DESPRE TRANSFERUL ACESTUI BLOG

Întrucât am informaţia că în viitoarea perioadă se vor modifica drastic politicile de taxare a blogurilor, voi transfera pe "Blogul unui om cuminte"   cele prezentate pe acest blog, care va rămâne deschis până la noi modificări.

În consecinţă, tematica abordată aici va fi continuată pe "Blogul unui om cuminte".

Să sperăm că toate vor fi bune în continuare !!! Doamne ajută !!!

17. RAPORTUL CANTITATE/CALITATE ÎN PERIOADA DE ÎNCEPUT A EPOCII FIZICE A OMENIRII

I. IDEI PRINCIPALE

1. În etapa mentală a omenirii (până la ultima glaciaţiune) raportul cantitate/calitate arăta o cantitate redusă de obiecte/obiective de creaţie materială, dar cu o calitate maximă şi funcţionalitatea cea mai complexă. 

2. În etapa de început a epocii fizice, imediat după ultima glaciaţiune, dispare total creaţia mentală, rămâne creaţia fizică şi se menţine urmărirea calităţii pe primul plan, sprijinită de păstrarea percepţiilor mentale şi astrale. Cantitatea rămâne pe planul necesităţii, unde austeritatea este datorată numai necesităţilor obiective ale omului şi societăţii. 

3. Etapa fizică, în mileniile din urmă, aduce o creştere uriaşă a cantităţii, dar cu calitate din ce în ce mai redusă în consumul popular. Calitatea şi funcţionalitatea avansată rămân numai pentru conducători, individual sau în grup restrâns. 

II. DETALII, DISCUŢII

Desigur, sunt multe aspecte, după cum am văzut în articolele precedente, care se schimbă de la o etapă de trăire a omenirii – la cea următoare. Acum urmărim aspecte ale trecerii de la etapa mentală a omenirii (corespunzătoare perioadei planetare cu vibraţie foarte înaltă) la etapa fizică a omenirii (corespunzătoare perioadei planetare cu vibraţia cea mai joasă). Însă studiem nu numai pentru că avem curiozitate, pentru că ni se pare interesant (aceasta este numai o formă de a ne fixa atenţia asupra unor evenimente din viaţa planetară, din viaţa omenirii) – ci pentru că schimbarea este reversibilă: vibraţia planetară este din nou în creştere, iar acest aspect ne permite să revenim la viaţa predominant mentală pe care am avut-o înainte. Vom trăi reluarea activităţii mentale, indiferent de viaţa pe care o vom avea în viitor. În perioada de care discutăm, din trecut, eram conştienţi de această trecere, ceea ce face revenirea complexă din viitor să fie mult mai uşoară aici, pe Pământ. Iar acest lucru ne ajută să înţelegem şi un alt aspect, deosebit de important: de ce eram atunci conştienţi CU TOŢII, absolut toţi oamenii de pe Pământ, iar acum multe spirite care au încheiat deja, sau sunt în preajma încheierii ciclului lor de vieţi pământene, nu au trecut prin această conştientizare avansată, pe care o trăim noi acum. Şi nu este de loc o pierdere, căci conştientizarea de atunci (cu foarte multă cunoaştere, în profunzime, în detaliu) plus experienţa pământeană uriaşă a spiritelor umane care numără milioane de ani înainte de ultima glaciaţiune, plus experienţa cu care am venit cu toţii pe Pământ, face ca revenirea la o viaţă mentală să fie uşoară pentru toată lumea, indiferent de condiţiile în care au desfăşurat vieţile predominant fizice: cu sau fără cunoaştere avansată ca în zilele noastre. 

Dar nu toată lumea va trăi perioada următoare pe Pământ – cei care vor pleca de pe Pământ vor folosi experienţa acumulată pentru a se integra imediat în alte conştientizări viitoare, care vor sta la baza altor viitoare călătorii regresive în această zonă a universului. Aceştia fac parte din blocurile spirituale piramidale venite din zona a doua a universului, şi le vor folosi şi pe drumul reîntoarcerii acasă, în vibraţii mult mai mari, începând chiar de pe drumul spre „acasă”, în complexităţi uriaşe faţă de cele de pe Pământ, în condiţii optime pentru orice trai ar avea nevoie: ca entităţi spirituale, ca entităţi asemănătoare celor astrale din spaţiile pământene, ca şi orice alte feluri de întrupări cu corpuri fizice din locurile călătoriei lor în trepte până „acasă”. 

Aşadar, aceste blocuri spirituale piramidale nu mai au nevoie decât să-şi termine vieţile cu manifestări fizice în vibraţii joase din univers, de aceea lor nu ar trebui să li se ceară preocupări spirituale înalte, iar pe de altă parte nici ei nu ar trebui să fie intoleranţi cu cei care au astfel de preocupări spirituale. Şi vom spune asta ori de câte ori va fi nevoie. 

Conştientizările oamenilor din vechime aveau în vedere lucruri cunoscute din etapele anterioare, petrecute în alte timpuri şi în alte spaţii, în alte galaxii, în zone şi subzone diferite ale universului. O cunoaştere reală, profundă, densă şi mai ales universală. Şi să reţinem că în orice etape de evoluţie, când spiritele creatoare avansate trec de la o etapă mentală la una fizică, lucrurile se petrec în acelaşi fel, oriunde în această zonă a universului. Nu este o creştere în evoluţii, ci o echilibrare a manifestărilor spiritelor. Îmbogăţirea, creşterea evoluţiilor lor are loc în perioade foarte mari de timp, în cicluri foarte cuprinzătoare: ceea ce nu este cazul pe Pământ pentru aceste spirite venite în călătorii regresive, călătorii relativ scurte şi urmărind doar anumite echilibrări, nicidecum pe toate. Asemenea creşteri efective în evoluţie rezultă numai din:

– creşterea puterii energetice fundamentale a fiecărei monade, de-a lungul unor lungi, şi complexe etape de evoluţie;

– creşterea experienţei din trăiri combinate, care să folosească toate forţele spiritului: fizice şi în paralel mentale, şi astrale, şi cauzale, în funcţie de necesităţile fiecărei etape de evoluţie;

– creşterea experienţei totale din trăirile monadelor între vieţile din fiecare ciclu: cu analize, aprofundări, mai ales cu corecţiile de rigoare.

Asemenea lucruri, printre multe altele, ţin şi de alocarea timpului diferitelor faze de creaţie materială, creaţie care impulsionează folosirile cele mai complexe, simultane şi consecutive, ale experienţei şi puterii spirituale ale monadelor din fiecare spirit. 

Această ideea e bine să o dezvoltăm.

1. În trecutul mental pământean, cea mai mare parte a timpului alocat unei creaţii materiale era oferită cercetării cu învăţături, aplicări şi consolidări ale fiecărei faze a creaţiei, pentru fiecare parte a obiectului/obiectivului creat. Iar oamenii erau perfect conştienţi de acest lucru, căci lucrau până la perfecţiunea avută în vedere de coordonatorii evoluţiilor lor, indiferent de timpul alocat, într-o viaţă lungă dedicată tocmai acestor împliniri. 

În creaţia fizică: la începutul acestei etape planetare, timpul alocat cercetării nu era foarte mare, dar nu pentru că creaţia fizică ar fi mai simplă (aşa cum şi eu am crezut la început, până când mi s-a atras atenţia să privesc lucrurile altfel), ci pentru că spiritele întrupate cunosc bine cum decurge o asemenea creaţie în condiţiile acelea de trai, din acea perioadă: optime şi din perspectiva condiţiilor de trai, şi a vibraţiei planetare, şi a corporalităţii umane. În astfel de condiţii, tot ceea ce au oamenii de făcut este să-şi adapteze experienţa personală la realitatea Pământului, a condiţiilor planetare şi a necesităţilor de desfăşurare a activităţilor umane, privind: studiul materialelor necesare, al felului de exploatare a resurselor pământene – la început fiind cu multă grijă, tratând planeta cu atenţie, cu respect, în echilibru pentru a nu exploata excesiv nici lemnul pădurilor, nici metalele, nici pământurile rare şi speciale care ofereau proprietăţi speciale metalelor folosite astfel. La fel aveau în vedere defrişările pentru obţinerea de terenuri pentru culturi necesare şi hrănirii proprii, şi proceselor creative (in, cânepă, etc.). Aveau în vedere mai departe modul de îmbinare, modul de armonizare a obiectivului cu mediul înconjurător, cu modul de satisfacere a necesităţilor în cazul schimbărilor de condiţii de trai, şi altele asemănătoare. 

Toate ţineau de o conştientizare profundă a vieţii întregii planete şi întregului său biosistem.

2. Pregătirea materialelor pentru procesul creativ, în etapa mentală: nu era cazul, întrucât materialele – filamentele materiale şi energetice erau preluate direct din aerul planetar, dar în plus creaţia eşantionară  necesita un timp anume pentru crearea, studierea, reglarea celor care nu erau conforme cu necesităţile organice ale creatorului-utilizator. 

Însă pregătirea materialelor pentru creaţia materială fizică era – şi este – timpul cel mai lung al întregului proces de creaţie pentru orice material folosit, pentru orice obiect/obiectiv, şi care practic făcea parte integrantă din creaţie: erau creaţie în sine – aşa cum de altfel este şi acum încă. Fiecare etapă necesita crearea de materiale pentru etapa în curs şi pentru etapa următoare, iar asamblarea nu era de loc egală cu îmbinarea simplă a materialelor create anterior, ci presupunea prelucrări, ajustări, reglări – etape şi subetape care se întindeau pe o perioadă lungă de timp, după necesitate, după cerinţele calităţii. 

3. În creaţia materială mentală, după cercetarea şi aplicarea pe eşantion, faza de creare a obiectivului de la cap la coadă nu ţinea decât maximum o secundă, chiar dacă era necesară uneori o remodelare în funcţie de ceea ce simţea creatorul, în funcţie de corporalitatea sa şi câmpurile aferente corporalităţii. 

În creaţia materială fizică, pentru acelaşi fel de obiectiv (de aceeaşi natură şi presupunând aceeaşi utilizare) creaţia materialelor, uneltelor pentru prelucrarea materialelor şi asamblare era considerată de creator ca acelaşi fel de creaţie ca şi obiectivul propriu zis. Omul din vechime ştia de la bun început ce avea să necesite pentru realizarea obiectelor şi obiectivelor sale: pentru gospodărie, pentru întreţinerea personală, pentru aşezare. Pregătirile aveau loc prin realizarea propriilor obiecte şi unelte, căci interesul personal era nu să folosească obiecte ale părinţilor, ci create de el însuşi pentru a-şi consolida şi obişnuinţa cu munca fizică propriu-zisă, şi priceperea în creaţia cu toate fazele ei de execuţie. Fiecare membru al cuplului familial participa la creaţia tuturor obiectelor, după ce în prealabil avea loc o împărtăşire a experienţei proprii şi o planificare prealabilă a fazelor de lucru. Totul – de la casa lor, uneletele de întreţinere şi până la obiectele de uz personal şi gospodăresc – erau astfel realizate împreună şi folosite pe rând de fiecare membru: am discutat la un moment dat despre faptul că nu existau deosebiri accentuate între corporalitatea oamenilor în funcţie de sexe, de aceea şi îmbrăcămintea putea fi folosită în mod egal de bărbat şi femeie, dar doar pentru simţirea lor în câmpurile corpului, pentru universalizarea simţurilor – nu şi pentru că nu ar fi avut posibilităţi de creaţie, sau pricepere, sau timp de alocat creaţiei. Unele obiecte erau create în propria gospodărie – altele în spaţiile de creaţie ale maeştrilor (măiaştrilor), spaţii comune de altfel întregii populaţii a aşezării. 

