Fiecare loc de pe Pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie un gram de iubire ca s-o înţelegi... (Nicolae Iorga)

Tablitele de plumb de la Sinaia

duminică, 31 mai 2009

PEŞTERA IALOMICIOAREI (1)

1. DESPRE PIERDEREA CUNOAŞTERILOR PROFUNDE
Înţelegerea modului de gândire, şi a activităţii care decurge în mod constant dintr-o astfel de gândire, sunt rodul unor cunoaşteri superioare privind creaţia lumii în care omul cunoscător astfel fiinţează. Din vechimi, cunoaşterea s-a perpetuat din generaţie în generaţie, deşi de multe ori ea a fost păstrată doar în domenii de profit material. De aceea, cunoaşterea străveche este insuficient cunoascută societăţii contemporane – nici chiar acolo unde tradiţia construcţiilor şi înscrisurilor a perpetuat câte ceva din înţelegerea momentană a rosturilor lumii. Tocmai datorită urmăririi unor profituri materiale, chiar dacă s-a transmis câte ceva, s-au transmis doar aspectele particulare aflate în tangenţă cu asemenea scopuri locale.
În timp, mare parte din cunoaşteri s-au pierdut datorită ascunderii lor, păstrării lor în secret, din diferite motive. În unele părţi ale lumii – spre folosirea de castă, spre folosirea de către un singur segment de utilizatori: cei care au avut iniţial sarcina de păstrare şi transmitere a cunoaşterilor către generaţiile următoare, dar le-au preluat şi le-au ascuns, ţinându-le departe de propriul popor. În alte locuri, asemenea păstrări au căpătat un aspect de protecţie la un moment dat, în condiţiile în care asemenea păstrători – mentalii înaintaţi ai vremurilor lor, au putut sesiza virarea conştientului uman spre două direcţii:
– pierderea concentrării umane asupra elementelor subtile pe care majoritatea oamenilor nu le mai percepeau, din cauza diminuării vibraţiei planetare. O perioadă lungă de timp a funcţionat intuiţia umană asupra adevărului spus şi aplicat de către cei străvechi, şi oamenii au acceptat învăţături fără să vadă ei înşişi elementele pe care se sprijineau descrierile. Apoi, treptat, ele s-au pierdut din conştientul maselor.
Ceea ce a rămas a fost o părere, fondată pe intuiţii necorelate – sau prea puţin corelate cu realitatea cotidiană, pe care astfel de cunoaşteri o ajută destul de puţin în mod direct. Intuiţiile care susţin astfel de păreri au rămas încastrate în literatura populară, în elemente decorative, de sculptură si pictură casnică şi, chiar dacă ele s-au perpetuat astfel, nu au fost folosite în continuare pentru aducere aminte, nu au fost folosite decât ca elemente decorative pe astfel de obiecte casnice. Cu toate acestea, ele au fost folosite în continuare de păstrători, pe căi mai mult sau mai puţin directe, deşi în timp rostul lor s-a pierdut treptat. Chiar în rândurile celor care s-au erijat mai târziu drept cunoscători şi păstrători ai tradiţiilor străvechi, cunoaşterea s-a estompat treptat. Nu au folosit puterile - ele s-au pierdut: cunoaşterea – la fel. Aceasta este însă o experienţă din care spiritele întrupate vor învăţa pe viitor străduinţa de a nu mai pierde sau de a nu mai contribui la şirul celor care au ascuns cunoaşterea cu bună ştiinţă, spre profit personal, şi nu spre protecţie curată.
