15. CONŞTIENŢA ŞI CONŞTIINŢA OMENIRII ÎN MILENIUL VIII î.H: TEMATICA CONŞTIENŢEI

I. IDEI PRINCIPALE

1. Conştientizarea totală de către oamenii acelor timpuri a liniilor temporale: trecut-prezent-viitor, urmărind în prezentul lor dezvoltarea forţelor spirituale fizice prin manifestarea fizică curentă.

2. Conştientizarea liniilor de transcendenţă în formarea speciilor planetare (inclusiv a speciei umane) şi reînnoirea corporalităţii umane după ultima glaciaţiune, din Moşii fiecărei rase umane.

3. Conştientizarea păstrării capacităţilor multisenzoriale, pentru o perioadă relativ scurtă de timp, care erau însă în diminuare permanentă, pentru a lăsa loc dezvoltării forţelor spirituale fizice în principal, cu minimalizarea celor mental-astrale.

4. Crearea tradiţiilor: prin traducerea în manifestări fizice, cu ajutorul creaţiei materiale, a capacităţilor de percepţie multisenzorială. 

II. DETALII, DISCUŢII

De ce studiem în mod prioritar acest mileniu VIII î.H.?...

Desigur, puteam începe cu perioada în care Moşii au traversat singuri perioada de după ultima glaciaţiune, timp petrecut de dânşii în locaţii stabilite cu mult înainte de acest eveniment (metafora biblică spune “Arca lui Noe”), adică stabilite imediat după penultima glaciaţiune când omenirea începea – sensibilizată puternic de experienţa petrecută în timpul paznicilor - să se pregătească de petrecerea extrem de complexă a ultimei glaciaţiuni. Şi cunoştea, în acelaşi timp cu propriile pregătiri, şi pregătirile pe care le efectuau Moşii pentru reluarea cursului normal al omenirii după această ultimă glaciaţiune. 

De ce – o altă întrebare – facem referinţă la această ultimă glaciaţiune? deci nu o experienţă nouă, nemaitrăită până atunci, căci mai fuseseră şi alte glaciaţiuni petrecute de spiritele umane pe Pământ. 

Întrebarea – şi răspunsul – este valabilă doar pentru noi acum, căci omenirea în totalitatea ei ştia bine atunci de ce, şi cum se derulau evenimentele, conform unei planificări riguroase, realizată de coordonatorii centrali ai tuturor evoluţiilor terestre (şi nu numai: ci total galactice, cunoscute de toţi). Perioada ultimei glaciaţiuni a avut o importanţă uriaşă, întrucât a constituit parcurgerea unei etape de o extrem de vastă experienţă lucrativă, cum nu mai existase pe Pământ. Căci dacă activităţile erau mult mai complexe oricum decât orice fel de activitate pe care o cunoaştem acum, din vieţile fizice, complexitatea celor petrecute înainte, în timpul şi imediat după fenomenologia ultimei glaciaţiuni este foarte departe de cunoaşterea şi înţelegerea noastră contemporană. Este şi cauza din care toate acestea, descrise astfel, nu sunt crezute de mulţi oameni – ci doar de către cei care au azi o conştienţă activă în acest sens, datorată intuiţiilor lor puternice, clar-intuiţiilor şi deschiderii percepţiilor multisenzoriale conştiente. De asemenea, la sfârşitul ultimei glaciaţiuni, toată omenirea trăitoare în acel moment pe Pământ, mai puţin cei ce aveau să rămână Moşi ai popoarelor şi Călători ai Moşilor, şi-au dematerializat toate creaţiile materiale (case şi nave de deplasare personală) şi corporalitatea proprie fizică+eterică, rămânând ca entităţi astrale în preajma Pământului, urmărind atent toate cele ce se petreceau în continuare pe planetă. De altfel, aşa proceda fiecare om în mod normal pentru acele vremuri, şi în întreaga epocă mentală a omenirii, când părăsea destinul fizic: la fel ca şi acum, mai puţin acţiunile de dematerializare şi împământarea materiilor acestor două corpuri, dintre care corpurile eterice se destramă în primele zile după deces, iar corpurile fizice rămân în grija familiei, îngropate în cimitire. Dar destinul continuă, sub formă de entitate astrală, până la realizarea tuturor sarcinilor înscrise în destinul personal. 