Casa cuplului familial se crea pentru întreaga viaţa a cuplului până la creşterea copiilor la vârsta întemeierii unei familii proprii. În funcţie de numărul copiilor în destinul cuplului se mai construia pe parcurs câte o cameră faţă de camera cuplului parental, atunci când venea vremea – de regulă după prima călătorie spirituală după momentul trăirii împreună. 

În etapa mentală, se creau mai multe case de-a lungul vieţii – viaţă cu o lungime de 10-15.000 ani: se crea direct din fluxurile energo-materiale circulante în aerul local, fără consum de materiale planetare (deci fără a folosi pământuri, metale, cristale, lichide, fibre, etc. ), cu toate cercetările şi creaţile astfel necesare fiecărei în parte. Practic omul crea o casă în funcţie de etapele de dezvoltare ale sistemului său corporal şi învăţa să creeze extrem de complex în funcţie de propriile variaţii corporale, dar şi de variaţiile circulaţiilor de fluxuri energo-materiale şi de radiaţiile planetare şi cosmice care se modificau de-a lungul unei asemenea lungi periaode de timp. Sunt mai multe direcţii ce pot fi luate în considerare pe această temă a creaţiei mentale, comparativ cu creaţia fizică:

– creaţia mentală generală de obiecte nu exista, omul neavând încă nevoie de ele: nu era necesară pregătirea şi stocarea hranei (hrănirea fiind în general osmotică, rareori fiind necesară hrănire fizică, cu un tubercul şi/sau un fruct, după cum se derulau ritmurile biologice proprii, preluate direct din natură); nu era nevoie nici de suma obiectelor de întreţinere corporală pe care o cunoaştem azi (spălare, spre exemplu, care se realiza automat, natural, prin puterea maximă de circulaţie energetică), de legătură între oameni (comunicarea, legăturile şi cunoaşterea fiind realizate mental numai prin forţe proprii mentale şi astrale);

– creaţia de îmbrăcăminte din materiale planetare nu exista, omul creând direct din fluxurile energo-materiale circulante (la fel ca orice creaţie) prin compactizarea lor la suprafaţa corpului – îmbrăcăminte care întărea, hrănea şi proteja câmpurile corpului. De încălţăminte omul nu avea nevoie, întrucât plutea la suprafaţa pământului, apelor şi podelei propriei locuinţe, fără să le atingă vreodată: dar la fel ca şi corpul, laba piciorului până la glezne era înfăşurat într-o teacă subţire, aerisită şi permeabilă, cu structură specială care să permită pe de o parte schimbul de fluxuri între corp şi mediu, iar pe de altă parte pentru a nu deranja vegetaţia şi vieţuitoarele ei, iar în locuinţa proprie să nu preseze asupra podelei, deteriorând circulaţiile energo-materiale pentru care cercetaseră mult înainte de construcţie;

– creaţia mijloacelor de deplasare pe planetă era realizată în aerul planetar sub formă de navă cu forme specifice atmosferei planetare (densitate, presiune pe loc şi în deplsare, componenţa biologică a atmosferei, etc.), cu care se circula la suprafaţa pământurilor, apelor, în mediul înalt aerian sau în mediul subacvatic. Deşi omul putea să se deplaseze liber în toate mediile planetare, nava sa era doar o carcasă necesară protecţiei proprii (pentru praful planetar) şi vieţuitoarelor pe care omul le proteja indiferent de mărimea sau importanţa lor pentru sine însuşi (viruşi, bacterii, spori, insecte). Ea se materializa înaintea călătoriei şi se dematerializa după terminarea călătoriei; pentru o altă călătorie se crea (materializa) o altă navă, nefiind necesară astfel păstrarea ei în preajma locuinţei. 

Din toate cele discutate să înţelegem câteva lucruri cruciale:

1. În etapa mentală, complexitatea structurilor, calitatea execuţiilor şi multifuncţionalitatea erau pe primul plan al existenţei umane. Începând cu etapa fizică de mijloc – adică după adaptarea la viaţa fizică, perioadă de început în care omul a trăit încă cu mare parte a capacităţilor mental-astrale în deplină funcţiune, mai puţin creaţia materială mentală – calitatea şi multifuncţionalitatea medie scade treptat în favoarea cantităţii de creaţii necesare vieţii fizice, trecând în ultimele milenii sub puterea aspectului de interes personal şi de interes comercial. Ceea ce se menţine este calitatea în structura şi funcţiunile creaţiei destinate conducerilor statale şi religioase, rar individuale şi a grupurilor de interese personale şi politice. 

2. Este necesar să discutăm un aspect corelat cu cele de mai sus: acela legat de pregătirea omului pentru diferite aspecte ale vieţii sale curente. Astfel, toţi evoluanţii primari (adică cca 80% din populaţia planetei) se pregătesc intens pentru fiecare ciclu de vieţi, destine, înainte de începerea acestuia; iar apoi, între vieţile din cuprinsul ciclului, există o perioadă de odihnă (totuşi activă) în alte universuri – Universul Astral şi Universul Cauzal. Urmează apoi o perioadă, înainte de următorul destin uman, de pregătire intensă pentru acest următor destin. Este necesar pentru orice spirit ce va avea un destin uman să realizeze şi o întărire + pregătire, în Universul Cauzal, pentru a face faţă primei perioade a destinului următor: perioada dinainte de intrarea în întrupare cu corp fizic, o perioadă de manifestare prin corpurile spirituale pe care ajutătorii de destin le creează deasupra corporalităţii viitoarei mame. După această pregătire în Universul Cauzal, viitorul întrupat se întoarce din nou în Universul Astral, în vederea pregătirii de această dată pentru viaţa fizică şi astrală din următorul destin.

O asemenea pregătire ajută substanţial întregul destin, prin desişul complexităţii vieţii umane curente: care nu este de loc ceva nou pentru nici un spirit uman. În vremurile vechi, din perspectiva cărora discutăm, tocmai se terminase prima parte a epocii fizice, când pregătirea locală, fizică, era necesară pentru ca fiecare om să-şi adapteze cunoaşterea personală la realităţile pământene. A fost o perioadă extrem de bună pentru spiritele umane: şi azi noi folosim experienţa de acest fel, chiar dacă nu ştim s-o numim, nu ştim că a existat, dar o folosim, chiar dacă mai mult intuitiv. În plus, nu ştim că îndemânarea noastră este veche nu numai din mileniile petrecute până acum pe Pământ, ci şi din experienţa multor alte planete pe care am evoluat până la venirea pe Pământ. Şi conştientizarea era atunci deplină – dar şi azi ea începe să se arate, din ce în ce mai mult, odată cu creşterea vibraţiei medii planetare. Conştientizarea de atunci cuprindea şi faptul că omul se pregătea pentru a face faţă mileniilor nespus de grele ce aveau să vină, dar omul avea şi bucuria de a fi pregătit pentru revenirea la vremuri mult mai bune, şi de a trăi vremurile complexe ale împlinirilor destinelor fizice şi trecerii din nou la destinele mentale din străvechimi, dinainte de ultima glaciaţiune. 

Aşadar noi avem azi deja şi experienţa atât de veche dinaintea Pământului, şi experienţa adaptării ei la cele pământene din acele vremuri de început a epocii fizicii, şi experienţa ultimelor vieţi din mileniile apropiate; în plus avem intuiţii, clar-intuiţii şi clarsimţuri care se dezvoltă încet – dar sigur, care fac o adevărată bogăţie de pregătiri pentru evenimentele deosebite ale vieţii noastre curente şi ale celor ce vor veni. 

Dar dacă vorbim de pregătirile primarilor, dintre care majoritatea sunt la prima lor călătorie regresivă şi nu este de loc uşor acest lucru, să discutăm şi despre ajutătorii secundari: ei nu se pregătesc – ei ajută primarii să se pregătească pentru destinele următoare şi apoi se întrupează alături de ei pentru a-i ajuta chiar din mijlocul lor. Dar chiar acest fel de ajutor devine o pregătire pentru destinele lor viitoare pe care le vor petrece tot în mijlocul primarilor ajutaţi. Au experienţă multă, orientări avansate, astfel încât pot intra în destinele lor, care cuprind execuţii cu multe detalii şi cu calitate avansată, oferind exemplu personal celor din jur. În general ei nu vor avea sarcini cu obiective de muncă fizică multă, căci munca este nobilă oricum pentru ei – dar şi primarii trebuie să ajungă la pricepere, orientare, detaliu, calitate şi drag de a o desfăşura, la fel ca şi ajutătorii lor. Când însă primarii vor avea nevoie de calitate şi complexitate, vor apela indiscutabil la ajutătorii secundari pe care îi vor intui imediat, datorită priceperii, pătrunderii în specialitatea necesară, siguranţei, calmului lor. 

Dar ajutătorii secundari au acest “handicap” – al dezobişnuirii de pregătirile personale – pe care însă nu trebuie să le piardă din vedere, căci evoluţiile lor cuprind şi consolidează tot ceea ce au pierdut din vedere din manifestările lor primare. În evoluţiile lor viitoare vor avea nevoie de ele, şi pentru ei înşişi, şi pentru a-i impulsiona pe cei ajutaţi – în complexităţile deosebit de importante care vor reveni în viaţa omenirii. De aceea ei chiar au ca sarcină specială în primul rând pregătirile pentru orice este de făcut în viaţa lor fizică, în timp ce o derulează. Pot să facă în linii mari orice fără pregătiri, orientându-se din mers, dar ei au ca impulsuri speciale creşterea calităţii oricăror manifestări personale, chiar şi în cazul unor schimbări bruşte, simultane sau consecutive (serviciu, familie, domiciliu, etc.) pentru care au posibilitatea să se pregătească dinainte, simţind intuitiv schimbările. 

Legătura de destin între primari şi ajutătorii lor secundari din acest punct de vedere este întărirea intenţiei de pregătire pe care secundarii cu putere energetică radiantă foarte mare o radiază în jurul lor. Pe scara evoluţiilor, de la ei o primesc imediat în primul rând spiritele galactice  şi, cu toţii, chiar dacă nu conştientizează acum acest lucru de la bun început, conlucrează direct, pe orice plan, cu primarii care se află pe Pământ prin călătorii regresive. 

Ne susţinem şi ne ajutăm mereu unii pe alţii, indiferent dacă conştientizăm sau nu. Din subconştientul nostru apar intuiţiile, multora chiar deja clar-intuiţii şi apoi clar-simţuri întăritoare, toate relevându-ne experienţa noatră întotdeauna înălţătoare, viguroasă în felul ei chiar dacă puţin conştientizată la început, în această perioadă de trecere de la o vibraţie la alta.

Tocmai de aceea şi noi, în vieţi de mult trecute, şi alţii care azi ne sprijină în calitate de ajutători astrali, am căutat să ne consolidăm cunoaşterile, priceperile, orientările, implicările în orice fel de condiţii de trai. 