– o altă direcţie de virare a conştientului uman a fost negativizarea folosirii cunoaşterilor ancestrale. Pentru a înţelege un astfel de lucru este necesar să facem câteva precizări. Pierderea conştienţei cunoaşterilor străvechi a fost bine cunoscută şi înţeleasă de păstrătorii din timpurile mai vechi, care au trăit în societăţile retrase. Ei sunt singurii care s-au străduit să păstreze şi să gestioneze calea cunoaşterilor, a cunoaşterilor înseşi, în condiţiile în care conştientul colectiv a virat către ceea ce am numit negativitatea folosirii cunoaşterilor ancestrale. Păstrătorii retraşi de pretutindeni în lume au observat acest lucru în poporul propriu şi au căutat să apere cunoaşterile de impurificarea lor: cunoaşteri ale conservării forţelor mentale şi folosirea lor spre întărirea puterilor trupeşti, emoţionale şi mentale deopotrivă. Ştiind că omul este spirit întrupat, au ştiut că era aproape vremea când spirite de mică putere morală – adică cu puţină experienţă a calităţilor morale înalte, cu expresie constructivă la adresa marilor mase umane de pretutindeni, vor acapara rândurile tuturor segmentelor sociale ale popoarelor lor. De aceea au căutat să estompeze ocaziile de impurificare prin inducerea activităţilor organizate, canalizând astfel forţele umane spre creaţie de mare anvergură. Astfel, toate segmentele societăţii participau la munci complexe pentru comunitate, iar forţele fizice se concentrau asupra lucrului – mai mult decât asupra relaţiilor interumane. Se forma astfel un alt tip de relaţii – cele de conlucrare, estompând momentan doar (şi păstrătorii ştiau bine acest lucru) acutizarea negativităţilor umane.
În condiţiile în care vibraţia medie planetară era în curs diminuare, ea conducea treptat la revenirea din memoriile spiritului a comportamentelor specifice vibraţiilor joase. Orice spirit, dacă are experienţă multă de trăire, de manifestare la diferite nivele de vibraţie, va fi impulsionat de vibraţiile propagate în spaţii şi în corpul de manifestare, în direcţia impulsului: prin vibraţia impulsului sunt impresionate memoriile active ale corpurilor, iar spiritul se manifestă după cum vine impulsul. Rămâne la alegerea spiritului care se manifestă astfel să aleagă un răspuns, o corecţie a manifestării sale - după conştiinţa sa din momentul trăit.
Pornind de la conştientizarea puterii sau lipsei de putere pentru corecţia proprie, impulsul de manifestare (impuls interior) creat de impulsul de vibraţie exterioară (impuls exterior) poate fi modificat dintr-o manifestare, pe măsura învăţării unor forme de manifestare superioară. Păstrătorii cunoşteau bine acest mecanism de perfecţionare spirituală prin autocorecţie: adică răspunsul pozitiv la impulsul negativ.
Dar ei mai ştiau că, oricât de multe lucruri bune, învăţături elevate, ar oferi ei poporului, majoritatea oamenilor au pe Pământ puţină experienţă în asemenea direcţii: puţină putere de autocorecţie la nivele foarte joase de vibraţie. Ştiau bine că oamenii se pot ajuta între ei, se pot susţine pe calea autocorecţiilor, dar că, în condiţiile unui biosistem (mediu vegetal + animal) extrem de bogat, în mijlocul căruia trăiau, puterea se disipează uşor sub influenţa puternică a manifestărilor vegetal-animale în segment redus: doar de supravieţuire şi de perpetuarea speciei.
Păstrătorii ştiau bine că toate aceste aspecte vor prelua conducerea şi că numai intuiţia umană – şi ea destul de slabă şi astfel putând fi uşor manipulată, va găsi totuşi căi de supravieţuire în timp. Ştiau că vremurile se vor schimba, că Lumina se va modifica şi omenirea îşi va relua zborul spre înălţimile spirituale din care era coborâtoare. Dar şi faptul că ea se va ridica numai după ce va conştientiza că poate să se desprindă cu putere de cele două ramuri ale influenţelor exterioare: influenţa vibraţiilor joase (care, într-un cuvânt, erau numite: Lumina întunecată, Lumina neagră, Lumina Nopţii) şi influenţa câmpului emoţional vegetal-animal (numit în diferite feluri – ajunge la noi astăzi sub denumirea lui Satan).
Lăsăm pe altădată discuţii asupra acestui aspect. Am amintit pentru că el are o reprezentare în elementele de învăţătură aflate în interiorul Peşterii Ialomicioarei. Şi vom reveni oricum asupra discuţiei.