În scopurile urmărite, Moşii s-au retras în locurile special create anterior, aşa cum am mai spus, locuri pe care metaforic Biblia le-a numit „arce” (arca lui Noe, de exemplu – întrucât complexitatea acestor locuri era prea greu de descris, de multe ori foarte greu de înţeles această complexitate, despre care vom discuta şi noi cândva); în asemenea locuri au trăit copiii Moşilor: care au constituit prima generaţie a omenirii noi, cu o corporalitate nouă, adecvată vieţii majoritar fizică. Era – şi este – o corporalitate cu straturi ale corpurilor astral, mental şi cauzal care aveau să se adapteze rapid, dar treptat, la scăderile de vibraţie planetară extrem de accentuate după ultima glaciaţiune, diminuându-şi volumul straturilor interioare. Acesta a şi fost rostul schimbării corporalităţii (despre care discutam în studiile anterioare) după ultima glaciaţiune, căci dacă omenirea ar fi mers mai departe cu creaţia mentală, cu materializarea/dematerializarea ca procese care folosesc energii şi materii în volume uriaşe, dislocate cu forţe mentale uriaşe, prin folosirea tuturor acestor forţe s-ar fi distrus repede întreaga planetă, poate chiar în mai puţin de 100 de ani. Totul s-a evitat prin trecerea omenirii de pretutindeni la manifestare preponderent fizică, cu creaţie fizică din resurse gata create (planetare: pământuri, metale, cristale, lichide; ale biosistemului: lemn, fibra, os, etc.) – adicăt tot ceea ce ştim azi foarte bine. 

Următoarea perioadă a fost aceea a răspândirii oamenilor care ieşeau treptat din locaţiile Moşilor, pregătiţi de dânşii cu întreaga cunoaştere a noilor forme de trăire. Erau pregătiţi deja să-şi valorifice experienţa proprie anterioară, dinainte de venirea lor pe Pământ, din evoluţiile creatoare cu corpul fizic anterioare Pământului, precum şi din experienţa pregătitoare de viaţă fizică din timpul Paznicilor din străvechimi. Răspândirile lor în teritorii au fost de asemenea coordonate de Moşi la un nivel general, iar oamenii au muncit mai departe la organizările aşezărilor lor, de la nuclee de câteva case – la aşezări (sate le numim azi) cu diverse şi complexe organizări de activităţi: şi pentru fiecare familie, şi comune aşezării întregi. 

A fost o perioadă în care, treptat – dar cu foarte mare atenţie, cu deosebită concentrare mentală şi astrală, s-au dezvoltat toate activităţile care fuseseră restrânse la început, trecând treptat toate în planul fizic: creaţie fizică, dar şi hrănire, deplasare, comunicare, relaţionare. 

Oamenii porneau într-un nou fel de viaţă, după adaptarea tuturor spiritelor umane de la spaţiile restrânse (din locaţiile Moşilor) pe spaţii ample, deschise, în plin mediu planetar variat şi mereu schimbător. La sfâşitul mileniului IX î.H. s-a încheiat această adaptare a omenirii, ceea ce însemna trăirea cu siguranţă, cu uşurinţă, fluid, lin, flexibil, în manifestări cu corpul fizic, folosind corpul mental şi corpul astral însă cu maximum de atenţie: pentru ca tentaţia de a derula activităţi mentale şi astrale să nu mai fie majoritare, în defavoarea celor fizice. Fiecare om era complet conştient de necesitatea cursivităţii folosirii corpului fizic, paralel cu folosirea curentă, dar redusă la strictul necesar zilnic, a studiului mental-astral, mutând permanent accentele pe percepţiile şi activităţile fizice curente: totul pentru consolidarea treptată a acestor folosiri ale corpului fizic. Dar cel mai important lucru al vremurilor pe care le studiem era legat de două tipuri de activităţi:

1. Drumurile spirituale pe care fiecare om le efectua în locurile natale: adică în spaţiile cu vibraţie asemănătoare locului de naştere proprie, iar pe de altă parte drumurile mai lungi sau mai scurte pe care fiecare om le făcea în vibraţiile altor continente, diferite de ale continentului în care se născuse şi trăia în continuare viaţa sa curentă. 

