra încă mult timp, chiar dacă – în neştiinţa lor – cei care amenajează locurile strică multe prezentări interioare.
Cele două vânturi de la gura Peşterii împiedică şi drenarea sunetelor pe care omul le aude şi a celor pe care nu le aude – dar le poate intui, care însoţesc, la nivele subliminale, orice sunet perceput cu urechile trupului: chiar dacă sunetele puternice (provenite de la biserica din gura peşterii) nu ajung în interior, o parte din cele aflate la, şi dincolo de limita percepţiei umane pot ajunge spre interior. Dar amprentarea de dincolo de tunelul intrării face imposibilă pătrunderea sunetelor mai departe.
Asemenea amprentări sunt pachete de aer (le numim energii: dar aici, pe lângă energii, ele mai sunt purtătoare de elemente chimice şi fizice din atmosferă) compactizate punctiform şi aflate într-o găoace de piatră. La origine, astfel de găoace au fost cavităţi adânci, adevărate canale, însă straturile superficiale s-au degradat în timp şi au ajuns mult tocite azi. Dar nu suficient pentru a se deteriora complet. O asemenea construcţie nu este un simplu canal – aşa cum am sfredeli azi cu un ac sau un cui un mic canal drept înr-un zid. Lungimea şi direcţiile de pătrundere în perete ale canalelor au fost calculate în funcţie de direcţiile de mişcare ale vânturilor de la intrare, de corespondenţele mişcării sunetelor interioare şi exterioare. Astfel de canale foarte înguste (cu diametrul unui vârf de ac) nu antrenează deteriorarea în profunzime a peretelui, ci îl susţine prin astfel de pachete de aer comprimat (compactizat) din interiorul (la capătul) canalului. Direcţia de înaintare spre interiorul peretelui este variabilă de la un pas la altul. Un bloc de astfel de canale virează uşor de la direcţia iniţială către o altă direcţie, apoi către alta, în funcţie de orientarea drumului de intrare către interior.
Pachetul de aer compactizat din interiorul canalelor are compactizarea diferită în funcţie de poziţia lui pe perete, de virarea direcţiei lui în perete, de lungimea lui. Lucrarea a fost realizată mental de către moşii locali, cu mii de ani în urmă, ţinând cont de toate particularităţile care pot apare în timp şi cu frecventarea locurilor de către oamenii şi vieţuitoarele locale.
Amplasarea lor începe de la gura tunelului, mai rare şi apoi din ce în ce mai dese, după care, treptat, se răresc şi rămân la nivel de raritate în multe puncte din parcursul întregii peşteri. Se menţine astfel omul cercetător în echilibru emoţional, în relaxare, pe parcursul întregului drum pe care îl parcurge.
Datorită faptului că azi sunt scări în interior şi cercetătorul nu mai poate parcurge pe pământ distanţele interioare, nu se mai simt virările de energii de la un punct, o cavitate la alta. Marea scară interioară crează un drum simplificat între punctele de urcare; înainte de crearea ei, omul găsea uşor drumul de la o încăpere la alta. Deschiderile de la pătrunderea şi ieşirea apelor din peşterile din sistem s-au deteriorat în timp, apele au dus bolovani şi au distrus în mare parte două drumuri interioare de cercetare, dar lucrările de amenajare interioară au distrus şi mai mult o parte importantă de lucrări. Totuşi nu suficient pentru ca oamenii să vadă cum toate au fost săpate, nivelate şi remodelate de mâna omului, în vremuri de mult uitate.
Atenţia asupra amprentărilor este atrasă de mai multe elemente de la intrare. Este o sală în care, pe peretele din stânga pe firul intrarii, sunt sculptate hărţi ale devenirilor contemporane, cu drumurile de tangenţă ale moşilor locali cu alţi moşi din teritoriile întinse între Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific. Mare parte din ele se mai pot veeda şi azi, dar nu suficient pentru ca omul cercetător să-şi dea seama de cunoaşterea care începe să i se releve aici.
Această parte este păstrată bine, tocmai datorită protecţiei canalelor care, cu pachetele de aer comprimat în interiorul lor, conduc la o stabilitate superioară a peretelui, creindu-i o mare elasticitate. Chiar dacă degradările îşi spun cuvântul, aşa cum este şi normal, totuşi degradarea acestei porţiuni nu este mare, aşa cum ar fi de aşteptat privind sculptura fină a peretelui.


