DESPRE ARTEFACTE PUŢIN ÎNŢELESE

Întrucât circulă de câţiva ani pe net pps-uri de prezentare a unor elemente (detalii din situri arheologice, artefacte din muzeele lumii, fenomene puţin înţelese), voi încerca să prezint părerea mea cu privire la astfel de expuneri. Între timp voi continua şi cu expuneri privind locuri istoric-geografice din lume, cu explicaţii privind contextul istoric şi fenomenologic în care au apărut, s-au dezvoltat şi s-au retras din lume, lăsând lumii efectele trecerii lor prin lume. Să începem cu artefacte prezentate de curând într-un pps care circulă pe net – unele dintre ele cunoscute de noi încă de prin anii ’80: unii dintre noi îşi mai amintesc poate de emisiunile lui Andrei Bacalu, la TV !!! eram entuziasmată de posibolitatea ca extraterestrii să fi vizitat Pământul şi să fi lăsat în urma lor astfel de artefacte.
Pentru mine însă, epoca ET a cam trecut! Am înţeles multe lucruri în plus şi am învăţat cum a devenit omenirea, cu mai multe milioane de ani în urmă, o lume uluitor de bogat, şi complex, şi profund spiritualizată; i-am înţeles confuziile prin care azi mulţi cred – dacă cred!! – într-o lume care s-a autodistrus din cauza „păcatelor” sale... Şi am ajuns la concluzia că lucrurile pot fi privite din altă perspectivă, şi acea perspectivă ne poate arăta că suntem moştenitorii direcţi ai propriilor noastre creaţii, de o măreţie uluitoare pentru încredinţările omului de azi. Că mult timp urmele ei au rămas în folosinţa unor oameni care au păstrat cunoaşterea şi au fondat societăţi retrase, prin care au consolidat dorinţa profundă a omului pentru calitatea creaţiei lui, pentru diversificarea ei, pentru perfecţionarea relaţiilor inter-umane în procesul acestei creaţii: pentru crearea unei civilizaţii care să-şi poarte miezul mai departe, chiar dacă el este îmbrăcat cu o coajă tare, ţepoasă, cu care se rostogoleşte prin lume.
Să începem, aşadar...

1. MECANISMUL DIN ANTIKYTHERA

Aceasta este fotografia cea mai cunoscută a acestui obiect: de fapt se poate numi fără teamă „aparat”: iată şi textul însoţitor – o prezentare mai veche a artefactului:

„În anul 1900, resturile unui bizar instrument mecanic au fost recuperate de pe epava unei corăbii eşuată la câţiva kilometri de insula Creta. Artefactul reprezintă un complicat sistem de roţi din bronz (trei s-au păstrat până astăzi) şi cadrane din sticlă fixate într-un cadru de lemn. Analiza cu raze „X” a relevat faptul că instrumentul fusese creat în anul 80 î.Ch., iar reconstituirea sa i-a dezvăluit funcţionalitatea – aceea de veritabil „computer” astronomic, care putea indica, în funcţie de oră şi de zi, poziţia exactă a soarelui, a lunii şi a tuturor planetelor din sistemul solar. Deşi se ştie că grecii erau buni astronomi, nici o informaţie de ordin istoric păstrată de la ei nu semnalează existenţa unei maşinării atât de sofisticată.”

Urmăriţi şi emisiunile de pe Discovery – uneori se mai prezintă filme mai vechi, dar care descriu astfel de artefacte în amănunt. De asemena, www.descopera.ro a prezentat de curând un articol (cam pompos titlul – dar în interior se echilibrează expunerea): îl puteţi citi la următoarea adresă:

http://www.descopera.ro/dnews/2839031-misterul-calculatorului-din-antikythera-a-fost-dezlegat