16. TEMATICA CONŞTIINŢEI (continuare pentru CONŞTIENŢA ŞI CONŞTIINŢA OMENIRII ÎN MILENIUL VIII î.H.)

Este un subiect mult mai scurt, dacă ştim azi cum să-l abordăm. Conştiinţa pune în discuţie alegeri pe care omul le are de făcut între o formă nouă şi o formă veche de manifestare, între manifestări negative şi pozitive, distructive şi constructive, între egoism şi altruism: la orice nivel şi în orice fază de evoluţie. Oamenii acelor vremuri ştiau limitările lor în funcţie de evoluţia pe care o avea fiecare, mai ales în condiţiile în care ştiau bine cu toţii că la un moment dat fiecare popor va cuprinde întrupări ale unor spirite cu evoluţii foarte diferite până la nivel familial, de cuplu familial. Iar acest lucru avea să dărâme vechi cuminţenii familiale, de aşezare, de popor, din cauza nepotrivirilor de încredinţare cu care fiecare venise pe Pământ. Şi nici un om nu putea veni atunci, în faţa semenilor săi, decât cu atitudinea sa plină de corectitudine, o atitudine rectilinie, verticală şi fără egoisme în alegerile sale. De fapt pare prea simplist să numesc numai egoismul, dar el stă la baza tuturor nedreptăţilor lumii din ultimele 4-5 milenii (o cifră în medie la nivel mondial). Interesele personale şi de grup restrâns se împletesc şi stau la baza agresiunilor apărute ca urmare a pierderii posibilităţilor de urmărire a propriilor interese. 

Iar oamenii din vremurile pe care le studiem acum ştiau foarte clar că orice frică omenească derivă din frica de diminuare, şi apoi de pierdere a puterilor spirituale cu vibraţie înaltă şi foarte înaltă: mai ales cele mentale şi astrale prin care orice om putea cunoaşte în profunzime întreaga lume în care trăia. Este o frică subconştientă şi sunt necesare multe trăiri, în multe locuri din univers (pe unde s-au format tot feluri de frici) pentru ca ea să se diminueze şi să reducă viteza de acumulare a altora noi, în condiţii şi ele mereu noi de trăire, oriunde în acest univers. 

De asemenea, oamenii ştiau bine că nu vor mai beneficia de cumularea puterilor şi cunoaşterilor pe grupuri spirituale, aşa cum veniseră pe Pământ. În trecut o aşezare era formată prin întruparea unui grup compact de spirite cu aceeaşi evoluţie; treptat aveau să se amestece grupurile spirituale, pentru ca fiecare spirit în parte să se obişnuiască să trateze pe oricine ca pe propriul său frate spiritual. Şi aici ne putem aminti despre povestea biblică a Turnului Babel – metaforizarea pulverizării grupurilor spirituale piramidale: pulverizarea grupurilor spirituale are exact această raţiune de a nu se forma cu uşurinţă influenţe puternice directe reciproce (turn, puternic, compact), ci numai de la distanţă fraţii spirituali să se poată ajuta reciproc. Fiecare să se orienteze singur, relativ singur, ajutând şi lăsându-se ajutat la rândul său de oricine din jurul său. Doar în destinele din vremurile echilibrante, calme, liniştite fraţii de spirit şi de grup au fost întotdeauna împreună; şi vor fi din nou în viitorul apropiat cei ce vor rămâne pe Pământ (pentru că mulţi vor pleca de pe Pământ, întorcându-se în locurile din univers de unde au venit pe Pământ): din nou se vor ajuta reciproc, în deplină cunoştinţă de evoluţiile lor împreună – să-şi depăşească tendinţele din vieţile fizice anterioare cu manifestări agresive, depresive, perverse, dispreţuitoare, etc., şi să continue toate lucrările specifice perioadei care va urma. Este necesar de atenţionat în acest sens faptul că oamenii s-au grupat în timpul acestei perioade grele (şi continuă încă şi acum) în funcţie de interese personale – spirituale sau materiale, în grupuri mai numeroase sau mai restrânse din acelaşi popor, în grupuri de popoare sau grupuri de indivizi din popoare diferite dar cu aceleaşi înclinaţii. 

Trăim cu toţii, mai mult sau mai puţin, sub influenţele vibraţionale considerabil de puternice ale lumii, sub imperiul uitării importanţei conştiinţei înalte de odinioară, a evoluţiei noastre avansate, dar momentan necunoscute – doar intuite prin pretenţiile de multe ori absurde cu care ne prezentăm în faţa lumii, crezând că ni se cuvin mai multe decât primim.... 

Azi toate acestea nu sunt percepute ca atare – dar în avans fiecare om a ştiut ce nivel de putere a conştiinţei poate avea în situaţiile, conjuncturile în care aveau să se desfăşoare întrupările personale, lăsând pentru alte cicluri de vieţi – după multe şi detaliate întăriri pe alte meleaguri ale universului – re-verificări ale celor de care vom fi în stare să manifestăm în spaţiile cu vibraţii joase. 

Ceea ce putem numi azi puterea noastră spirituală la opoziţie – sau rezistenţă în faţa vibraţiilor joase – aduce în viaţa noastră nu neapărat subtilităţi cât manifestări brute de care scapă greu orice spirit. Subtilităţile există, dar deocamdată ele nu sunt urmărite până când cele grosiere nu sunt cunoscute în detalii: tocmai de aceea cei care ne punem întrebarea de ce nu vor oamenii să se preocupe de spiritualitate, când ar trebui să se gândească serios la acest aspect. Cei care sunt la prima lor călătorie regresivă doresc să-şi cunoască manifestările grosiere, brute, brutale, dar şi cei vechi, şi foarte vechi în asemenea călătorii, au nevoie de astfel de cunoaştere, a manifestărilor brutale – căci ne trebuie tuturor să descoperim influenţele pe care le primim în acest fel de mediu planetar. Nu numai înfluenţele exterioare lucrează asupra noastră: tot timpul ni se dezvoltă alte forţe radiante spirituale, care au tendinţa să ne tragă în jos, şi doar prin voinţa şi conştiinţa noastră ne putem întărim forţele radiante vechi, deja dezvoltate, corectate şi consolodate; prin puterea celor vechi, consolidate, le vom dezvolta treptat şi pe cele mici, cele mai noi, care la rândul lor ne vor îmbogăţi şi întări mereu puterea spirituală totală. 

Dezvoltarea radiaţiei noastre totale este un proces care se petrece permanent – şi nu ştim azi despre astfel de dezvoltări. Dar vom consolida şi acest fel de cunoaştere, în condiţiile de azi: căci în trecut, în vibraţii înalte, am fost conştienţi de acest lucru şi am fost de asemenea conştienţi că în vibraţii joase – ca şi în variaţii puternice de vibraţii, aceste diferenţe ne pot trage cel mai mult în jos, spre manifestări agresive mai ales, dar şi spre alegeri dubioase, care ni s-ar părea ciudate comparativ cu încredinţările pe care le avem despre propria noastră persoană. Şi descoperim că ştiam cândva că lucrurile se vor petrece în acest fel, şi acceptarea acestui fapt ne poate ajuta mult să ne observăm cu atenţie intenţiile, atenţiile, dar şi intuiţiile. 

Desigur este mult de asimilat în asemenea condiţii, nu este nimic uşor – dar noi chiar ne-am bazat pe astfel de condiţii grele pentru a face eforturi de ridicare a sufletului din propriile sale căderi de o clipă... Sunt complexităţi care scot din profunzimile sufletelor noastre multe neacceptări, superficialităţi, nerecunoaşteri – toate având drept scop reluarea, după terminarea vieţii fizice, analizarea şi corectarea necesară înaintărilor noastre.

Ne-am obişnuit să credem că evoluţiile sunt liniare, mereu ascendente – dar ele ne aduc de fapt întoarceri nu neapărat pentru că nu am învăţat ceva sau ne-am lăsat influenţaţi de cineva – ci pentru că permanent ni se dezvoltă noi raze, plăpânde la început, care prin neputinţa lor proprie, naturală, ne trag momentan înapoi. Este ca şi cum am spune că naştem un copil care ne atrage toată atenţia şi ne cere nu numai renunţari la alte activităţi frumoase, plăcute, minunate, interesante, ci şi oboseli, nervi, pe care nu ni le dorim – dar le avem... Dar “copiii” aceştia cresc şi ne vor ajuta în toate celelalte manifestări, întărindu-ne reciproc, crescându-ne unul pe altul. 

Acestea sunt cele mai profunde legităţi ale evoluţiilor noastre şi treptat le putem pătrunde chiar şi în timpuri atât de grele ca şi cele pe care încă le mai traversăm şi azi... Să avem numai răbdare cu noi, dar mai ales cu cei din jurul nostru...

...Şi toate acestea erau cunoscute în vechime – ne-am obişnuit, cred, cu această idee!!!... dar o astfel de cunoaştere mergea oricum mult mai departe, omul lucra permanent cu el însuşi din absolut toate punctele de vedere pentru a-şi creşte şi consolida forţele spirituale în toate firele de destine care aveau să-l conducă tot mai departe. 

Dorinţa fiecărui om a fost atunci să poată rămâne în cadrul acestor înalte idealuri profunde, chiar dacă cu greu majoritatea oamenilor le vor cunoaşte dar nu se vor pute ridica la nivelul împlinirii lor: dar nădăjduiau că măcar să simtă cândva tendinţa personală de înălţare către asemenea idealuri...

15. CONŞTIENŢA ŞI CONŞTIINŢA OMENIRII ÎN MILENIUL VIII î.H: TEMATICA CONŞTIENŢEI

I. IDEI PRINCIPALE

1. Conştientizarea totală de către oamenii acelor timpuri a liniilor temporale: trecut-prezent-viitor, urmărind în prezentul lor dezvoltarea forţelor spirituale fizice prin manifestarea fizică curentă.

2. Conştientizarea liniilor de transcendenţă în formarea speciilor planetare (inclusiv a speciei umane) şi reînnoirea corporalităţii umane după ultima glaciaţiune, din Moşii fiecărei rase umane.

3. Conştientizarea păstrării capacităţilor multisenzoriale, pentru o perioadă relativ scurtă de timp, care erau însă în diminuare permanentă, pentru a lăsa loc dezvoltării forţelor spirituale fizice în principal, cu minimalizarea celor mental-astrale.

4. Crearea tradiţiilor: prin traducerea în manifestări fizice, cu ajutorul creaţiei materiale, a capacităţilor de percepţie multisenzorială. 

II. DETALII, DISCUŢII

De ce studiem în mod prioritar acest mileniu VIII î.H.?...

Desigur, puteam începe cu perioada în care Moşii au traversat singuri perioada de după ultima glaciaţiune, timp petrecut de dânşii în locaţii stabilite cu mult înainte de acest eveniment (metafora biblică spune “Arca lui Noe”), adică stabilite imediat după penultima glaciaţiune când omenirea începea – sensibilizată puternic de experienţa petrecută în timpul paznicilor - să se pregătească de petrecerea extrem de complexă a ultimei glaciaţiuni. Şi cunoştea, în acelaşi timp cu propriile pregătiri, şi pregătirile pe care le efectuau Moşii pentru reluarea cursului normal al omenirii după această ultimă glaciaţiune. 