3. PREGĂTIREA CĂLĂTORULUI PENTRU CUNOAŞTERE
Înaintând către interiorul peşterii, un alt obiectiv despre care se discută de către cei care acceptă cunoaşterea din acest loc este aşa numitul Loc al Acceptării. Se poate crede că este necesar acest moment de reculegere pentru a fi cercetat şi acceptat de către entităţile peşterii, protectoare şi îndrumătoare, însă intuiţia se amestecă cu dorinţa omului, conducând la încredinţarea că este necesar ca omul să fie astfel acceptat. Dar nimeni nu alungă, nimeni nu se îndeamnă a accepta sau a nu accepta pe cineva acolo, sau oriunde în altă parte. Este o practică curentă în patrimoniul omului doar intuitiv. El intuieşte că sunt entităţi lucrătoare aici, la fel ca şi în orice loc din lume. Le poate şi vedea, atunci când ritmurile sale biologice se armonizează cu ritmurile planetare locale, în linişte şi calm interior şi exterior deopotrivă.
Locul însă are un rol anume, iar aceasta este o altă intuiţie umană: aceea a transmiterii unei informaţii legate de evoluţia omului cunoscător. În acest loc al peşterii se află un spaţiu creat de mâna omului, potrivind blocurile de piatră astfel încât să formeze o piramidă interioară. Locul este menţinut într-o energetică mereu curată, şi în unghiul de sus al piramidei se află o intarsie de formă asemănătoare cu aceea a unui plex energetic. Materialul folosit menţine permanent în vibraţie ridicată amplasamentul său, împiedicând formarea de mâzgă asupra sa. Adică, funcţionând energetic la fel ca şi un plex de corp fluidic uman, menţine curăţenia energetică a plexului şi a locului de încastrare, aşa cum se poate vedea şi în fotografie. Menţionez că, în cei 10 ani de când frecventez Peştera Ialomicioarei, acest punct a rămas întotdeauna luminos, curat, nu s-a acoperit niciodată de mâzgă care domneşte aproape peste tot. Locul este lipsit de circulaţie puternică a aerului, dar cel care stă în prejma lui se simte confortabil după câteva minute de reculegere, cu mintea uşoară şi clară, „aerisită” – după expresia călătorilor care ajung aici.
Rolul locului este să creeze o stare de odihnă, după efortul de a trece prin pasajul (tunelul) de la intrare şi de emoţia adaptării cu interiorul cu o încărcătură informaţională extrem de densă, cu care unii oameni se acomodează mai greu. Senzaţia de libertate, de uşor, de odihnitor pe care o are aici omul îi crează starea de dorinţă să meargă mai departe, să simtă, să cunoască.

(poziţia plexului este spre josul forografiei, central - forma rotundă, ca o floare)

21 de comentarii:

Dan Ioanitescu spunea...

Mi-a fost mai usor de priceput.

Anonim spunea...

Mai cunosti si alte pesteri de la noi,care sa aiba caracteristici oarecum asemanatoare,sau este unica?Mi/a povestit odata un calugar de la Cetatuia niste povesti despre o pestera din muntii Buzaului,in care s/ar fi gasit o harta a unor sisteme solare si,probabil,depozitata ceva cunoastere straveche.Accesul nu este permis decat celor cu o vibratie inalta(unor alesi?).Si despre pestera Dambovicioarei a povestit ca ar mai avea o intrare,care este vizibila pentru putini oameni,iar cei care patrund prin ea dispar din realitatea noasta.Daca sunt doar povesti,nu stiu,dar mi/a facut mare placere sa/l ascult povestindu/le.Ce parere ai? Gabriela.

Cristiana spunea...