În interiorul articolului se află şi o fotografie reprezentând cele trei părţi care s-au păstrat până în zilele noastre (dintre care doar una dintre ele – cea din fotografie – este larg cunoscută). Oricum, este drept că funcţionarea unui astfel de mecanism este înţeleasă corect – chiar dacă este o explicaţie unilaterală.
Problema care se pune acum ţine de acceptarea realizării unui astfel de mecanism şi înţelegerea utilităţii lui, în contextul societăţii care l-a creat: sau care l-a creat, l-a transmis generaţiei următoare spre folosinţă, până când necesitatea lui s-a pierdut în negura neînţelegerilor, şi alte valori l-au înlocuit. Aşadar, nu suntem obişnuiţi să credem în forţele şi în cunoaşterile noastre, ale omenirii, iar acest lucru este oarecum normal, datorită existenţei – impusă de cerinţele fiinţării lor – acelor societăţi retrase despre care am discutat anterior, existente peste tot în lume. Asemenea societăţi nu au fost ermetice – vom vedea şi cum au rămas în lume chiar societăţi ermetice (ermetice prin interesele lor egoiste, ascunse de ochii lumii). Din societăţile retrase, moşii şi învăţătorii lor circulau în lume, ca oameni obişnuiţi, oferind experienţa lor oamenilor de pretutuindeni. Ulterior, chiar conducătorii societăţilor deschise au început să culeagă învăţături din lume, formându-şi nuclee de cercetare acolo unde ele nu fuseseră moştenite din străvechimi: ori aşezările erau noi, ori moştenirile fuseseră distruse, prin necunoaştere. S-au format noi nuclee şi s-au separat conducerile laice de cele religioase, tocmai în ideea concentrării pe aspecte ascunse, prin care nucleele aşa-numite „religioase” să poată conduce chiar conducerile laice locale. Multe lucruri speciale au fost create chiar în cadrul unor asemenea nuclee de conducere religioasă: pe de o parte erau folosite pentru a induce incredere în preoţi, ca reprezentanţi ai unor forţe nevăzute, ale unor cunoaşteri pe de-asupra puterilor omeneşti cunoscute, căci dacă nu se făceau în văzul lumii, poporul nu credea că ele pot fi realizate de oameni. Pe de altă parte, aveau tot interesul să menţină sănătatea oamenilor şi mintea preocupată cu tot felul de lucrări, în care religia şi sporturile (în Elada: olimpiadele, exemplul din articolul din www.descopera.ro ) deveneau preocuparea ideală a societăţii momentului. Mai târziu romanii ai folosit o dublă lucrare: scoaterea din teritoriile cucerite a populaţiilor locale (dezrădăcinarea) şi orientarea lor – în sclavie – către „jocuri” soldate cu moartea, prin care ţineau în frâu şi agresivitatea propriului popor, şi aceea a duşmanilor înlănţuiţi. Pe moment au avut rezultatul scontat, dar cu timpul totul s-a întors împotriva lor: schimbarea factorilor energetici şi spirituali a condus către schimbări social-politice de o amploare mult mai mare decât ceea ce credem azi ca fiind mult-vehiculata lene romană. Vom reveni asupra acestui subiect, atunci când vom discuta despre monumentele Romei.
Aşadar, elinii chiar cunoşteau şi foloseau mecanisme foarte complexe. Multe dintre ele zac prin muzee: multe documentare arată cum unele studii s-au făcut pornind de la exponate neidentificate iniţial, atunci când au fost descoperite; între timp altele asemănătoare au fost descoperite, s-a revenit şi asupra celor descoperite anterior, au fost între timp realizate sau adaptate noi metode de detecţie, de cunoaştere a forţelor, a radiaţiilor, a formelor de folosire a materialelor planetare. Multe obiecte însă au fost furate şi se află în colecţiile private ale unor oameni care nu au un fond de cultură foarte dezvoltat, ci le păstrează numai în sens mercatil. Sau zac prin locuri de stocare ale unor instituţii sau societăţi secrete (majoritatea, din nefericire; spunea cineva la TV că numai în subsolurile Vaticanului există un spaţiu uriaş cu documente, artefacte sustrase din lume = puse la „păstrare”... Ce mai scapă şi ajunge repede în „gura lumii” le mai lasă, neavând încotro, dar multe dispar treptat, preluate chiar în astfel de locaţii sau în colecţiile particulare. Uneori nici nu ajung să iasă în mod oficial din şantierele arheologice – sunt minuţios cercetate şi preluate de societăţi mai mult sau mai puţin statale (în ascuns finanţând tocmai în acest scop cercetările) şi din acel moment nimeni nu le mai vede.
De aceea avem impresia, când vedem documentare, că cineva tot bate apa în piuă. Subiectele „trăznet” sunt de multe ori doar titlurile articolelor, conţinutul lor nu este de multe ori prea „trăznet”, şi „apele” se liniştesc repede, oricum. Dar destul de multe lucruri puţin explicate există totuşi în lume. Sunt explicate cu dezinvoltură ca fiind artefacte realizate de extratereştrii călători prin univers... Şi credem astfel de etichetări.