2. Punerea în forme fizice a celor percepute încă clar atunci prin simţurile corpului mental şi corpului astral, sub formă care azi ajunge la noi ca tradiţii şi, pentru cei ce au o mai mare profunzime a înţelegerilor şi necesităţilor în aplicaţii: ceea ce azi numim „arte” – artele fundamentale, artele tradiţionale. 

Aduceam în discuţie, la începutul articolului, tematica conştienţei şi conştiinţei umane – cele două concepte sunt despărţite abia de câţiva ani în gândirea noastră, foarte puţin de-a lungul timpului s-a făcut această diferenţă – şi nicidecum nu a existat în proporţie de mase. 

Omenirea era conştientă – aşadar discutăm despre conştienţă – de faptul că trăia epoca cea mai complexă dintre cele trecute şi mare parte din viitorul său apropiat, până la revenirea activităţilor majoritar mentale şi astrale, cuprinzând şi creaţia materială mentală. Este necesar să privim fiecare epocă a omenirii în funcţie de creaţia materială umană, generalizată pe toate continentele. Omenirea avea în acele timpuri:

– percepţiile mentale încă intacte: corporalitatea fluidică fiind în închidere – dar încă nu avea straturi interioare în stare latentă; se folosea integral cunoaşterea astrală, prin călătorie astrală: prin desprinderea parţială a corpului astral de restul sistemului corporal, circulaţia conştientă şi efectuarea de studii proprii în galaxie, în deplină conştienţă, prin totală voinţă proprie, în orice moment dorit de om (nu numai în somn, aşa cum se petrec lucrurile majoritar azi, în perioada de somn). 

Şi ceea ce era specific momentului – oamenii fiind deplin conştienţi de valoarea lor, la un loc, se întăreau în vederea realizării celor două obiective descrise mai sus, conştientizând în egală măsură trecutul mental al omenirii, prezentul lor pregătitor pentru viitorul apropiat şi mai îndepărtat, şi însuşi acel viitor tenebros, întunecat, pentru care fiecare om se consolida înainte de intrarea în el, în mod conştiincios, pentru a trece această epocă fizică cât mai echilibrat posibil;

– percepţiile corpului fizic, cu care omul se obişnuia treptat în acele vremuri, având siguranţa că în acel moment putea să le folosească plenar, incluzându-le integral în manifestările proprii de pe nivelele corpurilor fluidice, care nu erau încă stinse, aşa cum spuneam mai sus: mai ales cele mentale şi cauzale. Omul avea nevoie să se concentreze total asupra celor fizice, ocolind pe cât posibil pe cele mentale şi astrale în mod curent, ştiind că în viitor simţurile corpurilor fluidice se vor închide – chiar dacă nu de tot. Dar omul nu va mai fi conştient de ponderea lor mică, deşi reală, concretă şi va trăi aşa cum simţea, fără să-şi pună întrebările de rigoare. Însă doar în vieţile grele, agresive, la limita de subzistenţă, ele aveau să rămână insesizabile pentru omul obişnuit deja numai cu simţurile corpului fizic, iar această perioadă avea să fie relativ scurtă – grea, dar scurtă. Cândva avea să fie conştient de tot ceea ce l-a ajutat în vremurile grele să compenseze măcar emoţional ceea ce nu mai avea mental, căci spiritul care este obişnuit cu frumuseţea naturală a universurilor în care trăieşte are nevoie, mult timp din evoluţiile sale de început, de susţinere pe orice cale (mai ales emoţională la început) a continuităţii efectelor naturii planetei şi ale cosmosului asupra simţurilor sale. Şi acest lucru este necesar mai ales în situaţia în care perioada închiderii căilor corporale de acces către profunzimile planetei şi cosmosului, foarte scurtă de altfel. Este scurtă – comparativ cu întreg ciclul de vieţi pământene, după care revenirea se poate face rapid dacă este ajutată, susţinută corect: adică păstrând echilibrul între toate felurile de manifestări, ceea ce înseamnă de fapt echilibrul folosirii în viaţa curentă a tuturor seturilor de raze ale spiritului care pot să fie folosite fără să fie periclitată viaţa planetei şi a biosistemului ei. 