Sunt cateva locuri in regiunea Buzaului pe care le-am vizitat - Boziorul Buzaului, apoi, biserica in munte de la Alunis de Buzau; Agatonul Vechi si Nou sunt in program, chiar anul acesta, dar cum o vrea Dumnezeu. Am studiat cate ceva de la Agaton, dar nu am ajuns inca acolo. Erau inca 2 3 ore de mers pe jos de la Alunis, dar noi voiam neaparat sa ajungem la un anume punct din Boziorul Buzaului.
Am mai auzit de Pestera Muierii, dar nu am ajuns acolo inca. Dar eu cred sigur ca voi ajunge.
Dambovicioara nu ma atrage, nu simt ca ar fi ceva important pentru studiul meu acolo, dar sunt convinsa ca are corespondente, asa am simtit. Poate merg in vara asta, daca reusesc sa conving pe cineva sa ma insoteasca. La Babele exista clar astfel de locuri interdimensionale, si ceea ce este de comentat aici este faptul ca cei care pleaca pe aceasta cale au un destin de lucrator interdimensional. Oricat ar parea de SF... SFul este cladit pe multe intuitii corecte.. Chiar pe stiinta clara, dar omul nu se incumeta sa i spuna stiinta si atunci ii spune SF !! Asta e vremea in care traim!!
Dar cu siguranta acestea nu sunt povesti. Mai stiu niste locuri interdimensionale: nu orice portaluri sunt activate astfel, sunt noduri de portaluri (celule de stabilizare vibrationala, de fapt) care sunt activate numai temporar.
Nu pleaca oricine, de asta chiar sunt incredintata.
Nu cred, Gabriela, in povesti cu alesi, omul se alege pe sine pentru a se stradui sa ajunga la o vibratie inalta. Sunt insa oameni care au evolutie multa in spate, chiar daca nu par la prima vedere, cu destine de lucratori, pentru care trebuie sa poata sustine diferentele de vibratie dintre diferite locuri fara sa fie afectati de schimbari. Nu sunt alesi, adica, pe ochi frumosi, dintr-un grup de oameni egal de evoluati. Sunt ajutatori nascuti in mjlocul grupurilor, pentru a le ajuta.
De asemenea, "Nu se permite" este pentru mine o formula pur umana, dar unii nu se simt bine, intr-adevar, in anumite locuri, din cauza vibratiei destul de joase. Sau, cum am mai spus, din cauza volumului de informatie pe care il cuprinde. Dar tocmai de aceea omul a facut ritualuri de "primire", "acceptare" , de fapt de linistire, de acomodare cu interiorul. Cunosc oameni care au plans - dar nu de bucurie, pe urma s-au adaptat si au intrat de doua ori, in 2 zile consecutive. Mi se pare ca am mai dicutat noi despre aceste lucruri. Eu am intrat si de 3 ori in 2 zile si nu am avut nimic, dar probabil din cauza faptului ca primesc de regula generala foarta multa informatie si de la ea pornesc cercetari. Chestie de obisnuinta.
O sa plec peste 2 3 saptamani la Pestera Ialomicioarei, daca avem timp poate mergem si dincolo, la Dambovicioara.

Anonim spunea...

Daca ajungi in zona Pietrei Craiului mai este o pestera,dar este oarecum neamenajata,intrarea ei fiind cam papaginita.Nu stiu cum se numeste,dar se afla la mica distanta de intrarea in cheile Dambovitei,destul de aproape de cheile Dambovicioarei.Cine este cat de cat echipat,mai ales cu lanterne puternice ,poate sa o abordeze.Am trecut de multe ori pe acolo,ne-am cocotat pana la intrarea in pestera,dar din lipsa de lanterne nu am inaintat.Intrarea este larga,maiestusa,interesanta.Candva a fost amenajata pentru vizita,dar din motive care imi scapa,a fost lasata in paragina.Locurile sunt extrm de pitoresti si chiar daca cele doua pesteri din zona par a fi "banale",nu poti sa nu-i multumesti lui Dumnezeu pentru atata frumusete. In legatura cu mesajul ant.,cand am spus "alesi" m-am gandit la oameni care au o anumita misiune si o anumita legatura straveche cu locul respectiv.In alta ordine de idei,am oservat o lipsa de interes din partea autoritatilor de a se ocupa de vestigii rupestre,de rezervatii carstice.Asta duce la un aflux de turisti mult mai mic in acele zone,dar si posibilitatea degradarii lor din lipsa unor masuri de conservare.O fi bine ,o fi rau,nu stiu?Gabriela.

Dan Ioanitescu spunea...

Ciocarlio! :-)

foarte tare m-a impresionat pestera "Focul Viu" din Apuseni.
Avea o gaura in tavan iar in camera principala un ghetar ca o stela. La o anumita ora a dupa-amiazei, razele soarelui care bateau in stela de ghiata trecand prin gaura din tavan erau imprastiate prin reflexie pe peretii de ghiata ai pesterii, dand impresia unui foc miscator.
Si inca ceva. In Caras Severin , unde fenomenele carstice sunt comune cu cele de pe teritoriul sarbesc, am aflat mai de mult ca exista o pestera care trece pe sub Dunare, in Serbia.
Probabil ca este pazita de armata, fiind sub granita.