De ce – o altă întrebare – facem referinţă la această ultimă glaciaţiune? deci nu o experienţă nouă, nemaitrăită până atunci, căci mai fuseseră şi alte glaciaţiuni petrecute de spiritele umane pe Pământ. 

Întrebarea – şi răspunsul – este valabilă doar pentru noi acum, căci omenirea în totalitatea ei ştia bine atunci de ce, şi cum se derulau evenimentele, conform unei planificări riguroase, realizată de coordonatorii centrali ai tuturor evoluţiilor terestre (şi nu numai: ci total galactice, cunoscute de toţi). Perioada ultimei glaciaţiuni a avut o importanţă uriaşă, întrucât a constituit parcurgerea unei etape de o extrem de vastă experienţă lucrativă, cum nu mai existase pe Pământ. Căci dacă activităţile erau mult mai complexe oricum decât orice fel de activitate pe care o cunoaştem acum, din vieţile fizice, complexitatea celor petrecute înainte, în timpul şi imediat după fenomenologia ultimei glaciaţiuni este foarte departe de cunoaşterea şi înţelegerea noastră contemporană. Este şi cauza din care toate acestea, descrise astfel, nu sunt crezute de mulţi oameni – ci doar de către cei care au azi o conştienţă activă în acest sens, datorată intuiţiilor lor puternice, clar-intuiţiilor şi deschiderii percepţiilor multisenzoriale conştiente. De asemenea, la sfârşitul ultimei glaciaţiuni, toată omenirea trăitoare în acel moment pe Pământ, mai puţin cei ce aveau să rămână Moşi ai popoarelor şi Călători ai Moşilor, şi-au dematerializat toate creaţiile materiale (case şi nave de deplasare personală) şi corporalitatea proprie fizică+eterică, rămânând ca entităţi astrale în preajma Pământului, urmărind atent toate cele ce se petreceau în continuare pe planetă. De altfel, aşa proceda fiecare om în mod normal pentru acele vremuri, şi în întreaga epocă mentală a omenirii, când părăsea destinul fizic: la fel ca şi acum, mai puţin acţiunile de dematerializare şi împământarea materiilor acestor două corpuri, dintre care corpurile eterice se destramă în primele zile după deces, iar corpurile fizice rămân în grija familiei, îngropate în cimitire. Dar destinul continuă, sub formă de entitate astrală, până la realizarea tuturor sarcinilor înscrise în destinul personal. 

În scopurile urmărite, Moşii s-au retras în locurile special create anterior, aşa cum am mai spus, locuri pe care metaforic Biblia le-a numit „arce” (arca lui Noe, de exemplu – întrucât complexitatea acestor locuri era prea greu de descris, de multe ori foarte greu de înţeles această complexitate, despre care vom discuta şi noi cândva); în asemenea locuri au trăit copiii Moşilor: care au constituit prima generaţie a omenirii noi, cu o corporalitate nouă, adecvată vieţii majoritar fizică. Era – şi este – o corporalitate cu straturi ale corpurilor astral, mental şi cauzal care aveau să se adapteze rapid, dar treptat, la scăderile de vibraţie planetară extrem de accentuate după ultima glaciaţiune, diminuându-şi volumul straturilor interioare. Acesta a şi fost rostul schimbării corporalităţii (despre care discutam în studiile anterioare) după ultima glaciaţiune, căci dacă omenirea ar fi mers mai departe cu creaţia mentală, cu materializarea/dematerializarea ca procese care folosesc energii şi materii în volume uriaşe, dislocate cu forţe mentale uriaşe, prin folosirea tuturor acestor forţe s-ar fi distrus repede întreaga planetă, poate chiar în mai puţin de 100 de ani. Totul s-a evitat prin trecerea omenirii de pretutindeni la manifestare preponderent fizică, cu creaţie fizică din resurse gata create (planetare: pământuri, metale, cristale, lichide; ale biosistemului: lemn, fibra, os, etc.) – adicăt tot ceea ce ştim azi foarte bine. 

Următoarea perioadă a fost aceea a răspândirii oamenilor care ieşeau treptat din locaţiile Moşilor, pregătiţi de dânşii cu întreaga cunoaştere a noilor forme de trăire. Erau pregătiţi deja să-şi valorifice experienţa proprie anterioară, dinainte de venirea lor pe Pământ, din evoluţiile creatoare cu corpul fizic anterioare Pământului, precum şi din experienţa pregătitoare de viaţă fizică din timpul Paznicilor din străvechimi. Răspândirile lor în teritorii au fost de asemenea coordonate de Moşi la un nivel general, iar oamenii au muncit mai departe la organizările aşezărilor lor, de la nuclee de câteva case – la aşezări (sate le numim azi) cu diverse şi complexe organizări de activităţi: şi pentru fiecare familie, şi comune aşezării întregi. 

A fost o perioadă în care, treptat – dar cu foarte mare atenţie, cu deosebită concentrare mentală şi astrală, s-au dezvoltat toate activităţile care fuseseră restrânse la început, trecând treptat toate în planul fizic: creaţie fizică, dar şi hrănire, deplasare, comunicare, relaţionare. 

Oamenii porneau într-un nou fel de viaţă, după adaptarea tuturor spiritelor umane de la spaţiile restrânse (din locaţiile Moşilor) pe spaţii ample, deschise, în plin mediu planetar variat şi mereu schimbător. La sfâşitul mileniului IX î.H. s-a încheiat această adaptare a omenirii, ceea ce însemna trăirea cu siguranţă, cu uşurinţă, fluid, lin, flexibil, în manifestări cu corpul fizic, folosind corpul mental şi corpul astral însă cu maximum de atenţie: pentru ca tentaţia de a derula activităţi mentale şi astrale să nu mai fie majoritare, în defavoarea celor fizice. Fiecare om era complet conştient de necesitatea cursivităţii folosirii corpului fizic, paralel cu folosirea curentă, dar redusă la strictul necesar zilnic, a studiului mental-astral, mutând permanent accentele pe percepţiile şi activităţile fizice curente: totul pentru consolidarea treptată a acestor folosiri ale corpului fizic. Dar cel mai important lucru al vremurilor pe care le studiem era legat de două tipuri de activităţi:

1. Drumurile spirituale pe care fiecare om le efectua în locurile natale: adică în spaţiile cu vibraţie asemănătoare locului de naştere proprie, iar pe de altă parte drumurile mai lungi sau mai scurte pe care fiecare om le făcea în vibraţiile altor continente, diferite de ale continentului în care se născuse şi trăia în continuare viaţa sa curentă. 

2. Punerea în forme fizice a celor percepute încă clar atunci prin simţurile corpului mental şi corpului astral, sub formă care azi ajunge la noi ca tradiţii şi, pentru cei ce au o mai mare profunzime a înţelegerilor şi necesităţilor în aplicaţii: ceea ce azi numim „arte” – artele fundamentale, artele tradiţionale. 

Aduceam în discuţie, la începutul articolului, tematica conştienţei şi conştiinţei umane – cele două concepte sunt despărţite abia de câţiva ani în gândirea noastră, foarte puţin de-a lungul timpului s-a făcut această diferenţă – şi nicidecum nu a existat în proporţie de mase. 

Omenirea era conştientă – aşadar discutăm despre conştienţă – de faptul că trăia epoca cea mai complexă dintre cele trecute şi mare parte din viitorul său apropiat, până la revenirea activităţilor majoritar mentale şi astrale, cuprinzând şi creaţia materială mentală. Este necesar să privim fiecare epocă a omenirii în funcţie de creaţia materială umană, generalizată pe toate continentele. Omenirea avea în acele timpuri:

– percepţiile mentale încă intacte: corporalitatea fluidică fiind în închidere – dar încă nu avea straturi interioare în stare latentă; se folosea integral cunoaşterea astrală, prin călătorie astrală: prin desprinderea parţială a corpului astral de restul sistemului corporal, circulaţia conştientă şi efectuarea de studii proprii în galaxie, în deplină conştienţă, prin totală voinţă proprie, în orice moment dorit de om (nu numai în somn, aşa cum se petrec lucrurile majoritar azi, în perioada de somn). 

Şi ceea ce era specific momentului – oamenii fiind deplin conştienţi de valoarea lor, la un loc, se întăreau în vederea realizării celor două obiective descrise mai sus, conştientizând în egală măsură trecutul mental al omenirii, prezentul lor pregătitor pentru viitorul apropiat şi mai îndepărtat, şi însuşi acel viitor tenebros, întunecat, pentru care fiecare om se consolida înainte de intrarea în el, în mod conştiincios, pentru a trece această epocă fizică cât mai echilibrat posibil;

– percepţiile corpului fizic, cu care omul se obişnuia treptat în acele vremuri, având siguranţa că în acel moment putea să le folosească plenar, incluzându-le integral în manifestările proprii de pe nivelele corpurilor fluidice, care nu erau încă stinse, aşa cum spuneam mai sus: mai ales cele mentale şi cauzale. Omul avea nevoie să se concentreze total asupra celor fizice, ocolind pe cât posibil pe cele mentale şi astrale în mod curent, ştiind că în viitor simţurile corpurilor fluidice se vor închide – chiar dacă nu de tot. Dar omul nu va mai fi conştient de ponderea lor mică, deşi reală, concretă şi va trăi aşa cum simţea, fără să-şi pună întrebările de rigoare. Însă doar în vieţile grele, agresive, la limita de subzistenţă, ele aveau să rămână insesizabile pentru omul obişnuit deja numai cu simţurile corpului fizic, iar această perioadă avea să fie relativ scurtă – grea, dar scurtă. Cândva avea să fie conştient de tot ceea ce l-a ajutat în vremurile grele să compenseze măcar emoţional ceea ce nu mai avea mental, căci spiritul care este obişnuit cu frumuseţea naturală a universurilor în care trăieşte are nevoie, mult timp din evoluţiile sale de început, de susţinere pe orice cale (mai ales emoţională la început) a continuităţii efectelor naturii planetei şi ale cosmosului asupra simţurilor sale. Şi acest lucru este necesar mai ales în situaţia în care perioada închiderii căilor corporale de acces către profunzimile planetei şi cosmosului, foarte scurtă de altfel. Este scurtă – comparativ cu întreg ciclul de vieţi pământene, după care revenirea se poate face rapid dacă este ajutată, susţinută corect: adică păstrând echilibrul între toate felurile de manifestări, ceea ce înseamnă de fapt echilibrul folosirii în viaţa curentă a tuturor seturilor de raze ale spiritului care pot să fie folosite fără să fie periclitată viaţa planetei şi a biosistemului ei. 

Şi pentru că am ajuns într-un asemenea punct al discuţiilor noastre, să facem o scurtă paranteză cu necesitatea acestui tip de ajutor. Un ajutor care este necesar pe două fronturi pentru spiritele creatoare care urmăresc, profund în subconştientul lor (înafara celor care păstrează o conştientizare totală în toată această perioadă: aceştia fiind Moşii popoarelor): protecţia planetei şi protecţia tuturor spiritelor întrupate pe ea şi în jurul ei. Să detaliem puţin aceste două direcţii:

1. Ajutor pentru desfăşurarea propriilor vieţi, precum şi a vieţilor celor din jur, la un nivel optim pentru propria subzistenţă (dar optim la nivelele cele mai joase ale vibraţiei planetei, nu numai cele mai înalte), când se consolidează toate manifestările proprii pentru sine şi societate: muncă fizică care să nu presupună concurenţa - ci conlucrarea; orientări în lumea de întrupare folosind majoritar simţurile fizice pentru activităţi fizice principale şi colaterale, dar tot atât de importante ca şi munca principală: care este creaţie materială fizică în detaliile cele mai profunde, folosind nu numai materiale fizice, ci şi puterile fizice în activităţi de tot felul (zbor, înot, viteze de deplasare proprie diferită, cu greutate diferită, în condiţii corporale diferite (condiţii de muncă grea, de handicap, etc.). Desigur am putea continua cu liste întregi, dar deja suntem obişnuiţi azi să le analizăm pe toate (sclavie, boli, bătrâneţe, etc.).