Şi pentru că am ajuns într-un asemenea punct al discuţiilor noastre, să facem o scurtă paranteză cu necesitatea acestui tip de ajutor. Un ajutor care este necesar pe două fronturi pentru spiritele creatoare care urmăresc, profund în subconştientul lor (înafara celor care păstrează o conştientizare totală în toată această perioadă: aceştia fiind Moşii popoarelor): protecţia planetei şi protecţia tuturor spiritelor întrupate pe ea şi în jurul ei. Să detaliem puţin aceste două direcţii:

1. Ajutor pentru desfăşurarea propriilor vieţi, precum şi a vieţilor celor din jur, la un nivel optim pentru propria subzistenţă (dar optim la nivelele cele mai joase ale vibraţiei planetei, nu numai cele mai înalte), când se consolidează toate manifestările proprii pentru sine şi societate: muncă fizică care să nu presupună concurenţa - ci conlucrarea; orientări în lumea de întrupare folosind majoritar simţurile fizice pentru activităţi fizice principale şi colaterale, dar tot atât de importante ca şi munca principală: care este creaţie materială fizică în detaliile cele mai profunde, folosind nu numai materiale fizice, ci şi puterile fizice în activităţi de tot felul (zbor, înot, viteze de deplasare proprie diferită, cu greutate diferită, în condiţii corporale diferite (condiţii de muncă grea, de handicap, etc.). Desigur am putea continua cu liste întregi, dar deja suntem obişnuiţi azi să le analizăm pe toate (sclavie, boli, bătrâneţe, etc.).

2. Necesităţi mult mai profunde merg în profunzimea întrupărilor. Suntem, şi vom fi în eternitate ajutători şi învăţători de o anvergură din ce în ce mai profundă pentru noi înşine şi pentru generaţiile noi de spirite care intră în evoluţii. Noi, ca ajutători universali, vom ajunge să avem puteri de adaptare mai rapidă – în orice mediu planetar, de oriunde, din orice galaxie. Intrăm la întrupare, ne facem sarcina, plecăm: fără să ne plângem, fără să-i plângem pe cei plecaţi, ştiind că ne facem datoria şi plecăm în alte părţi, pentru a ajuta mai departe. Învăţăm să ne concentrăm, să luptăm cu noi înşine pentru a ne menţine concentraţi şi a depăşi greutăţile, ne confruntăm cu necesităţi de gândire rapidă şi complexă găsind soluţii pentru a uşura trăirile noastre şi ale semenilor în astfel de situaţii. De aceea ne consolidăm în condiţii optime, apoi învăţăm să ne descurcăm cât mai onorabil în condiţii grele sau diferite de orice altele cunoscute, aşa cum sunt de diferite condiţiile de la o planetă la alta în această zonă a universului. 

Înţelegând necesităţile diferite de trai de la un loc la altul înţelegem de ce ne confruntăm la un moment dat cu bătrâneţea sau handicapul: condiţii de gravitaţie puternică de pe alte planete, în care abia ne putem mişca, condiţii de trai pe alte planete care mor sub dilatări sau explozii stelare, în care întrupaţii au nevoie să se apere, să se ajute reciproc pentru a depăşi asemenea greutăţi, cu oboseala tuturor razelor posibil de folosit în manifestări de toate felurile, nu numai a celor fizice. Sunt doar câteva exemple, în continuare putem să înţelegem astfel orice altă greutate cu care ne confruntăm acum ape Pământ. 

(Se poate urmări studiul “COPILĂRIA ŞI BĂTRÂNEŢEA OMULUI – AJUTOR PENTRU O VIAŢĂ ETERNĂ”)  

Şi despre care înţelegeam bine atunci – dar foarte puţin acum. Dar conştienţa ne va reveni şi vom lucra asupra noastră să ne întărim percepţiile, să nu ne mai temem de “relele” Pământului. 