Dan Ioanitescu spunea...

Cristiana,
Uita-te te rog pe blogul acesta. Sper sa gasesti lucruri...

Cristiana spunea...

Mai ai sa ne dai linkul de la blog !!! Cred ca te-a prins ploaia intre timp!!! :) !!!

Dan Ioanitescu spunea...

http://worlddocumentary.blogspot.com/
Mi-am consumat astazi litera A de la alzheimer. Deh, ramolismentul!

Cristiana spunea...

Gabriela, cred ca am auzit despre ceea ce imi scrii tu, cred ca un prieten mi-a povestit ceva asemanator candva. O sa il intreb daca recunoaste cele scrise de tine. Cum eu cercetez cu el deseori, poate mergem pe acolo. Acum se gasesc lanterne foarte puternice, chiar vreau sa iau una pentru Pestera Ialom., chiar o sa prezint in postarea urmatoare pe varfurile colosilor din interior sunt sculptate elementele uneia dintre cele mai frumoase legende ale lumii. Am putea spune mitul lui Prometeu, dar universalizand, este mitul ajutatorului care aduce poporului lumina cunoasterii si este pedepsit pentru gestul lui temerar de catre preotime.
Asa cum spun in scrierile mele, fiecare lucru in parte are o parte actuala si o parte depasita. O parte constructiva si o parte distructiva. Lasarea in paragina poate sa fie din neglijenta, poate sa fie din alte preocupari pe care le au oamenii, cu alte prioritati, pe care le putem intelege, chiar daca nu suportam paragina, mizeria. Vor invata sa nu mai lase asa lucrurile, neterminate, macar sa se preocupe de ceva de mica anvergura, care sa puna in valoare un loc.
Pe de alta parte, eu chiar nu as face acum din Romania o alta Elvetie, cu hoteluri si carciumi sub fiecare brad. Poate ca nu ma veti judeca aspru... Caci deocamdata romanii nu stiu sa protejeze, isi traiesc starea de libertate asa prost cum o fi, dar e... Nu sunt de acord cu starea de acum, dar o inteleg. Strainii protejeaza, sunt obisnuiti de acasa. Nu au trecut prin vandalismul comunist.
Atata timp cat economia se destrama in tacere pentru ca comisioanele concernurilor straine sa intre in mana conducatorilor lumea noastra nu se va echilibra. Cat timp vom umbla dupa "oferte" si "bonusuri" treburile se vor târâ tot asa...

Masurile de conservare se simt necesare, dar acum ne "ocupam" de altceva - de facut vile si masini, de trimis copiii in strainatate... Banii se scurg in buzunare personale...
De inteles - dar nu si de aprobat.
Pana ce se va face altceva, noi ne continuam iubirea de fiecare palma de pamant, asa cum rezulta (Doamne, ce bucurie!) si din cuvintele tale!! Si ale altora, ma bucur cand aud ca lumea isi aduce aminte amine cu drag de ceea ce a vizitat candva..
Citeste si postarea lui Dan, daca nu ai citit-o pana acum.

Eu sunt legata de insotitori, caci ma cam pierd in peisaj uneori, desi am trecut foarte bine muntii de la Coteanu la Moeciu, fara probleme. Doar in locuri cunoscute am curaj sa merg singura, asa cum a fost in ultimii 10 ani Pest. Ialom., platoul Babelor pana la Omul. Este si foarte apropae de Bucuresti.
Drumul de la Cota 2000 la Babele, pe jos, pe albie de torent, este uluitor, dupa parerea mea... Ai senzatia ca mergi atemporal...

Ma atrage mult Piatra Craiului, dar nu spune nimeni "Hai!!" acolo!! Am mers in Brusturet, acolo este o chestie, cred ca am mai discutat noi doua.. o stanca facuta de mana omului, o sa fac un album sa il pun aici cu imaginile din brusturet... uluitoare... In spate cred ca este ceva, este o forta acolo de te muta din loc..