2. Necesităţi mult mai profunde merg în profunzimea întrupărilor. Suntem, şi vom fi în eternitate ajutători şi învăţători de o anvergură din ce în ce mai profundă pentru noi înşine şi pentru generaţiile noi de spirite care intră în evoluţii. Noi, ca ajutători universali, vom ajunge să avem puteri de adaptare mai rapidă – în orice mediu planetar, de oriunde, din orice galaxie. Intrăm la întrupare, ne facem sarcina, plecăm: fără să ne plângem, fără să-i plângem pe cei plecaţi, ştiind că ne facem datoria şi plecăm în alte părţi, pentru a ajuta mai departe. Învăţăm să ne concentrăm, să luptăm cu noi înşine pentru a ne menţine concentraţi şi a depăşi greutăţile, ne confruntăm cu necesităţi de gândire rapidă şi complexă găsind soluţii pentru a uşura trăirile noastre şi ale semenilor în astfel de situaţii. De aceea ne consolidăm în condiţii optime, apoi învăţăm să ne descurcăm cât mai onorabil în condiţii grele sau diferite de orice altele cunoscute, aşa cum sunt de diferite condiţiile de la o planetă la alta în această zonă a universului. 

Înţelegând necesităţile diferite de trai de la un loc la altul înţelegem de ce ne confruntăm la un moment dat cu bătrâneţea sau handicapul: condiţii de gravitaţie puternică de pe alte planete, în care abia ne putem mişca, condiţii de trai pe alte planete care mor sub dilatări sau explozii stelare, în care întrupaţii au nevoie să se apere, să se ajute reciproc pentru a depăşi asemenea greutăţi, cu oboseala tuturor razelor posibil de folosit în manifestări de toate felurile, nu numai a celor fizice. Sunt doar câteva exemple, în continuare putem să înţelegem astfel orice altă greutate cu care ne confruntăm acum ape Pământ. 

(Se poate urmări studiul “COPILĂRIA ŞI BĂTRÂNEŢEA OMULUI – AJUTOR PENTRU O VIAŢĂ ETERNĂ”)  

Şi despre care înţelegeam bine atunci – dar foarte puţin acum. Dar conştienţa ne va reveni şi vom lucra asupra noastră să ne întărim percepţiile, să nu ne mai temem de “relele” Pământului. 

Iată deci că:

– asemenea perioade cu vibraţie foarte joasă ne sunt absolut necesare: dar ele ne sunt date pentru perioade scurte de timp deocamdată, întrucât ne par extrem de agresive şi devin astfel obositoare pentru spirit în ansamblul lui – nu numai pentru trăirile fizice;

– revenirea ne este ajutată, să fie rapidă, cu înţelegeri ale existenţei unor “unelte” care ne-au menţinut măcar subconştientul – dacă s-a putut conştientiza tot timpul – în înălţarea sufletului, în mijlocul acestor condiţii grele de trai: acesta este obiectivul major al tradiţiilor oriunde pe Pământ, în orice vremuri. Ele ţin de: muzică (pe baza existenţei simfoniilor naturale ale sunetelor fundamentale ale cosmosului, planetei, biosistemului planetei); artele plastice, vestimentare şi decorative: colorate în armoniile universale ale aurelor = luminiscenţelor fundamentale ale oricăror feluri de corporalitate şi creaţii materiale ale omului; arhitectonice, care păstrează elementele cele mai importante ale structurilor planetare (arcuri ale canalelor eterice matriceale ale planetei cu frumoasele lor celule bleu-liliachii de stabilizare vibraţională, alte elemente matriceale corporale şi planetare); dansuri şi alte feluri de mişcări corporale asociate cu sunetele lor fundamentale (realizat de muzica instrumentală şi vocală însoţitoare). Şi vom studia în amănunt aceste tradiţii, cu multe dintre particularităţile lor, aşa cum au ajuns la noi azi. 

Aşadar, fundamentul tradiţiilor este format din percepţiile multisenzoriale umane. Şi să nu uităm niciodată că ele, aceste percepţii atât de complexe, sunt PERMANENT existente în viaţa noastră, ele creează fondul natural al trăirilor noastre, chiar dacă nu le conştientizăm cu toţii – ci doar relativ puţini dintre noi am ajuns în acest moment planetar să ni le conştientizăm şi să ni le acceptăm ca nefiind boli sau “alterări” ale conştienţei (nu conştiinţei) curente. Puţini dintre noi au încredere în intuiţiile frecvente sau chiar în clar-intuiţii (despre care de regulă nici nu ştim că ar exista). Când vom ajunge să avem încredere în astfel de trăiri, să acceptăm că ele fac parte integrantă din viaţa noastră, vom înţelege şi accepta de asemenea şi baza transcendentă a tradiţiilor, a tuturor artelor, care ne-au păstrat tot timpul acesta din urmă în frumuseţea profundă deosebită a tuturor celor ce ne înconjoară!!!... Şi astfel vom reuşi să depăşim rapid greutăţile inerente ale revenirilor, apreciind toate cele ce au fost cândva create – chiar de noi, în alte întrupări sau de fraţii noştri de pretutindeni...

Vom detalia elementele acestea legate de tradiţiile tuturor popoarelor, în măsura în care ne va permite timpul, în studiile viitoare. 

Important este să înţelegem că oamenii erau perfect conştienţi de toate acestea, erau perfect conştienţi de necesităţile lor împletite: şi în viaţa curentă care se îndrepta inexorabil către viitorul sărăcit astfel, dar şi în perioada în care revenirile, după numai 4-5.000 de ani pământeni, trebuiau să fie rapide şi curate, spălând astfel efectele greutăţilor perioadei agresive, obositoare, pe care tocmai o finalizăm acum. 

14. CUNOAŞTEREA PROFUNDĂ A SCHIMBĂRILOR ÎN COMPORTAMENTUL UMAN

I. IDEI PRINCIPALE

1. A fost perioada cu comportamentele cele mai elevate ale întregii omeniri după ultima glaciaţiune.

2. Oamenii au fost conştienţi şi de trecutul lor, şi de prezentul cu ajutor reciproc pentru dezvoltarea tuturor activităţilor fizice, şi de comportamentele în permanentă schimbare, spre negativ, ale viitorului.

3. Sub influenţa memoriilor spirituale proprii, a îndrumărilor bianuale ale Moşilor şi Călătorilor Moşilor, ale drumeţiilor proprii introspective în propriile teritorii şi în teritoriile altor popoare, oamenii consolidau cele mai avansate comportamente şi activităţi, dezvoltau relaţii de într-ajutorare pentru consolidarea lor, fără de care erau conştienţi că orice comportament de-a lungul timpului, în continuare, ar fi fost mult mai agresiv pentru ei înşişi şi pentru întreaga planetă. 

II. DETALII, DISCUŢII

Am discutat de-a lungul timpului în fel şi chip despre manifestările comportamentale ale oamenilor în etapa mentală, adică în etapa planetară cu vibraţii foarte înalte. După ultima glaciaţiune, vibraţia medie planetară a continuat să scadă, mult mai abrupt decât înainte, sub incidenţa radiaţiilor cosmice pe care plafonul ceţos, care exista în perioada cu vibraţii foarte înalte, le reţinea şi proteja astfel planeta şi biosistemul ei. De asemenea, plafonul ceţos a menţinut, ca stare permanentă a planetei înainte de ultima glaciaţiune, o vibraţie înaltă în structurile ei, suficient de înaltă pentru ca toate vieţuitoarele să evolueze în mod optim, odihnitor, pentru fiecare specie în parte. Cele discutate anterior, despre schimbarea mediului natural general şi despre schimbarea corporalităţii umane ne conduc de asemenea la înţelegerea tuturor schimbărilor comportamentale ale oamenilor. Azi le acceptăm mai greu, dar în perioada studiată - cu cca. 8.000-10.000 de ani în urmă - erau înţelese mai ales schimbările din comportamentul uman: aşa cum fuseseră în străvechimi, aşa cum erau în timpul lor şi mai ales cum aveau să devină în viitor. Asemenea schimbări nu au avut loc brusc, ci treptat, şi mai ales în deplină înţelegere a celor care se petreceau, cu o încredere bazată pe cunoaşterea tuturor celor trecute, prezente şi viitoare, pe înţelegerea factorilor care conduseseră la toate modificările pe care le-am discutat anterior: spirituale (aici – cu referire la grupurile spirituale întrupate), de mediu planetar, de corporalitate, pe scurt – înţelegerea evoluţiilor aflate în derulare pe Pământ. Şi mai ales oamenii ştiau, şi urmăreau permanent, variaţiile vibraţiei medii planetare, toate micile şi marile ei variaţii: de la o zi la alta, de la un an la altul, de la un grup de ani la următorul, aşadar urmărindu-le atent pe toate, aşa cum se derulează ele în mod natural.  

Dar ştiau şi că percepţiile oamenilor se diminuau de la o perioadă mai lungă de timp la alta, însă atunci, în acele vremuri, nuanţele comportamentale nu se schimbau, oamenii fiind perfect conştienţi că:

– în trecut puteau să ridice vibraţia aşezărilor lor după o glaciaţiune, lăsând apoi treptat ca vibraţia să se diminueze până la naturalul planetar; în vremurile lor nu o mai puteau face – şi nici nu o mai doreau de altfel, înţelegând perspectiva diminuării naturale, precum şi motivele pentru care nu mai aveau această putere şi nici nu mai aveau sarcini pe măsura ei;

– în prezentul lor, ceea ce puteau face cu multă uşurinţă era păstrarea calităţii înalte a creaţiei lor şi a derulărilor comportamentale în familie, în aşezare, care le era societatea de bază în continuare; apoi în drumurile lor în lume, unde o astfel de calitate creştea conştient de la un drum la altul al oricărui om din aşezare, pe măsura creşterii experienţei proprii şi de la un om la alt om, căci toate noutăţile şi înţelegerile erau analizate în prezenţa învăţătorului din propria aşezare, astfel încât experienţele fiecăruia circulau rapid de la un o familie la alta. 

