Fiecare loc de pe Pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie un gram de iubire ca s-o înţelegi... (Nicolae Iorga)

Tablitele de plumb de la Sinaia

miercuri, 30 decembrie 2009

EDUCAŢIA GETICĂ STRĂVECHE DE OM ŞI AJUTĂTOR (3):

ÎNŢELEGEAU BINE COMPLEXITATEA NOŢIUNII DE AJUTĂTOR
Azi, noi am pierdut mare parte din sfera cuprinzătoare a acestei noţiuni. Confundăm de multe ori noţiunea de interes cu noţiunea de ajutor: şi ajutorul oferit, şi ajutorul primit. Suntem bănuitori şi nu mai credem în altruism, dar altruismul există, şi încă nu numai la Dumnezeu şi la îngerii lui. Ştim că ajutorul de la îngeri este ceva pur copilăresc – îi percepem ca pe nişte copii dumnezeieşti care doar uneori ne salvează de la greutăţi sau ne oferă un gând pur, care să înlocuiască un gând pervers, rău, sau poate doar unul distant…
Strămoşii noştri nu-i ştiau însă de copii… Încă mai avem, pe zidurile mănăstirilor vechi, picturi cu îngeri-maturi, în toate ipostazele lor de ajutători maturi, lucizi, puternici, sobrii chiar – deşi blânzi, arătându-ne în fel şi chip cum să privim viaţa şi ajutorul pe care îl necesităm. Mai ales cu seriozitatea celui care ajută – dar nu bagă şi în traistă. Ajută în cunoaştere, în aplicaţia ei, în susţinerea emoţională când se vădeşte spre echilibru, susţinere mentală în cercetarea corectă a realităţii tuturor celor văzute şi nevăzute cu ochii trupului nostru. În funcţie de sarcina fiecăruia şi de necesitatea vremurilor, ei ne îndrumă către munca trupului, către simţirile lui şi trăirea alături de ceilalţi oameni şi celelalte vieţuitoare ale pământului: trăire după trup. Sau, ei îndrumă către folosirea minţii, către simţiri cu alte corpuri, către lucrări făcute cu mintea, în echilibrul emoţional veghetor şi sub bagheta aurie a corpului cauzal – dirijorul vibraţiilor, legătorul firelor nevăzute între spirit şi corpurile lui frumoase!!
Tot ei ajută legăturilor omului cu stelele, cu cerurile, cu lumile cu care omul trebuie să-şi ţină legături stabile, permanente. Geţii ştiau foarte bine toate lumile cu care omul trăia, căci moşii nu-i lăsau să le uite: ajutătorii – îi numeau şi veghetori şi îi mai numeau judecători, după cum îşi aveau rolul lor în viaţa comunităţilor umane. Ştiau bine că deasupra lor erau Făuritorii tuturor celor care puteau fi văzute de oameni cu ochii trupului şi cu ochii minţii.
Geţii ştiau, de asemenea, că lumea avea, de puţin timp însă – însă timpul acesta avea încet să crească – noţiunea impunerii ajutorului, venind de la oameni care nu iubeau munca, o dispreţuiau şi ascundeau acest lucru semenilor lor. Dar le impuneau, pe căi nedrepte, şi folosind neadevăruri înşirate unele după altele, ticluite aşa încât să răspundă mereu intuiţiilor cugetului lor, nebănuite de mulţi a fi de fapt adevărate. Şi o făceau până când toate încredinţările mergeau curgând unele din altele: nimeni nu mai avea scăpare din minţile lor ascuţite, cu care acaparau încrederea popoarelor lor, făcându-se conducători de-asupra lor. Minţi ascuţite cu care nu numai că nu munceau, dar gândeau mereu cum să se facă lucrurile