As avea posibilitatea sa plec acum in Moldova, as vrea sa vad cateva locuri acolo, sa vedem cum va fi vremea. Peste 1 2 saptamani poate plec, sa vedem. As vrea sa vad Ceahlaul si Raraul. l-am vazut acum 30 ani, ce stiam eu atunci ... In fine!!
Mai vorbim, mai am de facut un raspuns, Gabi, minunat ma antrenezi tu intotdeauna !! Nu m-as mai opri !!

Anonim spunea...

M-am uitat pe harta,Pestera Ursilor se numeste,si este pe partea stg. in directia de mers ,cam la 1-2 km de la intrarea pe traseul Lacul Pecineagu,din Podul Dambovitei.Multumesc pentru raspunsuri.Gabriela.

mirey spunea...

la pestera muierii e un loc minunat ,cuprinde tot abc tuturor pesterilor si regiunilor carstice din Romania .in apropiere e si pestera polovragi cu splendidele chei ale oltetului si cu legendele despre zamolxe ,tot locul iti ds senzatia de perfect de energizare de stare de bine ,poate intr-o zi vom calatorii pe acolo impreuna ,cine stie?

Cristiana spunea...

Mirey! daca ar fi dupa mine.. uite-acum! in loc sa ma duc la serv., m-as intalni cu tine si am pormi-o la drum!!! Mi-ar place mult sa calatoresc cu tine!!
Mai ales ca ma si pregatesc de o saptamana de vacanta acum!!
Chiar ma gandisem la un moment dat sa fac o strigare, cine vrea sa mearga cu mine intr-un week end pe Platou!! Ar fi frumos sa ne potrivim timpul de drumetie si sa putem merge si prin alte locuri frumoase!!
Acum trebuie sa fac o scurta "drumetie" pana la serviciu!! Dar plec visand ca sunt cu tine prin cheile Oltetului !!
Spor in toate si sanatate multa!!

scolareii spunea...

Cristiana, sa stii ca m-ai determinat sa merg si eu in Pestera Ialomicioarei.
Eu sunt din Suceava,si e cam departe de Bucegi, dar anul acesta, cand ma intorc de la mare trec pe la Busteni, vad Babele si merg spre Pestera.
Sunt departe de Bucegi dar aproape de Rarau, tocmai l-am urcat pe jos (4 ore) cu elevii mei mici, dar n-a cartit unul: ma atrage si pe mine Raraul cu Pietrele Doamnei, cu Piatra Soimului: oricat as sta pe Piatra Soimului, niciodata nu e suficient, parca nu ma incarc destul.
Ma bucur pentru tine ca ai posibilitatea sa-l urci...e minunat acolo. http://scolarei-scolarite.piczo.com/excursie-rarau?cr=3&linkvar=000044
Pe la sfarsitul saptamanii viitoare o sa ajung la Busteni.
Vreau sa te intreb:
- daca traseul e dificil incat sa trebuiasca bocanci si nu adidasi;
- cat dureaza traseul, dar in timpi real...toti spun ca o ora si jumatate
- daca trebuie geaca sau e suficient un trening
- daca pestera e luminata macar putin sau trebuie lanterne
- daca se poate innopta acolo
- daca exista ghid

Multumesc pentru expunere, pentru determinare si pentru sfaturile viitoare. :)

Cristiana spunea...

(1)
Buna, Alina! Ma bucur sa te vad pe aici!!
Ma bucur ca ti-am atras atentia si prin partile sudului!! Daca ajungi la sfarsitul saptamanii viitoare ajungi prin zona, poate sunt si eu pe acolo. Scrie-mi pe adresa a.amenti@yahoo.com si mai vorbim. Sa dau un telefon pe acolo sa vad daca e deschisa pestera, caci pe de o parte au fost ape foarte mari din munti si astfel vin ape mari si in pestera. Telecabina din Busteni a fost in reparatii si nu stiu daca merge. Oricum, daca veniti cu masina, urcati prin Bolboci este drum greu forestier, neprelucrat, este mai usor - desi mai lung - drumul forestier prin Moroieni. Are si beneficiul de a petrece toata anvergura lacului de acumulare de la Bolboci, un peisaj splendid!! Si ajungi in Padina, sunt indicatoare catre Pestera.
Daca va hotarati sa stati o zi acolo, cunosc o pensiune la care trag eu de fiecare data, dar trebuie rezervata cu o saptamana inainte camera. Pentru week end mai ales. Daca aveti o situatie materiala deosebita, este un hotel mare in Padina, de 4 stele, scump, dar cu toate utilitatile. Mai vorbim.
Este nevoie de adidasi sau bocanci - eu merg in adidasi intotdeauna, depinde ce aveti, dar sa fie cu talpa aderenta. Si de canadiana, caci la Cascade te cam ploua!! Este splendid acolo, eu intru pana in mijlocul apelor aproape, este bine sa aveti si o sepcuta de soare. Oricum este destul de rece in Pestera. Ca sa vedeti ceea ce este sculptat pe varful stancii din centrul pesterii - Marele preot - este nevoie de lantera puternica de camp. In rest pestera este luminata, dar este nevoie de lanterne mici prin unele locuri, pe scari, daca nu sunteti familiarizati cu astfel de locuri. Si te cam murdaresti un pic, deci nu cu lucruri scumpe si albe!!
Pestera este destul de lunga, eu fac traseul in 21/2 - 3 ore cu opriri, cu explicatii, cu intrari in locuri tainice.