Cunoşteau deosebirile care urmau să apară în viitor nu numai după specificul aşezărilor în funcţie de continent, şi de locul pe continent, ci şi ca urmare – cel mai important lucru pe care îl ştiau cu toţii – a faptului că pentru acele popoare care vor termina primele sarcinile lor pământene şi vor pleca primele de pe Pământ, Moşii lor vor pleca mult mai repede din mijlocul lor, pentru a le lăsa mai mult timp pentru libertatea de a se manifesta aşa cum puteau ei, aşa cum simţeau ei în mod natural: mai presus de prezenţa Moşilor care răspândeau vibraţii înalte şi astfel determinau oamenii să le urmeze învăţăturile. Obişnuinţele lor de până atunci fuseseră să urmeze sfaturile celor cu ştiinţă mai multă, să acţioneze conform unui exemplu de conducător cu înalte forme de manifestare personală. Asemenea spirite cu experienţă, orientare şi putere de adaptare mai puţină aveau însă nevoie să-şi cunoască propriile lor manifestări, bune sau rele, pe care le puteau avea chiar în lipsa unui conducător spiritual de cea mai înaltă calitate spirituală: adică să se manifeste aşa cum trăiau liber în alte zone din univers de unde veniseră pe Pământ, ordonându-şi singuri acţiunile fără a depinde de un conducător. Aveau nevoie cu toţii să se cunoască pe ei înşişi cum se comportau în situaţii grele, planetare şi sociale, începând chiar cu conducătorii aleşi sau moşteniţi în fruntea societăţilor lor, dar care făceau parte chiar din grupurile spirituale cu care veniseră pe Pământ. Conducătorii aleşi, de acest fel, ai grupurilor care aveau să stea cel mai scurt timp în continuare pe Pământ, au apărut cu puţin timp înainte de începerea retragerii majorităţii Moşilor din lume, adică de regulă la sfârşitul mileniului IV î.H. În restul popoarelor, majoritatea Moşilor se va retrage treptat de-a lungul mileniului I î.H. – mileniul I d.H., iar în continuare aveau să rămână doar câţiva în mijlocul lumii, acolo unde, şi când vor socoti dânşii că oamenii sunt pregătiţi să-şi asume responsabilităţile reale, de înaltă calitate şi moralitate, necesare trecerii acestei perioade grele. 

Geţii ştiau bine aceste lucruri şi mai ştiau că:

– Moşii lor vor fi printre ultimii care vor pleca din mjlocul lor, rămânând încă un timp până după schimbarea vremurilor: o schimbare mult aşteptată, de la “întunecarea” luminii (aurei) cerurilor şi pământurilor – la începerea “luminării” acelei lumini interioare, radiante, a puterii luminiscenţei cerurilor şi pământurilor, ce până atunci mersese tot timpul spre întunecare; azi numim acest proces "diminuarea vibraţiei planetare", diminuare schimbată acum 2000 de ani cu creşterea ei: creşterea vibraţiei planetare - a vibraţiei întregii galaxii, a întregii zone locale a universului;

– călătoriile geţilor prin lume aveau să treacă dintr-un registru deschis, adică de parcurs direct prin mijlocul popoarelor conştiente şi bucuroase de trecerea drumeţilor prin ţara lor – la un registru ascuns, fără ca asemenea călătorii să fie însă abandonate multă vreme. Oamenii aveau sarcina să simtă modul în care se schimba vibraţia locurilor, cum se schimba vibraţia locurilor şi populaţiilor trecând prin canalele eterice continentale (care duceau cu ele vibraţiile aşezărilor pe care le traversau). Cunoşteau astfel intuiţiile popoarelor, schimbarea lor în funcţie de interesele locale, schimbarea conducătorilor care antrenau după ei poftele, dorinţele, plăcerile şi neplăcerile lor, supunându-şi popoarele fără nici o greutate liniilor lor proprii de conduită, şi ele fiind în permanentă schimbare: din rău în mai rău, după cum erau influenţaţi de chiar vibraţia planetară aflată în continuă diminuare, precum şi variaţiilor bruşte de vibraţie, rapide, dezorientante, obositoare. De la frustrări la mânie, la certuri şi război nu a trecut mult timp. Moşii nu au învăţat niciodată oamenii să se războiască sau să-şi facă arme pentru război, doar oamenii şi-au creat arme pornind de la:

– uneltele folosite în gospodărie şi la muncile cultivării câmpurilor şi pomilor;

– din experienţa lor ancestrală, dinainte de venirea pe Pământ, pe care orice spirit o avea, o are, în memoriile sale spirituale: în funcţie de diferite vibraţii, ale mediului şi ale manifestărilor proprii, care apăreau în astfel de conjuncturi agresive, influenţându-se reciproc, şi erau aplicate fără gândire prea multă, după puterea tuturor de punere în practică: de la care urmau imediat perfecţionări ale răului în sine, adaptări la alte noi situaţii, dezvoltări agresive de-a lungul timpului. 

Ştiind toate acestea, oamenii rămaşi sub influenţa spirituală de înalt calibru a Moşilor lucrau pentru obişnuinţa şi păstrarea celor mai înalte comportamente, întărirea lor, consolidarea lor în profunzimi adânci, să fie puternic înrădăcinate în comportamente, în orice fel de manifestări umane. Să înţelegem în consecinţă că manifestările fizice în totalitatea lor, cele bune, morale, calitativ-înalte, au fost cândva acte gândite şi consolidate prin gândire, conştienţă şi conştiinţă activă, aşadar acte pur intelectuale la baza lor cauzală, aşa cum vom accentua în studiile despre formarea tradiţiilor, ceea ce însemna, pe scurt:

– amintirea, readucerea din memorii şi aplicarea experienţei spirituale dinaintea evoluţiilor pământene, adaptarea ei la realităţile Pământului;

– analizarea adaptărilor şi corecţiile lor în funcţie de mediul planetar şi social-spiritual; să nu pierdem din vedere şi profunzimea experienţei de corecţii din timpul programelor atlante, proaspăt şi clar păstrate în minte, precum şi a lucrărilor realizate sub îndrumările corective ale paznicilor din străvechime. Toate erau pentru oamenii de atunci mult mai apropiate de vremurile trăite, şi proaspăt memorate, decât sunt ele azi – dar şi azi începem să ne amintim, sau cel puţin să intuim multe din cele ale trecutului pe care îl studiem acum; 

– toate erau consolidate atunci şi prin îndrumările permanente ale Moşilor, transmise de două ori pe an, în zilele Mijlocului de Vară şi în zilele Mijlocului de Iarnă (adică imediat după solstiţii), care veneau să canalizeze oamenii de pretutindeni către cele mai importante linii generale de vieţuire extrem de profundă, necesară lor pentru perioada următoare, cu pierdere naturală a cunoaşterilor profunde, cu agresivitate, cu limitări de moralitate. Aşa stăteau lucrurile la geţi, dar atunci, în perioada pe care o analizăm, la fel se petreceau lucrurile pentru toate popoarele din lume – doar că pentru geţi perioada a fost mult mai lungă, comparativ cu popoarele din care Moşii aveau să se retragă mai devreme (aşa cum au fost cele din Orient, precum şi popoare din Mesopotamia, Arabia şi Africa). Geţii nu au fost singurul popor astfel îndrumat timp mai îndelungat, prin destinul lor, iar necesităţile unui asemenea destin ţineau de sarcinile complexe pe care aceste popoare le-au avut, şi le au încă, în tabloul general al istoriei umanităţii;

– pe lângă îndrumările Moşilor, cu moştenirea de practică generală în familie şi aşezare, în plus drumurile spirituale ale fiecărui om în parte, despre care discutăm, în plus cu rememorările spaţio-temporale în amănunt, în prezenţa şi sub îndrumarea Călătorilor Moşilor, toate veneau periodic ca o ajustare fină, ca un acordaj fin şi deosebit de profund odată cu trecerea timpului, urmând ca rezultatele călătoriilor lor să fie puse în practică, aşa cum am discutat, la reîntoarcerea în aşezare. 

Şi discutăm aici nu numai despre creaţia materială, ca bază de trăire umană, cu aplicaţii ale celor cunoscute pe toate căile, care ofereau suport material în gospodărie şi aşezare, ci şi despre comportamentele oamenilor între ei, despre formarea obiceiurilor de relaţionare, de care omenirea nu avusese nevoie în evoluţiile pământene de până atunci. 
Vom mai discuta pe parcurs despre toate aceste aspecte, în felul şi în măsura în care fiecare act de manifestare umană este legat de derularea vremurilor. 

13. CUNOAŞTEREA PROFUNDĂ A VARIAŢIEI CORPORALITĂŢII UMANE – ŞI PLANETARE, ÎN GENERAL

I. IDEI PRINCIPALE

1. Toate speciile pământene au suferit modificări corporale după ultima glaciaţiune, indiferent dacă aceste modificări au fost la întregul sistem corporal sau parţial: ori numai la corporalitatea fluidică, ori la aceasta şi parţial la corpul fizic. 

2. Toate speciile au cunoscut modificări la ambele nivele de întrupare:

– ca spirite: s-au întrupat spirite mult mai puternice ale tuturor treptelor de evoluţie reprezentate pe Pământ – spre deosebire de spiritele întrupate anterior, în proporţii egale slabe şi puternice în fiecare specie, inclusiv cea umană. 

– ca sisteme corporale de întrupare: corpuri mult mai puternice pentru a face faţă şi schimbărilor din mediul planetar (radiaţii cosmice mult mai puternice, variaţii bruşte atmosferice, mişcări tectonice dese şi puternice, etc.) şi manifestărilor agresive ale unora contra altora.

3. În ceea ce priveşte omenirea, schimbările au fost de aceeaşi natură şi au cuprins:

– spirite mult mai evoluate, puternice ca radiaţie, dar în majoritate cu experienţă puţină de manifestare fizică în noile condiţii pământene;

– corporalitate mult mai redusă ca volum, mult mai accentuată ca insensibilitate, datorată reducerii stratificării interioare a corpurilor fluidice şi necesară pentru trecerea accentului de la mental-astral – la fizic. 

II. DETALII, DISCUŢII

După ultima glaciaţiune nu s-a schimbat doar corporalitatea umană, ci şi a multor altor specii: şi din punctul de vedere al structurilor masei corporale (mult mai dense, pentru a face faţă vibraţiei distructive, foarte joase a planetei), şi din punctul de vedere al spiritelor care urmau să se manifeste printr-o astfel de corporalitate (în proporţie mare mult mai puternice, agresive). 

Schimbările acestei corporalităţi umane, comparativ cu a celorlalte vieţuitoare, au trebuit să fie rapide, rafinate şi puternice. Ele s-au perceput mai puternic în cazul oamenilor, întrucât ei nu-şi foloseau – asemenea altor vieţuitoare pământene – corpul fizic pentru trăirile curente: hrănire, deplasare, comunicare, sexualitate, curăţirea corpului fizic, relaţionare: şi mai ales activitatea specific umană – creaţia materială. De aceea percepţia schimbărilor, din unghiul de vedere al observatorului de azi, este uluitoare, practic totul este incredibil în situaţia noastră, a oamenilor de azi care nu ştim bine cu ce ne confruntăm în calitate de spirite foarte evoluate. 

Şi toate erau bine ştiute de oamenii de pretutindeni, căci participarea lor fusese cât se poate de conştientă la toate schimbările vremurilor, indiferent dacă trăiseră schimbările prin participare fizică: ca întrupaţi cu corp fizic de manifestare sau ca entităţi astrale: întrupaţi cu corp de manifestare astral, pe care ei înşişi, în calitate de entităţi astrale, îl constituiau în vederea pregătirii intrării lor la întrupare cu corp fizic, pentru manifestări preponderent fizice: să ne amintim că entităţile astrale umane nu nasc urmaşi, ci îşi constituie corpuri de întrupare, după normele date de corpurile lor spirituale. 

