ISTORICILOR ROMANI, FALSIFICATORI DE ISTORIE

http://dacia.org/1articole/index.php?news_id=158&start=0&category_id=8&parent_id=0&arcyear=&arcmonth=

Versuri: N.Săvescu & M.Terra

Interpretează: Victor Colcieru

Aranjament muzical: Igor Meşcoi                         

Voi n-aţi fost cu noi în robie

La Roma, bătuţi, plini de sânge,

Cu inima-n piept înca vie

Când trupul ucis tot mai plânge.

Voi n-aţi fost cu noi în robie

Când fraţii gemeau torturaţi

Ei, dacii,-s istoria vie

Pe care voi toţi o negaţi.

Voi n-aţi fost cu noi la galere

Când trupul pe rug este pus

Când carnea rănită-n durere

Împloră chiar moartea de sus

Voi n-aţi fost întinşi pe o cruce

Şi nu ştiţi ce e suferinţa

Pe care tot dacul o duce

Păstrându-şi în suflet credinţa

Voi n-aţi mai băut din veninul

Trădării în clipa cea oarbă,

Nici n-aţi gustat din tainul

Ce moartea aşteaptă să-l soarbă.

Voi ne-aţi oferit o trădare 

Mai rea decât iadul de jos

Şi scrieţi istoria-n care

Sucit adevăru-i pe dos.

Cu tocu-nmuiat în cucută,

Tot falsul vă iese din carte

Trădarea vă e cunoscută

Minciuna vă e ca un frate.

Mânjiti de trădare, trăiţi

Cu rânjet de monştri pe faţă

Şi vindeţi pe-arginţi otrăviţi

A Daciei Ţară, pe viaţă

Voi ne-aţi botezat cu fals nume

O ţară-un popor şi un neam

Cu al călăilor renume           

Când Noi pe columnă plângeam.

Voi n-aţi fost cu noi în robie

Când dacii cu toţii-au jurat

Să aibă-napoi pe moşie

Al Daciei nume uitat.

Voi n-aţi fost cu noi la galere

Când trupul pe rug este pus

Când carnea rănită-n durere

Împloră chiar moartea de sus

Voi n-aţi fost întinşi pe o cruce

Şi nu ştiţi ce e suferinţa

Pe care tot dacul o duce

Păstrându-şi în suflet credinţa

Pe care tot dacul o duce

Păstrându-şi în suflet credinţa

CONGRESUL DE DACOLOGIE - ALBA IULIA 2010

Nu vreau să intru în povestiri şi descrieri, la vremea cuvenită voi expune părerea mea despre diferite teme abordate la aceste congrese.
Ceea ce vreau să povestesc se leagă de un aspect care poate fi în acelaşi timp şi dureros, dar şi prilej de bucurie. Sunt două momente pe care le voi lega de vârstele persoanelor care mi-au atras atenţia în mod cu totul deosebit.
Ambele povestioare se leagă de prezentarea brăţărilor dacice de aur, despre care s-au emis acolo diferite păreri. Cele de mai jos sunt părerile unor români care, după părerea mea, ne fac o deosebită onoare.

1. ÎNCREDINŢAREA UNUI TÂNĂR…
Discuţii aprinse privind întrebuinţările brăţărilor (autentificate de o doamnă din Germania)
(http://www.evz.ro/detalii/stiri/bratarile-dacice-expuse-la-alba-iulia-895979.html şi mai găsiţi şi alte site-uri de prezentare)
Nu intru în amănuntele discuţiilor privind presupunerile legate de folosirea lor, însă în final un profesor universitar a tras o concluzie prin care încerca să echilibreze discuţiile aprinse:
– Până la urmă nu vom şti niciodată ce era în mintea dacilor…
Un tânăr de 15 - 16 ani, care se ocupa de proiecţii de la laptopul cuiva din prezidiu, întoarce în acea clipă capul  şi spune fix:
– Nu vom şti ce gândeau dacii până când nu vom şti ce gândeau atlanţii…
Fără replică. Nici în sală, nici pentru noi, aici…
Fiecare dintre dvs., cititorii acestor rânduri, să se se gândească în sinea lui la aceste cuvinte…
Părerea mea: Viitorul este pe mâini bune…

2. ÎNCREDINŢAREA UNUI BĂTRÂN…
Replică în faţa aceloraşi discuţii, în altă parte a sălii. Un om în vârstă, stând de vorbă cu o doamnă care ştia bine despre ce era vorba şi tocmai de aceea având astfel bucuria să îl încurajeze şi să primească vorbele dânsului ca pe o comoară de mare preţ…
– Ei, doamnă dragă, oamenii aceştia nu înţeleg adevăratul rost al brăţărilor…
– Si dumneavoastră despre ce credeţi că este vorba?
După câteva momente de reţineri, însă încurajat de prietena mea, ea însăşi cunoscătoare a multor subtilităţi ale trecutului neamului nostru străvechi, îi spuse:
– Brăţările acestea le purtau ca să se întărească. Căci ei erau adevăraţii solomonari şi umblau pe dragoni de foc… Dar cine mai poate crede asta în ziua de azi??...
– Eu cred… Şi mai ştiu şi pe alţii…

…Mă gândeam cum în restaurantul de la Braşov mâncasem în Sala Solomonarilor… Cum este atâta „teatru” în locurile noastre istorice, dar atât de puţină credinţă… În Suceava, Cetatea de Scaun a Moldovei se măimuţăresc muşchetari şi se cântă muzică celtică modernă pe post de muzică veche moldovenească, în Cetatea Ala Iulia, în zilele sărbătoririi unui înaintat număr de ani de la Unirea înfăptuită de Mihai Bravul (cineva l-a numit aşa… şi aşa de frumos mi-a sunat!!) se poartă tricorn şi se re-numeşte cetatea… Alba Carolina…
Bătrânii noştri înţelepţi cu adevărat nu au loc pe nicăieri…

TREI ZILE SI DOUĂ NOPŢI DE VARĂ...