Cristiana spunea...

(2)
Oricum, este un traseu interior sinuos, nu foarte greu, dar scarile sunt uneori foarte abrupte, eu le parcurg - pt. ca port ochelari cu lentile complexe - cu fata catre scara, cu spatele spre exterior.
Nu exista ghid si este o batalie surda intre bisericuta de la intrare si calatorii care vin sa viziteze pestera, uneori din strainatate, asa cum s-a petrecut cu un grup pe care prietenii mei l-au dus acolo... Poate din aceasta cauza a fost un reportaj la Realitatea TV care atentiona forurile despre nedreptatea cu care sunt tratati turistii acolo. Adica ajungi pe vreme frumoasa si nu poti intra din cauza ca preotii nu vor sa deschida lumina in pestera, desi nu deranjeaza pe nimeni, dar ei vor sa stai la slujba si pe urma sa te duci - dar sa nu crezi ca este ceva interesant ramas de la daci... Mare pacat... In fine...
Si crede-ma este uluitor ce este acolo... Si a fost, deja nu se mai vede harta Atlantidei, eu o cunosteam de mult si cand am ajuns acolo, in 2001 (prima si ultima data cand am vazut-o...) m-a bufnit plansul... pamanturile stravechi erau exact asa cum le vazusem in viziunile mele din trecut.. Daca nu as fi avut drag de daci pana atunci, din clipa aceea totul s-ar fi schimbat.. De atunci respectul este sentimentul care ma copleseste de fiecare data.. Harta energetica a Romaniei (pe care o mai vazusem undeva, la un clarvazator acasa) este inca intacta. Este de fapt toata peninsula balcanica, iar in est, cam pana la Nistru. In nord se mai intinde ceva, dincolo de Iza si Mara, nu prea e lumina acolo, dar acum am lanterna si o sa ma uit cu atentie.
Chiar spuneam ca nu o poti cuprinde nici data o vizitezi de trei ori... Eu am intrat si de 3 ori intr-un week end, este atat de densa energia acolo, incat putini pot rezista sa intre in 2 zile consecutiv, daca nu te acomodezi mai intai in punctele despre care vorbeam. Este o intreaga stiinta. O sa fac un album care sa cuprinda si energiile fotografiate in pestera, este uluitor de-a dreptul!!!
Este un loc care te schimba cu siguranta. Este spectaculoasa, este o experienta de neuitat.
Dar mi-ar fi placut sa-ti arat toate cele descrise, daca nu iti arata cineva, putine sansa sa observi, toate sunt foarte discrete. O sa mai descriu pt. toata lumea, cat pot, am aparat foto acum si o sa fotografiez traseul propriu zis, ca sa fie si mai clar. Acum folosesc fotografii facute de altii, nu m-am gandit la acest aspect pana acum. Dar voi face.

Cristiana spunea...