mai uşor pentru ei şi mai greu pentru supuşii lor. Pentru ca nici o clipă din viaţa lor sărmanii oameni să nu aibă timp să se încline către revoltă sau înţelegere. Asta era munca cea grea a stăpânilor lor… Grea, dar se perfecţionau mereu şi, chiar dacă cineva avea ceva de încontrat, ucideau, ori îndrumau şi creau cale de ucidere altor semeni pentru ucidere. Semenii ajutau, cu sau fără voie proprie, cu sau fără înţelegerea dedesubturilor lumii lor. Aceştia din urmă se numeau în faţa conducătorilor lor, şi între ei, servitori. Căci era o servire, o muncă oferită, pe care însă conducătorii, ne-lucrătorii, o considerau demnă de dispreţuit în viaţa unui om care nu se putea opune impunerilor lor. Cu timpul toţi oamenii poporului lor au fost numiţi servitori şi cu toţii dispreţuiţi în mod asemănător…
Doar „munca” lor şi-o preţuiau, ca pe o lucrare de foarte mare putere, de mare curaj omenesc. Doar că nu ştiau – şi aflau abia după ce se termina destinul lor omenesc, plecaţi dintre cei vii în lumea fără trup: că fuseseră dispreţuitori ai celui mai mare şi demn de respect curaj omenesc – acela de a crea cu mâinile trupului, orientându-şi cunoaşterile prin mintea şi comparând rezultatele cu inima. Inima care ne spune nouă, tuturor oamenilor, întotdeauna, dacă lucrul nostru este frumos şi bine făcut.
Şi durerile lor erau mari, şi nu mai puteau decât să accepte că au fost în stare de aşa ceva, chiar dacă au avut în faţa lor exemplul fără de prihană al celor care le serveau. Adică, de fapt, al celor care i-au ajutat mereu în lumea pe care nu au condus-o după dreptate şi adevăr. Dar cugetul lor adânc, în mijlocul luminii Învăţătorilor lumii, era de-acum curată şi înălţarea sufletului lor pornea de la această simţire a lor, cea mai curată, cu care aveau să-şi îndrepte mereu câte ceva, din toate răutăţile pe care le puseseră ca lege, oamenilor, sub soare…
Geţii ştiau că ajutătorii luminoşi preţuiau mult efortul sufletelor pentru dreptate, de aceea nu urau pe cei nedrepţi. Ştiau că va veni vremea când aveau să-şi dea şi ei proba de suflet: să fie, fiecare în revenirile sale, ori bun, ori rău – cu bunii şi cu răii lumii.
Moşii îi învăţau că vremurile aveau să fie după cum şi nevoile oamenilor sunt, pe rând: de apărare sau de conlucrare. Îi învăţau că au dreptul să se apere, dar nu au dreptul să şi urască. Au dreptul să lupte pentru apărare – dar nu au dreptul să supună popoare. Au dreptul să înveţe să creeze – şi ei, şi ei la rândul lor pe alţii – dar nu au dreptul să înveţe să distrugă, şi să-i înveţe şi pe alţii tot la fel să facă…
Îi învăţau să fie drepţi, chiar dacă viaţa îi va pune servitori. Ei să ştie întotdeauna să muncească, căci întotdeauna cel care munceşte învaţă pe stăpânul său, chiar şi fără să ştie, cum să muncească şi el, la rândul său.
Să lupte, dar să nu urască – iar astfel îşi va învăţa duşmanii să facă şi ei la fel. Să lupte – dar să nu jefuiască. Să-şi dea viaţa – dar nu pentru a ajuta pe altul să lovească.
Să fie drept şi ferm ca om, să dea învăţătură oricui în lume de viaţă dreaptă, de viaţă cu adevărat de OM.