Trei zile la Padina, certata de toata lumea pentru ca se anuntau numai ploi, vijelii in toata-toata tara!! Dar nu era prima data cand plecam in pofida prognozelor dure... si bine am facut!! A plouat de 2 ori, dar am privit ploaia molcoma (parca de toamna, linistita - numai caldura ei spunea ca suntem in august si nu in noiembrie!!) de la ferestra camerei incalzite, intr-o pensiune care mi-a devenit foarte draga!

Am dansat de 6 ori cu Pestera, sus-jos.. iar suuus... si nenumarati alti pasi ici-colo , alaturi de grupuri de prin toata tara, carora le spuneam povestile nemuritoare ale mosilor nostri... Ai caror pasi mie imi sunau acolo fara incetare, pe care parca ii simt mereu deschizandu-si larg bratele pentru a ma primi printre ei, sau facandu-mi semn de ramas bun la plecare...
Am scris... am ras... am cantat cu fiecare picatura cristalina de prin locuri tainice, am ras pentru ca, asa cum niciodata nu mi s-a intamplat, o luam fara sa vreau pe langa pereti, in loc sa merg spre scarile contemporane... Drumurile inteleptirii lor, celor stravechi, care duc pe langa pereti, imi duceau pasii si ma simteam nedemna, ca un hot care vrea sa fure o picatura din sufletul inaltat al lor... Stiu ca ei ne iubesc, dar na! omul prost tot prost ramane!! Si imi ceream scuze si nu voiam sa stiu de dorinta lor de a nu mi le mai cere...
Soaptele lor se inganau cu ecoul pasilor in singuratatea prietenoasa...

"...Sa traiesti in pace cu toata lumea, chiar daca ea nu este in pace cu tine..."

...au fost zile cu soare, cu mult verde, cu multe flori, cu pasarele atat de frumoase, care nu se gasesc pe la noi, in sud... cu culori bogate in apus de soare... cu stele scanteietoare in noapte..

"...Sa nu gresesti uitandu-te la greseala altuia, caci o vei lua drept exemplu fara sa vrei, si ii vei da drumul astfel mai departe in lume..."

Am primit pretenia oamenilor din necunoscut, dar care - cu fiecare pas pe care il imparteam impreuna din piatra in piatra - deveneau mai bine-cunoscuti, ne regaseam ganduri comune, iubiri de tara, de lume, de soare si si de inteleptiri curate... cautate pe drumurile acestea cuviincios impletite...

Am primit prietenia pietrelor, covoarelor de cetini scuturate de ploi si vanturi ale anilor padurii... prietenia albinelor venite in ochii mei sa-mi dea binete... pasarelelor finute... Doamne! ce delicate, ce frumoase...
M-am lipit de pamanturi calde sa le simt tremurul, mirosul, zumzetul, rasuflarea totusi racoroasa si primitoare...
M-am imprietenit cu mânjii cailor si cu viteii ce zburdau pe pajisti, sub privire blande ale mamelor (suprinzator! am ramas uluita de-a dreptul!!) ce pareau multumite de flecareala noastra copilaroasa!!!

...si c-un dulau care mi-a aparut dragastos in cale, in zorii ultimei zile, pe un drum pe care pornisem prea devreme, nu era nici tipenie de om pe nicaieri... Padurile drepte si, pe dupa ele, intunecimi ciudate... si simteam cum ma ia valul fricii, pe masura ce fuioarele de ceturi ma invaluiau tacute... dar nicidecum ca giulgiu, ci ca si valuri scumpe de mireasa!!.. Atunci a aparut dulaul, si l-am numit Fat Frumos cel Mitos, in timp ce el se uita in ochii mei cu tot sufletul lui!! Doamne!! cata sinceritate, cata curatenie, cata daruire... Cand nu mai puteam merge, cu inima mea neascultatoare, se punea in picioarele mele si nu se urnea de acolo ferit-ar Sfantul! pana ce imi trageam sufletul si puteam merge mai departe!!
Ce clipe, Doamne!! Cat iti multumesc...

Si au trecut incet, caci le-am sorbit in fiecare clipa, indelung si rar...
... mirosul acela din care zmeura isi trage parfumul...
... galgaitul apei repezi de munte printre brusturi si pietre mari, rotunde...
... cerul cernut printre cetini impletite cu fagi, ferigi ţâşninde din pamantul reavan...
... apoi telecabina, prea umana... intre ceruri si maree de brazi, vartejuri de inimi colorate de amintiri...
... Doamne, cand era acum un ceas... cum e sa fii acum in alt "colea"...
... unde au fugit toti brazii??!!..
... un peron... s-un alt peron...
... apoi metroul...
... si din nou printre boschetele de nalbe... de trandafiri din fata blocului!!...
... S-un alt catel, Bella noastra, cascand lenes in loc de bun venit!!..
... o cheie...
... o usa...

...Un destin??....