Iată deci că:

– asemenea perioade cu vibraţie foarte joasă ne sunt absolut necesare: dar ele ne sunt date pentru perioade scurte de timp deocamdată, întrucât ne par extrem de agresive şi devin astfel obositoare pentru spirit în ansamblul lui – nu numai pentru trăirile fizice;

– revenirea ne este ajutată, să fie rapidă, cu înţelegeri ale existenţei unor “unelte” care ne-au menţinut măcar subconştientul – dacă s-a putut conştientiza tot timpul – în înălţarea sufletului, în mijlocul acestor condiţii grele de trai: acesta este obiectivul major al tradiţiilor oriunde pe Pământ, în orice vremuri. Ele ţin de: muzică (pe baza existenţei simfoniilor naturale ale sunetelor fundamentale ale cosmosului, planetei, biosistemului planetei); artele plastice, vestimentare şi decorative: colorate în armoniile universale ale aurelor = luminiscenţelor fundamentale ale oricăror feluri de corporalitate şi creaţii materiale ale omului; arhitectonice, care păstrează elementele cele mai importante ale structurilor planetare (arcuri ale canalelor eterice matriceale ale planetei cu frumoasele lor celule bleu-liliachii de stabilizare vibraţională, alte elemente matriceale corporale şi planetare); dansuri şi alte feluri de mişcări corporale asociate cu sunetele lor fundamentale (realizat de muzica instrumentală şi vocală însoţitoare). Şi vom studia în amănunt aceste tradiţii, cu multe dintre particularităţile lor, aşa cum au ajuns la noi azi. 

Aşadar, fundamentul tradiţiilor este format din percepţiile multisenzoriale umane. Şi să nu uităm niciodată că ele, aceste percepţii atât de complexe, sunt PERMANENT existente în viaţa noastră, ele creează fondul natural al trăirilor noastre, chiar dacă nu le conştientizăm cu toţii – ci doar relativ puţini dintre noi am ajuns în acest moment planetar să ni le conştientizăm şi să ni le acceptăm ca nefiind boli sau “alterări” ale conştienţei (nu conştiinţei) curente. Puţini dintre noi au încredere în intuiţiile frecvente sau chiar în clar-intuiţii (despre care de regulă nici nu ştim că ar exista). Când vom ajunge să avem încredere în astfel de trăiri, să acceptăm că ele fac parte integrantă din viaţa noastră, vom înţelege şi accepta de asemenea şi baza transcendentă a tradiţiilor, a tuturor artelor, care ne-au păstrat tot timpul acesta din urmă în frumuseţea profundă deosebită a tuturor celor ce ne înconjoară!!!... Şi astfel vom reuşi să depăşim rapid greutăţile inerente ale revenirilor, apreciind toate cele ce au fost cândva create – chiar de noi, în alte întrupări sau de fraţii noştri de pretutindeni...

Vom detalia elementele acestea legate de tradiţiile tuturor popoarelor, în măsura în care ne va permite timpul, în studiile viitoare. 

Important este să înţelegem că oamenii erau perfect conştienţi de toate acestea, erau perfect conştienţi de necesităţile lor împletite: şi în viaţa curentă care se îndrepta inexorabil către viitorul sărăcit astfel, dar şi în perioada în care revenirile, după numai 4-5.000 de ani pământeni, trebuiau să fie rapide şi curate, spălând astfel efectele greutăţilor perioadei agresive, obositoare, pe care tocmai o finalizăm acum. 

14. CUNOAŞTEREA PROFUNDĂ A SCHIMBĂRILOR ÎN COMPORTAMENTUL UMAN

I. IDEI PRINCIPALE

1. A fost perioada cu comportamentele cele mai elevate ale întregii omeniri după ultima glaciaţiune.

2. Oamenii au fost conştienţi şi de trecutul lor, şi de prezentul cu ajutor reciproc pentru dezvoltarea tuturor activităţilor fizice, şi de comportamentele în permanentă schimbare, spre negativ, ale viitorului.