În lumina celor prezentate foarte pe scurt aici, până acum, cred că putem înţelege că astfel de lucruri, de o precizie deosebită, chiar se puteau face în lume. Începe să se ştie acum despre faptul că în mod oficial nu se prezintă multe lucruri, ca şi cum conducerile societăţii noastre într-adevăr nu ar lua în considerare decât ceea ce este clar măsurabil, explicabil doar prin prisma ştiinţei oficiale. Cu toate acestea, lucrurile nu stau chiar aşa. Dar să nu ne îndepărtăm prea mult de subiect. Să înţelegem că astfel de societăţi retrase au existat, au menţinut puterea omenirii de a căuta profunzimi, priceperi, cunoaşteri cu totul deosebite, ca măcar acestea să formeze mai târziu intuiţia omului care caută să se dezvolte pe orice căi, cu puterile pe care le are la dispoziţie în orice moment. Să acceptăm, şi să nu uităm faptul că dacii erau numiţi „cei mai înţelepţi” dintre popoarele tracilor – dar să ne intereseze şi în ce consta înţelepciunea lor!!... Înţelepciune care însemna încă de pe atunci: cunoaştere şi aplicarea ei în masa largă a poporului, la nivele de calitate şi profunzime cu totul deosebite.
Ceea ce este mai greu de acceptat azi este calitatea materiilor folosite şi utilizarea înaintată a gândului pentru finalizarea unor procese de multă subtilitate, care conducea împreună la obţinerea unui obiect de înaintată calitate. Şi trebuie accentuat faptul că, dacă pornim de la ideea că astfel de societăţi aveau în mod exclusiv o orientare către cult, către religie oarbă – ne înşelăm foarte mult. Este de discutat un pic despre concentrarea noastră pe cantitate, în detrimentul calităţii. Ţările avansate din punct de vedere industrial s-au orientat astăzi către producţia de calitate superioară în doar câteva ramuri de activitate, lăsând ca lucrurile „de duzină” (cum bine zice românul: adică realizate repede, fără a urmări o calitate deosebită – ci mai curând o utilitate efemeră, răspunzând unor cerinţe de moment, care trec repede) să fie realizate de popoare cărora să le dea o „ocupaţie de duzină”. Este interesant de urmărit şi un astfel de aspect, dar cu alt prilej... Să punctez doar acum faptul că o astfel de direcţie are şi partea ei pozitivă: în fiecare an alte segmente de populaţie vin la rând la un maximum de creativitate (de unde şi acceptarea unei mari fluctuaţii de personal în firmele lumii). Sau, dacă nu este vorba despre un maximum de creativitate pentru toată lumea, este o experienţă pentru toate segmentele spirituale, fiecare după acceptarea vieţii pe care o are. Vom discuta despre modă, manipularea ei, dar şi necesitatea acceptării acestor variaţii pentru îmbogăţirea experienţei umane totale. Să reţinem că o bogăţie atât de mare „azi”, chiar fără o calitate deosebită, se va studia „mâine”, se va aplica în forme calitativ-superioare, rezultând în condiţiile unor alte vremuri şi altor forme de creaţie o diversitate uluitoare de feluri de obiecte: de toate formele şi utilităţile, cu o calitate a execuţiei cu totul deosebită.
Revenind: ar trebui să înţelegem aşadar la ce ar necesita o astfel de calitate înaintată, de precizie mare, pentru oameni despre care credem că nu aveau activităţi de mare precizie. Pentru că aşa ştim, la modul general, despre societăţile antice. Dar ştim destul de multe, spre exemplu, despre cercetările alchimice – chiar dacă astfel de cunoaşteri sunt totuşi foarte puţine: credem că majoritatea erau doar basme, exagerări, activităţi fără un rezultat practic. Ştim totuşi că rădăcinile chimiei de azi s-au format în alchimia de ieri. Nu ştim însă că astfel de cercetări alchimice au avut la bază ştiinţele exacte – mental-spirituale – ale ajutătorilor străvechi ai popoarelor. Nu ştim că astfel de artefacte au fost realizate în mod cu totul special pentru momentele în care oamenii aveau să-şi piardă cea mai mare parte a puterilor lor mentale, rămânând numai cu intuiţii puternice privind posibilităţile de creaţie înaintată. Astfel de aparate puteau fi folosite în tot felul de astfel – dar şi alte asemenea activităţi. Se foloseau pentru determinarea momentelor optime de începere şi desfăşurare a călătoriilor între regiuni cu particularităţi diferite de cele ale pământurilor în care erau născuţi şi crescuţi călătorii cu sarcini deosebit de precise; dar şi a călătorilor obişnuiţi, fiecare om din popor având