10 comentarii:

BlueIris spunea...

Getii erau tare intelepti, aveau un model frumos de a trai, un fel care, daca ar fi aplicat la o scara mai mare, atunci multa din suferinta lumii s-ar pierde de la sine.
Cuvintele tale, Cristiana, parca au izvorat din sufletul meu.
Asa ii simt si eu pe ingeri. Ei nu judeca! Ei te invata, dar iti dau libertatea sa alegi singur. Cand alegi gresit sunt tare tristi pentru tine, pentru consecintele firesti pe care urmeaza sa le suporti.
Luptatori sunt mai sobri, dar si lor le plac lucrurile frumoase, joaca, veselia, doar ca se manifesta mai cumpatat spre deosebire de ceilalti. Sunt spirite minunate care duc o munca dificila in favoarea unei umanitati care a ajuns tare debusolata, din pacate. Dar ei cred si spera, oferind astfel oamenilor inca o sansa sa-si revina din trista rostogolire si sa-si regaseasca lumina.

Cristiana spunea...

Multumesc, Iris, pentru completarile tale!! Ma bucur de fiecare data cand aud cum simt oamenii partea nevazuta sau mai putin vazuta - dar bine simtita - a realitatii vietii noastre.

BlueIris spunea...

Eu iti multumesc fiindca pe blogurile tale am asa un sentiment placut de "acasa", cum nici nu-ti imaginezi!

Cristiana spunea...

Draga iris... sa ti spun un secret! Si mie imi place aici!!
Aici ma simt mai "acasa" ca oriunde!!
Poate de aceea doream sa ies mai repede la pensie, sa simt acest "acasa" pulsand tot timpul in viata mea.. Dar va fi!!
Multumesc frumos pentru cuvintele tale pline de farmec, cu aroma de "acasa" !!

Andrei S. spunea...

Vroiam sa va intreb, pesemne, de ceva vreme... ce credeti despre descoperirile de la Şinca Veche, în speţă Simbolurile descoperite acolo...

http://www.ajutorulesoteric.ro/ajutorulesoteric_sincaveche.jpg

Simbolul Yin Yang si Simbolul Merkaba...

Mai multe informatii veti gasi cautand pe google "Miraculoasa descoperire arheologica de la Sinca Veche"

Nu stiu daca trebuia sa pun intrebarea aici, aveti atatea site-uri si nu le-am parcurs in intregime. Dar acest subiect precum şi altele înrudite mi-au atras atenţia în ultima vreme, subiecte care revin cu regularitate în viaţa şi aria mea de interese.

Multumesc frumos!

Cristiana spunea...

Da, Andrei, simbolurile stravechi ar reprezenta, dupa parerea mea, ideea: Nu ne indoim (suntem incredintati) ca exista un echilibru perfect intre toate cele intrepatrunse in cerurile unite cu pamanturile lumii in care traim.
Despre Sinca Veche voi scrie la fel cum am scris despre Pestera Ialomicioarei, cum voi scrie despre Sarmisegetuza sau drumurile Bucovinei. Parti ale istoriei nescrise, neintelese, mai nou neacceptate de religie, a romanilor. Eu am despre aceste locuri, despre invatatura strabunilor, un respect.. as putea spune "religios" cu trimitere la evlavie, ca simtamant fata de orice element laic, desi folosim anumite cuvinte doar sub aspect religios. Dar cred ca nu este corect... Am un astfel de respect fata de stramosii nostri, ceea ce nu ma determina sa imbratisez exagerarile. Si nu numai fata de neamul nostru. Recunosc ca si fata de celti, si toate populatiile care au fost ajutate sa pastreze cunoasterile stravechi. Abia in ultima vreme, de cand am cercetat an de an istoria inscrisa in creatiile vii de peste tot, am inteles ca nu este just sa apreciez doar populatiile care au ramas pe locul nasterii lor primordiale, cum sunt getii, celtii, tibetanii, populatiile autohtone din restul Asiei, Africa, Australia, insulele Pacificului.. Ci si cele care si-au parasit teritoriile si au nascut opere de arta care abia in zilele noastre le vedem si noi: caci in vremea folosirii lor nici macar constructorii nu se puteau bucura de creatia lor, macar sa o vada in ansamblul ei, sa se bucure de ceea ce puteau cu totii crea impreuna... In fine, o sa mai scriu despre aceste aspecte.
Despre Sinca Veche, asa cum arata acum 10 ani, cand am fost prima oara... as fi vrut sa vezi si sa auzi si tu cele pe care le am trait acolo, ca - de altfel - multi oameni linistiti, perceptivi. Toate sunt autentice acolo, asa cum sunt si la Corbii de Piatra, despre care voi scrie, de asemenea. Mai vechi sau mai noi, marturiile stau de veghe sa nu uitam. Daca incept sa spun acum.. nu ma mai opresc.. Dar cred ca ai inteles, in linii mari, ceea ce am vrut sa spun..

Andrei S. spunea...

Da. Mulţumesc.

Ana Maria spunea...

"Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii - Roma.
Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de disperare, iar a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată."
(Mihai Eminescu despre Daci)

Cristiana spunea...

Doamne, Ana Maria, mi-ai umplut inima de măreţia coborâtă din sufletul acestui mare român...
Multumesc !!

Ana Maria spunea...

Buna din nou! Multumesc Cristiana pentru aprecieri!

Poate ne dai o mana de ajutor cu aceasta ocazie.. iti trimit un mail pe adresa de yahoo unde iti zic ce si cum!

O zi faina sa ai,
Ana Maria