3. Sub influenţa memoriilor spirituale proprii, a îndrumărilor bianuale ale Moşilor şi Călătorilor Moşilor, ale drumeţiilor proprii introspective în propriile teritorii şi în teritoriile altor popoare, oamenii consolidau cele mai avansate comportamente şi activităţi, dezvoltau relaţii de într-ajutorare pentru consolidarea lor, fără de care erau conştienţi că orice comportament de-a lungul timpului, în continuare, ar fi fost mult mai agresiv pentru ei înşişi şi pentru întreaga planetă. 

II. DETALII, DISCUŢII

Am discutat de-a lungul timpului în fel şi chip despre manifestările comportamentale ale oamenilor în etapa mentală, adică în etapa planetară cu vibraţii foarte înalte. După ultima glaciaţiune, vibraţia medie planetară a continuat să scadă, mult mai abrupt decât înainte, sub incidenţa radiaţiilor cosmice pe care plafonul ceţos, care exista în perioada cu vibraţii foarte înalte, le reţinea şi proteja astfel planeta şi biosistemul ei. De asemenea, plafonul ceţos a menţinut, ca stare permanentă a planetei înainte de ultima glaciaţiune, o vibraţie înaltă în structurile ei, suficient de înaltă pentru ca toate vieţuitoarele să evolueze în mod optim, odihnitor, pentru fiecare specie în parte. Cele discutate anterior, despre schimbarea mediului natural general şi despre schimbarea corporalităţii umane ne conduc de asemenea la înţelegerea tuturor schimbărilor comportamentale ale oamenilor. Azi le acceptăm mai greu, dar în perioada studiată - cu cca. 8.000-10.000 de ani în urmă - erau înţelese mai ales schimbările din comportamentul uman: aşa cum fuseseră în străvechimi, aşa cum erau în timpul lor şi mai ales cum aveau să devină în viitor. Asemenea schimbări nu au avut loc brusc, ci treptat, şi mai ales în deplină înţelegere a celor care se petreceau, cu o încredere bazată pe cunoaşterea tuturor celor trecute, prezente şi viitoare, pe înţelegerea factorilor care conduseseră la toate modificările pe care le-am discutat anterior: spirituale (aici – cu referire la grupurile spirituale întrupate), de mediu planetar, de corporalitate, pe scurt – înţelegerea evoluţiilor aflate în derulare pe Pământ. Şi mai ales oamenii ştiau, şi urmăreau permanent, variaţiile vibraţiei medii planetare, toate micile şi marile ei variaţii: de la o zi la alta, de la un an la altul, de la un grup de ani la următorul, aşadar urmărindu-le atent pe toate, aşa cum se derulează ele în mod natural.  

Dar ştiau şi că percepţiile oamenilor se diminuau de la o perioadă mai lungă de timp la alta, însă atunci, în acele vremuri, nuanţele comportamentale nu se schimbau, oamenii fiind perfect conştienţi că:

– în trecut puteau să ridice vibraţia aşezărilor lor după o glaciaţiune, lăsând apoi treptat ca vibraţia să se diminueze până la naturalul planetar; în vremurile lor nu o mai puteau face – şi nici nu o mai doreau de altfel, înţelegând perspectiva diminuării naturale, precum şi motivele pentru care nu mai aveau această putere şi nici nu mai aveau sarcini pe măsura ei;

– în prezentul lor, ceea ce puteau face cu multă uşurinţă era păstrarea calităţii înalte a creaţiei lor şi a derulărilor comportamentale în familie, în aşezare, care le era societatea de bază în continuare; apoi în drumurile lor în lume, unde o astfel de calitate creştea conştient de la un drum la altul al oricărui om din aşezare, pe măsura creşterii experienţei proprii şi de la un om la alt om, căci toate noutăţile şi înţelegerile erau analizate în prezenţa învăţătorului din propria aşezare, astfel încât experienţele fiecăruia circulau rapid de la un o familie la alta. 