aceeaşi importanţă pentru conducători şi învăţători, la fel ca şi propriile lor persoane. Se determinau momentele optime ale lucrărilor agricole, iar despre acestea vom mai discuta în viitor. În acelaşi fel se determinau momentele optime ale forţelor umane pentru diferite alte lucrări ale comunităţilor: nu exista pentru ei un moment de maximă sau de minimă importanţă, toate momentele erau alese cu grijă pentru orice fel de lucruri comunitare şi familiale. Se determinau perioadele optime de culegere a plantelor vindecătoare, astfel încât ele să-şi păstreze cea mai mare parte a calităţilor lor nutritive şi vindecătoare, coroborat cu momentul optim al potenţialului activ al culegătorului şi utilizatorului. Toate acestea se urmăreau în cadrul populaţiilor retrase; spre sfârşitul perioadei de fiinţare a acestora, moşii şi învăţătorii au dus învăţături generale în punctele strategice ale populaţiilor deschise, mai cu seamă după dezvoltarea avântată a comerţului. Au fost duse acolo unde s-au dezvoltat artele, construcţiile de mare fineţe poruncite de conducătorii laici şi religioşi. Ulterior, învăţăturile au fost confiscate de aceştia, dar ele şi-au găsit drum strecurat prin lume, pentru ca astfel de cunoaşteri să rămână şi să creeze sâmburii ştiinţelor de mai târziu. Pentru perioada antică, cercetările proprii s-au împletit cu moştenirile confiscate de-a lungul timpului şi cu învăţăturile astfel confiscate treptat din mijlocul popoarelor. Multe lucruri din patrimoniul religios şi laic au fost create astfel sau ţinând cont de cercetările duse cu grijă pentru binele personal. Hainele conducătorilor religioşi (şi mai târziu, laici) erau create cu o astfel de ştiinţă – pentru a se realiza o uşurinţă deosebită de sarcină şi o protecţie pe măsură. Hrana lor urmărea perioade de vegetaţie şi perioade de sacrificiu al animalelor, puţin înţelese azi: ştiau ce animale să sacrifice şi când să fie sacrificate, pentru ca tot ceea ce se consuma astfel să fie cât mai puţin toxic. Unele aparate erau folosite radiestezic – spunem noi azi – pentru determinarea unor locuri speciale destinate construcţiilor – temple şi mai cu seamă anexe de lucru pentru lucrări ascunse ochilor lumii. Toate erau corelate cu scopul cercetărilor psihologice: psihologia conducerii maselor – despre care azi ştim foarte puţine lucruri (dar mulţi dintre aceşti conducători ştiu foarte bine multe...). Se urmăreau influenţele factorilor cosmic-telurici asupra forţelor trupeşti şi mentale: claritatea gândirii, rapiditatea orientării în momentele grele, influenţa factorilor asupra relaxărilor = moleşelilor – deosebit de important pentru activităţi rapide, cu concentrări multiple – pe multiple planuri...
Folosirea aparatelor de acest fel în transport este prima formă pe care o acceptăm – fie pe mare, fie pe uscat: legată de drumuri lungi, prin locuri primejdioase, în jurul cărora multe feluri de influenţe contribuiau la reuşita sau eşecul călătoriei. Chiar erau folosite la determinarea momentului optim al începuturilor călătoriilor. Am discutat deja că învăţătorii geţi (dar şi cei ai altor societăţi retrase, de pretutindeni) porneau în călătorie ori în Ziua Mijlocului de Vară, ori în Ziua Mijlocului de Iarnă. Ciclic, aveau (şi au, de altfel!!) loc desfăşurări asemănătoare chiar între aceste două puncte, momente cardinale. Aşadar era necesar să se cunoască şi astfel de posibilităţi, ale căror determinari deveneau din ce în ce mai grele chiar şi pentru învăţători – deşi nu şi pentru moşi; dar vremea retragerilor moşilor din mijlocul popoarelor se apropia cu repeziciune şi de multe ori astfel de aparate – mai mici, de mai mica anvergură (dar de aceeaşi precizie totuşi) erau lucrurile cele mai de preţ ale comunităţilor. În tot acest timp, moşii au învăţat oamenii să folosească locurile naturale de împuternicire, să-şi creeze singuri astfel de locuri, ţinând cont de armoniile pământene şi celeste. Urmele lor se găsesc peste tot, uluindu-ne cu precizia matematică a alegerii locurilor de cetăţi, cu construcţiile de o precizie uluitoare, acolo unde aparent nu se putea afla – după concepţia multora – decât un popor de oameni simpli, despre care scriu foarte vag manuscrisele vremii. Legendele şi miturile, baladele populare şi vorbele rămase din bătrâni dezvăluie însă adevărate strategii de viaţă, de muncă şi de luptă: le numim toate la un loc „ÎNŢELEPCIUNE”.
Să încheiem deocamdată, urmând ca subiectul să rămână deschis: vom continua cu alte obiecte de utilitate deosebită, aflate în muzeele lumii.