Toate celelalte vieţuitoare cu corp fizic de manifestare au suferit modificări în special la corpurile lor fluidice, pentru a face faţă schimbărilor planetare, dar şi faptului că majoritatea spiritelor întrupate au avut alt statut spiritual în asemenea vremuri. 

Oamenii acelor timpuri ştiau bine şi toate transformările întregului biosistem planetar – pe care le observaseră atent, căci schimbările lor începuseră să se deruleze în vremurile când studiau atent, ca oameni mentali avansaţi, cu corpuri fizice şi cu toate capacităţile lor trecute, înainte de ultima glaciaţiune. 

Să le trecem şi noi în revistă, înainte de a ne opri la schimbările sistemului corporal uman.

CORPORALITATEA SPECIILOR CU SPIRITE NECREATOARE (aşadar exclusiv specia umană şi subspeciile ei)

Aşadar, pentru restul biosistemului vegetal şi animal, să avem în vedere ca necesitate de modificare a sistemului corporal nu numai schimbările atmosferice, mult mai variate, puternice ca manifestare în lipsa plafonului noros care avea să dispară după ultima glaciaţiune, dar şi agresivitatea oamenilor în vremurile ce vor urma. După ultima glaciaţiune, se vor întrupa (ca specii vegetale şi animale) în mod majoritar spirite necreatoare foarte puternice, şi numai puţine – mai puţine decât înainte – spirite mai delicate, mai ponderate, echilibrate sau foarte sensibile. Înainte de ultima glaciaţiune, ponderea celor mai puţin agresive, mai delicate, sensibile, fusese egală cu ponderea celor mai agresive, ceea ce conducea la o existenţă echilibrată de manifestare în biosistem. Dar pentru evoluţiile lor generale, cele agresive aveau nevoie de limitarea treptată a agresivităţii lor, aveau nevoie de echilibrarea lor proprie, de aceea epoca care s-a instalat după ultima glaciaţiune era starea perfectă pentru acest scop al evoluţiei lor, datorită condiţiilor incisive de pe Pământ: şi planetare, şi umane. O perioadă scurtă de timp – dar eficientă, era bună pentru urmărirea acestui scop spiritual, adică până la plecarea spiritelor umane cele mai agresive de pe planetă. După care moment planetar, pe de o parte ele aveau să se echilibreze singure, nemaifiind deranjate de oameni, pe de altă parte aveau să reintre la întrupare cele mai sensibile, care se feresc mai presus de orice de cele agresive, astfel încât pentru propăşirea speciei cele agresive devin întotdeauna nevoite să se pondereze ele înseşi. 

Corporalitatea tuturor speciilor a început să se schimbe cu mult timp înainte de condensarea totală a plafonului ceţos, ceea ce a permis tuturor să se obişnuiască treptat cu noua corporalitate: mult mai densă, musculoasă, cu epiderma foarte densă, cu păr, blană deasă (chiar şi pentru animalele din zonele calde, pentru protejarea de radiaţiile cosmice foarte puternice), cu osatură şi ligamente mult mai puternice decât înainte; cu fulgi şi pene, cu solzi, cu piele şi organe de întreţinere a epidermei mult mai puternice. Acestea au traversat glaciaţiunea – ultima epocă a apelor de până acum (căci glaciaţiune a fost doar în regiunilor polare, subpolare şi temperate): adică ceea ce biblic numim potop. 

CORPORALITATEA SPECIEI UMANE ŞI A SUBSPECIILOR EI

Am făcut – dar vom discuta foare rar despre acest aspect – diferenţa dintre specia umană şi subspeciile ei: subspecii în mare binecunoscute de oamenii acelor timpuri şi urmărite atent de la distanţă, fără să se amestece în evoluţiile lor. Facem diferenţa nu numai la corporalitate, ci pornind în primul rând de la evoluţia grupurilor de spirite care au folosit corporalitatea lor: spirite aflate în evoluţii preliminare, mai precis grupuri de spirite înaintaşe ale unor popoare spirituale care evoluează cu multe etape în urma celor umane: care au nevoie, pentru propriile evoluţii, să trăiască în câmpurile umane, de creatori înaintaţi, şi nu printre ei, căci nu au experienţa unui comportament şi a unei forme avansate de creaţie materială – de anvergura spiritelor umane. Sunt multe grupuri de spirite în evoluţii preliminare care au trăit în paralel cu spiritele umane, fără să fie conştiente de prezenţa acestora din urmă; dar spiritele umane întrupate în specia principală au fost, aşa cum spuneam, conştiente şi foarte atente la evoluţiile lor, desfăşurate sub atenta supraveghere, cu ajutor pe toate planurile necesare lor, din partea ajutătorilor înaintaţi ai tuturor popoarelor care desfăşoară evoluţii pe Pământ, secundari şi centrali deopotrivă. Sunt acele spirite care au realizat întrupări în formele pe care noi le numim azi omul de Cro Magnon, omul de Neanderthal, etc. Şi care nu au fost străbunii noştri, dar numai urmele lor le descoperim azi pe Pământ şi este normal încă să facem asemenea confuzii. Cu toate acestea multe dintre filmele care prezintă aspecte ale descoperirii lor încep să se întrebe dacă ei au fost cu adevărat începătorii speciei umane sau nu. Nu intrăm în analize acum, dar să reţinem că au fost subspecii ale speciei umane, create de entităţile transcedentale odată cu specia umană. 

Să revenim.

La prima vedere lucrurile par să se fi desfăşurat asemenea biosistemului în mijlocul căruia trăiau oamenii. Dar să avem în vedere şi în cazul oamenilor cele două componente ale unei specii planetare: spiritele şi corporalitatea. Spiritele umane cu experienţa cea mai puţină: rezidenţii, au ieşit treptat din ponderea majoritară în rândul popualţiilor umane, căci în acest moment al evoluţiilor lor nu pot încă suporta agresivitatea şi perversitatea de care vor da dovadă alte spirite – cele din blocurile spirituale piramidale. Rezidenţii stau în întrupări fizice până când se adaptează perfect schimbărilor despre care discutăm, apoi se retrag treptat din întrupările fizice, rămânând pe tot parcursul epocii fizice a omenirii în corp astral, ca entităţi astrale ieşite din întrupări omeneşti. Ei sunt reprezentaţi în religiile creştine prin îngerii-copii – despre care trebuie să menţionăm că se confundă faptul că nu au trecut încă niciodată prin evoluţii regresive asemenea piramidalilor, cu faptul că nu s-ar fi întrupat niciodată încă, ceea ce nu este adevărat sub nici o formă. Există o anumită stare a purităţii sufletelor lor comparativ cu piramidalii, căci nu au trăit niciodată alături de ei când vibraţia planetei este foarte joasă şi influenţează în mod negativ oamenii, la fel ca şi orice altă vieţuitoare de pe planetă. Dar ei, pe de o parte, au trăit în compania piramidalilor când vibraţia Pământului era foarte înaltă şi absolut toţi oamenii de pe Pământ trăiau la cotele cele mai înalte ale manifestărilor umane, iar pe de altă parte ei au experienţa întâlnirii cu blocuri spirituale piramidale din alte cicluri de vieţi anterioare: înţeleg foarte bine acest eveniment de anvergură universică, dar nu l-au trăit efectiv pe cont propriu încă niciodată. Asemenea întâlniri sunt confruntări cu propriile lor manifestări pe care le vor avea în evoluţiilor lor viitoare, când vor deveni şi ei ajutători pentru alte spirite, care vor fi rezidente pe planeta pe care ei vor fi ajutători pe post de piramidali. Astfel încât ei au întotdeauna toată mila şi compasiunea pentru chinurile spirituale prin care trec piramidalii şi ajutătorii lor. Cei care au rămas în întrupări umane o perioadă de câteva mii de ani - nu mai mult, sunt în majoritate piramidali, ajutaţi de primari galactici, secundari şi centrali – aceştia din urmă într-o proporţie de cca. 10-15 % maximum. Când cele mai agresive blocuri piramidale îşi încheie întrupările terestre şi se întorc acasă, de unde au venit, rezidenţii încep să intre din nou masiv în întrupări fizice, continuându-şi evoluţiile lor curente, folosind tot corpurile speciei umane, pe cele moştenite de la cei plecaţi. 

Este de remarcat faptul că spiritele umane au o lungă şi profundă experienţă în această direcţie a evoluţiilor împreună cu grupuri din alte popoare de spirite. Dar pentru restul speciilor pământene, fiecare specie este formată, în sfera ei spirituală, din grupuri de spirite din acelaşi popor spiritual, experienţa lor puţină făcându-i incapabili de a evolua încă în apropierea alte popoare de spirite. Dar şi pentru spiritele întrupate în specia umană, experienţa lor este puternică doar la nivele înalte de vibraţie, în condiţii optime de mediu şi corporalitate, de aceea rezidenţii ies din întrupare, neavând puterea şi experienţa de a suporta agresivitatea altor popoare spirituale, ale unor grupuri din alte popoare spirituale cu altă evoluţie, cu alte feluri de manifestare la nivele foarte joase de vibraţie, deşi se pot împăca deosebit de frumos la nivele foarte înalte de vibraţie: când gradul de conştiinţă le este deosebit de ridicat tuturor spiritelor umane. 

Pentru asemenea spirite – cele din blocurile spirituale piramidale despre care am mai discutat şi vom discuta mult în continuare – corporalitatea pe care au generat-o Moşii popoarelor de pretutindeni după ultima glaciaţiune avea caracteristici specifice vieţii la fel de dure cu care aveau să se confrunte: nu numai din partea unui mediu deosebit de agresiv – comparativ cu clima blândă dinainte de ultima glaciaţiune, ci şi din partea unei societăţi umane globale pe care noi o ştim bine azi: agresivă, excesiv de brutală, concurenţială, şi nicidecum lucrativă aşa cum erau obişnuiţi oamenii cândva. O asemenea corporalitate avea şi ea, la fel ca şi cea a celorlalte vieţuitoare, o masă mult mai compactă, densă, redusă ca dimensiuni la statura unui om aşa cum ne cunoaştem azi – în loc de 2-2,5-3 m înălţime, cum fusese în trecut, precum şi cu o funcţionalitate aptă să se supună rigorilor vremurilor: adaptată în primul rând creaţiei fizice, deplasării, hrăniri, comunicării şi tuturor percepţiilor tot fizice. În scurt timp, dar treptat, manifestările fizice vor prelua cea mai mare pondere, dar fără a se pierde integral capacităţile astrale şi mentale, ci numai diminuându-se treptat, pe măsura trecerii timpului şi a obişnuirii cu efort fizic. Capacităţile lucrative mentale, cele de comunicare mentală şi de circulaţie astrală au scăzut la cca. 10% din capacităţile anterioare – cu variaţii specifice fiecărui popor şi fiecărui continent, în funcţie de vibraţia pământurilor şi biosistemului local. O asemenea diminuare drastică s-a datorat restrângerii până la stadiul de latenţă a straturilor interioare ale corpurilor: astral, mental şi cauzal; ele însă au funcţionat treptat, în continuare, doar cu primul şi ultimul strat – straturi pe care azi le numim: corpul inferior şi corpul superior pentru fiecare din aceste nivele în parte. 