Cunoşteau deosebirile care urmau să apară în viitor nu numai după specificul aşezărilor în funcţie de continent, şi de locul pe continent, ci şi ca urmare – cel mai important lucru pe care îl ştiau cu toţii – a faptului că pentru acele popoare care vor termina primele sarcinile lor pământene şi vor pleca primele de pe Pământ, Moşii lor vor pleca mult mai repede din mijlocul lor, pentru a le lăsa mai mult timp pentru libertatea de a se manifesta aşa cum puteau ei, aşa cum simţeau ei în mod natural: mai presus de prezenţa Moşilor care răspândeau vibraţii înalte şi astfel determinau oamenii să le urmeze învăţăturile. Obişnuinţele lor de până atunci fuseseră să urmeze sfaturile celor cu ştiinţă mai multă, să acţioneze conform unui exemplu de conducător cu înalte forme de manifestare personală. Asemenea spirite cu experienţă, orientare şi putere de adaptare mai puţină aveau însă nevoie să-şi cunoască propriile lor manifestări, bune sau rele, pe care le puteau avea chiar în lipsa unui conducător spiritual de cea mai înaltă calitate spirituală: adică să se manifeste aşa cum trăiau liber în alte zone din univers de unde veniseră pe Pământ, ordonându-şi singuri acţiunile fără a depinde de un conducător. Aveau nevoie cu toţii să se cunoască pe ei înşişi cum se comportau în situaţii grele, planetare şi sociale, începând chiar cu conducătorii aleşi sau moşteniţi în fruntea societăţilor lor, dar care făceau parte chiar din grupurile spirituale cu care veniseră pe Pământ. Conducătorii aleşi, de acest fel, ai grupurilor care aveau să stea cel mai scurt timp în continuare pe Pământ, au apărut cu puţin timp înainte de începerea retragerii majorităţii Moşilor din lume, adică de regulă la sfârşitul mileniului IV î.H. În restul popoarelor, majoritatea Moşilor se va retrage treptat de-a lungul mileniului I î.H. – mileniul I d.H., iar în continuare aveau să rămână doar câţiva în mijlocul lumii, acolo unde, şi când vor socoti dânşii că oamenii sunt pregătiţi să-şi asume responsabilităţile reale, de înaltă calitate şi moralitate, necesare trecerii acestei perioade grele. 

Geţii ştiau bine aceste lucruri şi mai ştiau că:

– Moşii lor vor fi printre ultimii care vor pleca din mjlocul lor, rămânând încă un timp până după schimbarea vremurilor: o schimbare mult aşteptată, de la “întunecarea” luminii (aurei) cerurilor şi pământurilor – la începerea “luminării” acelei lumini interioare, radiante, a puterii luminiscenţei cerurilor şi pământurilor, ce până atunci mersese tot timpul spre întunecare; azi numim acest proces "diminuarea vibraţiei planetare", diminuare schimbată acum 2000 de ani cu creşterea ei: creşterea vibraţiei planetare - a vibraţiei întregii galaxii, a întregii zone locale a universului;

– călătoriile geţilor prin lume aveau să treacă dintr-un registru deschis, adică de parcurs direct prin mijlocul popoarelor conştiente şi bucuroase de trecerea drumeţilor prin ţara lor – la un registru ascuns, fără ca asemenea călătorii să fie însă abandonate multă vreme. Oamenii aveau sarcina să simtă modul în care se schimba vibraţia locurilor, cum se schimba vibraţia locurilor şi populaţiilor trecând prin canalele eterice continentale (care duceau cu ele vibraţiile aşezărilor pe care le traversau). Cunoşteau astfel intuiţiile popoarelor, schimbarea lor în funcţie de interesele locale, schimbarea conducătorilor care antrenau după ei poftele, dorinţele, plăcerile şi neplăcerile lor, supunându-şi popoarele fără nici o greutate liniilor lor proprii de conduită, şi ele fiind în permanentă schimbare: din rău în mai rău, după cum erau influenţaţi de chiar vibraţia planetară aflată în continuă diminuare, precum şi variaţiilor bruşte de vibraţie, rapide, dezorientante, obositoare. De la frustrări la mânie, la certuri şi război nu a trecut mult timp. Moşii nu au învăţat niciodată oamenii să se războiască sau să-şi facă arme pentru război, doar oamenii şi-au creat arme pornind de la:

– uneltele folosite în gospodărie şi la muncile cultivării câmpurilor şi pomilor;

– din experienţa lor ancestrală, dinainte de venirea pe Pământ, pe care orice spirit o avea, o are, în memoriile sale spirituale: în funcţie de diferite vibraţii, ale mediului şi ale manifestărilor proprii, care apăreau în astfel de conjuncturi agresive, influenţându-se reciproc, şi erau aplicate fără gândire prea multă, după puterea tuturor de punere în practică: de la care urmau imediat perfecţionări ale răului în sine, adaptări la alte noi situaţii, dezvoltări agresive de-a lungul timpului. 