(3)
Daca sunteti in week end, ajungerea sus implica un anume fel de atentie. Este foarte mare aglomeratie la telecabina. Daca sunteti in timpul saptamanii este mai relaxant, dar in WE este foarte greu. Trebuie sa fiti la o ora cat mai matinala in Busteni, pentru ca am stat la telecabina si pana la ora 4 dupaamiaza...
De aceea scriu pt toata lumea. Este mai bine de facut o excursie pe varful muntilor de Cota 2000 Sinaia decat sa stati de la ora 9,30 pana la 16,30, cat am stat eu prima oara. Am citit, am scris, am vb cu oamenii, dar totusi... Prefer sa merg pana la ora 2 pe munte decat sa stau acolo la coada... Dar eu plec acum cu prima masina din autogara, la 6 cel mult 6,30 si ajung la 8, 30.. Daca masina merge incet, ma orientez si in Sinaia, daca s-a facut deja ora 9, nu mai merg pana in Busteni, ci iau telecab. din Sinaia la cota 2000 si merg pe jos pana la ora 1 2 la Babele. este un drum minunat.
Pentru cine este experimentat, se poate face in aceeasi zi drumul la Omul dar se poate lasa pe a doua zi, la intoarcere.
Daca sunteti cu masina mai bine mergeti prin Bolboci, prin Moroieni - NU drumul scurt,pe la Cuibul Dorului, care este nebunie sigura pentru cauciuciri, chiar si pt. 4x4.
Vizitati Pestera, dormiti acolo, a doua zi urcati la Babele si vedeti intreg platoul - pana la Omul. Si aveti grija ca la plecare, cei care iau telecabina, mergeti din timp , caci e coada la fel de mare !!
Daca mergeti cu masina, drumul la intoarcere sa fie facut pe ziua, este greu de mers noaptea pe acel drum, prin moroeni. Nu va speriati, este sat de tigani, dar nu sunt probleme. Totusi, vreun copilas se poate pierde prin drum, este mai problematic, ei nu se pot... concentra bine acum, aici!!! trebuie sa i protejam, chiar daca nu am invatat la scoala sau in familie sa o facem...
Mai vorbim!!!

scolareii spunea...

Ce multe informatii ne-ai dat, Cristiana!
Noi care suntem pentru prima data in Bucegi ne cam ferim de a face drumuri pe trasee laturalnice. E mai simplu cu telecabina... dar daca spui ca e asa de aglomerat!
Nu stiu sigur cand ajungem ca totul depinde de mare, cate zile stam si depinde si de drumul pe care il facem de la mare la Busteni.
Anul trecut am mers de la mare spre Transfagarasan, ne-am ratacit si ne-a prins noaptea in Curtea de Arges, fara cazare, fara cort; si am mai pierdut o zi.
Si eu mi-as fi dorit sa ne intalnim ca sa ne explici mai bine..tu esti o enciclopedie, insa data nu este sigura; in plus ca m-as feri de week-end, cum ne-ai sfatuit tu.
In rest, sper sa simt si eu acea senzatie de implinire pe care ai simtit-o tu sau macar o parte din ea.
Mai povesteste-ne! :)

Cristiana spunea...

Draga Alina, abia am inceput! Nu scriu eu acum prea mult, dar sigur nu ma voi opri in urmatorii 30 de ani!! Cel putin!!
Scrie-mi si mai vedem cum ne aranjam, eu trebuie oricum sa merg acolo si in timpul saptamanii mai degraba, pt. ca altfel este foarte greu. Sa vedem daca merg telecabinele si daca se poate intra in pestera, este crucial. Tinem legatura, scrie-mi.

wolfwie spunea...

Anonim, vreau sa te intreb ce sti in afara de ceea ce spuneai legat de pestera aceea din zona Buzaului. Cunosc cat de cat zona, stiu unde se afla cam 10 astfel de chili rupestre din aceea zona. Si apropo preotul care ti`a povestit de pestera de la care Cetatuia este, pt ca sunt mai multe Cetatuia. Banuiesc despre ce pestera vorbesti, nu stiu exact unde este dar am ceva indicii...

Anonim spunea...

Raspuns pt.Wolfwie.Preotul care mi/a povestit despre pestera ,este calugar la schitul Cetatuia din Cetateni,Arges,de pe valea Dambovitei.Nu stiu nimic in plus,desi subiectul ma intereseaza foarte tare.Daca ai mai multe informatii,si poti sa le impartasesti,ti/as fi recunoscatoare.Gabriela.

wolfwie spunea...

In afara de mine mai este cineva care cauta aceasta pestera, caruia nu ii pot spune numele aici, dar iti pot spune ca legatura dintre Cetatuia si Carpati de curbura este Negru Voda. Trebuie sa recunosc, ca nu am cautat insistent.....am zis sa vad intii imprejurimile. Scrie`mi pe adresa mea wolfwie@gmail.com, daca vrei sa vb mai pe larg.