2. DRUMURILE CĂTRE LOCURILE ECHILIBRANTE PENTRU CORPURILE UMANE
Drumurile păstrătorilor către Peştera Ialomicioarei nu erau cele pe care le folosim azi: de pe platoul Babelor către Padina sau pe drumul dinspre lacul Bolboci. Drumul folosit era dinspre Ţara Braşovului, pe versantul opus drumurilor de azi. Se oprea aici, în Valea Horoabei, iar locurile aflate pe culmile văzute din Valea Horoabei – de jur împrejur, nu aveau căi de acces, chiar dacă cei din vale ştiau bine despre desfăşurările lucrărilor de sus, de la platoul de învăţătură. Platoul de învăţătură (pe care îl numim Platoul Babelor până la Vârful Omul) avea drumuri dinspre Predealul din zilele noastre şi de acolo către toţi munţii, toate culmile pe care le cunoaştem azi.
Această secţiune de studiu pe care o prezint aici, nu se referă la cele discutate aprig în ultimii ani, ca urmare a cunoaşterii publice a canalelor, a drumurilor subterane, vechi, care împânzesc toată planeta. Vom face un studiu amplu asupra lor, într-un alt moment. Să spunem doar că, din perspectiva întregii cunoaşteri depozitate în subteran, Peştera Ialomicioarei este un adevărat tezaur de cultură, de spiritualitate: necunoscut, şi astfel lăsat în deplină paragină în care, numai din anul 2000 încoace o sală întreagă a hărţilor străvechi este sub apă, dintre care hărţile vechi ale Atlantidei au fost deja sfărâmate şi luate de ape.
Drumurile către locuri de sfat şi de învăţătură – aşa cum era Pestera Ialomicioarei – nu erau, aşadar, locuri publice. Adică erau cunoscute - dar nu erau folosite de către toată lumea, după bunul plac al oricui. Nici nu exista noţiunea acesta, pe care o folosim azi. Fiecare om purta un respect deosebit locurilor de aşezare a moşilor, a învăţătorilor. Peştera Ialomicioarei face parte dintre astfel de locuri, la fel ca şi multe alte peşteri din ţară şi din lumea întreagă. Multe astfel de locuri aveau legături puternice între ele; erau alese astfel încât să fie create puncte optime de folosire a corpului fizic pentru lucrarea de constituire, de construcţie, şi a corpului astral – pentru uşurinţa de desfăşurare a călătoriilor astrale pentru cercetare. La fel ca şi multe alte circuite din lume, pentru că nu există numai acela al Babelor-Ursitoarelor: toate sunt legate între ele prin energetica local-planetară, susţinătoare a forţelor de manifestare totală a spiritelor întrupate pretutindeni. Este binecunoscut faptul că amândouă aceste obiective se află într-un areal de vibraţie planetară optimă pentru desfăşurarea tuturor activităţilor umane – fizice şi astrale deopotrivă. Nu au descoperit americanii – aşa cum au spus ziarele la un moment dat – că în acest loc corpurile umane s-ar regenera. Este o deosebire între regenerare şi lipsa obosirii, degradării; dar în timp, cei care trăiesc în astfel de locuri ajung la concluzia că sunt mult ajutaţi de către aceste locuri – mult mai mult decât de către altele.
Multe locuri – mai cu seamă la noi: mânăstiri vechi, din timpurile în care se ţinea cont în mod oficial de energetica locurilor, au fost construite în vechimi, în regiuni binecunoscute şi folosite din timpurile dacilor: populaţiile străvechi, bine cunoscătoare ale proprietăţilor energetice ale locurilor lor de trai şi activitate. Vom vedea în amănunt, cu timpul, multe asemenea locuri din ţară şi din lume. Preluarea şi folosirea acelor locuri a fost foarte bună, chiar dacă multe nu sunt propriu zis locuite, dar sunt destul de mult vizitate. Ele însă vor fi locuite şi în viitor, când oamenii nu vor mai trăi în aglomeraţii planetare. Astfel de locuri nu vor mai fi religioase propriu zis, căci lumea va aprecia în egală măsură orice loc şi orice om; cei care vor trăi în astfel de vremuri se vor stabili pe locurile folosite de mânăstiri în mijlocul naturii. Rostul turismului de azi