Ştiind toate acestea, oamenii rămaşi sub influenţa spirituală de înalt calibru a Moşilor lucrau pentru obişnuinţa şi păstrarea celor mai înalte comportamente, întărirea lor, consolidarea lor în profunzimi adânci, să fie puternic înrădăcinate în comportamente, în orice fel de manifestări umane. Să înţelegem în consecinţă că manifestările fizice în totalitatea lor, cele bune, morale, calitativ-înalte, au fost cândva acte gândite şi consolidate prin gândire, conştienţă şi conştiinţă activă, aşadar acte pur intelectuale la baza lor cauzală, aşa cum vom accentua în studiile despre formarea tradiţiilor, ceea ce însemna, pe scurt:

– amintirea, readucerea din memorii şi aplicarea experienţei spirituale dinaintea evoluţiilor pământene, adaptarea ei la realităţile Pământului;

– analizarea adaptărilor şi corecţiile lor în funcţie de mediul planetar şi social-spiritual; să nu pierdem din vedere şi profunzimea experienţei de corecţii din timpul programelor atlante, proaspăt şi clar păstrate în minte, precum şi a lucrărilor realizate sub îndrumările corective ale paznicilor din străvechime. Toate erau pentru oamenii de atunci mult mai apropiate de vremurile trăite, şi proaspăt memorate, decât sunt ele azi – dar şi azi începem să ne amintim, sau cel puţin să intuim multe din cele ale trecutului pe care îl studiem acum; 

– toate erau consolidate atunci şi prin îndrumările permanente ale Moşilor, transmise de două ori pe an, în zilele Mijlocului de Vară şi în zilele Mijlocului de Iarnă (adică imediat după solstiţii), care veneau să canalizeze oamenii de pretutindeni către cele mai importante linii generale de vieţuire extrem de profundă, necesară lor pentru perioada următoare, cu pierdere naturală a cunoaşterilor profunde, cu agresivitate, cu limitări de moralitate. Aşa stăteau lucrurile la geţi, dar atunci, în perioada pe care o analizăm, la fel se petreceau lucrurile pentru toate popoarele din lume – doar că pentru geţi perioada a fost mult mai lungă, comparativ cu popoarele din care Moşii aveau să se retragă mai devreme (aşa cum au fost cele din Orient, precum şi popoare din Mesopotamia, Arabia şi Africa). Geţii nu au fost singurul popor astfel îndrumat timp mai îndelungat, prin destinul lor, iar necesităţile unui asemenea destin ţineau de sarcinile complexe pe care aceste popoare le-au avut, şi le au încă, în tabloul general al istoriei umanităţii;

– pe lângă îndrumările Moşilor, cu moştenirea de practică generală în familie şi aşezare, în plus drumurile spirituale ale fiecărui om în parte, despre care discutăm, în plus cu rememorările spaţio-temporale în amănunt, în prezenţa şi sub îndrumarea Călătorilor Moşilor, toate veneau periodic ca o ajustare fină, ca un acordaj fin şi deosebit de profund odată cu trecerea timpului, urmând ca rezultatele călătoriilor lor să fie puse în practică, aşa cum am discutat, la reîntoarcerea în aşezare. 

Şi discutăm aici nu numai despre creaţia materială, ca bază de trăire umană, cu aplicaţii ale celor cunoscute pe toate căile, care ofereau suport material în gospodărie şi aşezare, ci şi despre comportamentele oamenilor între ei, despre formarea obiceiurilor de relaţionare, de care omenirea nu avusese nevoie în evoluţiile pământene de până atunci. 
Vom mai discuta pe parcurs despre toate aceste aspecte, în felul şi în măsura în care fiecare act de manifestare umană este legat de derularea vremurilor.