Singurii care au rămas cu majoritatea straturilor funcţionale au fost Moşii; călătorii, învăţătorii şi măiaştrii Moşilor s-au născut întotdeauna cu o corporalitate normală pentru oamenii pe care i-au ajutat direct, şi chiar au intrat mai târziu definitiv în societatea omenească, chiar dacă unii au rămas ca sihaştri în marginea societăţii umane, dar nu înafara ei. Ei au învăţat de la Moşi să-şi dezvolte şi să-şi păstreze capacităţile native, ajutaţi fiind de memoriile bune şi experienţa mentală şi astrală proprie înaintată, dar şi pentru că au trăit într-un mediu retras, în vibraţiile înalte ale Moşilor, iar în acest fel au contribuit în felul lor la menţinerea unui echilibru emoţional, intelectual (acesta din urmă mai ales – ceea ce conducătorii din vremurile din urmă nu au spus niciodată popoarelor lor, pentru ca ele să nu-şi depăşească postura de sclavi) şi de îndrumare creativă atunci când a fost nevoie: un ajutor care nu a fost, de asemenea, cunoscut cum se cuvine de-a lungul timpului. 

Moşii au rămas cu majoritatea corporalităţii lor străveche (dinainte de ultima glaciaţiune), fiind născuţi înainte de ultima glaciaţiune (ne amintim din cele studiate la Paznicii din Străvechimi) şi ştim acum şi de ce: întrucât era necesară implicarea lor totală în păstrarea echilibrului vibraţional general planetar – şi general, şi regional, în funcţie de dezvoltarea populaţională şi creativă (industrie, etc.). 

Pe de altă parte, ei au ţinut permanent legătura cu entităţile dimensionale şi interdimensionale, şi cea mai mare parte a lor a avut acces la straturile interdimensionale şi stratul dimensional cel mai apropiat de cel al nostru, de ajutor direct oferit evoluanţilor primari. Majoritatea lor au plecat din şederea dumnealor în stratul nostru, dar la necesitate ei vin oricând aici, pentru lucrări necesare supravieţuirii omenirii – dar şi a biosistemului planetar şi a menţinerii planetei în stare optimă de trăire: ea însăşi fiind o mare fiinţă, în evoluţii spirituale foarte înaintate. Ceea ce noi pierdem frecvent din vedere, încă, dar vom reveni cu toţii treptat la starea de conştienţă şi de conştiinţă de la nivelul mediu spre nivel înalt. 

12. CUNOAŞTEREA PROFUNDĂ A SCHIMBĂRII MEDIULUI PLANETAR: DE LA PLAFONUL CEŢOS LA CIRCUITUL APEI ÎN NATURĂ

I. IDEI PRINCIPALE

Despre schimbările privind mediul planetar, omenirea acelor timpuri ştia, şi se obişnuia cu următoarele schimbări:

1. De la atmosfera liniştită, cu foarte mare stabilitate atmosferică sub un plafon ceţos permanent – la un cer deschis, care favoriza circuitul apei în natură: ploi, zăpezi, vânturi, fenomene electrice puternic manifestate.

2. De la percepţia cosmosului doar mental şi astral – la a-l percepe în plus cu ochii corpului fizic, urmărind efectele directe ale lui asupra planetei şi vieţuitoarelor ei, mai ales privind radiaţiile cosmice şi incidenţa lor asupra manifestărilor spiritelor întrupate. 

3. Sub influenţa mişcărilor atmosferice şi a radiaţiilor directe, mişcările tectonice erau mult mai puternice comparativ cu cele protejate de plafonul ceţos. 

II. DETALII, DISCUŢII

În primul rând să avem în vedere ceea ce am precizat în studiul anterior, printre altele: oamenii erau singurele vieţuitoare planetare care conştientizau perfect elemente de memorie din trăirile anteriore, putând astfel să analizeze comparativ cele trecute recent cu cele prezente ale lor. Aveau, şi consolidau prin detalieri pe larg, mai ales în timpul călătoriilor, drumurilor lor spirituale, păstrând mai departe în memoriile lor planul general şi secţiuni particulare proprii şi locale, privind viitorul omenirii. Cu privire la schimbările din mediul planetar, ei ştiau bine că:

1. Starea atmosferică obişnuită din trecut era legată de un plafon ceţos  (nu noros, ci o masă ceţoasă compactă, uniformă, care nu provoca fenomene atmosferice abrupte: fulgere, tunete, trăsnete, ploaie sau eliberare cu cer senin).

Să facem o scurtă paranteză. Pornind de la această străveche fenomenologie planetară, de aceea biblia (care este de fapt o culegere de relatări din mentalizări umane şi călătorii astrale spontane sau dirijate conştient într-o vreme apropiată, contemporană am putea spune, cu mult după ultima ultima glaciaţiune), spune că mai întâi Dumnezeu a creat pământurile – abia apoi stelele, doar ca luminători pe timp de noapte: aşa a fost informat un popor neştiutor, care uitase între timp multe din cele trecute, tot ceea ce până la ultima glaciaţiune omul nu vedea cu ochii fizici: nici stelele (datorită acestui plafon ceţos), nici soarele, luna, meteoriţii, cometele, etc. Dar omul străvechi, mental puternic şi aplicator al cunoaşterilor sale, le ştia bine pe toate. Dar spre deosebire de întrega omenire cunoscătoare din străvechime, conducătorii unui fel de popor ca cel iudeu, din vremurile antice, foarte apropiate de contemporan, lucrători doar prin corpul fizic, trăind doar intuitiv şi ascunzând de semenii săi resturi din cunoaşterea profundă pe care o mai păstra prin moştenirile furate popoarelor, expunea doar o parte din cunoaşterea sa, care nu putea fi decât unealtă pentru menţinerea poporului în necunoaştere, în sclavie prin religie. 

2. Periodic, în ritmul respiraţiei sincrone sau asincrone a spiritelor care se întrupează ca stele, planete, dar şi biosistemele locale ale planetelor, acest plafon ceţos cobora şi se ridica treptat, într-un ritm binecunoscut de oamenii din străvechimi, orice om căuta să vizualizeze permanent starea plafonului pentru a putea să-şi regleze lucrările de creaţie: mai ales în situaţia creaţiei eşantionare – dar şi atunci când lumea a început să creeze în faţa creatorului şi jos, la nivelul solului, avea nevoie de cunoaşterea stării plafonului pentru a detecta modificările atmosferice care puteau influenţa creaţia ca atare. 

La perioade foarte mari de timp, plafonul cobora până la tangenţa cu solurile, cu apele, cu vegetaţia şi cu alte vieţuitoare, iar parte din el se condensa. Atâta vreme cât creşterea vibraţiei nu apuca să ridice presiunea atmosferică şi să permită plafonului să urce din nou, în toată această perioadă de tangenţă cu solurile apa se scurgea în pământ. Astfel, de la o glaciaţiune la alta, consistenţa plafonului scădea, căci apa nu se evapora, ci se împânzea în pământ, formând pungi de apă care aveau să irumpă la suprafaţă atunci când plafonul avea să se condenseze total. Astfel avea să se formeze reţeaua atât de densă de pârâuri şi râuri, după ultima glaciaţiune. Incidenţa razelor solare, de pe un cer lipsit de acel plafon, avea să conducă la uscarea şi crăparea suprafeţei terestre, lăsând loc apelor să iasă la suprafaţă, formând izvoare, pârâuri şi râuri, care vor alimenta marile fluvii existente dinainte de venirea spiritelor umane pe Pământ. 

După ultima glaciaţiune aşadar, a dispărut acel plafon ceţos protector: impactul radiaţiilor cosmice a fost mult mai puternic decât înainte: există confuzia că ele ar fi fost mult mai puternice, venind ele mult mai puternice din univers, din galaxie, însă ele au avut aceeaşi intensitate – realitatea este că impactul asupra planetei lipsită de fosta protecţie a fost mult mai mare. 

De asemenea, pentru prima oară oamenii au putut vedea CU OCHII TRUPULUI, cerul, stelele, alte planete din sistemul solar, Luna, meteoriţii, cometele. Pe care le ştiau bine din vederea mentală şi din cercetarea astrală – dar nu şi cu ochii fizici, până atunci. Ştim bine senzaţia cerului noros, aşa că înţelegem bine acest lucru.

S-au întărit şi s-au extins calotele glaciare permanente, s-au accentuat caracteristicile climatice, dar şi mişcările apelor şi plăcilor tectonice – toate nemaifiind diminuate de plafonul ceţos. 

S-au format şi s-au delimitat puternic zonele temperate, subtropicale şi ecuatoriale, s-au accentuat curenţii oceanici existenţi deja - dar foarte puţin delimitaţi în trecut, şi s-au format alţii noi. 

Treptat mari întinderi ierboase au luat locul pădurilor, dar şi crestele golaşe ale unor munţi s-au umplut rapid cu vegetaţie ca urmare a accentuării curenţilor aerieni de la o regiune la alta şi de la poalele lor spre vârf. S-au format alţii noi, precum şi accentuări ale circulaţiilor aeriene, ploioase şi aducând mult mai multă apă în perioade foarte scurte de timp decât în perioadele de condensare a plafonului ceţos. De asemenea relieful a început să se schimbe frecvent, întrucât sub puterea radiaţiilor cosmice şi a mişcărilor aeriene extrem de puternice, precum şi electricităţii mărite a aerului (trăsnetele au influenţa cea mai mare asupra solurilor şi apelor, dar şi fulgerele în egală măsură) mişcările tectonice au devenit mult mai frecvente. 

Pe de altă parte, vegetaţia şi animalele mari şi mici s-au îndesit ca urmare a intrării la întrupare a tot mai multe spirite care au avut nevoie de această perioadă cu vibraţie relativ joasă pentru a se obişnui cu cu variaţiile prin care trece planeta: mai ales mamifere, dar şi păsări şi reptile. Astfel avut loc astfel o creştere exponenţială a întrupării biosistemului necreativ, cu formarea turmelor tot mai dese, la fel ca şi îndesirea bancurilor de peşti (în general a biosistemului acvatic) şi a păsărilor. Evoluţiile au menţinut speciile în formatul lor ancestral, cu obişnuinţele ancestrale de a căuta locurile cele mai bune vieţuire, păstrându-se de multe ori locurile vechi de înmulţire, întrucât perioada aceasta este relativ scurtă şi revenirea la vechile obiceiuri şi locuri de trai va fi rapidă, o revenire la vechile forme de vieţuire, la evoluţiile odihnitoare de odinioară, în vibraţii înalte, cu care vieţuitoarele sunt obişnuite. 

Treptat sau format în unele regiuni deşerturi, iar apariţia lor a condus la variaţii mult mai mari de fenomene atmosferice, alături de creşterea calotelor glaciare polare. 

Am pus un accent deosebit pe aceste modificări de mediu întrucât ele au determinat necesitatea schimbării obiceiurilor umane, alături de corporalitate, întreţinând, chiar ajutând la dezvoltarea corporalităţii umane. Aparent poate fi un factor secundar, dar de fapt mediul ambiant schimbat, şi menţinerea pe termen îndelungat a acestor schimbări a condus la multe modificări ale traiului omenesc. Chiar dacă nu suntem azi conştienţi de importanţa unor astfel de schimbări – asta nu diminuează importanţa lor.