mai este, printre multe alte astfel de rosturi, acela de a oferi multor oameni azi – întrupaţii de mâine – posibilităţi de cunoaştere a lumii din care vor alege loc de stabilire în viitor. Locuri cum este Peştera Ialomicioarei nu vor fi de aşezare, dar vor fi locuri de cunoaştere puternică a activităţilor celor care au venit, au lucrat, au trăit şi au vizitat. Locurile şi drumurile mai vechi sau mai noi vor face obiectul unor studii deosebit de complexe, spre înţelegerea tuturor vremurilor trecute. Începând chiar din anii viitori, conştiinţa umană se va reclădi pe valorile cele mai înalte, iar acest lucru va schimba fundamental viaţa omenirii.
Deocamdată să mai punctăm faptul că drumurile până la „poarta” unor astfel de locaşuri vor face în viitorul omenirii obiectul unor studii complexe privind:
– amplasarea aşezământului în mijlocul unor structuri care echilibrează – aşa cum am spus – potenţialul activ al omului: nu numai că menţine vitalitatea la cote optime, ci chiar ridică, pe alocuri, nivelul de energizare al sistemelor corporale. Este un lucru mai rar, puţin înţeles azi, căci cei care vizitează aceste locuri sunt în general oameni sănătoşi, care practică ascensiuni în mod frecvent. Dacă sunt însă oameni cu diverse afecţiuni de nivel mediu, şi ar locui în astfel de locuri, nivelul lor de sănătate s-a ridica simţitor – în condiţiile în care nu ar mai reveni la viaţa care a generat problemele de sănătate;
– structurile de relief şi de dinamică a modificărilor interioare ale pământurilor: ele au foarte mare importanţă în alegerea drumurilor şi locurilor de învăţătură. În multe cazuri, ştim cum simţim că nici nu este o greutate de drum, chiar dacă urcuşul este abrupt. Credem că cei decedaţi acolo, sau spiritele, sau „sfinţenia” locului (mânăstire, schit) uşurează efortul oamenilor, dar este vorba despre un loc ales în mod special, iar locul ales are o forţă de echilibrare cu totul deosebită, faţă de cele din jur. În trecut, toate drumurile şi toate aşezările din lume se alegeau în acest fel, cu foarte multă grijă.
Astfel de locuri se cunosc prin moştenire sau prin percepţie înaintată, iar locurile alese pentru diferite lucrări în trecut se reiau în folosire de către generaţiile următoare. Aşa cum am mai scris, chiar lucrătorii epocilor trecute au ştiut acest lucru şi au ales cu grijă locurile, pentru a fi în vederea, la îndemâna locuitorilor apropiaţi.
De asemenea, de-a lungul vremurilor, locurile au fost permanent vizitate de participanţii la lucrările moşilor şi învăţătorilor lor locali, pentru a forma, şi a păstra amprentarea locurilor. Se formează în acest fel şi îndepărtarea vieţuitoarelor mari, periculoase pentru viaţa oamenilor contemporani, mai nervoşi, mai neliniştiţi, şi în acelaşi timp se formează şi amprentarea care va atrage oamenii curioşi, în timp. În cazurile în care oamenii au fost obligaţi de forţa evenimentelor să se depărteze de astfel de locuri echilibrante şi energizante pentru corpurile lor, moşii care au rămas mereu în locuri neştiute, fără să-şi părăsească niciodată poporul, au îndrumat oamenii, după liniştirea vremurilor (prin vis, prin puterea gândului lor) să regăsească astfel drumurile pierdute spre locuri bune pentru păstrarea unei vieţi spirituale locale bogate.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Am vizitat multe pesteri din Romania ,dar in nici una nu am simtit ceea ce am simtit in pestera Ialomicioarei:frica si senzatia ca ma sufoc.Eu nu sunt claustrofoba,deci alta a fost cauza.Am putut vizita cam o treime din ea dupa care nu am mai avut puterea sa inaintez.Am ramas pe loc pana s-au intors ai mei ,fara sa am probleme.Am intrat de doua ori in pestera ,la un interval de 14 ami,si la fel m-am simtit.Unde se ingusteaza mult galeria,eu simt ca nu mai am acces.De ce oare? Gabriela.

Cristiana spunea...

Da, Gabriela, cunosc oameni care au avut senzatii asemanatoare. Cineva care tot acolo, inainte de a intra in partea cea mai interesanta, s-a blocat, pur si simplu. O prietena a inceput sa planga si numai increderea pe care a avut-o in mine a determinat-o sa stea pe loc, inainte de a merge mai departe.
Nici eu nu am avut o reactie mai breaza prima data... dar departe de pestera, cu o seara inainte de a pleca acolo prima data. O prietena care are cunoasteri in radiestezie a stat cu mine pana la 12 noaptea sa ma incurajeze si m-am hotarat abia a doua zi dimineata - m-am sculat si am pornit curajoasa la drum. Cand am ajuns la telecabina am stat - fara exagerare - de la 9,30 la 16,15 pe un soare arzator... si eu simteam ca ma aflu intr-un palat de cristal!!! Nu ma puteam intoarce..
Am sa va povestesc in curand si povestea celei dintai experiente in Pestera, uluitoare, fascinanta.
Exista oameni care fac un fel de ritual acolo, inainte de gatuitura aceea. Este un loc aparte. Spui o rugaciune. Mie mi s-a spus ca astfel esti primit de entitatile din pestera. Nu am prea crezut asta, pentru ca ma simteam primita la fel si toata lumea - cu tot sufletul lor deschis, le vazusem din timpul sederii mele acolo, in soare. Dar am facut asa si am mers mai departe. Mai tarziu am spus ca poate in acest fel omul se obisnuieste cu locul.
Intr-adevar si prietena mea a stat, asa cum am sfatuit-o, inainte de a pleca de acolo, afara, nu am vrut eu s-o mai las sa intre, caci nu este de loc intretinuta si este greu de mers pentru persoane care nu au mai intrat niciodata intr-o pestera. Dar dupa ce a stat asa - nu am mai putut s-o opresc sa intre!! A zburat prin ea. A intrat si a doua zi.
M-am lamurit, draga Gabriela, atunci cand am vazut fotografiile facute cu un aparat digital foarte bun: uluitoare fotografii. Ai impresia ca esti intr-un cazan cu aburi. Noi fusesem acolo doar, dar nu se vedea nimic. Stanca pe alocuri nu se vede in desimea "norilor", valatucilor de energii de acolo...
Eu ma gandisem si vorbisem chiar cu oamenii, greutatea pentru unii poate fi aceea a informatiei puternice, active, in fiecare coltisor de acolo, chiar daca aparent este o pestera ca toate pesterile. Diferenta mare intre aparenta si realitate!! Acum, ca stiu cum sa pun fotografii, voi face album si il montez chiar la urmatoarea postare "In Pestera", pe langa foto din text. V-am mai povestit cate ceva. Mi-ar place sa merg cu tine si sa-ti arat acum Pestera!!! Dar oricum nu se mai poate vedea in Sala hartilor - harta Atlantidei si nici nu aveam pe atunci aparate de fotografiat ca sa va aratam acum. Eu pot desena - ceea ce am vazut eu prima data este identic cu ceea ce stiam din cercetarile mele din anii anteriori. Dar nu este la fel cu ceea ce ar fi fost sa vedeti chiar in piatra. Este inca - cat oare?? - harta energetica a Romaniei, pe langa multe-multe altele. Inundate, neintretinute... Imi vine sa plang..
A ramas doar efigia unui cap de atlant, foarte bine conservata, dar trece neobservat in peisaj daca nu stii cum arata capul de atlant. Craniul.
Mai vorbim, oricum.
In fine, mai vedem, poate ca vei avea puterea sa intri candva, cu bucurie insa!! Informatia densa, schimbarile energetice - pestera este construita pe principiul corpului eteric uman, de la plexurile de jos pana in fundul pesterii, unde este plexul coroanei. Ca totul sa fie bine, asa trebuie parcurs circuitul. O sa se inteleaga mai bine cand voi scrie despre interior.
Ma bucur ca am vorbit. Imi pare rau ca a fost o greutate pentru tine. Ar trebui acolo un ghid bun cunoscator, nu cineva care sa stie ca... acolo a fost decebal si cam gata. Si localnici care au asemuit Marele Preot cu Ursoaica... fara sa se uite cum pe creste este povestea lui Prometeu!!.. Povestea oricarui ajutotar care isi sacrifica viata pentru binele poporului...
Cate nu ar trebui...
Sa nu disperam insa.. Vom trai vremuri de mare schimbare si, in urmatorul articol o sa va mai spun si altele...
Acum ma duc sa visez ca sunt acolo, cu bunii mei prieteni, mereu invesmantati in albul de cristal!!!

Mihaela spunea...

Sambata 20 iunie ora 19.00



Scriitoarea Mihaela Moraru(Maya) vă invită la o nouă lansare de carte. Evenimentul are loc la CASA SATYA
Strada Banu Manta, nr.25
Bucureşti (lângă Primăria Sectorului 1)

0788.788.111 Vă aşteptăm.

Cristiana spunea...

Doamna Mihaela Moraru (Maya) ne aduce la cunoştinţă:

Cer scuze pentru cei care au fost informati pentru Satya.
Va voi tine la curent cu noua locatie, miercuri, 10 iunie, cel mai probabil va avea loc la MUZEUL LITERATURII din P-ta Romana.